Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 371/2015. Judecătoria VIDELE
Comentarii |
|
Sentința nr. 371/2015 pronunțată de Judecătoria VIDELE la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 371/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria V. – Județul Teleorman
SENTINȚA CIVILĂ NR. 371
Ședința publică din data de 25.02.2015
Instanța constituită din :
Președinte - I. T.
Grefier - I. C. M.
…///…
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic, formulată de reclamanta ., cu sediul în ., având CUI_, înmatriculată la ORC G. sub nr. J52/_, prin reprezentant legal Ș. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B. S. G. din municipiul G., . B, județul G. împotriva pârâtei ., cu sediul în municipiul G., ., înmatriculată la ORC G. sub nr. J_ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, reclamanta fiind reprezentată de avocat B. S. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1,505 lei, conform chitanței .-DIT, nr._/10.09.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se arată că la data de 16.01.2015, ANAF G. a comunicat relațiile solicitate de instanță din care rezultă că firma pârâtă nu are debite la 09.01.2015, iar la data de 16.01.2015 OCPI G. a confirmat înscrierea litigiului în cartea funciară prin încheierea nr._/18.09.2014.
Se mai arată că la data de 29.01.2015 Oficiul Național al Registrului Comerțului a comunicat la solicitarea instanței fișele cu informații extinse pentru ambele societăți, părți în cauza de față.
În temeiul art. 254 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul apărătorului reclamantei în vederea propunerii de probe.
Reclamanta, prin apărător, avocat B. S. G., depune la dosar certificat de atestare fiscală și certificatul constatator pentru societatea reclamantă și solicită în dovedirea cererii încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul art. 255 raportat la art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează probele solicitate, respectiv proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de solicitat, instanța constată terminată etapa cercetării procesului și în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul ales al reclamantei, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria V., sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.12.2004 între pârâta promitentă-vânzătoare și reclamanta promitentă–cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4.149 mp, situată pe raza comunei Malu, județul G., precum și a construcției hală centru de tăiere animale în suprafață de 797,50 mp amplasat pe acest teren, prețul convenției fiind de_ ROL, (30.000 RON) din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantei și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prețul a fost achitat la data semnării facturii fiscale ., nr._/15.12.2004, reclamanta intrând imediat în posesia suprafeței de teren anterior menționată precum și a construcției hală centru tăiere în suprafață de 797,50 lei, amplasată pe acest teren, urmând ca părțile să perfecteze actele de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar.
Cum pârâta a refuzat prezentarea la notar, datorită imposibilității întocmirii documentației cadastrale, prin lipsa planului parcelar al comunei pentru terenurile aflate în extravilan, solicită admiterea cererii.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri, constând în: facturi fiscale . nr._/15.12.2004 și ., nr. 42/25.04.1992, proces verbal din 23 ianuarie 1992, plan de amplasament și delimitare a imobilului, certificat de sarcini emis de OCPI G., certificat de atestare fiscală privind taxele și impozitele pentru terenul în litigiu și certificat constatator privind societatea reclamantă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței, Oficiul Național al Registrului Comerțului a comunicat fișele cu informații extinse pentru ambele societăți, părți în cauza de față.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că: la data de 15.12.2004, între reclamantă și pârâtă a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată în factura fiscală . nr._/15.12.2004 existentă la dosar, privind suprafața de teren menționată anterior precum și a construcției hală centru de tăiere animale în suprafață de 797,50 lei, amplasată pe acest teren, pentru care s-a plătit suma de_ ROL, (30.000 RON) lei la data semnării convenției.
Admisibilitatea acțiunii de validare a unui antecontract de vânzare - cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare și modalitățile de plată a prețului.
Verificând calitatea de proprietar a celor care înstrăinează, instanța constată că aceasta rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Conform art. 969 cod civil „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” și trebuie executate, în principiu, neputând fi revocate decât cu acordul ambelor părți, iar conform prevederilor art. 1020 și 1021 Cod civil, numai partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat, are alegerea să oblige pe cealaltă a executa convenția, când aceasta este posibil, respectiv obligația de a încheia contractul sub formă autentică.
Antecontractul prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui imobil, naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, iar instanța judecătorească are posibilitatea să pronunțe în temeiul art. 5 alin. 2 al Titlului X din Legea nr. 247/2005 o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Instanța constată că, după încheierea antecontractului materializat în factura fiscală . nr._/15.12.2004 existentă la dosar, părțile au procedat în fapt la predarea-preluarea suprafeței de teren în stăpânire precum și a construcției hală centru tăiere în suprafață de 797,50 lei, amplasată pe acest teren, iar folosința acesteia de către reclamant s-a realizat de la această dată.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei și va constata validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare materializat în factura fiscală . nr._/15.12.2004 existentă la dosar, încheiat între promitentă–vânzătoare și reclamanta promitentă–cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4.149 mp, situată pe raza comunei Malu, județul G., precum și a construcției hală centru de tăiere animale în suprafață de 797,50 mp amplasat pe acest teren, prețul convenției fiind de_ ROL, (30.000 RON) din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantei.
Se va dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Instanța va lua act că părțile nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă, având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic - formulată de reclamanta ., cu sediul în ., având CUI_, înmatriculată la ORC G. sub nr. J52/_, prin reprezentant legal Ș. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat B. S. G., din municipiul G., . B, județul G., împotriva pârâtei ., cu sediul în municipiul G., .. 79, ., înmatriculată la ORC G. sub nr. J_ .
Constată validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare materializat în factura fiscală . nr._/15.12.2004 existentă la dosar, încheiat între promitentă–vânzătoare și reclamanta promitentă–cumpărătoare, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4.149 mp, situată pe raza comunei Malu, județul G., precum și a construcției hală centru de tăiere animale în suprafață de 797,50 mp amplasat pe acest teren, prețul convenției fiind de_ ROL, (30.000 RON) din patrimoniul pârâtei, în patrimoniul reclamantei.
Dispune ca prezenta hotărâre judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2015.
Președinte, Grefier
I. T. I. C. M.
Red. I.T/07.05.2015
Tehnoredact R.A.I. / 6 ex./08.05.2015
← Partaj judiciar. Încheierea nr. 361/2015. Judecătoria VIDELE | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|