Acţiune în constatare. Sentința nr. 2759/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2759/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 2759/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
..
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2759
Ședința publică din 02 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. A. M.
Grefier: B. I. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamanții P. S. C., cu domiciliul în Z., ., . P. A. cu domiciliul în Z., ., . P. D. cu domiciliul în Z., . în contradictoriu cu pârâtul C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A., cu sediul în sector 6, București, B.D. TIMIȘOARA, nr. 26Z, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Mersul dezbaterilor și concluziile pe fond a părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 16.11.2015, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2015 sub nr. de dosar_ reclamanții P. S. C., P. A. si P. D. in contradictoriu cu pârâta C. E. Bank S.A au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 9.1 din contractul de credit nr. NPCG792/_ din data de 19.12.2007 care prevede ca orice plata efectuata de împrumutat si de codebitor ( daca este cazul ) se va face în moneda în care a fost acordat creditul, in sensul constatării faptului ca moneda creditului este CHF cu raportarea la data trageri respectiv la cotația de 2,1342 lei/ franc, înlocuirea acestei clauze cu dispoziții de drept național cu caracter supletiv denominarea creditului in lei si convertirea acestuia la cursul acordării pe principiul din regulamentul valutar ca prețul mărfurilor sau al serviciilor se plătește in moneda naționala in contractele dintre rezidenți, restabilirea echilibrului contractual respectiv stabilizarea cursului de schimb CHF –leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării creditului, constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute in art. 4.4 din contract si obligarea pârâtei la eliminarea acestei clauze, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii, in esența, se arata ca intre reclamanți si parata s-a încheiat Ia data de 19.12.2007 contractul de credit si de garanție nr. NPCG792/_ . Oferta paratei a fost de a acorda împrumutul în franci elvețieni, iar suma împrumutată a fost cuantificata Ia nivelul de 46.890 CHF .
La data creditării banca a virat in contul curent al reclamanților suma creditata reprezentând o transa unica, dar valoarea creditului este suma in lei corespunzătoare valorii in CHF la o cotație la cursul BNR valabila Ia data tragerii creditului. Pe parcursul derulării contractului banca obține un venit necuvenit prin aplicarea unui curs diferit Ia data încasării ratelor fata de cel de la momentul acordării împrumutului. Banca nu a pus la dispoziția debitorilor un credit in moneda străină, ci o valoare in lei raportata Ia CHF deci nu are de ce să calculeze valoarea ratelor lunare in funcție de cursul actual al francului elvețian, pentru ca nu oferă niciun serviciu in acest sens, si nicio plată nu poate fi cerută fără contraprestație.
In opinia reclamanților clauza cuprinsa in art. 9.1 din capitolul IX rambursarea creditului este abuziva întrucât nu menționează cursul de schimb Ia care se face plata ratelor — respectiv cotația care ar trebui sa fie cea de la data tragerii. Potrivit legii 193/2000, art. 1 — "orice contract va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru ințelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate
Mai arata reclamanții ca in prezent francul elvețian a atins cote si de 6 lei la casele de schimb ale băncilor, curs care este de 3 ori mai mare decât la acordarea creditelor. La data încheierii contractelor dintre părți, erau in vigoare dispozițiile art. 7 din Legea 193/2000 si dezideratele fixate prin Directiva 187I102ICEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 ca privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare si administrative ale statelor membre in materie de credit destinat consumului. Caracterul abuziv al acestei clauze rezida in faptul ca obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștință la data semnării contractului. Ori, având in vedere obligația de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protecție inerente dreptului consumatorului in scopul garantării dreptului consumatorului de a înțelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit in valuta trebuie sa cunoască riscurile pe care si le asuma la contractarea unui asemenea produs. Omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila iar Ia momentul încheierii contractului aceasta era Ia un minim istoric, creșterea valorii fata de moneda naționala fiind inevitabila, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționat in dreptul european și național întrucât este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformata a întinderii drepturilor si obligațiilor asumate.
Potrivit art. 97OC.civ. vechi (aplicabil in cauza având in vedere momentul semnării convenției) convențiile trebuie executate de părți cu buna credință. Echilibrul contractual a fost deteriorat, iar banca s-a manifestat cu rea-credintă in executarea prevederilor contractuale, urmărind practic îndatorarea excesiva a debitorului prin suportarea creșterii efectului cursului de schimb si per total a costului creditului si aducea sa in stare de insolvența.
