Plângere contravenţională. Sentința nr. 2534/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2534/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 2534/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2534
Ședința publică din 11.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. N.
GREFIER: M. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul R. V., cu domiciliul în ., județul Tulcea, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 19.12.2014 de intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 27.08.2015, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.09.2015, la data de 11.09.2015, dată la care,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 8.01.2015 sub nr._ petentul R. V. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 19.12.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, solicitând anularea acestuia.
În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat, în esență, că a fost sancționat pentru faptul că nu ar fi acordat prioritate unui pieton angajat în traversarea străzii, dar susține că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, afirmând că nu se afla nicio persoană în zonă la momentul respectiv.
Cererea nu a fost motivată în drept, iar în susținerea acțiunii a fost depus la dosar procesul-verbal contestat.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Intimata Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal. S-a arătat că materialul probator face dovada faptei săvârșite de petent, iar procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, fiind depuse actele care au stat la baza încheierii acestuia.
În probațiune s-a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei și audierea martorului C. C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 19.12.2014 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea petentul R. V. a fost sancționat conform art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 și art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, și respectiv art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G nr. 195/2002, cu 10 puncte-amendă în cuantum de 900 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile, pentru faptul că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . Tulcea, iar la trecerea de pietoni din zona „Vest” prevăzută cu marcaj și indicator nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare, pe sensul său de mers. Totodată, petentul nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege.
Analizând condițiile de formă privind întocmirea procesului-verbal de contravenție, se constată că acesta întrunește cerințele de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la temeinicia procesului-verbal, instanța are în vedere materialul probator administrat în cauză, din care rezultă că intimata a făcut dovada săvârșirii contravențiilor de către petent.
Astfel, din raportul agentului constatator rezultă că acesta a perceput în mod direct momentul în care petentul conducea autovehiculul pe . Tulcea în zona menționată în procesul-verbal, deplasându-se în spatele acestuia și a văzut momentul în care nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii. În continuarea raportului se arată că după oprirea în trafic petentul a refuzat să prezinte permisul de conducere și actul de identitate, a avut un comportament agresiv verbal la adresa organelor de poliție, refuzând să semneze procesul-verbal de contravenție.
În cauză a fost audiată martora C. C., propusă de petent, care a precizat că este în raporturi de amiciție cu acesta, iar la momentul constatării faptei se afla pe . Complexului „Piața Vest” și a văzut autovehiculul condus de petent venind din direcția centrului orașului, iar după puțin timp cum a fost oprit de un echipaj de poliție. Arată martora că a trecut . în locul unde era staționat autovehiculul petentului, l-a întrebat ce s-a întâmplat dar acesta nu știa motivele pentru care fusese oprit, dar într-o discuție ulterioară cel în cauză i-a relatat că a fost sancționat pentru faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton.
Martora susține că nu a observat ca petentul să nu fi acordat prioritate în momentul la care s-a apropiat de marcajul pietonal, întrucât nu se angajase nici un pieton in traversarea străzii, aflându-se în schimb persoane pe trotuar.
Instanța a procedat la citarea martorului asistent din procesul-verbal de contravenție în vederea audierii în cauză, inclusiv la emiterea unui mandat de aducere, dar acesta nu s-a înfățișat, motiv pentru care s-a procedat la judecată potrivit dispozițiilor art. 313 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
În soluționarea cauzei instanța are în vedere faptul că, deși O.G. nr. 2/2001 nu conține nicio dispoziție expresă cu privire la forța probantă a procesului-verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și de temeinicie a acestuia având în vedere faptul că este vorba despre un act administrativ. Ca atare, se prezumă că situația de fapt menționată în procesul-verbal este conformă realității, prezumție ce poate fi răsturnată de petent prin proba contrară, prin raportare și la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Această abordare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia plângerilor contravenționale privind sancționări ale încălcării dispozițiilor legale în domeniul circulației rutiere, relevantă fiind în acest sens Decizia nr. 7034/07 din 13 martie 2012 pronunțată în cauza M. H. împotriva României, prin care s-a reținut că art. 6 paragraful 2 din Convenție privind prezumția de nevinovăție „nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu este greșită o abordare a instanțelor naționale în sensul că reclamanții să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății.
Instanța reține că faptele ce au făcut obiectul sancțiunilor au fost percepute în mod direct de agentul de poliție, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier”, iar petentul nu a fost în măsură să aducă dovezi prin care să înlăture prezumția de temeinicie a procesului-verbal.
Referitor la depoziția martorei C. C., aceasta va fi apreciată potrivit dispozițiilor art. 324 din Codul de procedură civilă, ținând seama de sinceritatea afirmațiilor făcute și de împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației, urmând a fi coroborată cu întreg materialul probator administrat în cauză.
