Contestaţie la executare. Sentința nr. 2366/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2366/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 31-07-2015 în dosarul nr. 2366/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR.2366
Ședința publică din data de 31 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. S.
GREFIER: I. I.-V.-M.
Pe rol se află judecarea contestației la executare formulată de către contestatorul M. N., domiciliat în municipiul G., ., ., județul G., în contradictoriu cu intimata P. ORAȘULUI ISACCEA, cu sediul în orașul Isaccea, ..25, județul Tulcea.
Dezbaterile cu privire la excepția necompetenței teritoriale a cauzei invocată, din oficiu, au avut loc în ședința publică din data de 17.07.2015, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.07.2015 și 31.07.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._, la data de 11.06.2015, contestatorul M. N. a formulat contestație la executare împotriva intimatei P. ISACCEA.
În motivarea contestației contestatorul a indicat instanței că înțelege să conteste titlul executoriu nr. 2304 din 11.05.2015, care a fost pus în executare silită în dosarul nr. 866/11.05.2015, titlu prin care a fost obligat să plătească suma de 292 lei, reprezentând taxă de habitat pentru terenul situat în Isaccea, sat Revărsarea, ., jud. Tulcea.
În drept a invocat prevederile art. 282 alin. 3 din Codul fiscal.
La cerere contestatorul a anexat copiile următoarelor înscrisuri: extras de carte funciară pentru imobilul din ., titlu executoriu nr. 2304 din 11.05.2015, somația nr. 2299/11.05.2015, dovada datei de comunicare a somației nr. 2299, decizia de impunere 1130/06.02.2013, nota de plată din 28.05.2013, carte de identitate.
Contestația a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Intimata nu a depus întâmpinare.
La primul termen de judecată din data de 17.07.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
- 2 -
Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea, excepție invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, contestatorul M. N. a formulat o contestație la executare împotriva intimatei P. ISACCEA, care a demarat executarea silită conform Codului de procedură fiscală, la data de 11.05.2015, în dosarul de executare nr. 866.
Din acțiune reiese că domiciliul contestatorului este situat în municipiul G..
Art.714 alin.1 C.proc.civ. prevede că: „Contestația se introduce la instanța de executare.”, instanța de executare fiind definită de art. 651 alin.1 C.proc.civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.
Instanța constată că debitorul( contestatorul din prezenta cauză), are domiciliul în municipiul G. cel puțin de la data eliberării cărții de identitate, anume de la data de 16.03.2011 și că data sesizării organului de executare este data la care intimata a început executarea în dosarul nr. 866, respectiv data de 11.05.2015.
Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior precizate, instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria G., în calitate de instanță de executare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea invocate din oficiu și, în conformitate cu art.132 alin.1 C.proc.civ, va declina competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul M. N., în contradictoriu cu intimata P. ISACCEA, în favoarea Judecătoriei G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția invocată din oficiu a necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea.
Declină judecarea contestației la executare formulată de contestatorul M. N., domiciliat în municipiul G., ., ., județul G., în contradictoriu cu intimata P. ISACCEA, cu sediul în orașul Isaccea, ..25, județul Tulcea, în favoarea Judecătoriei G..
Prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședința publică azi, 31.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. StanIvan I.-V.-M.
redactat/tehnoredactat jud.CDS/2 ex./03.09.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA – JUDEȚUL TULCEA
DOSAR NR._ din .
C Ă T R E
JUDECĂTORIA G.
Alăturat vă înaintăm dosarul acestei instanțe nr._ întrucât prin sentința civilă nr.2366/31.07.2015 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea judecării contestației la executare formulată de contestatorul M. N., în contradictoriu cu intimata P. ISACCEA, în favoarea Judecătoriei G..
Dosarul conține un număr de . file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. StanIvan I.-V.-M.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA – JUDEȚUL TULCEA
DOSAR NR._ din .
C Ă T R E
JUDECĂTORIA G.
Alăturat vă înaintăm dosarul acestei instanțe nr._ întrucât prin sentința civilă nr.2366/31.07.2015 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea judecării contestației la executare formulată de contestatorul M. N., în contradictoriu cu intimata P. ISACCEA, în favoarea Judecătoriei G..
Dosarul conține un număr de . file.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. StanIvan I.-V.-M.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2360/2015.... → |
|---|