In continuare se arată ca banca in acest moment obține un venit necuvenit prin aplicarea unui curs diferit la data incasării ratelor fata de cel de la momentul acordării împrumutului. Banca nu a pus la dispoziție împrumutaților un credit in moneda străina, ci o valoare in lei raportata la CHF astfel ca aceasta nu are cum sa calculeze valoarea ratelor lunare in funcție de cursul actual al francului elvețian.
Clauza prevăzută de art. 4.4 din contractul de credit este abuziva întrucât prin aceasta clauza se stabilește in favoarea paratei un nivel al penalităților de întarziere ,,in cuantum de 50% peste dobânda stabilita la art. 4.1 si 4.3 din contract . Penalitățile se calculează zilnic de la data scadentei si pana Ia data achitării efective, asupra tuturor sumelor nerambursate la termenele stabilite”.
Aceasta prevedere este justificata, fiind o evaluare anticipata a prejudiciului pa care parata l-ar suferi ca urmare a neplății la scadenta a ratelor de către reclamanți. Prin art. 4.4 banca a impus consumatorului plata unei sume de bani consistente, penalitățile de întârziere se calculează in procentul indicat pe zi de întârziere, încălcând in acest fel proporționalitatea intre prejudiciul produs băncii in cazul întârzierii Ia plata si sumele de bani pe care consumatorul ar trebui efectiv sa Ie achite băncii pentru repararea acelui prejudiciu. In acest mod despăgubirea datorata de debitor nu mai reprezintă doar o reparare a prejudiciului ci reprezintă o îmbogățire fără justa cauza pentru banca .
In drept au fost invocate prevederile art.82,112 si urm Cod procedură civilă de la 1865, Directiva nr. 93/13/CEE, O.U.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, O.U.G.nr. 50/2010, art. 969, 978 din Vechiul Cod civil.
In probațiune s-au anexat cererii înscrisuri constând in contractul de credit.
La data de 22.07.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prin care a fost reglementata obligația restituirii împrumutului in moneda in acre a fost acordat creditul și înlocuirea acestei clauze cu dispoziții de drept național, excepția prescripției dreptului material la acțiune, si excepția lipsei de interes.
Pe fondul cauzei pârâta solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
In motivare asupra excepției inadmisibilității pârâta arata ca textele legale prevăzute de Noul C. Civil, care reglementează excepțiile de la principiul forței obligatorii ac contractelor, respectiv prevederile art. 1271 ce definesc impreviziunea nu sunt incidente in speță. Astfel toate solicitările reclamanților cu privire la pretinsa schimbare a împrejurarilor avute in vedere de părți la momentul încheierii contractului nun pot reprezenta fundamentul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile impreviziunii contractuale.
Inadmisibilitatea solicitării de denominare si de convertire a împrumutului in moneda naționala, rezulta din faptul in baza principiului nominalismului instituit de legiuitor in cadrul contractelor de împrumut debitorul are obligația de a restitui la scadenta bunuri de aceeași valoare, de aceeași natura si în aceeași cantitate. Ori in contextul in care insuși legiuitorul a instituit acest principiu fundamental aplicarea de către banca a acestui principiu in cadrul contractelor încheiate cu consumatorii nu reprezintă o impunere abuziva a propriei voințe, ci respectarea unei prevederi legale.
Se mai arata ca in materia contractelor de credit acordate in moneda străina probleme riscului valutar nu poate fi soluționata pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea 193/2000 având in vedere ca riscul valutar este specific contractelor de împrumut, asumat de către reclamanți, acesteia fiind obligați a respecta aceste prevederi contractuale ca o consecința a aplicării principiului nominalismului consacrat de lege, iar nu ca urmare a unei voințe unilaterale impusa de banca.
Inadmisibilitatea capetelor de cerere referitoare la caracterul abuziv al clauzelor de risc valutar si înghețarea cursului CHF-RON la valoarea de la momentul semnării contractului rezulta si din natura obligației principale a debitorului, respectiv aceea de restituire la scadenta a ratelor de împrumut in aceeași moneda in care a fost acordata debitorului.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pârâta arata ca potrivit art. 1247 NCC este nul contractul încheiat cu încălcare unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, in speță interesul ocrotit ce se cere a fi protejat este unul de ordine privata, personal al consumatorului si nu unul de ordine publică. Se mai arata ca potrivit art. 1252 NCC in cazul in care natura nulității nu este determinata ori nu reiese in chip neîndoielnic din lege contractul este anulabil.
