Evacuare. Sentința nr. 3590/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3590/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 3590/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3590
Ședința publică din 2.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. N.
GREFIER: M. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare, acțiune formulată de reclamanții P. P. și P. M., ambii domiciliați în Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul P. D. G., cu domiciliul în Tulcea, ., județul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 100 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței . nr._ PJ din data de 21.10.2015, atașată și anulată la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că reclamanții au înaintat la dosar prin serviciul registratură al instanței cerere de renunțare la judecată, după care,
Instanța reține cauza în pronunțare având în vedere cererea de renunțare formulată de către reclamanți.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 9.11.2015 sub nr._ reclamanții P. P. și P. M. au solicitat instanței să dispună evacuarea pârâtului P. D. G. din imobilul situat în Tulcea, ., județul Tulcea, pe care îl ocupă în mod ilegal.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că până la data de 13.10.2015 pârâtul a locuit în imobilul indicat împreună cu tatăl său P. C., imobilul fiind al numitei P. E.. Au mai susținut reclamanții că la data de 13.10.2015 au devenit proprietarii imobilului situat în Tulcea, ., județul Tulcea prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1060/13.10.2015.
În drept au fost invocate prevederile art. 1033 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar în susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele nr. 6 - 15).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei.
Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată fixat pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea reclamanților.
La data de 26.11.2015 reclamanții au înaintat la dosar prin serviciul registratură al instanței cerere de renunțare la judecată.
Față de cele expuse, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 406 din Codul de procedură civilă, instanța urmează ca în temeiul art. 237 alin. 2 pct. 6 din codul de procedură civilă să ia act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamanților P. P. și P. M., ambii domiciliați în Tulcea, ., județul Tulcea, la judecarea acțiunii având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu pârâtul P. D. G., cu domiciliul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2.12.2015.
Președinte, Grefier,
G. N. M. N.
Red. tehnored. jud. G.N./2ex./16.12.2015/5ex
Grefier M.N
Comunicat 3 ex/2ex reclamanți + 1 ex pârât
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3567/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3572/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|








