Drepturi salariale (banesti). Decizia 17/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 17/CM
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor civile declarate de recurenții - pârâți:
- MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,-,
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul în municipiul T,- bis și
- MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.518/05.03.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți: și S, ambii cu domiciliul procesual ales la. - BIROUL TERITORIAL TULCEA --, T și intimații - pârâți: DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în B, sector 5,--14, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM, cu sediul în B, sector 5,--14, având ca obiect conflict de muncă, drepturi bănești - diferențe salariale rezultate din indexările de 2,5,11%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că cele trei recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Tad eclarat recurs la data de 03.06.2008 împotriva sentinței civile nr.518/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
În fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr- reclamanții și S, au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorării salariale de 5% începând cu 01 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 01 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007; plata reactualizată cu rata inflației acestor sume începând cu data de 01 februarie 2007 și până la data plății efective; plata în continuare a salariilor majorate conform celor trei creșteri salariale succesive; obligarea Departamentului Economico-Financiar și Administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, să opereze în carnetele de muncă modificările salariale ce vor rezulta în urma pronunțării hotărârii din prezenta cauză.
În motivare, reclamanții au arătat că, la data de 31 ianuarie 2007 Guvernul României a emis un număr de trei Ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului (începând cu 1 ianuarie 2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
S-a mai arătat că, singurii magistrați care au primit majorările salariale de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Au menționat reclamanții că, prin OG nr.16 din 31 ianuarie 2007, Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1 ianuarie 2007, personalului din Ministerul Afacerilor Externe.
Tot din 31 ianuarie 2007 Guvernul emite și OG 27 prin care majorează salariile și controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente și în aceleași transe ca și pentru personalul menționat mai sus.
Consideră reclamanții că, prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale, curți de apel și procurorilor de pe lângă instanțele aferente, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului Muncii și ale OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Or, excluderea judecătorilor, asistenților judiciari și procurorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel și parchetele aferente de la acordarea majorărilor salariale față de celelalte categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, precum și a celorlalte categorii de lucrători, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile art.16 și 20 din Constituția României, decizia nr.447/15.09.2005 a Curții Constituționale, art.1 și urm. din OG nr.137/2000, art.5 din Codul Muncii, art.14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, OG 10,16,27 din 2007; Legea 232/2007.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Având în vedere că reclamanții și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 - privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în conformitate cu prevederile art.137 cu aplicarea art.158 din Codul d e procedură civilă, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
S-a arătat că, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții, se impune a fi timbrată la valoare.
Asupra fondului cauzei, solicită pârâtul respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Precizează pârâtul că, reclamanții au solicitat creșterile salariale prevăzute în acest text de lege în condițiile în care nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați - potrivit anexei nr.II pct.11, pct.12 și pct.13 din Legea nr.154/1998 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Prim Procurorului General și acestuia.
S-a arătat că, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă "o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată".
Analizând excepția de necompetență materială, instanța a reținut următoarele:
Legea nr.53/2003 reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Raporturile juridice de muncă ale magistraților sunt calificate în doctrina juridică tot ca raporturi de muncă, deoarece aceste raporturi sunt tot de natură contractuală, implicând actul lor de voință.
Astfel, devin incidente disp.art.1 pct. 2 din muncii, conform cărora acest act normativ se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția necompetenței materiale, ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 518/05.03.2008, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea formulată de reclamanții Și în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Constanta, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, în solidar, să plătească reclamanților despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea fiecărui reclamant a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2 % începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data plății efective.
Au fost obligați aceeași pârâți, la plata în continuare către reclamanți a despăgubirilor mai sus precizate până la data încetării stării de discriminare.
A fost obligată pârâta Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților cu privire la despăgubirile salariale acordate prin prezenta hotărâre.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamanților.
Au fost respinse excepțiile de inadmisibilitate și de necompetență materială, ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat) raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul m uncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, lise naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din legea nr.53/2003).
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: OG nr.10/2007; OG nr.11/2007; OG nr.16/2007; OG nr.27/2007; Legea nr.232/2007; OG nr.8/2007; OG nr.20/2007; OG nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau îndemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale.
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin OUG nr.27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (îndemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației etc.).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, în condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Astfel, potrivit art.19 din legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
1.Recursul Ministerului Economiei și Finanțelora vizat în esență critici întemeiate pe dispozițiile art.16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2002.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
2.Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a vizat în esență următoarele:
1. Hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Având în vedere că intimații reclamanți și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile nr.OG137/2000 - privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în conformitate cu prevederile art.137 cu aplic. art.158 din Codul d e procedură civilă, instanța de fond ar fi trebuit, din oficiu, să verifice dacă este competentă material să judece cererea reclamanților.