Așadar legea instituie o prezumție de nulitate relativa in cazul in care natura nulității nu este determinata ori nu rezulta in mod neîndoielnic din lege.
Se mai arata ca acesta prezumție deși a fost instituita prin . NCC opera si in cazul contractelor încheiate sub imperiul vechii reglementări.
In raport de termenul de prescripție aplicabil in cazul nulității relativa si in raport de data încheierii contractului, dreptul material la acțiune al reclamanților pentru constatarea clauzelor abuzive este prescris.
Referitor la excepția lipsei de interes in formularea prezentei acțiunii se arata ca rațiunea pentru care legislația protecției consumatorului pune la dispoziția oricărui reclamant posibilitatea de a solicita constatarea nulității clauzelor este reprezentarea de a da posibilitatea acestuia de a-si recupera sumele de bani plătite in baza unor asemenea clauze prezumtiv abuzive. per a contrario ori de cate ori reclamantul nu va putea sa își recupereze aceste sume întrucât dreptul material la acțiune este prescris, cererea de chemare in judecata formulata este lipsita de interes.
Pe fondul cauzei se arata ca clauzele reclamante nu sunt abuzive iar contractul de credit nu este un contract de adeziune.
Arata pârâta ca in speta nu se poate vorbi de un contract de adeziune ci de un contract cadru prin care părțile au avut posibilitatea sa negocieze elementele esențiale ale acordului principal. Contractul de credit este format din mai multe documente contractuale, printre care Condițiile speciale care se negociază si se discuta cu fiecare client in parte si condițiile generale care sunt standardizate. Aceste din urma sunt reguli care guvernează operațiunile efectuate de bănci cu clienții, iar necesitatea lor a rezultat din practica intrucât conceptul clasic al contractului nu poate explica valoarea juridica a condițiilor generale de operare a serviciilor financiare acordate de banca,
Mai arata pârâta ca au fost respectate prevederile legale in vigoare la momentul semnării acordului juridic, respectiv obligația de informare si de prezentare a unei oferte contractuale, indicarea tipului de dobânda contractuala perceputa cu prezentarea formulei de calcul, indicarea monedei in care a fost acordat împrumutul. Din calitatea de profesionist a împrumutatului nu se poate trage prezumția cunoașterii ori a posibilității de prevedere a evoluției cursului de schimb CHF.
Clauzele contractuale fac parte din obiectul contractului si sunt excluse de la controlul judecătoresc. Aceste clauze sunt exprimate in termeni clari care au fost înțeleși de către reclamanții astfel încât nu se poate susține ca prin modul in care au fost redactate aceste clauze ar fi putut fi induși in eroare cu privire la cuantumul sumelor de bani ce trebuiau achitate.
În sfârșit, a susținut pârâta că efectuarea plăților în moneda creditului nu are caracter abuziv și reprezintă doar transpunerea în plan contractual a principiului nominalismului monetar, reclamanții încasând suma împrumutata în moneda internaționala CHF astfel ca le revenea obligația de a restitui suma împrumutata in aceeași moneda.
Referitor la dobânda penalizatoare, acesta clauza este perfect valabila având natura unei clauze penale. Nu se poate accepta susținerile reclamanților in sensul ca prin obligarea a plata unei dobânzi penalizatoare s-ar crea un dezechilibru semnificativ intre drepturi si obligații, întrucât, neexecutarea la termene a unei obligații contractuale presupune suportarea unei sancțiuni care au rol de a conștientiză debitorul in legătură cu necesitatea respectării obligațiilor asumate.
Ori in măsura in care s-ar anula acesta clauza, in mod evident ca s-ar crea premisele pentru ca reclamanții sa își îndeplinească cu întârziere obligația achitării la termene a ratelor si ca, de fapt, in patrimoniul băncii se creează un dezechilibru semnificativ.
Potrivit prevederilor legale se permite băncilor sa perceapă astfel de penalități, fiind relevate in opina pârâtei, prevederile art. 36 din OUG 50/2010.
In drept au fost invocate prevederile art. 201 si urm C.pr civ., art. 3 din Decretul 167/1958, rt. 1006, art. 1010. Art. 1576, art. 1588 C.civ, art. 9, art. 14-15 din legea 190/1999, art. 45 din Legea 296/2004, art. 4 din Legea 193/2000.
La primul termen de judecata din data de 12.10.2015 reclamanții si-au modificat cerere de chemare in judecata solicitant si constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 5.1.lit. b care reglementează comisionul de acordare credit si restituirea acestei sumei de 937,80 CHF reprezenta comisionul de acordare.
