Contestaţie la executare. Sentința nr. 1740/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 1740/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 1740/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR.1740

Ședința publică de la 04 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. H.

GREFIER: N. C.

S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul P. M., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului Individual de Avocat D. Daon din Constanta, ..97,..B, . în contradictoriu cu intimații R. C., R. V., R. G., R. P. și R. I., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat A. F. din Tulcea, ., jud.Tulcea.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica din data de 27 aprilie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat succesiv pronunțarea la datele de 13 mai 2015, 20 mai 2015,28 mai 2015 și 04 iunie 2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 27.11.2014 și înregistrată sub nr._ contestatorul P. M. a formulat în contradictoriu cu intimații R. C., R. V., R. G. ,R. P. și R. I. contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare silită in dosarul nr.246/2014 al B. Ș. A., a încheierii nr.246/12.11.2014 a B. S. A. solicitând suspendarea executării silite pana la soluționarea prezentei contestații, anularea încheierii nr. 246/12.11.2014 si a tuturor actelor de executare subsecvente acestei încheieri și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii, contestatorul a arătat, în esență, că prin cererea adresata B. S. A., creditorii R. C., R. V., R. G., R. P. și R. I. au solicitat aducerea la îndeplinirea a titlului executoriu constând in sentința penala nr.295/14.05.2014 a Tribunalului Tulcea. Prin încheierea nr.246/12.11.2014 B. S. A. a stabilit cu titlu de cheltuieli de executare suma de 20.000 lei reprezentând onorariu de avocat ,196 lei taxe poștale,1.000 lei cheltuieli de executare și 10.575 lei onorariu executor.

Apreciază contestatorul ca in legătura cu onorariul de executor, in încheierea atacata executorul urma sa facă mențiune despre documentele care confirma avansarea acestei sume de către creditori iar in ce privește onorariul de avocat, potrivit dispozițiilor art.669 al.4 Cod pr. civilă au incidenta in cauza dispozițiile art. 451 al.2 și 3 Cod pr. civilă, instanța de executare putând cenzura onorariul de avocat.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 711 și urm. Cod pr. civilă.

S-au atașat cererii înscrisuri.

Intimații au depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare. S-a arătat, in esență, că onorariul avocatului a fost renegociat, onorariul final fiind de 1.000 lei; că executarea silită se datorează contestatorului care nu a dus la îndeplinire de buna voie obligația stabilita prin sentința penala nr. 295/14.05.2014, rămânând in pasivitate in perioada cuprinsa intre data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești si data sesizării executorului judecătoresc. S-a mai arătat că onorariul plătit avocatului angajat in faza de executare silită nu este exagerat iar debitul total pentru care contestatorul este executat silit nu este exagerat si fără suport legal iar in ce privește onorariul executorului judecătoresc, acesta este stabilit spre limita inferioara prevăzută de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:

În ceea ce priveste onorariul executorului, textul menționat de către contestator nu prevede obligativitatea ca în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare să apară mențiunea ca cheltuielile cu onorariul au fost avansate.

Pe de altă parte stabilirea unui onorariu al executorului în cuantum de 10.575, 00 lei în condițiile unui debit de executat de 527.500 lei respecta dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/ 2000 si cu ORDIN Nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.

În ceea ce priveste onorariul avocatului,din încheierea de rectificare nr. 246/ 19.01.2015 ( f. 88) rezulta ca acesta a fost diminuat la suma de 1000 lei.

În ceea ce priveste cuantumul acestuia, instanța reține următoarele:

Art. 716 alin. 1 c.proc.civ prevede, ,, contestația la executare se judecă cu procedura prevăzută pentru judecata în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător”, astfel incat sunt aplicabile toate dispozitiile de la judecata in prima instanta, inclusiv cele privind cheltuielile de judecata.

Alineatul 2 al art. 451 C.pr.civ. prevede că „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.

Având însă în vedere faptul că textul reprezintă o restrângere a dreptului părții care a câștigat procesul de a i se restitui cheltuielile de judecată, instanța apreciază că judecătorii pot micșora onorariile utilizând doar cele două criterii legale: valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în întregime. Articolul enunțat nu reprezintă o excepție a principiului pacta sunt servanda și nu derogă în consecință de la obligativitatea contractului de asistență juridică. Părții contractante îi incumbă obligația de a plăti în întregime onorariul stabilit către avocatul său (obligațiile contractuale nefiind în niciun mod afectate), însă nu este îndreptățită să pretindă părții adverse să-i achite cu titlu de cheltuieli de judecată decât onorariul stabilit de instanță prin hotărârea judecătorească.

Suma de 1000 lei prevazută ca onorariu avocat este insa proportională in raport de valoarea creanței, respectiv 527.500 lei, astfel încât va respinge contestația ca nefondata.

Va respinge si cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. M., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului Individual de Avocat D. Daon din Constanta, ..97,..B, . în contradictoriu cu intimații R. C., R. V., R. G., R. P. și R. I., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat A. F. din Tulcea, ., jud.Tulcea, ca nefondată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Cu apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.06.2015.

Președinte, Grefier,

I. H. N. C.

Red.tehnored.judec.I.H./05.10.2015

Ex.8/con.1 ex.contest/5 ex.intimati

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1740/2015. Judecătoria TULCEA