Pretenţii. Sentința nr. 3170/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3170/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 3170/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3170
Ședința publică din data de 04.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. N.
Grefier: M. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta C. L. C. V., cu sediul în . Tulcea, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul reclamantei, avocat V. A., lipsă fiind apărătorul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul reclamantei, avocat V. A., având cuvântul arată că la dosarul cauzei se află sentința civilă nr. 155/30.01.2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea, prin care s-a dispus închiderea procedurii de insolvență cu privire la pârâtă.
Instanța reține cauza spre soluționare în vederea perimării.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 26.09.2013 sub nr._, reclamanta C. L. C. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SRL, obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 55.534 lei reprezentând plată necuvenită.
Prin încheierea din 17.01.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea 85/2006 în considerarea faptului că a fost declanșată procedura insolvenței față de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 155/30.01.2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a soluționat irevocabil cauza privind închiderea procedurii insolvenței și radierea societății pârâte din evidențele Oficiului Registrului Comerțului.
Verificând actele dosarului, se constată că de la data pronunțării încheierii de suspendare a cauzei nu s-a efectuat nici un act de procedură.
Potrivit art. 416 alin. 1 din codul de procedură civilă „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni” iar conform dispozițiilor art. 420 alin. 1 perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
Instanța reține că în prezenta cauză nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură pe o perioadă de mai mult de 6 luni de la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat irevocabil litigiul privind procedura insolvenței societății pârâte, sens în care, în temeiul dispozițiilor legale invocate urmează a constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta C. L. C. V., cu sediul în . Tulcea, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.11.2015.
Președinte, Grefier,
G. N. M. N.
Red. tehnored. jud. G.N./4ex.
Gref. M.N./4 ex.
. + pârât
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3169/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|








