Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2107/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2107
Ședința publică din data de 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.66/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante și și intimatul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură s-a depus în termen procedural întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 66/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și și pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S- dispus obligarea pârâților să plătească reclamantelor sporul de 50 %, respectiv suma de 115.474 lei actualizată în aprilie 2008, pentru reclamanta și suma de 111.769 lei actualizată în aprilie 2008 pentru reclamanta, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.
S-a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins cererea de chemare în garanție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantele au calitatea de procurori la Direcția Națională Anticorupție
În art.47 din Legea nr. 50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a prevăzut acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților precum și personalul auxiliar în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. pct.42 din Ordonanța Guvernului nr. nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Acest spor, însă a fost prevăzut și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, care prevedea în art. 81 că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, Guvernul a fost abilitat, conform Legii nr. 125/2000, să adopte, să modifice sau să completeze acte normative, activitatea de legiferare intrând în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Art.4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevede că "actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție". De asemenea, în această lege sunt definite atât instituția modificării, completării cât și abrogării unui act normativ, ale căror efecte juridice sunt diferite.
Astfel, instanța a constatat că prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr.24/2000 și cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 ( art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Ca urmare, neregularitatea modului în care au fost adoptate face inaplicabile normele de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 iar, în lipsa unei abrogări exprese, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice. Astfel, drepturile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin în continuare categoriilor profesionale la care se referă acest act normativ.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001."
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 al. 3 cod procedură civilă.
În raport de aceste considerente instanța a constatat că cererea reclamantelor privind acordarea drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% este întemeiată.
În acest sens, instanța a constatat că reclamantele nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, astfel că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de 50% în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamantele au dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data calculării sumelor de către expert.
Conform art. 161 alin.4 CM, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, ce constau în dobânda legală.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public, a fost respinsă pentru următoarele:
Conform art. 60 alin.1 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.
Astfel, pentru a fi întemeiată o cerere de chemare în garanție trebuie să existe în sarcina garantului o obligație de garanție legală sau convențională.
Această condiție nu este îndeplinită în cauza de față deoarece pârâtul MFP nu datorează garanție pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, ambii fiind ordonatori de credite.
Art.2 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public, iar chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificare acestuia, dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite în conformitate cu art. 34 din Legea nr.500/2002 care prevede că ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună MFP propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pentru următorii 3 ani,comunicate potrivit art.33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, s-a arătat că:
1. Față de temeiul juridic al cererii reclamanților, în baza art. 137 cod. pr. civ. cu aplicarea art. 304 pct. 5 rap. la art. 225 cod. pr. civ. s-a invocat excepția nulității absolute a deciziei recurate, arătându-se că instanța de fond s-a pronunțat prin decizie, în loc de sentință.
2. S-a invocat lipsa calității procesuale pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, având în vedere dispozițiile Legii nr. 54/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/ sept 2005 pentru modificarea și completarea OUG nr. 43/2002, ce statuează că Direcția Națională Anticorupție este o structură cu personalitate juridică distincă, al cărei procuror șef are calitatea de ordonator secundar de credite.
De asemenea, se prevede că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale DNA se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate DNA fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Prin urmare, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ nu îi poate fi opozabil nici unul dintre capetele de cerere ale reclamanților datorită inexistenței raporturilor de muncă dintre aceștia și recurent.
3. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 7 cod. pr. civ. instanța de fond a dispus acordarea drepturilor salariale solicitate, neprecizând perioadele de timp pentru care acestea au fost acordate.
4. Admițând raportul de expertiză întocmit în cauză și, în temeiul acestuia, admițând acțiunea, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
S-a solicitat instanței de recurs să se constate că raportul de expertiză nu este opozabil recurentei pentru că aceasta nu a fost convocată la efectuarea lui și nici nu i-a fost comunicat, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 208 cod. pr. civ.
5. Dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, nu este întemeiată și nu se justifică, dat fiind că recurenta, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat nr. 388/31 dec. 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor din litigiul de față.
