Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 266/2016. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 266/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 266/2016

ROMÂNIA

JUDECATORIA T.

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 266/2016

Ședința publică din 1 februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – C. C.

GREFIER – A. R.

Pe rol fiind stabilit termen pentru pronunțare în cauza civilă privind pe petentul MUNICIPIUL C.-TURZII - SERVICIUL ÎNCASARE, URMĂRIRE ȘI executare SILITĂ și pe intimata G. A. M., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale- disjuns din_ .

La apelul nominal fãcut în ședințã publicã, se constatã lipsa pãrților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin sesizarea Municipiului Campia Turzii – Serviciul Incasare, Urmarire, Executare Silita, sesizare formulata ca urmare a notei de constatare a starii de insolvabilitate nr._ din 21 octombrie 2015 ( f. 4 dosar), sesizare inregistrata la numarul de dosar_ al Judecatoriei T., dosar din care s-a disjuns in baza art. 99 alin 1 NCPC prezentul dosar - dosar civil nr._ al Judecatoriei T. ( incheierea de sedinta din data de 25 ianuarie 2016), s-a solicitat instantei de judecata ca prin sentinta civila ce o va pronunta sa se dispuna inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale in suma de 500 lei, sanctiune aplicata pe seama contravenientei G. A. M. prin procesul verbal de contraventie . nr._ din data de 24 iunie 2015 incheiat de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj N., cu sanctiunea obligarii la prestare munca in folosul comunitatii, ca urmare a faptului ca nu exista posibilitatea executarii silite a amenzii contraventionale ce a fost aplicata pe seama contravenientei .

In drept sesizarea a fost intemeiata pe preved. Art. 194 Cod procedură civilă, art. 9 alin 3 - 5 OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Intimata, contravenienta G. A. M., legal citată nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intampinare pentru a-si formula pozitia procesuala.

Din actele si lucrarile de la dosar, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contraventie . nr._ din data de 24 iunie 2015 incheiat de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj N., intimata a fost sanctionată cu amenda in suma de 500 lei, sanctiune aplicata pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991.

Intrucat acest act de sanctionare nu a fost atacat in termenul legal, intrunind in acest mod calitatea de titlu executoriu conform art. 37 OG 2/2001 ce prevede ca “ procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate” s-a incercat executarea silita a sumei datorata cu titlu de amenda contraventionala in baza acestui proces verbal de contraventie, demers ramas fara rezultat constatandu-se ca susnumita nu detine venituri impozabile ( f. 4 dosar).

Conform art. 9 alin 3 OG 2/2001 modif si completata in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata … in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligatiei contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Potrivit art. 9 alin 5 OG 2/2001 modif prin L. 293/2009 “ În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității." iar art. 39^1, alineatul (2) al aceluiasi act normativ prevede ca “ În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore."

Vazand cele de mai sus, fiind indeplinite cerintele legale, in baza art. 9 alin 5 Cod pr. civila urmeaza a se admite prezenta sesizare si a se dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicata in cauza cu sanctiunea constand in 5 ore de munca in folosul comunitatii la Primaria mun Campia Turzii .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite sesizarea formulata de Municipiul Campia Turzii – Serviciul Incasare, Urmarire, Executare Silita cu sediul in mun Campia Turzii, ., jud. Cluj in contradictoriu cu intimata G. A. M., CNP_, dom. în mun. C. Turzii, ., . si in consecinta:

Inlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale in suma de 500 lei aplicata pe seama intimatei prin procesul – verbal de contraventie . nr._ din data de 24 iunie 2015 incheiat de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj N. cu sanctiunea constand in

- 5 ore de munca in folosul comunitatii la Primaria mun Campia Turzii.

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.

Calea de atac se depune la Judecatoria T.

Pronuntata in sedinta publica din data de 1 februarie 2016.

P., Grefier,

C. C. R. A.

Red. 4 ex.

CC/AR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 266/2016. Judecătoria TURDA