Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2544/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 2544/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 2544/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2544

Ședința publică din 11.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. N.

GREFIER: M. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, acțiune formulată de petenta U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA – Serviciul Impozite și Taxe, cu sediul în Tulcea, ., nr. 2A, județul Tulcea, în contradictoriu cu intimatul L. C., cu domiciliul în Tulcea, ., nr. 32, județul Tulcea.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 27.08.2015, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.09.2015, la data de 11.09.2015, dată la care,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 20.03.2015 sub nr._ U. A. Teritorială Municipiul Tulcea – Serviciul Impozite și Taxe a sesizat instanța în vederea înlocuirii amenzilor contravenționale aplicate pârâtului L. C. printr-un număr de 87 procese-verbale de contravenție, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că în perioada 2005 – 2013 pârâtul a fost sancționat contravențional prin procesele-verbale . nr._ din 19.07.2013, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 14.07.2013, intocmit de I.P.J. Tulcea, cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.07.2013, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 13.06.2013, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 28.03.2013, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 02.10.2012, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 28.07.2012, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 20.07.2012, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 16.08.2012, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 18.05.2012, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 21.11.2011, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă de 200 lei, . nr._ din 24.06.2011, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă de 500 lei, . nr._ din 26.04.2011, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 18.01.2011, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 17.09.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 29.07.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 12.01.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 10.01.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 20.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 11.04.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 11.04.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 30.05.2010, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 04.07.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 14.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 13.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 04.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 10.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 08.10.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 08.10.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 02.03.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 120 lei, . nr._ din 06.10.2009, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 08.09.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 14.08.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 20.09.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 21.08.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 24.07.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 01.07.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 06.08.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 17.06.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 120 lei, . nr._ din 23.06.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 23.06.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 21.07.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 23.05.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 31.05.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 22.05.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 23.05.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea c u amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 06.06.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 19.06.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.01.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.01.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 17.10.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 30.08.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 30.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 700 lei, . nr._ din 01.10.2008, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 25.08.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 14.06.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 02.07.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 29.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 09.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 07.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 22.06.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 28.06.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1500 lei, . nr._ din 21.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 22.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 16.05.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 15.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 15.03.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 09.02.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 25.01.2008, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 30.01.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 26.11.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 16.10.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.08.2007, intocmit de U.M. 0615 Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 13.04.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 28.07.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 19.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 21.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 18.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 28.04.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 08.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.06.2006 intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 26.10.2006, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 19.09.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 28.02.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 04.02.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 13.02.2005, intocmit de U.M. 0615 Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei.

Reclamanta a precizat că nu există posibilitatea executării silite a contravenientului, întrucât acesta nu obține venituri, nu are disponibilități bănești și nu deține bunuri susceptibile de executare, fiind depuse înscrisuri (filele nr. 12-248).

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare. Acesta s-a prezentat la termenul de judecată din data de 03.06.2015 și a arătat că are cunoștință de existența amenzilor contravenționale neachitate, ce însumează mai mult de 28.000 lei, precizând că este de acord să i se înlocuiască sancțiunile cu prestarea de muncă în folosul comunității.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, din înscrisurile depuse de reclamantă rezultă că în perioada 2005 – 2013 pârâtului L. C. i s-a aplicat un număr de 87 amenzi contravenționale în sumă totală de 28.240 lei, prin procesele-verbale . nr._ din 19.07.2013, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 14.07.2013, intocmit de I.P.J. Tulcea, cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.07.2013, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 13.06.2013, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 28.03.2013, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 02.10.2012, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 28.07.2012, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 20.07.2012, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 16.08.2012, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 18.05.2012, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 21.11.2011, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă de 200 lei, . nr._ din 24.06.2011, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă de 500 lei, . nr._ din 26.04.2011, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 18.01.2011, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 17.09.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 29.07.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 12.01.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 10.01.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 20.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 11.04.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 11.04.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 30.05.2010, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 04.07.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 14.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 13.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 04.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 10.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 08.10.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 08.10.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 02.03.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 120 lei, . nr._ din 06.10.2009, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 08.09.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 14.08.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 20.09.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 21.08.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 24.07.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 01.07.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 06.08.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 17.06.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 120 lei, . nr._ din 23.06.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 23.06.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 21.07.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 23.05.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 31.05.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 22.05.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 23.05.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea c u amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 06.06.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 19.06.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.01.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.01.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 17.10.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 30.08.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 30.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 700 lei, . nr._ din 01.10.2008, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 25.08.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 14.06.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 02.07.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 29.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 09.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 07.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 22.06.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 28.06.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1500 lei, . nr._ din 21.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 22.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 16.05.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 15.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 15.03.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 09.02.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 25.01.2008, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 30.01.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 26.11.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 16.10.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.08.2007, intocmit de U.M. 0615 Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 13.04.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 28.07.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 19.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 21.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 18.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 28.04.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 08.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.06.2006 intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 26.10.2006, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 19.09.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 28.02.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 04.02.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 13.02.2005, intocmit de U.M. 0615 Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei.

