Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 205/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 205/CM
Ședința publică din data de 1 aprilie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanta, domiciliată în T,-, -. A,. 21, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1758 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (drepturi salariale suplimentare corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 137/2008, depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă SC SA - membru Grup
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, apărătorul recurentei reclamante arată că nu are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul asupra recursului, critică hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie. Învederează că, în cauză, s-a formulat o acțiune de restituire a unor drepturi bănești rezulte din contractul de muncă al recurentei, fiind incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii. Întrucât acțiunea formulată se prescrie în termen de 3 ani, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea pronunțării asupra fondului cauzei. Totodată, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Reclamanta a chemat în judecată pârâta B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 5.180 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neachitate, precum și la plata sumei de 471,84 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus menționate.
Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art. 168 alin. 1: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe A ".
Deși contractul colectiv de muncă prevedea aceste obligații, pentru anii 2004, 2005, 2006, nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paști,
Prin întâmpinare s-au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și de prematuritate a introducerii acțiunii.
În motivare pârâta a arătat că prin art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă semnat la nivel de unitate s-a prevăzut: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalităților de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin CCM, reprezentanții și cei ai au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate în cuprinsul art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art. 168 alin. 2.
Părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariații și societate o etapă de soluționare amiabilă a acestora, ce este anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la contractul colectiv de muncă, compusă din reprezentanții salariaților (în speță ) și ai Companiei SA, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din contractul colectiv de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1758 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă excepția prematurității introducerii acțiunii ca nefondată.
A fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele:
Față de excepția de prematuritate a acțiunii, instanța de fond a respins-o ca nefondată având în vedere că drepturile salariale solicitate de către
reclamantă erau prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat între și salariați, reprezentați de pentru anii 2004, 2005 și 2006.
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a constat următoarele:
Potrivit art. 283 alin. 1 din Codul muncii: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Având în vedere că pretențiile reclamantei izvorăsc din clauzele contractului colectiv de muncă la nivelul societății și, întrucât reclamanta solicită suplimentări salariale de C și Paști pentru lunile decembrie 2004, mai 2005, decembrie 2005 și aprilie 2006, văzând și dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului au fost invocate, în esență, următoarele:
Prin hotărârea atacată instanța de fond a considerat că acțiunea este tardiv formulată urmare calificării greșite a obiectului cauzei deduse judecății.
În cauză, au fost solicitate drepturi bănești suplimentare ce trebuiau a fi încasate de sărbătorile legale de Paști și C, așa cum ele au fost convenite prin contractul colectiv de muncă în anii 2004, 2005, 2006, 2007.
În consecință, acțiunea formulată este o cerere de restituire a drepturilor bănești rezultate din contractul de muncă al reclamantei, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul pentru următoarele considerente:
Pentru soluționarea judicioasă recursului se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la
data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - august 2007 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
În consecință, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza în vederea reluării judecării pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de reclamanta, domiciliată în T,-, -. A,. 21, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1758 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1.
Casează sentința recurată în parte.
Trimite cauza la Tribunalul Tulcea pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond - Șt.,
Red. dec. jud. -/17.04.2008
gref. -
4 ex./18.04.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Jelena Zalman