Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2746/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 2746/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 2746/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2746

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: S. V. N., judecător

Grefier: G. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta I. E. cu domiciliu ales în Z., . cab. ind. av. C. I., nr. 15, .. 2, județ S. în contradictoriu cu pârâții I. P.-E. domiciliat în Z., .. 5, ., S. A. domiciliat în Baia-Sprie, ./26, jud. Maramureș, S. L. domiciliat în Baia-Sprie, ./51, jud. Maramureș, S. I. domiciliat în Baia-Sprie, ., jud. Maramureș, S. V. domiciliat în Baia-Sprie, ./22, jud. Maramureș, P. M. domiciliată în Baia-Sprie, ./22, jud. Maramureș având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, calitate moștenitor.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond sunt consemnate în încheierea de ședință din 20 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2015 sub nr. de dosar_ reclamanta I. E., a chemat în judecată pe pârâții I. P.-E.; S. A.; S. L. ; S. I.; S. V.; P. M., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să constatate că pârâți S. A., S. L., S. I.; S. V. P. M. sunt moștenitori ai defunctei S. A. decedată la data de 13.02.2006.

A mai solicitat reclamanta să se constatate că la data de 03.08.2001 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătura privată între defuncta S. A. în calitate de vânzătoare și pârâtul I. P.-E., în calitate de cumpărător, contract care a avut ca și obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor casă și grădină situate în ., jud. S. în schimbul sumei de 18.000.000 RON, achitată integral la data semnării contractului, li să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, și să se dispună intabularea în CF nr._ Coșeiu a dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus menționate pe numele pârâtului de I. P.-E.; să se constatate că la data de 03.11.2010 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătura privată între subsemnata reclamantă în calitate de cumpărător și pârâtul I. P.-E., în calitate de vânzător care a avut ca și obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor casă și grădină situate în ., jud. S. în schimbul sumei de 10.000.000 RON, achitată integral la data semnării contractului, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, și să se dispună intabularea în CF nr._ Coșeiu a dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus menționate pe numele reclamantei.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 03.08.2001 S. A. a vândut la pârâtului I. P.-E. imobilele casă și grădină situate în ., jud. S.. Vânzătoarea S. A. a decedat în anul 2006, iar pârâtul deși nu a avut perfectat contract în formă autentică

a vândut imobilul reclamantei I. E. potrivit contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 03.11.2010, în

schimbul sumei de 10.000 lei care a fost achitată integral la data semnării actului.

A mai arătat reclamanta că Imobilul a fost notat în CF nr._ Coșeiu prin încheierea nr._ din data de 15.06.2015 pe numele defunctei S. A.,deși ea a avut posesia de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 03.11.2010 și până în prezent..

În probațiune s-a solicitat înscrisuri sens în care s-a anexat la cerere în copie Proces verbal din data de 03.08.2001; Contract de vânzare-cumpărare din data 03.11.2010; Certificat deces . nr._ Certificat de atestare fiscal Extras CF nr._, încheiere notarială privind verificarea evidențelor succesorale. Carte de identitate pârât I. P.-E., Carte de identitate reclamantă I. E..

În drept a fost invocate dispozițiile Codului civil de la 1864.

Pârâții nu au formulat întâmpinare și deși citați cu mențiunea personal la interogatoriu nu s-au prezentat în fața instanței.

În cauza s-a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar, iar pârâții au fost citați cu mențiunea personal la interogatoriu.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 42/04.04.2001, imobilul casă și grădină situate în ., jud. S., a fost declarată de moștenitorii defunctului S. T. ca aparțin soției supraviețuitoare S. A.. Aceasta ulterior la data de 03.08.2001 a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu I. P.-E. având ca obiect acest imobil contra sumei de 18.000.000 RON, achitată integral la data semnării antecontractului.

La data de 13.02.2006 S. A., a decedat iar potrivit înscrisurilor existente la dosar moștenitorii acesteia sunt S. A., S. L., S. I.; S. V., P. M..

La data de 03.11.2010 intre reclamantă și pârâtul I. P.-E. a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare privind imobilul casă și grădină situate în ., jud. S. contra sumei de 10.000. RON, achitată integral la data semnării antecontractului

Instanța are în vedere ca ambele acte juridice care au ca obiect imobilul casa și grădină situat în ., jud. S., respectiv cel din data de 03.08.2001 a încheiat între S. A. și I. P.-E. și cel din data de 03.11.2010 dintre I. P.-E. și I. E. reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, respectiv o convenție prin care ambele părți și-au asumat obligația să vândă, respectiv să cumpere în viitor imobilul.

Potrivit art. 1294 Cod civil, „Vinderea este o convenție prin care cele două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui”, iar conform art. 1295 Cod civil, „Vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”,.

Aceste prevederi se circumscriu principiului consensualismului care guvernează materia încheierii contractelor sinalagmatice și care face ca acordul de voință al părților, liber exprimat și neviciat să fie suficient și necesar pentru perfectarea convenției, derogator de la acest principiu, în cazul vânzări unor bunuri imobile, pentru validitatea contractului se impune încheierea în formă autentică..

