Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1116/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR - ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 1116

Ședința publică din data de 16 iunie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamantul cu domiciliul în municipiul P, str. - -, nr. 1, etaj 3,. 11, jud. P și de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 580 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la data de 16 iunie 2008 și recurentul reclamant reprezentat de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la 13 iunie 2008.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:

Avocat depune la dosar pentru recurentul reclamant întâmpinare la motivele de recurs, un exemplar comunicându-l recurentei pârâte prin apărătorul său.

Avocat depune la dosar pentru recurenta pârâtă, în copie, adresa nr. 831 din 5 februarie 2008 înregistrată de Direcția Corporative - Juridic sub numărul 48 din 5 februarie 2008 și adresa 830 din 5 februarie 2008 înregistrată de Direcția Corporative - Juridic sub numărul 47 din 5 februarie 2008, după care având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

La rândul său apărătorul recurentului reclamant arată că are cunoștință de înscrisurile depuse la acest termen de recurenta pârâtă și întrucât nu mai are cereri de formulat solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat având cuvântul în susținerea recursului pentru recurenta pârâtă solicită în principal admiterea recursului și constatarea acțiunii ca prescrisă avându-se în vedere faptul că intimatul și- întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din CCM afirmând că dispozițiile din acest articol nu au fost respectate. Ori dacă temeiul pretențiilor este contractul colectiv de muncă, textul de lege care își găsește cu necesitate aplicarea în speță este art. 283 alin. 1 lit. din Codul muncii.

Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii, avându-se în vedere faptul că instanța de fond nu a ținut cont de susținerile societății în sensul că aceste sume solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat așa cum rezultă din conținutul art. 168 alin. 2 al contractelor colective de muncă pe anii 2003 - 2004.

Într-un al doilea subsidiar se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe SC SA, în conformitate cu adresa nr. 831 din 5 februarie 2008 SC SA - Departamentul Resurse Umane, înregistrată de Direcția Corporative sub numărul 48 din 5 februarie 2008.

Se solicită de asemenea, ca instanța să facă mențiunea că sumele reprezentând premii de Paște și de C raportate la salariul de bază mediu sunt sume brute, din care urmează a se deduce CAS și CASS.

Față de recursul formulat de reclamantul, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.

Avocat având din nou cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de reclamantul, modificarea în parte sentinței civile nr. 580 din 18 februarie pronunțată de Tribunalul în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător.

Față de recursul formulat de pârâtă SC SA solicită respingerea acestuia ca netemeinic și nelegal, avându-se în vedere considerentele din întâmpinarea depusă la dosar la acest termen de juudecată.

URTEA

Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 580 din 18 februarie 2008 Tribunalului Prahova, constată următoarele:

Reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata drepturilor salariale constând în prima de Paști și prima de în sumă de 5630 RON pe perioada lucrată, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat al unității pârâte și că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C câte o primă constând într-un salariu brut mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamant au fost incluse în salariul de bază și prin urmare aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.

Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova, prin sentința sus-menționată, a respins ca neîntemeiată excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 5630 lei reprezentând prime de C și de Paști pe perioada 2005-2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei, perioadă în care potrivit art.168 din aveau dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.

Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.

Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și reclamantul învederând că nu i s-au acordat cheltuielile de judecată efectuate în fața instanței de fond deși depusese la dosar chitanță onorariu avocat.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:

În ceea ce privește recursul formulat de către reclamant, acesta nu este fondat întrucât nu a depus chitanța privind onorariul avocatului la dosarul de fond astfel cum a susținut, încât, neexistând nici o dovadă privind cheltuielile de judecată ocazionate de judecata fondului, urmează ca, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ. să respingă ca nefondat recursul reclamantului.

Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantului, criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul reducerii sumei la care a fost obligată pârâta la 3623 lei brut calculată conform adresei nr.830/5.02.2008 depusă la fila 14 - dosar recurs cuprinzând salariile de bază medii brute din luna anterioară fiecărei sărbători pe perioada 2003- 2007, sume ce vor fi reactualizate de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă, potrivit indicelui de inflație.

Urmează să mențină restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul cu domiciliul în municipiul P, str. - -, nr. 1, etaj 3,. 11, jud. P împotriva sentinței civile nr. 580 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1.

Admite recursul formulat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1.

Modifică în parte sentința în sensul că reduce cuantumul sumei datorată de pârâta reclamantului la 3623 lei brut reprezentând primă C 2004-2005, primă Paști 2006, primă Paști 2005-2006, sume ce se vor actualiza în raport cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prim ela plata efectivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored.CP/SȘ

3 ex./17.06.2008

- Tribunalul Prahova

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1116/2008. Curtea de Apel Ploiesti