Pretenţii. Sentința nr. 2981/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2981/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 2981/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2981
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. D. C.
Grefier: J. D. P.
S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, .. 120, jud. Tulcea în contradictoriu cu pârât P. Ș., cu domiciliul în ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, procedează din oficiu potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă la verificarea și stabilirea competenței, și văzând prevederile art. 94 și 107 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza.
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciază finalizată cercetare judecătorească, lasă cauza în pronunțare și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2015, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea a solicitat obligarea pârâtului P. Ș. la plata sumei de 2.245 lei reprezentând diferența de contribuție de întreținere pentru perioada instituționalizării pârâtului în Centrul de Servicii Sociale cu Funcțiuni Multiple „D.” Babadag.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a fost instituționalizat la Centrul de Îngrijire și Asistență „D.” Babadag prin Hotărârea Consiliului Județean Tulcea – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți nr. 136/13.11.2009 începând cu data de 16.11.2009. Acesta a achitat cu intermitențe contribuția lunară astfel încât, până în luna mai 2015, a acumulat un debit de 2.245 lei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Ordinului nr. 467/2009, H.G. nr. 532/1999 și H.G. nr. 503/2003 iar în dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar înscrisurile ce se regăsesc la filele 4-6, probă încuviințată de instanță.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013întrucât reclamanta este o instituție publică iar obiectul acțiunii vizează venituri publice.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a răspuns la apelul cauzei efectuat în ședință publică.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pârâtul P. Ș. a fost instituționalizat potrivit Hotărârii Consiliului Județean Tulcea – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți nr. 136/13.11.2009 (f. 4) la Centrul de îngrijire și Asistență „D.” Babadag începând cu data 16.11.2009.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 532/1999, persoanele asistate din instituțiile de asistență socială, care realizează venituri proprii din pensii de orice natură, indiferent de fondurile din care se plătesc acestea, din indemnizații sau din alte drepturi acordate potrivit legii precum și din alte surse cu caracter permanent, sunt obligate la plata contribuției lunare de întreținere.
Cuantumul contribuției lunare de întreținere datorat de pârât a fost de 280/lună lei în perioada noiembrie 2012-decembrie 2014 și de 320 lei/lună începând cu luna ianuarie 2015, fiind calculat în conformitate cu prevederile H.G. nr. 532/1999 și ale Ordinului Autorității Naționale pentru persoanele cu Handicap nr. 467/2009 privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere în centrele rezidențiale pentru persoane cu handicap, precum și a nivelului contribuției lunare de întreținere datorate de adulții cu handicap asistați în centre sau de susținătorii acestora.
Pârâtul a achitat cu intermitențe această contribuție, astfel cum rezultă din situația plății de la fila 6, acumulând până în luna mai 2015 un debit restant de 2.245 lei.
Potrivit art. 249 C.pr.civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Prin urmare, dacă pârâtul ar fi pretins că a efectuat plata debitului restant, acestuia i-ar fi revenit sarcina probei. Cum la dosar nu există nicio dovadă în acest sens, instanța constată că pârâtul datorează reclamantei suma de 2.245 lei.
Având în vedere cele expuse anterior, instanța constată că cerere reclamantei este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va obliga pârâtul la plata către aceasta a sumei de 2.245 lei reprezentând diferența de contribuție de întreținere pentru perioada instituționalizării pârâtului în Centrul de Servicii Sociale cu Funcțiuni Multiple „D.” Babadag.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, cu sediul în Tulcea, .. 120, în contradictoriu cu pârâtul P. Ș., cu domiciliul în Mahmudia, jud. Tulcea, locuință fără forme legale în Babadag, ., jud. Tulcea (Centrul de Îngrijire și Asistență „D.” Babadag), CNP_.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.245 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.10.2015.
Președinte, Grefier,
A.-D. CozilecJanina D. P.
Red. jud. ADC/27.10.2015/4 ex
Tehnored. gref. pjd/11.11.2015
.+pârât.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2632/2015. Judecătoria TULCEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2987/2015. Judecătoria... → |
|---|








