Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1381/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1381
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursul civil declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 319 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat -P,-,. 151, Sc. C, etaj 8,.36, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii depuse la dosar, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar în xerocopie raport de expertiză extrajudiciară efectuat de societatea pârâtă și arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii privind suplimentările de toamnă-iarnă. Depune la dosar concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanți, au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata beneficiului neachitat pe lunile lucrate până la data la care reclamanții au fost disponibilizați.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei și deși în art.139 din se prevede obligația acordării unor drepturi salariale constând în cota-parte din profit, aceste drepturi, menționate și în CCM pe ramură, nu au fost acordate reclamanților.
La termenul din data de 28.10.2008 reclamanții au depus la dosar o modificare la acțiune solicitând obligarea societății la plata drepturilor salariale constând într-un salariu minim pe ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, pe fiecare an în parte, pe perioada indicată pentru fiecare reclamant, ce reprezintă contravaloarea aprovizionării toamnă- iarnă, cu actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
În motivarea acestei cereri, reclamanții au susținut că în afara salariului de bază pentru munca prestată mai beneficiau, conform contractului individual de muncă, de toate drepturile prevăzute în CCM pe ramură, iar potrivit art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă pe ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe perioada 2005-2007, salariații beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de Paște și și în luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă - iarnă, de câte o suplimentare salarială constând dintr-o sumă fixă, ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură, drepturile cerute de reclamanți nefiind însă primite de aceștia.
Pârâta SC SA Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru capătul de cerere referitor la cota-parte din profit, a prematurității aceluiași capăt de cerere, ca și a prescripției acestuia.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, s-a susținut de către pârâtă că reclamanții nu sunt parte la negocierile colective privind orice drepturi izvorâte din CCM, iar dreptul subiectiv pretins de aceștia nu există.
S-a mai arătat că dreptul invocat de reclamanți în baza art.139 din este afectat de o condiție suspensivă dublă, a cărei neîndeplinire atrage inexistența dreptului sau imposibilitatea de exercitare.
Cu privire la excepția prematurității, s-a arătat că dreptul prev.de art.139 din ar fi luat naștere în condițile stabilirii exprese a cotei de participare la profit, a modalității concrete de acordare, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, iar asemenea negocieri cu sindicatul nu au avut loc.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a susținut că cererea reprezintă o acțiune pentru plata unor venituri, altele decât cele salariale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 283 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fond, s-a cerut respingerea cererii privind cota-parte la profit ca neîntemeiată pentru considerentele expuse în cuprinsul întâmpinării.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 319 din 10.02.2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Prin aceeași sentință, s-a admis în parte acțiunea modificată, iar pârâta a fost obligată să plătească fiecărui reclamant, în funcție de perioada efectiv lucrată, drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă- iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de ramură, calculat la nivelul salariului minim pe ramură pentru fiecare an lucrat, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective cu ocazia executării silite.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit art.283 din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri și în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia, iar în cauză se solicită de către reclamanți obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu se invocă neexecutarea unor clauze din CCM, fiind incidente dispozițiile art. 283 lit. c din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată deoarece potrivit art. 176 alin. 1 și 2 la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură.
S-a mai arătat că sindicatul reprezintă interesele salariaților, negociază CCM, dar nu are un drept exclusiv în ceea ce privește acordarea sau nu a drepturilor salariale ale fiecărui angajat, care este beneficiar al contractului colectiv de muncă și poate reclama nerespectarea unor clauze de care ar trebui să beneficieze.
S-a concluzionat că între reclamanți și titularii dreptului există identitate, astfel că tribunalul respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2005-2007 s-a prevăzut că salariații societăților semnatare beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de Paște și și în luna octombrie a fiecărui an, pentru aprovizionare toamnă-iarnă, de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligații pe care pârâta nu le-a îndeplinit în sensul că nu a acordat aceste drepturi reclamanților.
Prima instanță a arătat că nu pot fi reținute susținerile pârâtei potrivit căreia aceste suplimentari salariale au fost incluse în salariul de bază în anul 1998 având în vedere că aceste suplimentari salariale au fost prevăzute în CCM în fiecare an și se acordau ocazional, o dată pe an, iar pârâta nu a făcut dovada achitării acestor drepturi susținând că au fost incluse în salariu numai în anul 1998.
Întrucât din probele administrate în cauză a reieșit că reclamanții nu au primit aceste drepturi salariale în perioada indicată, acțiunea a fost apreciată ca întemeiată cu privire la acest capăt de cerere.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea societății la acordarea unei cote din profitul societății, instanța a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Astfel, s-a arătat că în art.137 - 139 din CCM la nivel de societate se prevedea dreptul salariaților de a încasa cota de participare la profitul net al societății la sfârșitul exercițiului financiar al fiecărui an, însă OG nr. 64/2001,care reglementează dreptul salariaților de a beneficia de cota privind participarea la profitul societății, stipulează că acest drept se acordă salariaților numai în cazul societăților cu capital majoritar de stat sau regii autonome, care sunt tot cu capital majoritar de stat.
Întrucât SC SA este o societate cu capital majoritar privat, s-a conchis că salariații nu mai pot beneficia de cota din profitul societății, care conform legii are destinație specială.
De asemenea, s-a reținut că urmare a modificării Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, prin Legea nr. 161/2003, dreptul salariaților de a primi o cotă-parte din profit a fost înlăturat, întrucât în mod direct sau pe cale ocolită se încalcă dreptul de proprietate privată, profitul net fiind cuvenit exclusiv acționarilor, iar asupra destinației acestuia neputând-se dispune decât prin hotărâre AGA, dată în condițiile respectării legislației privind dreptul acționarilor.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat în termen legal recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamanților este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă nu se datorează conform alin.1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art. 168 alin. 3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998, majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998 -2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă- iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamanților susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimații - reclamanți nu au calitate procesuală activă, care presupune calitatea acestora de creditori în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acestora trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză, sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007, rezultă că reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri noi în copie, precum și concluzii scrise.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul formulat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în acțiunea formulată, astfel cum a fost modificată pe parcursul procesului, atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că apare ca fiind corectă și soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractale colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale intimaților- reclamanți, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997 potrivit art.168 alin.3 din același contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM pe anul 1997, începând cu data de 1 martie 2008, prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
Curtea mai reține că aceste adrese nu au vizat Societatea -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Astfel, prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Societatea a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome, cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații SC SA, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Societății aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din - "- ", iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această din urmă federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
La data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile angajaților conform adresei nr.3552/1999, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Prin urmare, la data de 1.06.1999 s-au egalizat grilele de salarizare ale SC cu cele ale SN SA, iar acestea din urmă cuprindeau toate drepturile acordate salariaților, precum și indexările care au avut loc până la 30.05.1999.
În egală măsură, din carnetele de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, iar împrejurarea de netăgăduit, a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul brut de bază, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanți, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, astfel că cererea prin care același drept salarial este revendicat din nou a fost în mod greșit admisă de prima instanță.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind aprovizionarea de toană-iarnă, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 319 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat -P,-,. 151, Sc. C, etaj 8,.36, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Menține în rest dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 16 iunie 2009, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
fiind în concediu odihnă
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier
/VS
3 ex./07.07.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
