Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1287/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1287/2009-
Ședința publică din 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Galeș Maria | - - | - JUDECĂTOR 2: Popa Aurora |
- - | - JUDECĂTOR 3: Toader Felicia | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarearecursului civil formulat de recurentul pârâtMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B sector 5-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, R, toți cudomiciliul ales în M Nouă- județul C-și cu intimații pârâți Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în T p-ța - - nr. 3. județul T, Tribunalul C-S, cu sediul în Reșița--4 județul C-S, împotriva sentinței civile nr. 1541 din 22 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 21 octombrie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 21 octombrie 2009, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1541 din 22 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a fost admisăcererea formulată de către reclamanții, R, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și, în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S să achite reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de stres, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 aprilie 2004 până la zi, precum și la acordarea lunară a acestui spor în continuare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță areținut, analizând actele și lucrările dosarului, următoarele:
Pe fondul cauzei, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în temeiul art. VI dinO.9/1997 și modificată prin OG56/1997, OUG75/1997 și Legea nr. 154/1998, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest art. 47 fost abrogat prin art. 1 pct. 41 din OG83/2000. Totodată, prin art. 50 alin. 2 din OUG177/2002 a fost abrogat art. 11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din OUG27/2006.
Susținerea reclamanților, că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare, este neîntemeiată întrucât acest articol a fost abrogat anterior apariției OUG177/2002 și OUG27/2006, prin OG83/2002, act normativ.
De altfel, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsire de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordantă între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să admită recursul, să modifica sentința pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, arătând în esență că în mod greșit s-a admis acțiunea reclamanților și s-a dispus obligarea recurentului și a celorlalți pârâți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât nu există temei legal, articolul 47 din Legea nr. 50/1996 fiind abrogat prin OG nr. 83/2000, stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar fiind un drept și o obligație a legiuitorului, drepturile salariale și de altă natură cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate fiind stabilite prin dispozițiile legale specifice.
Referitor la încălcarea dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului reținută de prima instanță, arată că noțiunea de bun, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, a căpătat într-adevăr valențe largi însă nu poate fi reținut că suprimarea unui drept salarial în condițiile în care sistemul de salarizare pentru sectorul bugetar este reglementat de lege, reprezintă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fosta comisie hotărând că nu intră sub protecția instituită de articolul 1 din Protocol creanțele viitoare ce decurg din exercitarea unei profesii. Ca atare, nu se poate reține în speța de față existența unui bun în înțelesul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Critică sentința și în ce privește acordarea în continuare a sporului respectiv, întrucât în justiție pot fi valorificate doar drepturi recunoscute și ocrotite de lege, ori, drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.
Cauza a fost strămutată de la Curtea de Apel Timișoara prin încheierea nr. 2166 dată în dosarul nr- a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Deși legal citați, intimații reclamanți nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția cu privire la recurs.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform articolului 3041Cod de procedură civilă, instanța reține următoarele:
Criticile aduse sentinței prin recurs sunt nefondate, soluția pronunțată fiind legală și temeinică, bazată pe aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, coroborate cu normele Uniunii Europene potrivit articolului 292 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
În cauza dedusă judecății, tema pretențiilor și probațiunii o formează obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de articolul 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut, spor care nu a fost acordat după intrarea în vigoare a OG 83/2000 și inclusiv pe viitor.
Aceste critici axate pe netemeinicia pretențiilor reclamanților, ulterioare OG nr. 83/2000, nu pot fi primite în condițiile în care aspectele legate de îndreptățirea acestora la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică au fost tranșate prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a recursului în interesul legii în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor articolului 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești privind statutul judecătorilor și al procurorilor, care a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, deci și pentru viitor.
Ori, potrivit articolului 329 aliniatul 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în interpretarea și aplicarea unitară a legii este obligatorie pentru instanțe, pentru viitor.
De altfel, aceste drepturi au fost recunoscute ulterior sentinței recurate și prin Ordinul emis la data de 04.03.2009 de Ministrul Justiției și Libertăților, prin care s-a dispus începând cu data de 01.03.2009 acordarea lunară, pe viitor, a sporului de 50% mai sus menționat, ulterior suspendat, însă. În consecință, în mod corect s-a dispus obligarea pârâților la achitarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% în favoarea reclamanților și pe viitor, fiind evident că prin soluția dată, față de cele reținute, instanța nu a schimbat sistemul de salarizare al magistraților și nu a depășit astfel atribuțiile puterii judecătorești, ci a acordat drepturile cuvenite reclamanților, în acord cu aspectele mai sus reținute privind caracterul obligatoriu al deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Raportat la toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile articolului 304 Cod de procedură civilă, instanța de recurs, în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civil declaratde recurentul pârâtMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B sector 5-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, R, toți cudomiciliul ales în M Nouă- județul C-și cu intimații pârâți Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în T p-ța - - nr. 3. județul T, Tribunalul C-S, cu sediul în Reșița--4 județul C-S, împotriva sentinței civile nr. 1541 din 22 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C-, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
decizie: GM/30.10.2009
Complet fond:,
în 2 ex.: /03.11.2009
18 comunicări cu:
recurentul pârât
1. MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B sector 5-,
intimații reclamanți
2. ,
3. ,
4. ,
5. ,
6. ,
7. ,
8. ,
9. ,
10. ,
11. ,
12. ,
13. R,
14. ,
15. ,
16.,toți cudomiciliul ales în M Nouă- județul C-
intimații pârâți
17. Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în T p-ța - - nr. 3. județul T,
18. Tribunalul C-S,cu sediul în Reșița--4 județul C-S,
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Popa Aurora, Toader Felicia
