Plângere contravenţională. Sentința nr. 124/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 124/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 124/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Nr. operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ NR. 124/2015
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. P.
Grefier: C. G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe petent M. I. M., cu domiciliul în Z., ., ., ., județul S. în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție Județean S., cu sediul în Z., .. 14, județul S., având ca obiect plângere contravențională la OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura fiind legal îndeplinită fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 14 ianuarie 2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2014 sub nr. de mai sus, petentul M. I.-M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat în data de 25.08.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment sau numai înlăturarea sancțiunii complementare.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a susținut că este adevărat că nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată în zona Cuprom Z., însă a redus viteza până la 5-10 km/h. Nu a oprit complet pentru motivul că s-a aflat în imposibilitate tehnică, întrucât pierdea ulei din cutia de viteză și nu putea să scoată din viteza a doua, lucru pe care l-a expus agentului constatator. A mai arătat că se deplasa chiar la mecanicul auto pentru a remedia defecțiunea. Petentul a susținut că respectiva cale ferată este pentru efectuat manevre în triaj, viteza de deplasare a trenurilor fiind foarte mică. Consideră că sancțiunea aplicată este foarte drastică, față de împrejurările comiterii faptei.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001.
La plângerea contravențională a fost atașată copia procesului-verbal și a chitanței de plată a amenzii (f. 9).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 de lei taxă judiciară de timbru (chitanța la f. 10), conform art. 19 din O.U.G nr. 80/2013 și a fost introdusă în termen legal.
La data de 05.11.2014, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 15-16), solicitând respingerea plângerii pentru motivul că procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, fapta fiind constatată cu mijloc tehnic certificat, iar susținerile petentului sunt neîntemeiate, având în vedere că nu a adus nicio probă în sprijinul acestora. S-a mai arătat că la încheierea procesului-verbal au fost respectate dispozițiile art. 16-17 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 alin. 2 C.p.c., O.U.G. nr. 195/2002, R.A.O.U.G. nr. 195/2002, O.G. 2/2001.
La întâmpinare au fost anexate următoarele: raportul agentului constatator (f. 20), buletin de verificare metrologică și atestat operator radar (f. 19, 18), planșe fotografice (f. 21-22), precum și înregistrarea video a faptei pe CD (f. 23).
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul din data de 14.01.2015, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și înregistrarea video a faptei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat de intimat în data de 25.08.2014, petentul M. I.-M. a fost sancționat cu avertisment pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin.1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv cu amendă contravențională în cuantum de 900 lei și sancțiunea complementară a aplicării de 6 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002. În sarcina sa s-a reținut faptul că în data de 25.08.2014, ora 16.07, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare SJ-_ pe . Z., fără a avea asupra sa permisul de conducere, iar la intrarea pe . doar viteza și nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată corespunzător.
Starea de fapt reținută în procesul-verbal este confirmată de înregistrarea video (f. 23), săvârșirea faptei fiind constatată cu un mijloc tehnic certificat (f. 19). Petentul nici nu a contestat această stare de fapt.
În drept, potrivit art. 138 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, „Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când: (…) c) întâlnește indicatorul "Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere", "Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere" sau "Oprire".”
Conform art. 108 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: (…) d) 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: (…)nerespectarea semnificației indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată.” Potrivit art. 102 alin.2 din același act normativ, „Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).”
Conform art. 101 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: (…) 18. nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).”
Potrivit prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.” De asemenea, art. 5 din O.G. nr. 2/2001 prevede că „(...) (5) Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (...)”
În speță, analizând în prealabil legalitatea procesului-verbal din perspectiva condițiilor de formă prescrise de art. 17 din O.G. nr. 2/2001,instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de prevederea legală menționată.
Raportat la condițiile de fond ale legalității procesului-verbal atacat din perspectiva stării de fapt reținute în cuprinsul acestuia, instanța reține că săvârșirea faptei pentru care a fost sancționat petentul a fost constatată prin mijloc tehnic certificat, iar din înregistrarea video reiese neîndoielnic că petentul nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, ci numai a încetinit. Prin urmare, starea de fapt reținută în procesul-verbal corespunde adevărului, astfel că actul sancționator este legal și sub acest aspect.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța apreciază că nu se impune înlocuirea cu avertisment a sancțiunii amenzii în cuantum de 900 lei, aplicată petentului pentru fapta de a nu opri la trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere, semnalizată corespunzător. Sancțiunea a fost aplicată spre limita minimă prevăzută de lege, fiind probabil luat în considerare faptul că petentul totuși a încetinit.
Susținerile sale potrivit cărora s-a aflat în imposibilitate să oprească, având o defecțiune tehnică la autoturism, nu au fost menționate la momentul încheierii procesului-verbal, nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă administrat în cauză și, oricum, nu ar putea să constituie o circumstanță atenuantă în favoarea sa, instanța considerând că petentul nu ar fi trebuit să pună în circulație autoturismul cu o astfel de defecțiune. De altfel, instanța are convingerea că petentul ar fi avut posibilitatea să oprească autoturismul în situația în care, de exemplu, la momentul când s-a apropiat de calea ferată, ar fi observat trenul apropiindu-se sau dacă, ajuns în fața unei treceri pentru pietoni, un pieton i-ar fi apărut în fața autoturismului.
Totodată, faptul că în zona respectivă de cale ferată trenurile ar efectua numai manevre nu poate constitui o justificare pentru conducătorii de autovehicule să nu oprească, existând oricând pericolul apariției unui tren. Pe înregistrare nu se observă dacă petentul s-a asigurat înainte să treacă peste calea ferată, iar instanța apreciază că pare mai degrabă că a încetinit din cauza denivelării decât pentru a se asigura.
Față de cele de mai sus, instanța constată că procesul-verbal este legal și temeinic întocmit, motiv pentru care urmează a respinge în întregime plângerea contravențională formulată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. I.-M. CNP_, cu domiciliul în Z., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., cu sediul în Z., .. 14, jud. S..
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. P. C. G.
Red./ dact. L.P./ 10 februarie 2015
Ex. 4/ .>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 96/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 1421/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|