Forța probantă a mărturiei este lăsată la aprecierea instanței, astfel cum rezultă din prevederile art. 264 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare”.
Cum în privința probei testimoniale legiuitorul nu a instituit o putere doveditoare mai mare decât în cazul altor mijloace de probă, instanța își formează convingerea prin examinarea tuturor probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, iar în funcție de situația de fapt rezultată poate înlătura depoziția unui martor pe care o apreciază ca fiind nesinceră.
Mărturia trebuie să determine intima convingere a judecătorului despre realitatea faptelor prezentate, iar aprecierea sincerității martorului se face în funcție de împrejurările în care a luat cunoștință de faptele asupra cărora a fost întrebat, de modul în care percepe starea de fapt ce face obiectul probațiunii, cât și de persoana sa, respectiv relațiile cu părțile din dosar și posibilitatea de a fi influențat.
Din această perspectivă, instanța constată că declarația martorei conține elemente care pun la îndoială veridicitatea afirmațiilor sale, venind în contradicție vădită cu mențiunile din raportul agentului constatator și având un grad ridicat de subiectivitate datorită raporturilor de amiciție cu petentul.
Astfel, un prin aspect care se remarcă este precizarea din finalul declarației, în sensul că la momentul constatării faptei se aflau persoane pe trotuar, afirmații care vin în contradicție cu precizările petentului din plângere, acesta susținând că „la momentul trecerii prin zona respectivă nu era nici un pieton în zonă”.
Pe de altă parte, martora a afirmat că petentul nu cunoștea motivele pentru care fusese oprit de organele de poliție și i-a relatat ulterior într-o altă discuție faptul că a fost sancționat, în timp ce petentul afirmă în precizările scrise depuse la data de 3.03.2015 că i-a solicitat sprijinul pentru a depune mărturie în plângerea pe care urma să o formuleze.
Aceste neconcordanțe, chiar dacă nu au o mare relevanță în stabilirea situației de fapt, dovedesc însă nesinceritatea martorului și pun la îndoială veridicitatea tuturor afirmațiilor acestuia din cuprinsul mărturiei.
Este de remarcat și faptul că petentul nu a făcut nicio referire în plângerea contravențională la prezența martorului în locul respectiv, deși era un element esențial în apărarea sa, martorul fiind indicat prin adăugarea numelui și adresei sale după semnarea și datarea cererii.
Petentul avea posibilitatea să formuleze obiecțiuni și să ceară menționarea existenței martorei, mai ales că a susținut în răspunsul la întâmpinare că după oprirea în trafic a solicitat sprijinul acesteia, dar nu a procedat de această manieră, refuzând să semneze procesul-verbal.
În raport de aceste împrejurări, instanța reține că depoziția martorei este subiectivă, probabilitatea de a se fi aflat în locul respectiv și de a fi observat momentul în care petentul a circulat în zona trecerii de pietoni fiind foarte redusă, iar simplele afirmații ale acesteia necoroborate cu alte dovezi nu sunt în măsură să infirme raportul agentului constatator prezent la fața locului.
În aceste condiții, instanța va înlătura declarația martorei, iar în baza probatoriului administrat va reține că petentul se face vinovat de săvârșirea celor două contravenții pentru care a fost sancționat.
În drept, potrivit art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere „pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.
Constituie contravenție conform art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehicululuisau tramvaiului”.
Totodată, potrivit art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 conducătorul de autovehicule este obligat „să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare”, iar conform prevederilor art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 „participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.” Încălcarea acestor reguli constituie contravenție și se sancționează conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni.
Referitor la individualizarea sancțiunilor aplicate, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Instanța reține că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor, aplicând cuantumul minim al amenzii prevăzut de lege pentru fiecare din cele două fapte reținute în sarcina petentului, iar măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile a fost în mod legal aplicată.
Fapta petentului de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prezintă un grad de pericol social ridicat prin consecințele pe care le poate avea o astfel de încălcare a regulilor de circulație și trebuie sancționată în mod corespunzător, la fel și refuzul nejustificat de a prezenta documentele la solicitarea organelor de poliție.
Nu pot fi primite susținerile petentului cu privire la lipsa de pericol social al faptei, iar în privința cererii de înlocuire a amnezii cu avertismentul, această măsura nu se justifică raportat la împrejurările concrete în care au fost săvârșite contravențiile.
Față de cele expuse, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R. V., cu domiciliul în ., județul Tulcea, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 19.12.2014 de intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, ca nefondată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată astăzi 11.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier,
G. N. M. N.
Red. tehnored. Jud. G.N./12.10.2015 /4 ex
Grefier. M.N./
. + intimat
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2531/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2502/2015.... → |
|---|
