Fond funciar. Sentința nr. 733/2015. Judecătoria VIDELE

Sentința nr. 733/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 733/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria V. – Județul Teleorman

SENTINȚA CIVILĂ NR.733

Ședința publică din data de 27 mai 2015

Instanța constituită din :

Președinte- S. O.

Grefier- C. M. C.

&&&&&&&&

Pe rol soluționarea acțiunii civile, având ca obiect fond funciar-nulitate absolută parțială titlu proprietate, formulată de petenta P. E., domiciliată în ., ., împotriva intimaților C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman, C. L. de Fond Funciar a comunei Tătărăștii de Jos, județul Teleorman, B. D., I. F., A. G., domiciliați în ., județul Teleorman, E. F., domiciliată în Tătărăștii de Jos, județul Teleorman, P. I., domiciliată în A., calea București, ., etj.3, . domiciliată în Tătărăștii de Jos, ..

Despre mersul dezbaterilor s-a făcut vorbire în încheierea de amânare a pronunțării din data de 20.05.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a studia actele și lucrările dosarului, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru această dată, hotărând următoarele:

INSTANȚA :

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria V. sub nr._ din data de 24.02.2015, petenta P. E. a chemat în judecată intimatele B. A., I. F., A. G., E. F., P. I., P. S.,C. Judeteana Teleorman Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privata Asupra Terenurilor Teleorman, C. Locala De Fond Funciar De Pe L. Primaria Comunei Tatarastii De Jos Judetul Teleorman, ca prin sentinta ce se va pronunța sa se constate: nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr_/1995 emis de C. Județeană Teleorman pentru suprafața totala de 4,64 ha teren situat pe raza comunei Tatarastii de Jos, .

În motivarea acțiunii, petenta arată că, în fapt, în baza dispozițiilor legii 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,64 ha teren situată pe raza comunei Tătărăștii de Jos pe numele lui P. E., A. M., E. F., P. D., în calitate de moștenitori ai autorului S. Ș. în acest sens fiind eliberat titlul de proprietate nr_/ 27 octombrie 1994 de C. Județeană Teleorman.

Arată petenta, că A. M. a decedat și de pe urma acesteia au rămas ca succesibili B. A., I. F. si A. G. descendenți.

Paratele P. I. și P. Ș. sunt fiicele lui P. D. care este decedată .

Totodată, arată petenta că ulterior a fost eliberat titlul de proprietate nr ._ /1995 pentru suprafața de 4,64 ha teren pe numele acelorași indivizari cu mențiunea ca provine de la autor S. S..

La baza acestui titlu de proprietate a stat machete întocmită pentru primul titlu de proprietate eliberat în anul 1994.

Amplasamentele suprafețelor de teren din acest titlu de proprietate se regăsesc și în cel de al doilea titlu de proprietate cu excepția suprafeței de 3,6600 Ha situata in T 13/1 P 15 care ulterior a fost modificata in sensul ca a fost diminuata la 3,5272 ha si diferența de 0.1328 ha a fost consemnata ca teren agricol intravilan situata in T 21 P- 817.

Având in vedere ca titlul de proprietate nr_/1995 a fost eliberat făra ca titlul de proprietate nr_/_ să fie anterior anulat și având în vedere că vizează aceleași suprafețe de teren s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a acestuia.

Din adeverința nr. 2919/2014 eliberată de Primaria comunei Tatarastii de Jos, jud. Teleorman, reiese situația de fapt aratata in sensul eliberării nejustificate a titlului de proprietate nr_/1995 fara ca anterior titlul de proprietate nr_/1994 sa fi fost anulat.

Eliberarea titlului de proprietate nr_/ 1994 atrage legalitatea acestuia fiind eliberat in baza cererilor formulatr in baza dispozițiilor legii 18/1991 avand la baza machete intocmita cat si faptul ca a fost eliberat primul, intra sub incidența principiului ( priorității) prior tempore potior jure.

Petenta a depus în dovedirea cererii înscrisuri (filele 5-13).

În cadrul procedurii prealabile, intimații nu au formulat întâmpinare .

La data de 23.04.2015, comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate, a înaintat actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/27.09.1995.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că:

În baza dispozițiilor legii 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,64 ha teren situată pe raza comunei Tătărăștii de Jos pe numele lui P. E., A. M., E. F., P. D., în calitate de moștenitori ai autorului S. Ș. în acest sens fiind eliberat titlul de proprietate nr_/ 27 octombrie 1994 de C. Județeană Teleorman.

Ulterior a fost eliberat titlul de proprietate nr ._ /1995 pentru suprafața de 4,64 ha teren pe numele acelorași indivizari cu mențiunea ca provine de la autor S. S..

Amplasamentele suprafețelor de teren din titlu de proprietate a cărui nulitate se solicită a se regăsesc și în titlul de proprietate nr_/1994 cu excepția suprafeței de 3,6600 Ha situată in T 13/1 P 15 care ulterior a fost modificata in sensul ca a fost diminuata la 3,5272 ha si diferența de 0.1328 ha a fost consemnata ca teren agricol intravilan situata in T 21 P- 817.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că titlul de proprietate nr_/1995 a fost eliberat făra ca titlul de proprietate nr_/1994 să fie anterior anulat având în vedere că vizează aceleași suprafețe de teren solicit să se constituie nulitatea absolută a acestuia.

Din adeverința nr. 2919/2014 eliberată de Primaria comunei Tatarastii de Jos, jud. Teleorman, reiese situația de fapt aratata in sensul eliberării nejustificate a titlului de proprietate nr_/1995 fara ca anterior titlul de proprietate nr_/1994 sa fi fost anulat.

Potrivit dispozițiilor art. III alin.1 din Legea nr. 18/_ modificată și completată care prevăd că ” sunt lovite de nulitate absoluta potrivit dispozițiilor legii civile aplicabile la data încheierii actului juridic actele emise cu incalcarea prevederilor legii 18/1991” . La litera a sunt prevăzute actele de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor fizice care nu erau indreptatite potrivit legii la astfel de reconstituire sau constituiri.

Față de această situație, instanța urmează a admite acțiunea, și va dispune anularea titlului de proprietate nr_/1995 emis de C. Județeană Teleorman pentru suprafața totala de 4,64 ha teren situat pe raza comunei Tătăraștii de Jos, ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect fond funciar-nulitate absolută parțială titlu proprietate, formulată de petenta P. E., domiciliată în ., ., împotriva intimaților C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman, C. L. de Fond Funciar a comunei Tătărăștii de Jos, județul Teleorman, B. D., I. F., A. G., domiciliați în ., județul Teleorman, E. F., domiciliată în Tătărăștii de Jos, județul Teleorman, P. I., domiciliată în A., calea București, ., etj.3, . domiciliată în Tătărăștii de Jos, .,

Dispune anularea titlului de proprietate nr_/1995 emis de C. Județeană Teleorman pentru suprafața totala de 4,64 ha teren situat pe raza comunei Tatarastii de Jos, ..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. OprișănescuCristina M. C.

Red.S.O/ 14.09.2015

Tehnored. CCM 10 exp/14.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 733/2015. Judecătoria VIDELE