Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 167
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 85, împotriva sentinței nr. 1787 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurentei, a pârâtului intimat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Botoșani la 5 august 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă B (AJOFM) solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor prevăzute de art. 2 din OUG nr.8/2003.
În motivarea acțiunii s-a arătat că a fost angajata SA D și că deși la 17.10.2006 a fost disponibilizată în urma unui program de concediere colectivă. De asemenea, a mai arătat că această categorie de concediere intră sub incidența OUG nr. 8/2003, dar ea nu a beneficiat de plățile compensatorii prevăzute de art. 2 din actul normativ respectiv.
Că, ceilalți salariați care au fost concediați pe același temei juridic au beneficiat de drepturile respective, astfel că se consideră discriminată față de aceștia.
Răspunzând întâmpinării formulate de către pârâta B, reclamanta a arătat că pretențiile sale se întemeiază și pe dispozițiile nr.OG 137/2000 și a cerut citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. A mai invocat art. 6 din Codul muncii și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile ale Omului, art. 14 din CEDO.
Prin întâmpinare, pârâta AJOFM Baa rătat că în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile OG8/2003, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cumulative privind existența unui program de reorganizare aprobat de către AVAS și adoptarea unei hotărâri de guvern care să nominalizeze unitatea SA. S-a mai arătat că momentul concedierii reclamantei nu este inclus în prevederea legală.
Prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2008 s-a dispus introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform art. 27 alin. 3 din OG 137/2000, republicată, întrucât reclamanta a invocat existența unei discriminări față de ceilalți salariați cărora, anterior, în urma concedierii lor colective li s-au acordat drepturile prevăzute de OUG nr. 8/2003.
Prin sentința civilă nr. 1787 din 3.12.2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta AJOFM B să plătească reclamantei o despăgubire egală cu drepturile prevăzute de art. 2 din OUG 8/2003.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație și a Proiectului de concediere colectivă, D, a dispus restructurarea și concedierea colectivă a mai multor salariați între care și reclamanta, căreia i s-a emis decizia de concediere nr. 279 din 17.10.2006 în temeiul art.6 alin 1 și art.68 lit. b din Codul muncii.
Potrivit mențiunilor din Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 47 din 13.03.2007, aceste concedieri reprezintă ultima etapă din concedierea colectivă demarată la 21.06.2006.
În acest context, reclamanta a pretins că i se cuvin drepturile bănești prevăzute ca măsură specială de protecție socială prin OUG nr. 8/2003.
Întrucât această societate este cu capital majoritar de stat (AVAS deținând un procent de aproximativ 64% din acțiuni) și a fost înscrisă în nr.HG 1358/2004 privind lista cu societățile ce pot efectua concedieri colective în condițiile prevăzute de OUG nr. 8/2003, salariaților concediați în anul 2004 li s-au acordat de către AJOFM plățile compensatorii prevăzute de art. 2 din OUG nr. 8/2003. Deoarece însă înscrierea ei în tabelul respectiv a fost realizată de Guvern cu întârziere față de momentul primelor disponibilizări colective, și doar limitativ - respectiv numai pentru salariații concediați în 2004, în aceste împrejurări, cei concediați în 2003 cât și după 2004 au acționat în judecată AJOFM-ul considerând că sunt discriminați față de salariații disponibilizați în anul 2004 deoarece plățile compensatorii nu le-au fost acordate și lor.
Acțiunile în justiție ale tuturor acestor salariați au fost admise irevocabil, AJOFM fiind obligată să le plătească drepturile respective.
De asemenea, fiind sesizat de salariații concediați în anul 2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit prin Hotărârea nr. 47 din 13 martie 2007 că în privința acestora există un tratament discriminatoriu " prin neacordarea plăților compensatorii prevăzute de OUG nr. 8/2003 deși îndeplineau aceleași condiții cu salariații disponibilizați în cadrul aceleiași societății comerciale".
Totodată, prin această hotărâre s-a recomandat " să aplice un tratament asemănător celor două categorii de angajați disponibilizați".