În lumina disp. art.27(1) din nr.OG137/2000, competența de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei, acțiunea fiind supusă timbrării la valoare.
2. În ceea ce privește fondul cauzei, a criticat hotărârea cu motivarea că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în condițiile în care intimații reclamanți nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați - potrivit Anexei nr.II pct.11, pct.12 și pct.13 din Legea nr.154/1998 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă, Prim Procurorului General și acestuia.
Susținerea intimaților reclamanți, în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților au caracter discriminatoriu, este, deoarece în cauză nu sunt aplicabile disp. art.2 alin.2 din nr.OG137/2000 modificată și completată prin nr.OG77/2003 aprobată prin Legea nr.27/2004, potrivit cărora sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
Nu poate fi apreciat discriminatoriu faptul că nu s-au acordat măriri salariale magistraților și s-au acordat personalului contractual, în condițiile în care nu poate constitui o discriminare nici situația în care această din urmă categorie profesională nu este salarizată în baza coeficienților de multiplicare și valorii de referință sectoriale utilizată pentru salarizarea magistraților.
O ultimă critică vizează obligarea nelegală la plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
3. Recursul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a vizat în esență, greșita admitere a acțiunii în contradictoriu cu această intimată, din perspectiva excepției lipsei calității procesual pasive în considerarea textelor ce reglementează activitatea
Recursurile sunt fondate.
1.Recursul Ministerul Economiei și Finanțelor:
Art. 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp.art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Economiei și Finanțelor urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Cu toate acestea și acest recurs urmează a fi admis, întrucât justificarea temeiniciei pretențiilor față de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie privită în strânsă legătură cu modalitatea de soluționare a cererii, în raport de pârâtul principal. Și cum acțiunea față de angajator urmează a fi respinsă ca nefondată, nu se mai justifică menținerea admiterii cererii față de Ministerul Economiei și Finanțelor a cărei poziție procesuală este justificată în lumina dispozițiilor art. 35 și 36 din Legea nr.500/2002.
2.Recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie anumite drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit de alte categorii, ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
În același sens a statuat în mod constant și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, printr-o serie de decizii pronunțate în anul 2008, dintre care cu titlu de exemple arătăm: Decizia nr.818/03.07.2008, Decizia nr.819/03.07.2008, Decizia nr.820/03.07.2008, etc.
Potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României. Efectulex nuncal actelor Curții, constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept o premisă respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statutului de drept.
Pe de altă parte, instanța europeană a statuat în mod constant că orice diferență de tratament nu semnifică în mod automat încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei analogii" între situația judecătorilor, procurorilor, personalul auxiliar și celelalte categorii de persoane din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant, în sensul că principiul legalității în fața legii, consacrat în art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Admiterea recursului din această perspectivă atrage o motivare în esență pentru celelalte critici și avem aici în vedere următoarele:
Competența de soluționare a cauzei în primă instanță de către tribunal ca instanță de conflicte de muncă este determinată de natura pretențiilor solicitate, respectiv diferențe drepturi salariale, din perspectiva disp. art.27 alin.1 din nr.OG137/2000.
Cât privește critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, o asemenea ipoteză este exclusă întrucât instanța nu poate refuza soluționarea unei cereri, chiar dacă aceasta este neîntemeiată întrucât s-ar face culpabilă de denegare de dreptate, fiind pe deplin acceptat că soluționarea cererilor și pretențiilor izvorâte din fapte pretins discriminatorii sunt de competența instanțelor judecătorești.
În condițiile respingerii capătului de cerere principal, vor fi respinse și capetele de cerere accesorii, respectiv actualizarea cu indice de inflație, obligarea pârâtelor la plata drepturilor în continuare, operarea consemnărilor din cartea de muncă, etc. toate acestea fiind subsecvente capătului principal.
3.Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța
Considerentele acestui recurs sunt comune cu cele care vizează recursul Parchetului de pe lângă, cu o singură precizare referitoare la împrejurarea că prezența în litigii este determinată de calitatea de angajator și de ordonator de credite.
Pe cale de consecință, Curtea va admite recursurile și modificând în parte sentința, va respinge acțiunea cu toate capetele de cerere, menținând dispozițiile referitoare la soluționarea excepțiilor, însușindu-și totodată considerentele referitoare la acestea care fac corp comun cu prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții - pârâți:
- MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,-,
-MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul în municipiul T,- bis și
- MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANTA, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.518/05.03.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți: și S, ambii cu domiciliul procesual ales la. - BIROUL TERITORIAL TULCEA --, T și intimații - pârâți: DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în B, sector 5,--14, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM, cu sediul în B, sector 5,--14
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -/
Red.dec.jud./20.01.2010
Tehnored.gref./4ex./21.01.2010
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
