Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 56/2016. Judecătoria TURDA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 56/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 56/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDTUR:2016:001._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
Operator de date cu caracter personal nr. 3186
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.56/2016
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte: C. R. C.
Grefier: A. S. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C.-TURZII - SERVICIUL ÎNCASARE, URMĂRIRE ȘI executare SILITĂ și pe intimatul BĂNDULĂ R. A., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal fãcut în ședințã publicã, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005 instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificând competența, prin prisma prevederilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea cauzei în temeiul prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, combinat cu art.94 pct.3 Cod de procedură civilă, iar în temeiul art. 237, rap. la art. 254 Noul Cod de procedură civilă declară deschisă cercetarea în fond a procesului.
În temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, va încuviința proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei odată cu cererea principală, probe solicitate în termenul procedural prev. de art. 194, 254 Noul Cod de procedură civilă, iar în temeiul art. 208 alin.2, rap.la art. 254 Noul Cod de procedură civilă, față de nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege, instanța apreciază că operează sancțiunea decăderii intimatului din dreptul de a propune probe și invoca excepții în afara celor de ordine publică.
Se constată că petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa de la dezbateri, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile pe fond, iar potrivit art.395 Noul Cod de procedură civilă, constatând cauza în stare de soluționare, o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ din 02.10.2015, petentul Mun.Campia Turzii a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în valoare de 1050 lei aplicată intimatului–contravenient BĂNDULĂ R. A. prin procesul verbal . nr._/18.10.2012 încheiat de IPJ Cluj, cu prestarea unei activități în folosul Mun.Campia Turzii, jud. Cluj, în temeiul art. 9 alin.3 din O.G. 2/2001, motivând că organul de executare a confirmat faptul neexecutării amenzii și imposibilității de executare silită.
Deși a fost legal citată cu mențiunea prezența obligatorie la interogatoriu, intimata-contravenientă nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Analizând actele din dosar, instanța reține următoarea stare de fapt și de drept :
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/18.10.2012 încheiat de IPJ Cluj, intimatul contravenient BĂNDULĂ R. A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1050 lei.
Intimat nu a contestat procesul verbal de contravenție.
În temeiul procesului verbal de contravenție devenit titlu executoriu, Mun. Campia Turzii, jud. Cluj localitatea unde intimatul contravenient are domiciliul declarat, a demarat procedura de executare silită, comunicând debitoarei titlul executoriu și somația de executare. S-a constatat însă că executarea silită nu poate fi realizată întrucât debitoarea nu are bunuri urmăribile sau sechestrabile.
Conform prevederilor art. 3 din O.G. 55/2002, cu modificările și completările ulterioare :“Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.”.
Potrivit art. 39 ind.1 din O.G. nr. 2/2000 așa cum a fost modificată, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Conform art. 2 din O.G. nr. 55/2002 așa cum a fost modificată prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.354/2008, activitatea in folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități in folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.
Având în vedere că intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii stabilite în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție . nr._/18.10.2012 încheiat de IPJ Cluj, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 1050 lei, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe raza mun C. Turzii, jud.Cluj, pe o durată de 100 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
Admite cererea formulată de petentul M. C. TURZII, Serviciul Încasare, Urmărire și Executare Silită cu sediul în C. Turzii, ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul–contravenient BĂNDULĂ R. A., cu domiciliul în mun. C. Turzii, ..36, ., CNP_, privind înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în serviciul comunității.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 1050 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.10.2012 încheiat de IPJ Cluj, cu sancțiunea constând în prestarea de activități în serviciul comunității, la Primăria mun. C. Turzii, jud.Cluj pe durata de 100 ore.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.
Apelul se introduce la Judecătoria T..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C. R. C. A. S. M.
Red. 4 ex. C.R.C/15.01.2016
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 9/2016. Judecătoria TURDA | Fond funciar. Încheierea nr. 128/2016. Judecătoria TURDA → |
|---|








