Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR.10 /2009
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1392/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor întâmpinare.
Recurentul prin motivele de recurs a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba în dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA PUBLICĂ COMUNITARĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR A, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
1.obligarea pârâtei la plata indemnizației de dispozitiv in cuantum lunar de 25% conform prevederilor Ordinului nr.496/2003 a MAI începând cu data de 01.06.2005 și în continuare, actualizată cu indicele de inflație de la data scadentei indemnizației și până la data plății efective.
2.obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare acțiunii reclamantul a arătat că urmare modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice în cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care-și desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, astfel că personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază.
A precizat că indemnizația de dispozitiv este reglementată de pct. 9.2 și 31.1 din nr. 496/2003 în care se precizează că personalul civil din acest Minister beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea nr.138/1999 adică tocmai de indemnizația de dispozitiv.
Reclamantul a mai susținut că apartenența instituției pârâte la sfera administrației publice nu poate fi tăgăduită, aceasta fiind stabilită de normele constituționale, de Legea nr. 84/2001, OUG nr. 63/2003, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 199/1997 privind ratificarea Cartei Europene a autonomiei locale.
Din enumerarea și analiza acestor texte rezultă expres și fără echivoc competența de reglementare a Ministerului Administrației și Internelor, în cazul administrației publice, fără a face o distincție între autoritățile centrale și cele locale.
Prin întâmpinare pârâta solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că indemnizația lunară de dispozitiv în cuantum de 25%, din salariul de bază, pentru personalul contractual, nu a fost prevăzută în statul de personal aprobat.
Prin sentința civilă nr. 1392 din 22 octombrie 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Alba a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul, împotriva Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că Ordinul nr.496/2003 nu-i este aplicabil reclamantului.
Personalul Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor a trecut în baza nr.OUG63/2003 aprobată prin Legea nr.604/2003 în subordinea directă a, salarizarea lui realizându-se conform Legii nr.138/1999, în aplicarea căreia a fost emis inițial Ordinul nr.275/2002 și apoi Ordinul nr.496/2003.
Acest act normativ nu reglementează salarizarea personalului contractual din cadrul Direcției amintite, fapt confirmat de dispozițiile art.1 al legii.
S-a reținut astfel că inclusiv din cuprinsul ordinului invocat rezultă că salarizarea potrivit Legii nr.138/1999 vizează doar personalul civil din administrația publică aflată în structura și nu a personalului din cadrul Direcție Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor.
Totodată, s-a avut în vedere că Ordinul ministrului nu poate unifica sistemul de salarizare stabilit prin două legi distincte și că nu are calitatea de angajator și nu poate dispune asupra salarizării.
Indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 s-a reținut deci că se cuvine doar personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională și personalului civil din aceste instituții.
Susținerea reclamantului că i s-ar cuveni acest spor a fost așadar înlăturată prin aceea că și după reorganizarea celor două Ministere, al Administrației Publice cu cel al Internelor în baza nr.OUG63/2003, nu a avut loc o contopire a lor, fiind păstrate în continuare structurile specifice, în domeniul administrației publice.
De asemenea, s-a stabilit că potrivit nr.OUG192/2002 și nr.OUG92/2004 nu au fost stabilite în sarcina atribuții în legătură cu salarizarea personalului contractual din aparatul primăriilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând să se dispună pentru motivele prevăzute de art.304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală a reiterat art.2 din nr.OUG84/2001 arătând că A este coordonată și subordonată Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, instituție care la rândul său este subordonată conform art.11 din nr.OUG63/2003 direct
Drept urmare, datorită acestei subordonări, Ordinul nr.496/2003 susține că îi este aplicabil.
Se susține că acest ordin nu încalcă nici o dispoziție legală, ci completează argumentarea unor legi existente cum ar fi Legea nr.138/1999, lege ce nu este aplicabilă doar personalului din aparatul militar, întrucât tocmai, actualmente a dispus acordarea acestui spor și personalului din aparatul Prefectului.
Arată că se creează o discriminare salarială prin acordarea acestui spor doar personalului din administrația publică centrală din teritoriu în raport de persoanele care funcționează în administrația publică locală, încălcându-se dispozițiile art.39 alin.1 lit. d Codul muncii, art.1 alin.2 lit. e din nr.OG137/2000, Directiva 200/EC/78, art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale, art.14, art.1 din Protocolul 12 al,art.4 din Carta Social Europeană, art.16 din Constituția României și art.20 alin.1, cât și art.5, 6(1), 18, 39 (1) lit. a, 155 din Legea nr.53/2003.
Prin întâmpinare (7-8), intimata Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Aas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a acestei sentințe.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele art.306 alin.2 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Astfel, reclamantul este salariat al DIRECȚIEI PUBLICE COMUNITARE DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR A, pe funcția de șef serviciu-referent începând cu data de 22.03.2005, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, depus în copie la dosar(fila 7).
Potrivit art. 13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica si siguranța națională, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda și gradații, respectiv din salariul de baza".
Din titulatura și conținutul acestei legi, rezultă clar categoriile profesionale beneficiare ale acestui spor, personalul din administrația publică locală, cum este cazul recurentului în speță, neintrând sub incidența acestei legi.
Cu referire la Ordinul. nr. 496/2003 este de menționat că potrivit ierarhiei actelor normative prevăzute de Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau hotărârilor de guvern se emit în limitele și potrivit normelor pe care le ordonă; așa încât, în speță prin ordinul emis nu se putea completa legea.
Ca atare, în lipsa unei reglementări legale în acest sens, invocarea de către reclamant a unei situații discriminatorii, nu justifică pretențiile acestuia. Este de menționat că instanța nu poate acorda ceva ce nu își are izvorul în norma legală deoarece instanța aplică legea, nu o creează, acesta fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
În acest sens, jurisprudența Curții Constituționale este constantă în sensul că "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative" - Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008.
Potrivit art.1 alin.3 din nr.OG137/2000 "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile." Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale din instituții diferite. Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001). Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.23/2007 și 318/2007 - Colegiul Director a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității.
În fine, Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției normelor constituționale, precum a convențiilor și tratatelor invocate de recurent. Art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, așa cum a statuat, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și, in terminis, ea să creeze o nouă lege - lex tertia - ceea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești.
Față de cele ce preced, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, așa încât în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1392/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu |
Grefier, |
Red..
Tehnored. A/ 16 Ianuarie 2009
Jud. fond.,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu
