Pretenţii. Sentința nr. 3601/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 3601/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 3601/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3601

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: I. S.

Grefier: C. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul N. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ., având ca obiect pretenții.

Încheierea de ședință din data de 26.11.2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin acțiunea adresată Judecătoriei Tulcea și înregistrată sub nr._ /25.08.2015, reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, a solicitat în contradictoriu pârâtul N. V., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1.169,16 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plății efective.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 14.09._12, pârâtul a fost internat în secția chirurgie, urmare unui accident rutier, iar contravaloarea zilelor de spitalizare este în cuantum de 1.169,16 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de cod civil precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. A mai arătat reclamantul că potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, spitalul are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident rutier, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt gratuite.

S-au atașat în susținere înscrisuri.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1357-1359 Cod civil coroborate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Reclamantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La data de 17.09.2015 prin serviciul registratură al instanței, s-au depus la dosar un set de înscrisuri, inclusiv certificatul de deces . nr._ eliberat la data de 19.05.2014, din care rezultă faptul că pârâtul a decedat încă din data de 18.05.2014 (fila 18).

În aceste condiții, la termenul de judecată din data de 26.11.2015 a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate instanța constată și reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie, putând fi invocată de către orice parte și de instanță din oficiu, în orice stadiu al soluționării pricinii.

Potrivit prevederilor art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile și presupune aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual (capacitatea de folosință), respectiv de a sta în judecată (capacitatea de exercițiu).

Persoanele fizice apar în circuitul civil ca subiecte de drepturi și obligații. În această calitate, ele au aptitudinea generală și abstractă de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații.

Potrivit art. 35 alin. 1 Cod civil persoanele fizice au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data nașterii lor și încetează la odată cu moartea lor.

Decesul unei persoane fizice are drept efect încetarea capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia.

Față de cele mai sus menționate, având în vedere că la data de 18.05.2014 pârâtul a decedat, excepția invocată urmează a fi admisă, cu consecința respingerii cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu.

Respinge cererea privind pe reclamanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul N. V., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., având ca obiect pretenții, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.12.2015.

Președinte, Grefier,

I. S. C. R.

Red. jud. I.S./09.12.2015

Tehnored. gref. C.R./4 ex.

. reclamantă + 1 pârât ..12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3601/2015. Judecătoria TULCEA