Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2938/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2938/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 2938/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2938
Ședința publică de la 19 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. D. C.
Grefier: J. D. P.
S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamant S.C. R. & R. S.A., cu sediul în C., . nr.8, jud. C. în contradictoriu cu pârât C. B., cu domiciliul în .. Valea Nucarilor, jud. Tulcea având ca obiect cerere de valoare redusă.
Încheierea de amânare a pronunțării din 6 octombrie 2015, face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.07.2015, reclamanta R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ciuliurca B., a solicitat, potrivit formularului de cerere întocmit și completat în condițiile art. 1029 alin. (2) C.pr.civ., obligarea pârâtului la plata sumei de 171,4 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale – servicii telecomunicații, a sumei de 200 lei reprezentând contravaloarea taxelor și a tarifelor promoționale, a sumei de 358,6 lei reprezentând contravaloare echipamente nerestituite, precum și la plata penalității de 0,2% pe zi de întârziere.
În motivare, reclamanta a arătat că, în temeiul raporturilor contractuale dintre părți, aceasta a prestat pârâtului servicii de comunicații electronice. Deși a beneficiat de acestea, pârâtul nu și-a executat obligația corelativă privind plata serviciilor asigurate și facturate, acumulând până la data introducerii cererii de chemare în judecată un debit restant în valoare de 171,4 lei și penalității de 0,2% pe zi de întârziere. Urmare a acestei situații, contractul a fost reziliat unilateral de către reclamantă, pârâtul datorând acesteia și contravaloarea taxelor și tarifelor promoționale în cuantum de 200 lei. De asemenea, acestuia i s-a comunicat și obligația de a restitui echipamentele primite.
În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, aceasta depunând la dosar înscrisurile ce se regăsesc la filele 7-28.
Cererea formulată de către reclamantă a fost timbrată corespunzător cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. 80/2013 (f. 6).
Pârâtul, legal citat cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, precum și cu copia formularului de răspuns, nu a retrimis instanței în termenul legal de 30 de zile formularul de răspuns la pretențiile reclamantei.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul contractului încheiat între părți (f. 7-9), reclamanta a prestat pârâtului servicii de comunicații electronice. Deși a beneficiat de acestea, pârâtul nu și-a executat obligația corelativă privind plata serviciilor efectuate și facturate, conform facturilor de la filele 26-28, acumulând până la data introducerii cererii de chemare în judecată un debit restant în valoare de 171,4 lei, precum și majorări de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi. Mai mult, pârâtul nici nu a restituit echipamentele primite în custodie.
Potrivit art. 1270 alin. (1) C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, art. 1350 C.civ. prevede că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Pentru a se antrena răspunderea contractuală a pârâtului este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 1350 C.civ., și anume: (1) existența unei fapte ilicite contractuale, (2) existența unui prejudiciu, (3) legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și (4) vinovăția debitorului.
(1) În ceea ce privește fapta ilicită contractuală, instanță constată că părțile au încheiat un contract de prestare servicii comunicații electronice (f. 7-9) în temeiul căruia a luat naștere în patrimoniul pârâtului obligația de a plăti contravaloarea serviciilor prestate și facturate de reclamantă. Refuzul de a îndeplini această obligație reprezintă o faptă ilicită ce își are izvorul în contractele încheiate între părți.
(2) În ceea ce privește prejudiciul, acesta este reprezentat de contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă pârâtului, și anume 171,4 lei, astfel cum rezultă din facturile depuse la dosar.
(3) Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din materialitatea faptei, neîndeplinirea obligației de plată a facturilor atrăgând o micșorare a activului patrimonial al reclamantei.
(4) Referitor la vinovăția pârâtului, art. 1548 C.civ. instituie o prezumție de culpă a debitorului unei obligații contractuale, prevăzând că vinovăția rezultă din simplul fapt al neexecutării. Prin urmare, sarcina probei în această materie revine pârâtului, care însă nu a răsturnat prezumția legală.
Având în vedere că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii civile contractuale a pârâtului, instanța urmează a admite cererea reclamantei privind plata contravalorii facturilor fiscale – servicii telecomunicații, obligându-l pe pârât la plata către aceasta a sumei de 171,4 lei.