In motivare reclamanții au arata ca nu le-au fost prezentate de către intimata destinația finala a acestei sume, care nu privește contraprestația bacii si nu se refera la un serviciu pe care banca îl face in favoarea debitorilor, reprezentând in realitate o dobânda mascata.
Pârâta a formulat întâmpinare la cerere modificatoare solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiata.
In esență, se arata ca aceasta clauza este in acord cu prevederile legale de la momentul încheierii convenției de credit, respectiv art. 8 din Legea 289/2004, art. 2 pct. 24 si art. 9 ind. 3 din OUG 174/2008 . dispoziții ce reglementează costurile percepute de banca pentru serviciile oferite pe parcursul duratei contractuale si care cad in sarcina consumatorului.
Acest comision reprezintă un procent din valoarea creditului si se platește numai in măsura admiterii cererii de credit, la data semnării contractului.
La termenul de judecata din data de 16.11.2015 instanța a pus în discuția părtilor excepțiile invocate de pârâta prin întâmpinare pe care le-a unit cu fondul cauzei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar.
În conformitate cu 248 alin1 C. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate pe care le apreciază ca neîntemeiate:
Cu privire la exceptia inadmisibilitaii capatului de cerere din actiunea introductiva privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute de art. 9.1 din contractul de credit si denominarea creditului in lei si convertirea acestuia la cursul acordarii instanța are în vedere că reclamantii solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul încheiat între părți, ori o atare cerere nu este exceptată de la controlul instanțelor.
Motivele invocate in cadrul actiunii de catre reclamantii sau temeiul de drept in baza căruia acestia isi motiveaza pretentiile sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei si care impun o analiza pe fond si nu in temeiul unei exceptii procesuale, asa cum este aceasta definita de art, 245 din C.pr civ potrivit cu care exceptia procesuala este mijlocul prin care, partea interesata (...) invoca fara a pune in discute fondul dreptului neregularitati procedurale privitoare la compunerea/ constituirea instantei, competenta, lipsuri referitoare la dreptul la actiune (...).
Exceptia inadmisibilitatii pune in discutie insasi dreptul de a actiona si care poate fi exprimata prin refuzul legiuitorului de a acorda actiune in justitie acelora care sunt supusi prevederilor sale, adica o limitare a dreptului la actiune.
Motivele invocate de pârâta in sutinerea exceptiei, asa cum rezulta din intâmpinare, presupun o analiza a fondului cauzei si nu privesc lipsuri referitoare la dreptul al actiune .
In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes instanta constata ca pârâta a invocat aceasta exceptie prin raportare la faptul ca in opinia sa actiunea este prescrisa si drept urmare reclamantii nu mai pot obtine nicun folos prin promovarea actiunii, drept urmare excepția este intim legata de excepția prescipției dreptului material la acțiune.
In raport de prevederile art. 248 alin. 2 C.pr civ. ordine de solutionare a exceptiilor se face in funcție de efectele pe care acestea le produc. Astfel prioritate in solutionarea celor doua exceptii o are exceptia lipsei de interes intrucat acesta vizeaza una dintre conditiile de exercitare a actiunii civile. Evident ca daca nu sunt intrunite conditiile de exercitre a actiunii civile nu se mai examineaza in continuare prescriptia, care de cele mai multe ori implica verificari de fapt, administrarea de probe spre a stabili, de exemplu, momnetul inceperii curgerii termenului de prescriptie, cre este termenul de prescriptie careia i se supune, daca cursul prescriptiei a suferit modificari ( suspendare, intrerupere).
Pentru a stabili daca o parte are interes in in exercitarea actiunii civile, instanta trebuie sa prefigureze folosul efectiv pe care acesta l-ar obtine in ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.
Instanta arata ca reclamantii contestă tocmai valabilitatea unor clauze din contract si este evident că este justificat interesul, adică folosul practic, care constă tocmai în faptul că, in ipoteza admiterii actiunii si ca urmare a declarării nulității acestora, acestea numai produc efecte, fiind eliminate din contract.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta retine ca Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene. În ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta. Este evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Instanța mai reține că Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
În același sens este și Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C‑243/08, Rep., p. I‑4713, punctul 47 în care s-a statuat Astfel cum reiese din jurisprudența, este vorba despre o dispoziție imperativa care urmărește sa substituie echilibrul formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natura sa restabilească egalitatea dintre aceste părți (a se vedea Hotărârile citate anterior Mostaza Claro, punctul 36, si Asturcom Telecomunicaciones, punctul 30).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică. În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Cum în cererea principala se solicită constarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, iar consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 care arată că acțiunea în declararea nulității absolute este imprescriptibilă și poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție,
Instanța nu poate avea în vedere opinia pârâtei, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulității relative, și nu celei absolute. După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris.
