Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1135/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1135
Ședința publică din 16 iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Aurelia
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriei A, în numele angajaților, G, G, Socian, împotriva sentinței civile nr. 731 pronunțată la 5 mai 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul A, prin primar, având ca obiect drepturi bănești - indemnizația de dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru reclamantul recurent avocat, pentru pârâtul intimat avocat.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantului recurent a solicitat casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, motivat de faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 93 cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată, motivat de faptul că nu a fost citată la domiciliului procesual ales indicat în acțiune, bd. - nr. 96,. 16,
Reprezentantul pârâtului intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că pe cale separată va solicita cheltuielile de judecată. Arată că reclamantul nu a făcut dovada existenței unei vătămări și că procedura de citare pentru termenul de judecată a fost îndeplinită.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea disjunsă din dosarul nr- al Tribunalului Arad, reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriei A, în numele angajaților, G, G, Socian, au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul A, prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la alocarea și plata la valoarea actualizată către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând "indemnizația de dispozitiv", în cuantum de 25% din salariul de bază retroactiv, începând cu 1 februarie 2005 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu; obligarea pârâților la actualizarea sumelor reprezentând indemnizația de dispozitiv cu coeficienții ratei inflației, de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la data plății; obligarea pârâtului să dispună serviciilor competente să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților dreptul salarial privind indemnizația de dispozitiv începând cu 1 februarie 2005 și în continuare.
Temeiul de drept al plății sporului de dispozitiv îl constituie art. 9 pct. 2 din Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003.
Prin sentința civilă nr. 731 pronunțată la 5 mai 2009, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt salariați ai primăriei pârâte în baza unor contracte individuale de muncă.
Temeiul acordării sporului de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, de ordine public și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar art. 13 din aceeași lege stabilește că salariații civili, cadrele militare și militarii cu contract de muncă beneficiază de indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din diferite categorii salariale, pentru salariații civili fiind menționat salariul de bază.
A apreciat că autoritatea publică locală pârâtă nu face parte din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la care se referă actul normativ menționat, fiind autorități publice locale reglementate prin Legea nr. 215/2001; că deși în anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, acesta devenind minister și pentru administrația locală, prin trecerea la această administrație a unor servicii deținute anterior de Ministerul d e Interne, cum sunt pașapoartele, evidența personalizată, natura de autorități publice locale și regimul juridic al acestora rămâne unul distinct reglementat prin legea organică proprie.
A mai reținut că Ordinul MI nr. 496/2003 nu produce efecte juridice nici față de reclamanți, nici față de pârâți; că reclamanții nu sunt cadre militare în activitate, militari cu contract de muncă și nici salariați civili într-o instituție publică de apărare națională ori de siguranță națională și nu beneficiază de dispozițiile art. 3 și 13 din Legea nr. 138/1999; că nu se poate pune problema discriminării, câtă vreme nu există identitate de statut între aceste categorii de salariați.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber al salariaților din cadrul Primăriei A, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Arată că sporul de dispozitiv a fost reglementat de art. 17 alin. 3 din OUG nr. 63/2003; că datorită reorganizării MAI in MIRA s-a emis ordinul nr. 496/28 iulie 2003 de modificare și completare a Ordinului MI nr. 275/2002 care introdus art. 9.2 conform cu care "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice"; că prin acest ordin a fost modificat și pct. 31, prin pct. 31.1 prevăzându-se că "prin personal civil în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MIRA", că personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr. 138/1999 pe lângă indemnizația de dispozitiv și că personalul civil din administrația publică beneficiază de sporul de dispozitiv; că ordinul MI nu condiționează intrarea în vigoare de publicarea lui; că art. 47 din Legea nr. 138/1999 modificată și completată prin Ordinul nr. 496/2003 este aplicabil speței deduse judecății.
Mai arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu se poate reține existența unei discriminări și că dacă s-ar respinge recursul declarat s-ar ajunge la situația încălcării unor principii elementare ale Convenției Europene și a opticii instanței supreme care în cazul magistraților a reținut existența discriminării; că atâta vreme cât funcționarilor publici din anumite instituții publice li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de acest spor de dispozitiv prin hotărâri irevocabile, prin respingerea recursului și implicit a acțiunii, s-ar crea o dublă discriminare între aceleași categorii socio-profesionale.
