Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1378/2015. Judecătoria VIDELE

Sentința nr. 1378/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1378/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria V. – Județul Teleorman

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1378

Ședința publică din data de 24.11.2015

Instanța constituită din :

Președinte- I. E. R.

Grefier- V. F.

Pe rol judecarea acțiunii civile, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic, formulată de reclamantul R. M., CNP_, domiciliat în orașul B. V., .. 149, județul G., împotriva pârâtului P. P., CNP_, domiciliat în orașul B. V., .. 166 județul G..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit reclamantul reprezentat de avocat O. M. P., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 505 lei, conform chitanței nr._/22.12.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat O. M. P., pentru reclamant depune la dosarul cauzei adeverința nr. 8925/12.10.2015 emisă de Primăria orașului B. V. și titlul de proprietate nr._/ 15.05.2003, eliberat de Comisia Județeană G., pe numele P. N.. Arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată etapa cercetării procesului și în temeiul art.392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat O. M. P., pentru reclamant, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Conform dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei V., la data de 11.12.2014, sub nr._, reclamantul R. M. a chemat în judecată pe pârâtul P. P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.12.2009 între pârâtul promitent-vânzător și reclamantul promitent –cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra: imobilului casă de locuit, anexe gospodărești, teren intravilan în suprafață de 480 mp, curți construcții, situate în loc. B. V., jud. G., .. 166, cu vecini: N- N. J., E- .- R. M., V-R. M., precum și suprafața de 1600 mp teren extravilan cu vegetație forestieră, situat în loc. B. V., jud. G., sola 47/5, P 15, cu vecinii: N- N. J., S- M. D, E-P. N., V-Disponibil comisie, prețul convenției fiind de 8.000 lei, din patrimoniul pârâtului, în patrimoniul reclamantului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prețul a fost achitat la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare, acesta intrând imediat în posesia bunurilor imobile anterior menționate, urmând ca părțile să perfecteze actele de vânzare-cumpărare în formă autentică. Cum pârâtul a refuzat prezentarea la notar, solicită admiterea cererii.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri doveditoare.

La data de 11.02.2015, pârâtul a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a recunoscut vânzarea bunurilor imobile, primirea prețului și refuzul de prezentare în fața notarului, arătând că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că: la data de 18.12.2009, între reclamant și pârât a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată în antecontractul de vânzare – cumpărare existent la dosar, privind bunurile imobile menționate anterior, pentru care s-a plătit suma de 8000 lei la data semnării convenției.

Antecontractul de vânzare cumpărare fiind încheiat la data de 18.12.2009 regulile privind condițiile de validitate, efectele actului juridic și executarea obligațiilor asumate de părți sunt supuse legii în vigoare la acea dată, respectiv dispozițiilor Vechiului Cod civil.

Conform art. 969 cod civil „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” și trebuie executate, în principiu, neputând fi revocate decât cu acordul ambelor părți, iar conform prevederilor art. 1020 și 1021 Cod civil, numai partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat, are alegerea să oblige pe cealaltă a executa convenția, când aceasta este posibil, respectiv obligația de a încheia contractul sub formă autentică.

Antecontractul prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui imobil, naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, iar instanța judecătorească are posibilitatea să pronunțe în temeiul art. 5 alin. 2 al Titlului X din Legea 247/2005 o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Instanța reține că, după încheierea antecontractului, părțile au procedat în fapt la predarea-preluarea imobilelor în stăpânire, iar folosința acestora de către reclamant s-a realizat de la această dată.

Instanța constată existența înscrisului numit „antecontract de vânzare-cumpărare” fila nr. 5 din dosar, achitarea integrală a prețului de 8000 lei, prețul constituind un element de bază într-o convenție de vânzare-cumpărare, menționarea sa în actul constatator fiind obligatorie și că dovada proprietății asupra bunurilor imobile s-a făcut potrivit înscrisurilor de la dosar.

Verificând calitatea de proprietar a celui care înstrăinează, instanța constată că aceasta rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din titlul de proprietate nr._/15.05.2003, eliberat de Comisia Județeană G., pe numele P. N., titlul de proprietate nr._/07.10.1996, eliberat de Comisia Județeană G., pe numele P. N., certificatul de moștenitor nr. 34/04.03.2004 emis de BNP N. T.- B. V., adeverința nr. 8925/12.10.2015 emisă de Primăria orașului B. V..

Instanța reține că, potrivit certificatului fiscal depus la dosarul cauzei, pârâtul nu figurează cu debite neachitate.

Totodată din extrasul de sarcini aflat la dosarul cauzei a rezultat că în ceea ce privește imobilele ce fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, acestea nu figurează înscrise în cartea funciară, iar pe numele pârâtului nu au fost găsite sarcini.

Pârât și-a exprimat poziția procesuală de admitere a acțiunii, prin răspunsul la interogatoriu, în contextul refuzului de a se prezenta la notar, recunoscând condițiile de validitate ale promisiunii de vânzare făcute.

Din probatoriul administrat rezultă că reclamantul promitent- cumpărător nu se află într-o situație de incapacitate de a dobândi bunurile imobile în discuție.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantului și va constata validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.12.2009 între pârât promitent-vânzător și reclamant promitent –cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra: imobilului casă de locuit, anexe gospodărești, teren intravilan în suprafață de 480 mp, curți construcții, situate în loc. B. V., jud. G., .. 166, cu vecini: N- N. J., E- .- R. M., V-R. M., precum și suprafața de 1600 mp teren extravilan cu vegetație forestieră, situat în loc. B. V., jud. G., sola 47/5, P 15, cu vecinii: N- N. J., S- M. D, E-P. N., V-Disponibil comisie, din patrimoniul pârât, în patrimoniul reclamant.

Se va dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic, formulată de reclamantul R. M., CNP_, domiciliat în orașul B. V., .. 149, județul G., împotriva pârâtului P. P., CNP_, domiciliat în orașul B. V., .. 166 județul G..

Constată validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.12.2009 între pârât promitent-vânzător și reclamant promitent –cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra: imobilului casă de locuit, anexe gospodărești, teren intravilan în suprafață de 480 mp, curți construcții, situate în loc. B. V., jud. G., .. 166, cu vecini: N- N. J., E- .- R. M., V-R. M., precum și suprafața de 1600 mp teren extravilan cu vegetație forestieră, situat în loc. B. V., jud. G., sola 47/5, P 15, cu vecinii: N- N. J., S- M. D, E-P. N., V-Disponibil comisie, din patrimoniul pârât, în patrimoniul reclamant.

Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ia act că nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..

Pronunțată în ședință publică astăzi 24.11.2015.

Președinte, Grefier,

I. E. R. V. F.

Red. IER/22.12.2015

Tehnored.VF. 8 exp/31.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1378/2015. Judecătoria VIDELE