Pe fondul cauzei deduse judecății instanța reține între reclamanții P. S. C. in calitate de împrumutat, P. A. si P. D. in calitate de garanți, pe de o parte si pârâta C. E. Bank Romania S.A s-a încheiat la data de 19.12.2007 contractul de credit si garanție nr. NPCG792/_ având ca obiect suma de 46.890 CHF.
Părțile în contract au prevăzut la Secțiunea IX Rambursarea ca orice plata efectuata de împrumutat si de codebitor, daca este cazul, in baza prezentului contract se va face in moneda creditului, in care a fost acordat.
Reclamanții a sesizat instanța cu o acțiune prin care să se constate caracterul abuziv al clauzelor care prevăd restituirea ratelor în moneda prevăzută în contract, iar ca drept consecință să se stabilească ca moneda creditului este CHF cu raportare la data perfectării convenției, respectiv la cotația de 2,1342 /franc elvețian - cotație valabila la data creditării, adică să se dispună înlocuirea acestora cu dispoziții de drept național cu caracter supletiv respectiv denominarea creditului si contractului la cursul acordării pe principiul din regulamentul valutar ca prețul mărfurilor sau ai serviciilor se plătește in moneda naționala in contractele dintre rezidenți, restabilirea echilibrului contractual respectiv stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului.
Instanța retine ca a potrivit art. 969 alin. 1 din Codul civil de la 1864 (prevederile Codului civil anterior fiind aplicabile in cauză in raport de data încheierii contractului, având in vedere si prevederile art. 5 si art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/ 2009 privind Codul civil), convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, textul legal consacrand astfel principiul forței obligatorii a convențiilor, reciprocitatea si interdependenta obligațiilor reprezentând caracteristica esențiala a contractelor sinalagmatice si implicând simultaneitatea de executare a acestor obligații, astfel ca părțile sunt obligate sa isi îndeplinească îndatoririle asumate prin contract, partea care nu își executa propriile obligații neputând pretinde celeilalte părți executarea obligațiilor ce-i revin din contract, in cazul in care una dintre părți nu-si executa obligațiile, angajându-se răspunderea ei contractuala. Totodată instanța are în vedere și disp. art.970 C.civil conform cărora convențiile trebuie executate cu bună credința.
În acest domeniu - al raporturilor contractuale dintre un profesionist și un consumator, se aplică și norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, în legislația națională, Legea nr. 193/2000 trebuie completată cu Codul consumului și Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
În art. 4 din Legea nr. 193/2000: se arată „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Sub acest aspect se reține că potrivit art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CE „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Astfel se constată că în cazul unei clauze care face parte din obiectul principal al contractului, dacă este redată clar si inteligibil iese a priori din sfera evaluării naturii abuzive a clauzei. Deși fac referire la exceptarea de la analiza caracterului abuziv al clauzei ce definește obiectul contractului, în condițiile în care sunt exprimate în mod clar și inteligibil, nici legea nr.193/2000 și nici Directiva 93/13 nu definesc noțiunea de obiect al contractului
În interpretarea acestei noțiuni autonome de obiect principal al contractului, în cauza Kasler (C-26/13), CJUE a oferit unele criterii de interpretare care trebuie avute în vedere ținând seama de cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, astfel potrivit instanței europene clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează, iar clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii„obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Totodată la stabilirea obiectului principal al contractului, trebuie avută în vedere natura juridică specifică a contractului de credit, care se deosebește de contractul de împrumut (ce creează obligații doar în sarcina împrumutatului), constând în restituirea sumei împrumutate și a dobânzii aferente. Natura juridică a contractului de credit este una mult mai complexă întrucât nu se limitează doar la acordarea împrumutului și restituirea acestuia cu dobândă, obligații care indiscutabil că fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci și la efectuarea unor alte prestații aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, astfel încât se poate considera și în privința acestora că au fost considerate ca fiind esențiale de către părți la încheierea contractului, astfel încât fac parte din obiectul principal al contractului.