În ceea ce privește dobânda solicitată, instanța constată că, potrivit art. 1535 alin. (1) C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În speță, pârâtul nu a achitat sumele datorate la scadență, născându-se astfel în patrimoniul reclamantei dreptul de a obține daune moratorii.
Având în vedere dispozițiile art. 1535 alin. (1) C.civ. și art. 1489 C.civ, instanța constată caracterul cert, lichid și exigibil al penalităților de întârziere solicitate, de natură să permită reclamantei să solicite și să obțină recunoașterea și valorificarea în justiție a drepturilor sale. În ceea ce privește cuantumul acestora, potrivit convenției părților s-au stabilit penalități de 0,2% pe zi de întârziere (punctul 3.6 din Condiții generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice), pârâtul datorând aceste penalități la debitul prevăzut în facturi de la data scadenței fiecărei facturi în parte.
Pentru considerentele de mai sus, instanța constată întemeiat capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și, pe cale de consecință, îl va obliga pe pârât la plata acestora către reclamantă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea contravalorii taxelor și tarifelor promoționale, instanța îl va respinge ca neîntemeiat, apreciind că mențiunile punctului 2.3 din Condiții generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice îmbracă forma unei clauze abuzive, prohibite de Legea nr. 193/2000 (care a transpus Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) și de Codul consumului, adoptat prin Legea nr. 296/2004.
Instanța este îndreptățită să aprecieze, chiar și din oficiu, asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale care este supusă atenției sale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând în acest sens prin Hot. din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial S.A., cauze conexate C-240-244/98, R.. p. I-4941, precum și prin Hot. din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C-243/08, p. I_.
Pârâtul, ca persoana fizică, se încadrează în definiția dată consumatorului de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, iar reclamanta, ca persoană juridică, acționând în cadrul activității sale comerciale, are calitatea de profesionist, conform art. 2 alin. (2) din același act normativ.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Alineatele următoare oferă repere pentru a determina caracterul abuziv al unei clauze.
Conform alin. (2), o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță, clauza nu a fost negociată direct. Aceasta a fost stipulată la punctul 2.3 din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, menționându-se doar în contract că pârâtul a luat act de această anexă. Prin urmare, este vorba despre o clauză standard în sensul art. 1202 alin. (2) C.civ.
Potrivit alin. (3), faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cazul de față, reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada vreunei negocieri directe cu pârâtul.
A.. (5) prevede că natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Obiectul contractului în litigiu este reprezentat de furnizarea unor servicii de comunicații electronice de către reclamantă pârâtului. În temeiul clauzei reclamată ca fiind abuzivă, pârâtul se obliga ca, în cazul în care contractul va înceta înainte de expirarea duratei inițiale minime, să achite pentru toată durata de derulare a contractului contravaloarea tuturor taxelor și tarifelor promoționale la nivelul corespunzător celor aplicabile contractului încheiat pe durată nedeterminată, contractul desființat fiind considerat ca încheiat pe durată nedeterminată. În consecință, pârâtului i-au fost imputate sume al căror cuantum nu putea fi prevăzut de acesta fără asistență de specialitate, din Anexa 2 a contractului fiind dificil pentru o persoană neinițiată să determine diferența de regim juridic dintre contractul încheiat pe durată determinată și cel încheiat pe durată nedeterminată.
Un alt reper este prevăzut de alin. (6): evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Clauza în discuție, deși formulată astfel încât să lase impresia că se referă la obiectul contractului, în realitate este o clauză penală. Prin aceasta se stabilește, potrivit art. 1538 alin. (1) C.civ., prestația la care se obligă debitorul în cazul neexecutării prestației principale, neexecutare ce are ca efect încetarea contractului. Astfel, formularea „contravaloarea tuturor taxelor și tarifelor promoționale la nivelul corespunzător celor aplicabile contractului încheiat pe durată nedeterminată” nu se referă la prețul acestor taxe și servicii, ci la o sumă care se determină prin raportare la acest preț. Această sumă nu este datorată în cadrul executării contractului, caz în care ar reprezenta obiect al acestuia, ci ca urmare a încetării contractului, reprezentând evaluarea cu anticipație a prejudiciului suferit de prestatorul de servicii.
În ceea ce privește cerința de a crea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că aceasta este situația în speța de față.