Reclamanta din prezenta cauză a fost concediată prin decizia emisă la 17 octombrie 2006.
Deși pârâta a susținut în apărare că această concediere nu a avut caracter colectiv, instanța a constatat că din cuprinsul tuturor deciziilor rezultă contrariul, temeiul încetării contractelor constituindu-l art. 65 alin. 1 și 68 lit. h din Codul muncii, măsura fiind luată ca urmare a Hotărârii nr. 24 Consiliului de Administrație.
Prin urmare, ultimele disponibilizări - printre care și a reclamantei - au fost efectuate în baza proiectului de concediere colectivă din 2006 constituind faza finală a acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AJOFM B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat, de faptul că în speță nu este vorba de o concediere colectivă ci de una individuală, nefiind notificată agenției nici o intenție de concediere colectivă așa cum prevăd dispozițiile art. 50 din Legea nr. 76/2002 și art. 70 din Codul muncii.
A arătat recurenta că la data disponibilizării, 30.11.2007, efectele OG 8/2003 își încetase aplicabilitatea.
În continuare a arătat că dispozițiile OG nr. 8/2003 sunt foarte clare în sensul că salariații disponibilizați prin concedieri colective beneficiază de măsurile de protecție socială prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, pe baza unui program de restructurare și de reorganizare a societății, aprobat de instituția publică implicată în privatizare, aprobare care în speță nu există, nefiind nici nominalizarea expresă a angajatorului care a efectuat concedierea prin hotărâre de guvern.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Dispoziția de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 65 al.1 și art. 68 lit. b din Codul muncii.
Articolul 65 din Codul muncii, reglementează concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului iar art. 68 lit. b din același act normativ reglementează concedierea colectivă determinată de desființarea unor locuri de muncă ca urmare a dificultăților economice, transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității, a unui număr de cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați dar mai puțin de 300 de salariați.
Nerespectarea obligației de notificare impusă de art. 70 din Codul muncii și art. 50 din Legea nr. 76/2002 nu înlătură caracterul colectiv al concedierii, nu transformă o concediere colectivă în concediere individuală.
La calificarea unei concedieri ca fiind colectivă se ține seama de numărul efectiv al salariaților concediați, așa cum impune art. 68 din Codul muncii.
Notificarea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă este impusă pentru ca angajații să participe la serviciile de preconcediere realizate de agenții sau de alți furnizori de servicii de ocupare din sectorul public sau privat, acreditat, selectați de către acestea, în condițiile legii (art. 50 al. 2 din Legea nr. 76/2002) și în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri colective (art. 49 din Legea nr. 76/2002).
De asemenea, încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamanților s-a făcut în baza hotărârii nr. 24 Consiliului de Administrație a SC SA
În această hotărâre dată la data de 19.10.2007 se dispune la art. 1 concedierea unui număr de maxim 14 salariați, în baza ultimei etape din concedierea colectivă demarată la data de 21.06.2006.
Articolul 2 din OUG nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, reglementează drepturile de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective până la data de 31 ianuarie 2007.
Or, în condițiile în care reclamanta a fost concediată în baza proiectului de concediere colectivă demarat la data de 21.06.2006, urmează să beneficieze de drepturile bănești de protecție socială prevăzute de art. 2 din OUG nr. 8/2003, la fel ca și ceilalți salariați care au fost disponibilizați anterior, în baza aceluiași proiect.
Articolul 5 din Codul muncii dispune că, în cadrul relațiilor de muncă, funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajații contestatori.
Totodată se constată că prin Hotărârea nr. 47 din 13.03.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit existența unui tratament diferențiat prin neacordarea plăților compensatorii prev. de OUG nr. 8/2003 pentru salariații disponibilizați de SA D, situație ce contravine și dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 103/2006.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1787 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani -secția civilă în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:,
Tehnored.
2 ex./ 03.03.2009
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Sas Laura, Gheorghiu Neculai