Clauza prin care reclamanții s-au obligat la rambursarea creditului in CHF transpune principiul nominalismului monetar, reglementat de 1578 C.civ 1864, fara a fii intrunite cerintele prevazute de art. 4 din legea 193/2000.
Chiar daca in speta contractul este preformulat, cu consecinta prezumtiei caracterului nenegociat, clauza prin care s-a instituit obligatia imprumutatilor de a rambursa ratele de credit in CHF nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părttilor, nefiind stipulate exclusiv in favoarea institutiei de credit. In cazul variatilor cursului de schimb sub valoarea de la data incheierii contractului, diferenta in minus este suportata de imprumutator, nefiind astfel intrunita cerinta dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Reclamnatii au sutinut ca faptul ca banca nu a procedat la o informare cu privire la riscului valutar, aspect care nu pot fi primit de instanta intrucat banca nu putea prevedea evolutia cursului de schimb al CHF si nu avea obligatia sa discute posibila crestere a cursului valutar la o diferenta de 8 ani. Fluctuatia cursului de schimb nu constituie prin sine insasi o imprejurare care sa determine retinerea caracterului abuziv al clauzelor privind rambursarea sumei imprumutate, nefiind indeplinite numai pentru acest considerent conditiiie prevazute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, astfel cum s-a retinut anterior.
Reclamantii au optat pentru un credit in franci elvetieni astfel ca au acceptat posibilitatea variatiei cursului valutar.
În cauza dedusă judecății contractul de creditul a fost acordat în CHF, iar împrejurarea ca reclamanții împrumutați au observat si acceptat ca atât suma împrumutata, cat si cuantumul ratelor lunare, respectiv suma totala de rambursat erau exprimate in CHF rezulta, in mod neechivoc, din însăși lecturarea contractului din cadrul cap. IX „rambursarea creditului” ,, arătându-se clar că orice plata efectuata ( ...) in baza prezentului contract se va efectua in moneda incare a fost acordat creditului și iar în cap.III in care se arata ca moneda creditului este CHF.
Reclamanții au primit o sumă în franci elvețieni fiind obligați să restituie în aceeași valută, suma împrumutata.
Contractând un împrumut pe o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, diferită de cea în care obțineau veniturile din salariu, împrumutații si-au asumat implicit si riscul fluctuațiilor monedei, fapt ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.
Clauzele contractului de credit au fost convenite de către părți și asumate de către împrumutați la același moment, al semnării contractului de credit.
Contrar afirmațiilor reclamanților semnarea unui contract de credit într-o anumită monedă este o chestiune care ține exclusiv de dorința împrumutatului, iar odată ce s-a contractat un credit într-o moneda străină atât împrumutatul cât și banca pot suporta o . consecințe negative rezultate din riscul valutar. În cauza de față moneda în care reclamanții au contractat creditul s-a apreciat, consumatorul fiind cel care a avut de suportat riscul valutar, însă evoluția cursului valutar nu este influențată de niciuna dintre părțile contractante. Obligația băncii de informare a clientului la momentul acordării creditului vizează condițiile de creditare, adică dobânzile, comisioanele ori garanțiile puse în sarcina împrumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede străine neputând fi inclusă în aceasta obligație, Băncii neputându-i-se imputa faptul că nu a adus la cunoștința co-contractantului posibilitatea deprecierii unei valute peste o anumită perioadă de timp, aspect pe care de altfel nici nu avea cum să îl prevadă fiind generat de clauze complexe și imprevizibile.
Instanta nu poate retine nici reaua-credintă a băncii, din probele administrate nefiind relevat faptul că instituția financiară le-a impus reclamanților produsul financiar astfel contactat si neputând fi primite afirmațiile reclamanților în sensul că banca nu a procedat la o informare corespunzătoare cu privire la riscul valutar întrucât din calitatea de profesionist a împrumutătorului în domeniul financiar bancar nu se poate prezuma cunoașterea ori a posibilitatea de prevedere a evoluției cursului de schimb al CHF. Consumatorii sunt persoane medii avizate și mediu diligente care nu pot face abstracție de faptul că fluctuațiile cursului valutar afectează participanții unei piețe libere, efectele negative, în privința lor, ale riscului valutar putând fi diminuate prin luarea unor măsuri contractuale precum alegerea valutei din contractul încheiat.
