Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Sentința 12/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR.12/F-CM
Ședința publică din 14 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
Judecător: - ---
Asistent judiciar:
Asistent judiciar:
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare și că TRIBUNALUL ARGEȘa răspuns la relațiile solicitate de instanță.
Curtea constată cauza în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra cauzei de față;
Constată că, prin acțiunea formulată la data de 12 noiembrie 2008, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței obligarea primilor trei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantelor și constând în sporul de lucru la calculator în cotă de 15% din salariul de bază brut, în perioada noiembrie 2005-noiembrie 2008, cu actualizarea sumei, în funcție de rata inflației, la data plății efective, ca și la menționarea sporului în carnetele de muncă, obligarea la acordarea a cel puțin 3 zile suplimentare a concediului de odihnă, începând cu data introducerii acțiunii și obligarea celui de-al patrulea pârât la alocarea fondurilor necesare plății sumelor.
În motivare, s-a reținut în fapt că reclamantele, în desfășurarea activității lor, sunt obligate a folosi, la fel cu alți lucrători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, din Ministerul Justiției, salarizați în baza aceleiași legislații și desfășurând activitate similară sau asimilată, calculatoare.
Consecințele utilizării acestor instrumente de lucru au condus la edictarea unor norme specifice care prevăd acordarea unui spor de 15% din salariul brut lunar și a cel puțin 3 zile de concediu în plus, potrivit art.142 din Codul muncii.
Reclamantele nu beneficiază de acest spor, deși ceilalți salariați din cadrul structurilor ce deservesc aceeași putere a autorității judecătorești, respectiv Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, primesc acest spor, în temeiul unor ordine interne, emise de conducătorii acestor instituții.
Prin întâmpinare, atât Ministerul Justiției, cât și Ministerul Economiei și Finanțelor, au invocat lipsa calității procesuale pasive, primul arătând că nu are atribuțiuni decurgând din păstrarea carnetelor de muncă ale angajaților din sistemul justiției, cel de-al doilea, invocând lipsa sa de raporturi contractuale de muncă cu reclamantele, situație în care nu poate face plăți de salarii, după cum nici nu are atribuțiunii în ceea ce privește constituirea de fonduri în vederea asigurării plății salariilor de către Ministerul Justiției.
Asupra fondului pricinii, pârâtul Ministerul Justiției a invocat, pe de o parte, inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile pronunțării mai multor decizii prin care Curtea Constituțională, la data de 3 iulie 2008, reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, în considerarea faptelor că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Sarcina de a înlătura măsura discriminatorie nu ar putea reveni decât puterii legislative, prin delegare, celei executive.
În plus, despre sporul de lucru la calculator se arată că acesta nu reprezintă decât o reglementare sub nume juridic propriu a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de care reclamantele deja beneficiază în condițiile art.30 din nr.OUG177/2002, apoi ale nr.OG27/2006.
Acesta este un spor care poate fi acordat o singură dată, prin aprecierea în ansamblu de către un expert de specialitate a cerințelor legii, iar nu pentru fiecare factor nociv, eventual constatabil.
Cât despre cererea de acordare a cel puțin 3 zile în plus la concediu, pretenția este fondată pe dispozițiile Codului muncii, în vreme ce reclamantele beneficiază de salariu în condițiile legii speciale care este diferit și mai mare decât cel avut în vedere de Codul muncii.
Legea generală cuprinde prevederi pentru situațiile în care condițiile de muncă sunt negociate între salariați și angajator.
Durata concediului de odihnă al personalului din sistemul autorității judecătorești este reglementat de legislația specifică acestei categorii profesionale.
Pe cale de consecință și cererile subsidiare, privind acordarea sporului pentru viitor și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă se solicită a se constata nefondate.
Curtea, examinând cererile și apărările părților, constată acțiunea ca nefiind fondată, pentru cele ce se vor arăta.
Cu prioritate, vor fi examinate excepțiile invocate de către pârâți:
Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește obligația prevăzută de art.11 alin.(1) din Decretul nr.92/1976, privind înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor bănești ale salariaților. O asemenea obligație revine păstrătorului acestor instrumente de evidență, calitate pe care, evident, nu o are acest pârât.
Ministerul Economiei și Finanțelor are, însă, calitate procesuală pasivă, în cererea îndreptată împotriva sa.
Potrivit Legii nr.500/2002 și a nr.HG208/2005 și nr.HG386/2007, acest pârât este cel care coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, rt.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care, pentru muncă egală sau de valoare egală, este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 al aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Aceasta înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Pe de altă parte, se reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
Instanța internațională a concluzionat că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că reclamantele își desfășoară activitatea la Judecătoria Costești, cea mai mare parte a acesteia presupunând utilizarea, ca instrument de lucru, a tehnicii informatice.
Potrivit rt.7 din nr.OUG27/2006, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin.1 se aprobă de ordonatorul principal de credite sau, după caz, de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
În baza acestor text de lege, reclamantele primesc, deja, un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru condiții toxice, condiții stabilite în urma expertizării locului de muncă al acestora.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege de mai sus, rezultă că, în situația în care activitatea reclamantelor se desfășoară în mai multe dintre aceste categorii de condiții (grele, periculoase, vătămătoare etc.), sporul de 15% nu poate fi acordat decât o singură dată.
Nu se poate acorda câte un spor de 15% pentru fiecare dintre categoriile de condiții în care se desfășoară o anumită activitate.
Rezultă așadar că nu există temeiul legal pentru acordarea, încă o dată, a acestui spor, către reclamante.
Nu există nici indicii potrivit cărora pretinsul spor acordat personalului față de care s-a invocat discriminarea ar fi unul distinct de cel primit, cum s-a arătat, de către reclamante.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că primul petit al acțiunii este nefondat și urmează a fi respins.
De asemenea, instanța constată că este neîntemeiat și cel de-al doilea capăt al acțiunii privind acordarea a 3 zile suplimentare de concediu de odihnă.
Astfel, potrivit art.2 din Regulamentul privind concediile de odihna ale judecătorilor și procurorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr.325/2005 modificată și completată prin Hotărârea nr.729/2008, aceștia au dreptul anual la un concediu de odihnă de 35 de zile lucrătoare, plătit. Acest drept nu poate forma obiectul vreunei renunțări sau limitări.
Rezultă așadar că, prin norme speciale, a fost instituit, pentru categoria profesională din care fac parte reclamantele, un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare (mai mare decât al altor categorii profesionale), situație în care Curtea apreciază că nu-și au aplicabilitate dispozițiile generale ale Codului muncii, legea specială prevăzând o perioadă de concediu mai mare cu 15 zile decât cea minim prevăzută de acesta.
Dispozițiile referitoare la calculul indemnizației cuvenite pentru aceste perioade au în vedere, între altele, sporurile cu caracter permanent. Aceasta conduce la concluzia că situația lucrului în condițiile prevăzute de art.142 din Codul muncii, care a atras și acordarea unui spor pentru lucrul în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, a fost avută, deja, în vedere, la stabilirea acestei durate.
In temeiul acestor considerente, urmează ca acțiunea să fie, în tot, respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantele, și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Costești,-, județul A, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,--5 județul A, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 .
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
, -,
Asistenți judiciari
,
Grefier,
,
Red.-/16.01.2009
GM/12 ex.
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Corina Pincu Ifrim
