Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1382/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ și ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1382
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
GREFIER -
Pe rol fiind judecarea recursul civil declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 445 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în P,-,.2. Sc.A, etaj 8,. 31, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimata-reclamantă.
Curtea având în vedere lipsa apărătorului intimatei-reclamante lasă cauza la ultima strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare, a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Depune la dosar concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată urmând fi solicitate pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei nete de 5000 lei reprezentând c/valoarea indemnizației de concediere neachitata de pârâtă și prima de aprovizionare toamna-iarna aferenta perioadei 2005-2007, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflației, de la data scadenței până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura constând în suplimentari salariale cu ocazia aprovizionării toamna-iarna, beneficii drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.
La data de 16.01.2009 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.445 din 17 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
A admis acțiunea precizată în parte și în consecință a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionare toamna-iarna în cuantum de un salariu minim pe ramură, conf.art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol și gaze pentru anii 2005-2007, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a indemnizatei de concediere ca neîntemeiat și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 300 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima în ștanță a reținut, în esență, că în conformitate cu actele existente la dosar (cartea de muncă) reclamanta, a fost salariata pârâtei însă în perioada 2005-2007 nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari salariale pentru aprovizionare toamna-iarna și diferența indemnizației de concediere neacordata in conf. cu disp.art.50 din CCM si Planul Social, în perioada sus-menționată.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol si gaze, energie, termica, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamna-iarna vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acorda în cazulîin care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
Prima instanță reține că, potrivit art.50 din CCM pe anii 2005- 2007 în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minima de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol ca prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social se prevede că angajații vor primi în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauza instanta de fond concluzionează că reclamanta, a fost salariata pârâtei însa, în perioada 2005-2007 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamna-iarna, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantei, mai ales ca nu exista nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau ca le-ar fi inclus în salariul de bază.
De asemenea, mai constată prima instanță că la încetarea contractului de muncă în baza art. 65 și 66 din CCM reclamanta a primit o suma de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avuta în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM completat cu art. 4 din Planul Social.
Ca atare, atât timp cât reclamanta a primit indemnizația de concediere calculata conform de art. 50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social, în funcție de vechimea acesteia în, înseamnă că pretenția sa de a fi obligată pârâta la plata unei indemnizații de concediere mai mare, este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât la data încasării sumei, a fost de acord cu cuantumul acesteia, necontestând niciodată Decizia de încetare a contractului de muncă nr.382/14.06.2007 primita de reclamanta pe baza de semnătură.
Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus-menționate, art.176 din
Totodată, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadentei sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
De asemenea prima instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în condițiile în care reclamanta, în calitate de fostă salariată a pârâtei, are calitate procesuala activă să formuleze pe cale judecătoreasca, în principiu, pretenții privind încasarea unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat în termen legal recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă
Susține recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamantei este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut la art. 168 alin. 3 că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea în CCM din perioada 1998 -2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă- iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamantei susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimata - reclamantă nu are calitate procesuală activă, care presupune calitatea acesteia de creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acesteia trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul, încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007 rezultă că reclamanta nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă- iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă, iar pe fond ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri noi în copie.
Intimata- reclamantă a formulat întâmpinare prin care au răspuns criticilor aduse în recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin sentința pronunțată tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și prescripției dreptului la acțiune invocate de recurenta pârâtă, soluție care este corectă după cum se va arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauza de față, reclamanta a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acesteia, cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceasta are calitate procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acesteia este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze invocat de reclamantă, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractale colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Cum reclamanta a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariu, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamantei la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005,2006, 2007, astfel cum s-a solicitat prin acțiune.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond, cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv al reclamantei-intimate, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8.10.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat, de asemenea, de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu de bază brut sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
Curtea mai reține că aceste adrese nu au vizat Sucursala -unde au fost salariată reclamanta, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Astfel, prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer atât personalul fostei Regii Autonome, cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații SC SA, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această din urmă federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
La data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile angajaților conform adresei nr.3552/1999, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Prin urmare, la data de 1.06.1999 s-au egalizat grilele de salarizare ale SC cu cele ale SN SA, iar acestea din urmă cuprindeau toate drepturile acordate salariaților, precum și indexările care au avut loc până la 30.05.1999.
În egală măsură, din carnetul de muncă ale reclamantei mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul brut de bază, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariul brut de bază al intimatei reclamante, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007 fost în mod greșit admisă de prima instanță.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă și în baza dispozițiilor art. 274 pr.civ. va înlătura obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 445 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în P,-,.2. Sc.A, etaj 8,. 31, județul P, și în consecință:
Modifică în parte sus menționata sentință în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă și înlătură obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Pronunțată astăzi, 16 iunie 2009, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- - -
Grefier
/VS
3 ex./06.07.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