P. la urma variația cursului valutar este o împrejurare de fapt previzibila, asupra căreia nu trebuia o informare sau o avertizare speciala.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a reținut in cauza C-415/11 Mohamed Aziz impotriva Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalimyacaixa) - paragraful 71 - ca, potrivit articolului 4 alineatul 1 din Directiva 93 /13 CEE, caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie apreciat luându-se in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul si raportandu-se, in momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea acestuia.
Caracteristica esențiala . credit sunt dobânda, costurile adiționale, si nu moneda creditului.
Așa fiind, instanța reține că, în concordanță cu dispozițiile art. 2.16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, aceste clauze nu pot fi considerate abuzive și nu se poate reține un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Consumatorii nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora. Din redactarea clauzelor pretins abuzive de către reclamanți, se relevă faptul că banca i-a informat la încheierea contractului faptul că rambursarea creditului se face în franci elvețieni din moment ce creditul le-a fost acordat în aceeași monedă.
În ceea ce privește stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF – RON la momentul semnării convenției și denominarea în monedă națională a plăților,instanța are în vedere dispozițiile art.1578 C.civ. 1864 (aplicabil prin raportarea la data încheierii contractului), conform căruia obligația ce rezulta din un împrumut in bani este totdeauna pentru aceeași suma numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plătii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui aceasta suma decât în speciile aflatoare în curs în momentul plății.
Astfel se constată că chiar legiuitorul a instituit principiul nominalismului în contractele de împrumut, iar cum art.969 C.civ reglementează principiul forței obligatorii a contractului, instanța constată că nu poate interveni pentru a stabili ori a modifica moneda în care a fost acordat creditul.
Contractul de credit în valută conține, așadar, un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Instanța apreciază că în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența nici unei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Astfel nu se poate deroga de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
Conclusiv instanța apreciază că problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluționată pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea nr. 193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractual de credit, ci este consecința aplicării principiului nominalismului consacrat de lege.
Chiar daca in prezent restituirea împrumutului este împovărătoare pentru reclamanți ea nu reprezintă un câștig pentru banca, in schimb înghețarea cursului valutar la data încheierii contractului ar reprezenta o pierdere pentru pârâta, care ar înfrânge principiul nominalismului monetar.
Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, invocat de reclamantă se constată că, într-adevăr art.3 alin.1 consacră principiul plăților în monedă națională între rezidenți, însă alin.3 al aceluiași articol permite realizarea de „Operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților”. Astfel odată încheiata convenția de credit prin care s-a acordat un împrumut un valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, nu mai poate invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care a înțeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.
În ceea ce privește dezechilibru contractual invocat de reclamanți și aplicarea teoriei impreviziuni, așa cum s-a reținut și mai sus prin chiar convenția de credit, reclamanții si-au asumat riscul valutar si, fata de maniera imperativa de exprimare a disp. art. 969 din Codul Civil, ce reglementează principiul forței obligatorii a contractului, care se impune atât părților contractante, cât și organului judiciar chemat să aplice legea, împrumutată este ținută să-și respecte obligația asumată, de rambursare a creditului în valuta ce i-a fost împrumutată, atât timp cât nu poate fi identificată în cauză niciuna dintre cauzele de nulitate prevăzute de lege. Nu se justifică aplicarea sancțiunii de drept civil a nulității absolute, din moment ce au fost respectate dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic.
Dezechilibrul contractual a survenit pe parcursul derulării contractului, fiind rezultatul unui element imprevizibil și străin de voința părților: paritatea valutară. Dezechilibrul prestațiilor părților ar fi specific „teoriei impreviziunii”, însă atât timp cât părțile nu au convenit o clauza de impreviziune de care sa se poată prevala reclamanții, in exercitarea unui drept de modificare a contractului, data fiind data încheierii contractului, ce situează actul juridic sub imperiul Codului Civil de la 1864, instanța nu poate interveni în convenția părților și nu poate modifica clauzele contractuale, în maniera învederată prin acțiunea introductivă.
Pentru aceste considerente instanța apreciază ca cererile reclamanților privind stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, denominiarea in moneda naționala, ținând cont de faptul ca reclamanții si-au dat consimțământul pentru acordarea creditului in CHF si restituirea in aceeași moneda, este neîntemeiata urmând a respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Referitor la clauza prevăzuta de art. 4.4 prin care se prevede ca pentru plata cu intârziere a oricăror sume ce decurg din prezentul contract, împrumutatul se obliga sa plătească in favoarea băncii penalități in cuantum de 50% peste dobânda stabilita la art. 4.1 si 4.3 din contract iar penalitățile se calculează zilnic de la data scadentei si pana la data achitării efective, asupra tuturor sumelor nerambursate (...) putând depăși cuantumul sumei asupra căreia se calculează, instanța arata ca dreptul băncii de a percepe o dobânda penalizatoare în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile contractuale, nu conține nici un element abuziv.