Mai arată că la judecarea dosarului nr-, Tribunalul Arada încălcat prevederile art. 93 cod procedură civilă în sensul că citarea din data de 10 aprilie 2009 s-a făcut la adresa din A, bd. - nr. 75, în condițiile în care în cererea introductivă s-a indicat domiciliul procesual ales la Cabinet de avocatură din A, bd. - nr. 96,. 16.
Pârâtul Municipiul A, prin primar, a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că Legea nr. 138/1999 are caracterul unei norme speciale, sfera ei de aplicare fiind clar definită prin art. 1, iar Ordinul MAI nr. 496/2003 este un act ce vine strict în aplicarea legii, neputând fi o normă cu caracter general ce se aplică tuturor categoriilor de funcționari publici.
Mai arată că reclamanții aflați în serviciul unei unități administrativ teritoriale așa cum este definită prin Legea nr. 215/2001 care are un caracter autonom și nu se află în subordinea ministerelor expres și limitativ enumerate la art. 1 din Legea nr. 138/1999; că raporturile reclamanților sunt reglementate prin dispozițiile Codului Muncii; că nu sunt îndeplinite nici condițiile discriminării, deoarece nu orice diferențiere realizată între indivizi sau grupuri constituie discriminare; că actele normative invocate dovedesc faptul că salariații se află în situații profund diferite, calitatea lor de salariați nepresupunând o identitate în ceea ce privește munca pe care o prestează și pe cale de consecință căderea de a pretinde drepturi salariale identice și că Legea nr. 138/1999 se adresează unei categorii clar descrise de salariați care prin natura funcției pe care o îndeplinesc sunt nevoiți să stea la dispoziția angajatorului, sporul nefiind o bonificație cu caracter general, ci un drept salarial care presupune existența unei obligații corelative a salariatului; că reclamanta nu a dovedit existența obligației corelative esențiale pentru a justifica contraprestația, și anume sporul de dispozitiv.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct.5 și 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța apreciază recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
Susținerea recurentei privind necitarea la sediul procesual ales indicat nu poate fi primită.
Conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 28 de la dosar, rezultă că reclamantul a fost citat în A, bd. - nr. 96,. 16, sediu procesual ales indicat și în acțiune.
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente speței.
Indemnizația de dispozitiv de 25% este reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 pentru cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili.
Art. 1 din Legea nr. 138/1999 prevede cărei categorii de personal se aplică dispozițiile legii - personalului civil și militar din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin Ordinului MI nr. 275/5 iunie 2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru aplicarea unitară a Legii nr. 138/1999, ordin modificat și completat prin Ordinul MAI nr. 496/28 iulie 2003.
Potrivit punctului nr. 9.2 introdus prin ordinul modificator, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Punctul 31.1 din ordin prevede că prin personal civil în sensul ordinului se înțeleg funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999 trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Reclamanții nu sunt angajați al Ministerului Administrației și Internelor, ci a avut calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei A, unitate publică locală.
Nefiind angajat al Ministerului Administrației și Internelor, dispozițiile Ordinului nr. 496/2003 al MAI nu-i sunt aplicabile.
Împrejurarea că prin OUG nr. 63/2003 a fost reorganizat Ministerul d e Interne în Ministerul Administrației și Internelor, acesta având atribuții de îndrumare și sprijinire a autorităților publice locale și aparatului propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite de lege nu face ca legile salarizării aplicabile angajaților MAI să se aplice și salariaților angajați ai administrației publice locale.
Ordinul MAI nr. 496/2003 nu a avut în vedere extinderea dispozițiilor din legea salarizării și la alte categorii de angajați nevizați de lege, ci a avut în vedere uniformizarea aplicării legii doar pentru salariații Ministerului Administrației și Internelor.
Nici condițiile discriminării nu sunt îndeplinite în speță, deoarece reclamanții nu fac parte din aceeași categorie socioprofesională cu angajații MIRA și nici nu îndeplinește aceleași atribuții, pentru a putea vorbi de situații analoage sau comparabile.
Existența unei practici judiciare neunitare nu poate constitui un argument pentru admiterea acțiunii.
Din moment ce hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele române nu constituie izvor de drept, jurisprudența în această materie nefiind unitară, nu prezintă relevanță faptul că o parte din personalul angajat al administrației publice au primit hotărâri favorabile.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriei, în numele angajaților, G, G, Socian, împotriva sentinței civile nr. 731 pronunțată la 5 mai 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Municiul, prin primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
4.09.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Maria Ana Biberea, Aurelia