Ori aplicând aceste dispoziții în caza se constată ca antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 03.08.2001 a dat naștere unor obligații „de a face” în sarcina părților contractante, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar nu unei obligații de a da, respectiv de a transfera dreptul de proprietate din patrimoniul lui S. A. în patrimoniul lui I. P.-E.. Prin urmare, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a dat naștere doar unor drepturi de creanță, nefiind translativă de proprietate.

Așadar cel de al doilea antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între beneficiarul primei promisiunii de vânzare-cumpărare I. P.-E. și reclamanta reprezintă o cesiunea de creanța care este un contract consensual prin care un creditor transmite o creanța a sa unei alte persoane, pentru a cărui validitatea nu este necesar consimțământul debitorului, el fiind tert fata de convenția încheiata intre cedent si cesionar, astfel ca pentru transmiterea dreptului de proprietatea și inclusiv înscrierea în cartea funciara este suficient ca actul în formă autentica sa fie încheiat între promitentul vânzător și cel de al doilea promitent cumpărător, care este subrogat in toate drepturile primului.

Apare ca inutila și de altfel imposibilă pronunțarea a doua hotărâri care să țină loc de act autentic, respectiv între S. A. și I. P.-E., și ulterior intre I. P.-E. și reclamantă, atâta vreme cât hotărârea care să țină loc de act autentic, fiind un mod de dobândire a dreptului de proprietate, are efect constitutiv, și iși produce efectele doar la data rămânerii definitive, neavând efect declarativ.

Așa cm s-a precizat mai sus convențiile intervenite între părți reprezintă o cesiunea de creanța, care are efectele specifice, cesionarul preluând creanța așa cm este acesta în patrimoniul cedentului, și având dreptul de a cere executarea silită în maniera specifică a pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

În cazul în care contractul nu se încheie în forma autentica ad validitatem,în baza dispozițiilor art.1073 și 1077 C.civ. care îndreptățesc pe creditorul unei obligații de a obține executarea întocmai a acesteia și cele conținute în art.5, alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, beneficiarul promisiunii poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic.

Pentru admisibilitatea acțiunii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: să existe un antecontract valabil încheiat, refuzul unei părți de a încheia contractul în formă autentică, partea reclamantă să își fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, promitentul vânzător să fie proprietarul bunului pentru a putea opera transferul dreptului de proprietate, bunul să se afle încă în patrimoniul promitentului vânzător.

Analizând condițiile impuse de textele legale citate, instanța constată ca aceste condiții sunt îndeplinite în cauza, dar calitate de promitent vânzător o au moștenitorii defunctei S. A., iar cea de promitent cumpărător reclamanta în baza contractului de cesiune de drept de creanță încheiat cu pârâtul I. P.-E..

Raportat la petitul privind înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate pe numele părților instanța are în vedere că procedura înscrierii dreptului de proprietatea în carte funciară este o procedură administrativă care nu intră în competența instanțelor judecătorești ci a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară. În baza prezentei hotărâri proprietarii au posibilitatea după parcurgerea procedurii reglementate de art. 28 din Legea 7/1997 să își înscrie dreptul de proprietate.

În virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea, formulată de reclamanta I. E., în contradictoriu cu pârâții I. P.-E. domiciliat în Z., .. 5, .. A, ., jud. S., având CNP_; S. A. domiciliat în Baia-Sprie, ./26, jud. Maramureș, având CNP_; S. L. domiciliat în Baia-Sprie, ./51, jud. Maramureș, având CNP_; S. I. domiciliat în Baia-Sprie, ., jud. Maramureș, având CNP_; S. V. domiciliat în Baia-Sprie, ./22, jud. Maramureș, având CNP_; P. M. domiciliată în Baia-Sprie, ./22, jud. Maramureș

Constată ca din masa succesorala rămasa după defuncta S. A. decedată la 13.02.2006, face parte și imobilul casă și grădină situate în ., jud. S., înscris în CF_ Chilioara.

Constată că moștenitorii acestei defuncte sunt pârâții S. A., S. L., S. I.; S. V., P. M.

Constată că între defuncta S. A. în calitate de promitentă vânzătoare și I. P.-E., în calitate de promitent cumpărător a intervenit în mod valabil promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din data de 03.08.2001, privind imobilul casă și grădină situate în ., jud. S., înscris în CF50250 Chilioara contra unui preț de 18.000.000 lei.

Constată că la data de 03.11.2010, intre I. P.-E. și I. E., a intervenit în mod valabil cesiunea dreptului de creanță privind promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din data de 03.08.2001 avînd ca obiect imobilul casă și grădină situate în ., jud. S., înscris în CF50250 Chilioara contra unui preț de 10.000.

În baza art. 5 alin. 2, Titlul X din Legea nr. 247/2005 prezenta hotărâre constituie contract de vânzare-cumpărare în formă autentică între S. A., S. L., S. I.; S. V., P. M. în calitate de vânzător și I. E. calitate de cumpărător asupra imobilului casă și grădină situate în ., jud. S., înscris în CF_ Chilioara

Respinge restul capetelor de cerere ca neîntemeiate.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2015.

Președinte, Grefier,

S. V. N. G. S.

Red. S.V.N./17.12.2015

Dact. S.J.G./17.12.2015

Ex. 9/7 .>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2746/2015. Judecătoria ZALĂU