Aceasta clauza a fost prevăzută si acceptata si înțeleasa de consumator astfel ca nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Apoi instanța reține că dobânda penalizatoare se calculează doar în cazul în care cel împrumutat nu își îndeplinește obligația de plată la scadență, drept urmare in cazul unei culpe a împrumutatului.
In ceea ce privește clauza prevăzuta de art. 5.1. lit. b privind comisionul de acordare credit de 937,80 CHF, reprezentand 2% aplicat la suma solicitata instanta are în vedere că potrivit disp. art. 15 din Legea nr. 190/1999 modif. privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare :" in sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit si constituirii ipotecii si garanțiilor aferente." Totodată în art. 2 alin 24 din OG 21/1992 se arată că costul total al creditului pentru consumator reprezintă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea acestuia potrivit clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract de servicii. Iar în art. 25 din același act normativ se instituie în sarcina profesioniștilor de a indica prețurile și tarifele în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit.
Reclamanții neîntemeiat susțin că acest comision de acordare este abuziv prin prisma faptului ca nu este explicata destinația acestei sume, or este cât se poate de evident că acest comision a fost perceput pentru acordarea creditului, această operațiune presupunând costuri în sarcina pârâtei, respectiv analiza documentației referitoare la contractul de credit necreând disproporții vădite intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Totodată denumirea acestui serviciu ”comision de acordare”, arată și scopul pentru care a fost perceput. Mai mult așa cum s-a precizat și mai sus acest comision constituie obiect al convenției părților, obligația asumată de reclamanți fiind previzibilă, clară și nu este în măsură să creeze confuzii, nefiind îndeplinite condițiile arătate în art. 4 din Legea 193/2000 pentru a fi catalogată abuzivă. Faptul că ulterior încheierii contractului de credit reclamanții se pretinde lezați din punct de vedere financiar prin perceperea comisionului de acordare credit nu este de natură a conferi înțelegerii părților privind plata creditului, natura unei clauze abuzive, acest comision reprezintă prețul contractului, și astfel nu poate fi considerat abuziv, acest lucru fiind contrar legii.
Față de soluția dată acestor capete principale este evident că analiza cererilor accesorii vizând modificarea contractului de credit prin eliminarea clauzelor prevăzută de art.5.1 lit. b si art. 4.4 din contract, și obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit conform celor solicitate este de prisos.
In privința cheltuielilor de judecata solicitate de pârâta in cuantum de 8237, 57 lei instanța are in vedere ca pârâta nu a făcut dovada acestor cheltuieli.
Onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Instanta va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților.
Pârâta si-a justificat cheltuielile de judecata prin depunera la dosar la f. 79 factura fiscala in care se mentioneaza numarrul contractului de asistenta si a nr de dosar insa neinsotita de vreo chitanta sau un ordin de plata, astfel ca in opinia instantei aceasata nu a facut dovada cheltuielilor de judecata.
Din extrasul de cont depus in probatiune nu rezulta daca pârâta a achitat sau nu vreo suma de bani in temeiul acestui contract de asistenta juridica, iar faptul ca s-a facut o plata de 47.777,90 lei nu poate duce la concluzia ca in acest cunatum a fost cuprinsa si factura fiscala pentru suma de 8237,57 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute in art. 9.1 din contractul de credit nr. NPCG792/_ din 19.12.2007 și denominarea creditului in lei si convertirea la cursul acordării creditului, invocata de pârâta ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei de interes a acțiunii, invocata de pârâta ca neîntemeiata.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata de pârâta ca neîntemeiata.
Respinge acțiunea formulata de reclamanții P. S. C., domiciliată în Zalau ., ., jud. S., P. A., domiciliat in Zalau ., ., jud. S., și P. D. domiciliata in Zalau ., ., jud. S. ca neîntemeiata.
Respinge cererea pârâtei de acordarea a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015.
Președinte, Grefier,
M. A. M. B. I. O.,plecată
În C.O. semnează grefier șef, J. C.
Red.M.A.M/28.12.2015
Dact.H.M./28.12.2015
Ex. 6, .>
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Anulare act. Sentința nr. 2774/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|