Instanța constată că reclamanta a făcut dovada faptului că nu există posibilitatea executării silite a pârâtului întrucât acesta nu obține venituri, nu are disponibilități bănești și nu deține bunuri susceptibile de executare, relevant fiind în acest sens procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._ din 24.04.2014 întocmit de Serviciul Impozite și Taxe al Municipiului Tulcea.

În drept, potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.

Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, astfel cum rezultă din prevederile art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Totodată, conform prevederilor art. 391 alin. 2 din același act normativ, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Prin Decizia nr. 7/20.09.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a decis că dispozițiile legale incidente în materie se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Față de cele expuse, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada achitării amenzilor contravenționale, precum și împrejurarea că nu există posibilitatea executării silite, instanța va admite cererea și va dispune înlocuirea acestora cu sancțiunea prestării de muncă în folosul comunității.

Față de împrejurarea că pârâtului i s-au aplicat amenzi contravenționale totalizând 28.240 lei, instanța va dispune înlocuirea acestora în mod proporțional, prin stabilirea unei ore de muncă în folosul comunității pentru suma de 100 lei, urmând a obliga în final pârâtul la prestarea a 280 de ore de muncă în folosul comunității.

Activitățile la care va fi obligat pârâtul pentru prestarea de muncă în folosul comunității vor consta în activități de întreținere și curățare a spațiilor verzi, a drumurilor și căilor publice, curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei și îngheț, pe raza municipiului Tulcea, urmând ca primarul localității să stabilească în concret conținutul activităților ce urmează a fi prestate, condițiile în care se va executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, formulată de petenta U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA – Serviciul Impozite și Taxe, cu sediul în Tulcea, ., nr. 2A, județul Tulcea, în contradictoriu cu intimatul L. C., cu domiciliul în Tulcea, ., nr. 32, județul Tulcea.

Dispune înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate prin procesele-verbale . nr._ din 19.07.2013, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 14.07.2013, intocmit de I.P.J. Tulcea, cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.07.2013, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 13.06.2013, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 28.03.2013, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 02.10.2012, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 28.07.2012, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 20.07.2012, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 16.08.2012, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 18.05.2012, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 21.11.2011, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă de 200 lei, . nr._ din 24.06.2011, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă de 500 lei, . nr._ din 26.04.2011, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 18.01.2011, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 17.09.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 29.07.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 12.01.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 10.01.2011, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 20.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 11.04.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 11.04.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 30.05.2010, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 04.07.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 14.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 13.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 04.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 10.08.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 08.10.2010, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 08.10.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 02.03.2010, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 120 lei, . nr._ din 06.10.2009, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 08.09.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 14.08.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 20.09.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 21.08.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 24.07.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 01.07.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 06.08.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 17.06.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 120 lei, . nr._ din 23.06.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 23.06.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 21.07.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 23.05.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1000 lei, . nr._ din 31.05.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 22.05.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 23.05.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea c u amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 06.06.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 19.06.2009, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.01.2009, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.01.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 17.10.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 30.08.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 30.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 700 lei, . nr._ din 01.10.2008, intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 25.08.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 14.06.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 02.07.2009, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 29.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 09.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 07.07.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 22.06.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 400 lei, . nr._ din 28.06.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 1500 lei, . nr._ din 21.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 22.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 06.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 16.05.2008, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 15.05.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 15.03.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 09.02.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 25.01.2008, intocmit de I.J.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 30.01.2008, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 26.11.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 16.10.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.08.2007, intocmit de U.M. 0615 Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 13.04.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 28.07.2007, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 19.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 21.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 18.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 28.04.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 08.05.2007, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 03.06.2006 intocmit de Directia Politie Locala Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 26.10.2006, intocmit de I.P.J. Tulcea cu amendă în sumă de 200 lei, . nr._ din 19.09.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 500 lei, . nr._ din 28.02.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, . nr._ din 04.02.2006, intocmit de Politia Mun. Tulcea cu amendă în sumă de 300 lei, . nr._ din 13.02.2005, intocmit de U.M. 0615 Tulcea cu amendă în sumă de 100 lei, cu sancțiunea prestării a 280 de ore de muncă în folosul comunității, respectiv activități de întreținere și curățare a spațiilor verzi, a drumurilor și căilor publice, curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei și îngheț, pe raza municipiului Tulcea.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.

Pronunțată astăzi 11.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier,

G. N. M. N.

Red. tehnored. Jud. G.N./

Grefier. M.N./

. + pârât

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2544/2015. Judecătoria TULCEA