Pretenţii. Sentința nr. 1622/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1622/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 1622/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENALĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1622
Ședința publică de la 26.05.2015
Completul compus din:
Președinte – I. S.
Grefier – A. G. I.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, reziliere contract și evacuare, formulată de către reclamanta S.C. A. S. S.R.L., cu sediul în orașul S., ., nr. 142, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâta V. V., cu domiciliul în orașul S., ., nr. 119, ..
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 06.10.2014 sub nr._ reclamanta S.C. A. S. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 49/01.12.2010, evacuarea pârâtei din locuința închiriată ce face obiectul contractului menționat, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 971,48 lei reprezentând chirie restantă, dar și la plata contravalorii folosinței locuinței la nivelul chiriei până la data eliberării efective a acesteia. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 49/01.12.2010, fiind emise mai multe facturi fiscale în valoare totală de 971,48 lei, rămase neachitate. A mai susținut reclamanta că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, cu toate acestea, pârâta nu a înțeles să-și achite obligațiile de plată.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 94, art. 107, art. 148 și art. 194 Cod procedură civilă, Legea nr. 152/1998, Legea nr. 114/1996 și dispozițiile Codului civil.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate, reprezentate de contractul de închiriere nr. 49/01.12.2010, actul adițional nr. 1/01.12.2011, actul adițional nr. 2/01.12.2012, actul adițional nr. 1/01.12.2013, fișă calcul, corespondență, notificare, fișă client, facturi fiscale (fila 6-28).
Pârâta nu a formulat în termen procedural întâmpinare însă a depus în apărare chitanțe de plată a chiriei până la luna februarie 2015 inclusiv (fila 42-45) precum și acte de stare civilă.
Prin cererea adițională depusă la dosarul cauzei la data de 06.04.2015 prin serviciul registratură al instanței, reclamanta a arătat că pârâta a achitat suma de 800 lei prin chitanțele nr._/11.11.2014 și nr._/18.12.2014, rămânând de plată o diferență de 171,48 lei. Astfel, pentru chirie pârâta s-a conformat și a plătit sumele restante. A susținut reclamanta că pârâta nu și-a manifestat voința de a reînnoi contractul în termenul acordat, iar acesta a încetat de drept prin ajungere la termen. Cum pârâta a fost notificată cu privire la evacuarea sa din spațiul locativ deținut fără titlu, a solicitat reclamanta să se ia în considerare toate acestea și să fie obligată pârâta la plata diferenței de chirie și la evacuarea sa din acest spațiu ocupat fără titlu (fila 53-54).
La termenul din data de 30.04.2015 instanța a pus în discuția părților prezente cererea susmenționată pentru ca pârâta să-și facă cunoscută poziția procesuală, în sensul exprimării sau nu a acordului expres vizând depunerea acesteia peste termenul prevăzut de art. 204 alin. 1 Cod procedură civilă.
Cum pârâta s-a opus, instanța a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a-și mai modifica acțiunea introductivă, cu consecința respingerii cererii adiționale ca tardiv formulată. Astfel, instanța urmează a se pronunța în limitele învestirii inițiale, cu mențiunea că micșorarea cuantumului capătului de cerere în pretenții la suma de 171,48 lei valorează cerere precizatoare, luându-se act de pretențiile astfel precizate.
În temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.
Analizând cererea în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 49//01.12.2010, având ca obiect locuința situată în orașul S., ., nr. 119, ., parter, ., pentru o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.12.2010 până la data de 01.12.2011, chiria lunară fiind stabilită la suma de 94,48 lei în conformitate cu H.C.L. S. nr. 5/27.01.2010 (fila 10-14).
La art. 6 din contract s-a stipulat faptul că plata chiriei se face lunar, în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, iar conform art. 8 din contract neplata la termen a chiriei atrage în sarcina chiriașului suportarea unor majorări de întârziere în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.
Potrivit art. 14 din contractul de închiriere încheiat între părți, rezilierea contractului înainte de termenul stabilit se face fără nicio formalitate prealabilă atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive, urmând a se proceda și la evacuarea acestuia, fără concursul instanțelor de judecată.
Ulterior între părți s-au încheiat și actele adiționale nr. 1/01.12.2011, nr. 2/01.12.2012 și nr. 3/01.12.2013 prin care s-a prelungit succesiv termenul de închiriere până la data de 01.12.2014 (fila 6-9).
Potrivit art. 1.073 cod civil de la 1864, aplicabil în cauză, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Conform art. 1020 Cod civil de la 1864 condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.
Prin art. 1021 Cod civil de la 1864 se arată că într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate, consacrându-se astfel, caracterul judiciar al rezoluțiunii.
Rezilierea ca sancțiune civilă presupune o neexecutare culpabilă a contractului sinalagmatic cu executare succesivă. Ca efect al rezilierii, efectele viitoare ale contractului încetează, fără însă ca aceasta să aibă vreo influență asupra a ceea ce s-a executat până la acest moment.
Pentru a fi admisibilă rezilierea, instanța reține că trebuie ca una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin, neexecutarea să fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, neexecutarea să aibă un caracter suficient de important pentru partea reclamantă, raportat la scopul imediat al actului juridic civil urmărit de aceasta, debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condițiile prevăzute de lege.
În speță, în executarea contractului de închiriere nr. 49/01.12.2010, cu modificările ulterioare, în perioada 30.11.2013 – 31.08.2014 reclamanta a emis o . facturi fiscale în valoare totală de 971,48 lei reprezentând contravaloare chirie și majorări aferente (fila 20-28).
Pârâta a făcut dovada plății integrale a debitului solicitat de către reclamanta creditoare pe parcursul soluționării cauzei, fiind depuse chitanța . nr._/11.11.2014 în valoare de 400 lei, chitanța . nr._/18.12.2014 în valoare 400 lei, rămânând o diferență de plată de 171,48 lei (fila 46).
Prin chitanța . nr._/19.01.2015 în valoare de 250 lei, chitanța . nr._/21.01.2015 în valoare de 52 lei, chitanța . nr._/22.01.2015 în valoare de 4,82 lei, chitanța . nr._/23.01.2015 în valoare de 94,48 lei, chitanța . nr._/26.02.2015 în valoare de 94,48 lei și chitanța . nr._/17.03.2015 în valoare de 94,48 lei, pârâta a făcut dovada că a achitat și diferența mai sus menționată, făcând plăți până la luna februarie inclusiv (fila 42-46).
Așadar, având în vedere toate cele ce preced, constatând că pârâta și-a îndeplinit la zi obligația de plată a chiriei asumată prin contract, urmează a se respinge capătul de cerere privind rezilierea, ca nefondat.
Față de soluția dată capătului de cerere în reziliere, evident, se va respinge și capătul de cerere privind evacuarea, ca nefondat.
Se va respinge capătul de cerere în pretenții, ca fiind rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge capetele de cerere având ca obiect reziliere contract și evacuare, formulate de către reclamanta S.C. A. S. S.R.L., cu sediul în orașul S., ., nr. 142, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâta V. V., cu domiciliul în orașul S., ., nr. 119, .. 1, județul Tulcea, ca nefondate.
Respinge capătul de cerere în pretenții, ca fiind rămas fără obiect.
Cu drept apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. S. A. G. I.
Red. tehnored. jud. I.S./26.05.2015
Gref. A.G.I./4 ex./.>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1615/2015. Judecătoria TULCEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1616/2015. Judecătoria... → |
|---|