Faptul că această clauză nu a fost inserată în contractul semnat de pârât, acestuia neatrăgându-i-se atenția cu privire la efectele ei, este contrar bunei-credințe cerute profesioniștilor. Nivelul de diligență pretins din partea celor care încheie contracte în cadrul obiectului lor de activitate trebuie să fie unul superior celui pretins neprofesioniștilor, având în vedere că primii au un avantaj față de cocontractanți prin cunoașterea temeinică a domeniului.
Referitor la dezechilibrul creat între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că numai în favoarea reclamantei a fost inserată această clauză penală, încetarea contractului ca urmare a culpei acesteia neconferind dreptul pârâtului de a solicita o sumă evaluată anticipat. De asemenea, față de mijloacele financiare de care dispun părțile, instanța reține caracterul excesiv al acestei clauze, în condițiile în care permite pretinderea unor sume exagerat de mari față de valoarea facturilor emise anterior. Faptul că este posibil ca suma să nu fie una exagerată nu împiedică această calificare a clauzei ca fiind una abuzivă, instanța analizând doar vocația de a crea dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Mai mult, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, lista cuprinsă în anexa legii redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Astfel, alin. (1) lit. i) din anexă prevede că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist. În cazul de față, instanța nu contestă faptul că reclamanta a suferit o pagubă prin încetarea contractului înainte de termen, însă apreciază că pagubele suferite nu pot fi cuantificate prin formula utilizată de aceasta, care poate da naștere unor grave dezechilibre, și, prin urmare, constată că este abuzivă clauza potrivit căreia „în cazul încetării contractului înainte de expirarea duratei inițiale minime, contractul se va considera că a fost încheiat pe durată nedeterminată, antrenând pe cale de consecință obligația Beneficiarului de a achita pentru toată durata de derulare a contractului contravaloarea tuturor taxelor și tarifelor promoționale la nivelul corespunzător celor aplicabile contractului încheiat pe durată nedeterminată”.
Întrucât, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract nu vor produce efecte asupra consumatorului, instanța va respinge capătul de cerere privind plata contravalorii taxelor și tarifelor promoționale ca neîntemeiat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata contravalorii echipamentelor deținute în custodie de pârât, instanța constată că acestea au fost primite de pârât la data de 15.07.2013, astfel cum rezultă din procesul-verbal de la fila 10.
Potrivit procesului-verbal semnat de pârât, acesta se obligă ca, în cazul încetării contractului din orice motiv, să restituie echipamentele primite în custodie în aceeași stare în care le-a primit. În caz contrar, se obligă să achite către R. & R. echivalentul în lei a sumei de 80 euro la cursul BNR din ziua plății.
Având în vedere acestea, în baza art. 1270, 1350 și 1538 C.civ., instanța va admite acest capăt de cerere și îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 358,6 lei reprezentând contravaloare echipamente nerestituite.
Referitor la penalitățile de întârziere solicitate potrivit punctului 3.6 din Condițiile generale, instanța constată că acestea sunt prevăzute doar pentru întârzierea în achitarea facturilor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, nefiind aplicabile oricărui debit datorat reclamantei. Prin urmare, nu va acorda aceste penalități în ceea ce privește obligația de a plăti contravaloarea echipamentelor nerestituite.
În temeiul art. 1032 alin. (1) C.pr.civ., instanța, constatând că pârâtul este partea căzută în pretenții, îl va obliga la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de aceasta (chitanță fila 6).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. & R. S.A., cu sediul în București, ., nr. 75, Forum 2000 Building, ORC J40/_/1994, CUI_, cu sediul procesual ales în C., ., nr. 8, în contradictoriu cu pârâtul Ciuliurca B., cu domiciliul în . Nucărilor, jud. Tulcea, CNP_.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 171,4 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale – servicii telecomunicații.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 358,6 lei reprezentând contravaloare echipamente nerestituite.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii convenționale în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere pentru contravaloarea facturilor – servicii telecomunicații, dobândă ce curge începând cu data de:
- 31.03.2014 pentru suma de 74,4 lei;
- 30.04.2014 pentru suma de 68 lei;
- 31.05.2014 pentru suma de 29 lei.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.10.2015.
Președinte, Grefier,
A.-D. CozilecJanina D. P.
Red. jud. ADC/23.10.2015/4 ex
Tehnored. gref. pjd/27.10.2015
.+pârât.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2934/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2985/2015.... → |
|---|
