Plângere contravenţională. Sentința nr. 2196/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2196/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 2196/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Nr. operator 2519 / 2520
SENTINTA CIVILĂ NR. 2196
Ședința publică din data de 08 octombrie 2015
Președinte: C. R. P.
Grefier: M. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petentul C. L. C., cu domiciliul în ., jud. S. împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la 28.01.2015 de agentul constatator C. D. din cadrul C.N.A.D.N.R. – S.A. București /C., organ constatator intimat.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că nu s-au ridicat excepții de necompetență. Stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată închisă faza cercetării judecătorești și lasă cauza în pronunțare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin procesul-verbal încheiat la 28.01.2015 de C.N.A.D.N.R. – S.A. București /C., s-a aplicat amenda de 750 lei petentului C. L. C. pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin.1 din O.G. 15/2002, constând în aceea că, la data de 18.10.2014, ora 12,10, pe DN 1F la km 80+200, Meseș, jud. S., a circulat fără a deține rovinieta valabilă pentru vehiculul categoria B nr._ .
Împotriva procesului-verbal a formulat plângere petentul C. L. C., la data de 10.02.2015, solicitând anularea acestuia. Plângerea este formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal.
În motivare, petentul a invocat nulitatea actului contravențional pentru lipsa semnăturii agentului constatator și nevinovăția sa.
Prin întâmpinare, organul constatator intimat Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, depunând la dosar probele tehnice care au stat la baza încheierii procesului-verbal.
Analizând materialul probator administrat în cauză, privind întâi legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține:
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este încheiat în format electronic, nu conține semnătura olografă a agentului constatator.
Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Potrivit art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În astfel de cazuri, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
Articolul 10 din O.G. nr. 15/2002 conține o normă de trimitere la O.G. nr. 2/2001, astfel încât această reglementare este aplicabilă, ca lege generală, și în privința contravenției prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002.
În practica administrativă a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, constatarea contravenției prevăzute la art. 8 din O.G. nr. 15/2002 se efectuează în condițiile art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 769/2010, cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei (SIEGMCR).
Aceste procese-verbale, comunicate persoanelor sancționate contravențional, potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul acestora, nu cuprind semnătura olografă a agentului constatator, ci doar mențiunea că documentele au fost generate și semnate electronic, în baza prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.259/2001, prin folosirea semnăturii electronice extinse, bazată pe un certificat calificat.
Procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de constatare. Ca atare, procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință cu caracter unilateral a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agenți constatatori), reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis în temeiul puterii publice, cu scopul de a produce efecte juridice.
Aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică și a Normelor tehnice și metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001 este incompatibilă cu procedura contravențională, reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 - legea specială - care se completează cu Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 - dreptul comun în materie contravențională.
Utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor administrative poate avea loc atunci când această posibilitate este conferită prin lege.
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 nu cuprinde dispoziții cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, situație în care devin incidente prevederile art. 26 alin. (3) și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care stipulează că procesul-verbal încheiat de agentul constatator în lipsa contravenientului, împreună cu înștiințarea de plată, se comunică acestuia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Ca atare, modalitatea de comunicare anterior prezentată presupune utilizarea formei clasice, pe suport hârtie, a procesului-verbal contravențional.
Sfera de aplicare a semnăturii electronice, în formă simplă sau extinsă, și a regimului său juridic este determinată de Legea nr. 455/2001, art. 4 și art. 5-7 din acest act normativ. Este de reținut că datele în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice și înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Așa fiind, elementul de diferențiere a actului juridic în formă electronică de actul juridic în formă scrisă este modul diferit de acces la manifestarea de voință. Un act juridic, înțeles atât ca negotium, cât și ca instrumentum, poate să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 doar atunci când manifestarea de voință a celui de la care actul emană îmbracă forma electronică și, de asemenea, ajunge la destinatarul transmiterii în aceeași formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic.
În situația în care manifestarea de voință a emitentului actului ajunge la destinatarul său pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.
Apoi, legiuitorul a prevăzut expres că actul în format electronic ce poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat unui act sub semnătură privată, însă acesta este destinat exclusiv folosirii în sistemul electronic.
De asemenea, legiuitorul instituie condiția recunoașterii actului în formă electronică de cel căruia i se opune pentru ca acesta să aibă același efect juridic ca actul autentic.
În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, așa cum prevede art. 7 din Legea nr. 455/2001.
Semnătura electronică: "date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare".
Semnătura electronică extinsă: "acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă."
Din analiza dispozițiilor legale citate se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.
Actul stocat pe suport informatic, având semnătura electronică a autorului său, beneficiază de prezumția de validitate, prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă, care impune doar condiția existenței "unor garanții suficient de serioase" de credibilitate a documentului și care funcționează, atunci când înscrierea este efectuată de un profesionist, doar "în favoarea terților", iar nu împotriva lor.
În aceste condiții, un act comunicat celeilalte părți pe suport hârtie, fără semnătura originală a celui de la care emană, nu poate avea decât valoarea unei copii a înscrisului electronic original.
Concluzionând, se reține că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumție nu funcționează împotriva terților, respectiv a persoanelor sancționate contravențional, ci doar în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul O.G. nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă. Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie. În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
În continuarea raționamentului, este de constatat că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. - S.A. constituie o lipsă a semnăturii acestuia care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
Principiul legalității impune o astfel de interpretare strictă a normei juridice, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voința legiuitorului. Astfel cum s-a demonstrat, prin utilizarea argumentelor de interpretare logică și sistematică a prevederilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a celor cuprinse în Legea nr. 455/2001, voința legiuitorului a fost aceea ca procesul-verbal de contravenție să fie comunicat persoanei sancționate pe suport hârtie. În aceste condiții, există o incompatibilitate logică și juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancționate și semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticității sale.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă o atare posibilitate, ar fi prevăzut în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 o soluție similară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 40/2014 prevederilor art. 43 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care consideră valabil actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinesc celelalte cerințe legale aplicabile în materie.
Acestea toate sunt, de altfel, considerentele avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea Deciziei nr. 6/2015, în interesul legii, prin care a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Așa fiind, în baza art. 34 alin.1 O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea și va constata nul procesul-verbal de contravenție.
Pe cale de consecință, va dispune restituirea amenzii în valoare de 375 lei achitate în contul procesului-verbal anulat, conform chitanței emise de . PCB nr._ din 05.02.2015.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
H O T Ă R Â Ș T E
Admite plângerea formulată de petentul C. L. C., cu domiciliul în ., jud. S..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 28.01.2015 de agentul constatator C. D. din cadrul C.N.A.D.N.R. – S.A. București /C., organ constatator intimat.
Dispune restituirea amenzii în valoare de 375 lei achitate în contul procesului-verbal anulat, conform chitanței emise de . PCB nr._ din 05.02.2015.
Cu drept numai de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.
Președinte, Grefier,
C. R. P. M. N.
Red.C.R.P.20.11.2015
Dact.M.N.20.11. 2015.4ex.
.> Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2148/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