Mai mult, potrivit art. 14 alin. 2, art. 29 alin. 3 și art. 47 din Legea nr. 500/2002, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată dacă nu există o bază legală, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată iar creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.
6. În mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanței a Ministerului Economiei și Finanțelor, în situația în care s-a admis acțiunea reclamanților, atâta timp cât, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 60 - 63 cod. pr. civ. iar chematul în garanție răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Recurentul, în calitatea sa de ordonator principal de credite, are un interes născut, actual, personal, direct, legitim și juridic întrucât este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Intimata Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii recurate.
S-au mai depus la dosar: copii de pe hotărâri judecătorești considerate ca fiind practică relevantă.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 rap. la art. 312 cod. pr. civ. casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 cod. pr. civ.
Dispozițiile art. 105 alin. 2 cod. pr. civ. menționează că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule, numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
În speță, se constată că, într-adevăr, hotărârea instanței de fond a fost numită decizie, în loc de sentință însă această împrejurare nu este prevăzută expres de lege ca fiind o nulitate absolută, pentru care vătămarea se presupune și care atrage nulitatea hotărârii.
Pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada că prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii, astfel că ea nu poate fi reținută nici ca nulitate relativă.
Față de cele arătate, Curtea constată nefondată această primă critică formulată de către recurent.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a recurentului, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 54/ 9 martie 2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Direcției Naționale Anticorupție se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate Direcției Naționale Anticorupție fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rezultă deci, că DNA - structură cu personalitate juridică distinctă, este într-adevăr, ordonator secundar de credite iar recurentul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are calitate procesuală pasivă, fiind ordonator principal de credite.
De altfel, această calitate procesuală pasivă este recunoscută direct și expres chiar de către recurentă, prin motivul numărul 6 al prezentului recurs.
Referitor la raportul de expertiză întocmit în cauză, Curtea constată că pentru efectuarea aceastei lucrări nu a fost nevoie de deplasări la fața locului, astfel că nu a fost necesară convocarea părților.
Se mai constată că acesta s-a depus la dosar la data de 9 iunie 2008 iar la termenul imediat următor (din data de 10 iunie 2008) cauza a fost amânată la 17 iunie 2008, tocmai pentru a se da posibilitatea părților să observe această lucrare.
Este adevărat că ulterior s-a mai dispus suplimentarea acestui raport dar, de asemenea, după depunerea acestei din urmă lucrări la dosarul cauzei (înainte de termenul din 1 iulie 2008), cauza a mai suferit amânări (dezbaterile având loc abia la data de 14 octombrie 2008), astfel că nu poate fi primită susținerea recurentei, potrivit căreia s-au încălcat dispozițiile art. 208 și 209 cod. pr. civ. și că raportul de expertiză nu îi este opozabil întrucât nu a avut cunoștință despre conținutul acestuia.
Pe de altă parte, din conținutul acestei lucrări de specialitate, însușită întocmai de către instanța de fond, rezultă perioadele de timp pentru care au fost acordate drepturile bănești celor două reclamante, respectiv, 15 mai 2004 - aprilie 2008.
În consecință, se constată nefondate și criticile cuprinse la punctele 3 și 4 din motivele de recurs.
Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Sporul de 50 % solicitat de către reclamante, a fost reglementat de art. 47 din Legea 50/1996, text în conformitate cu care, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Prin articolul 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, a fost abrogat expres art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Această abrogare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, potrivit art. 107 alin. 3 din Constituția României la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat ca, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Cu toate acestea prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, încălcându-se astfel, prevederile art. 56 - 62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr. 50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele internaționale și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Curtea, reține că există conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 și art. 1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr. XXI în dosarul nr. 5/2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv, salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Referitor la respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea reține că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și sub acest aspect întrucât, potrivit art. 2 din OG22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și a instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public, acestuia revenindu-și obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate, Ministerul Finanțelor Publice urmând ca, în temeiul dispoz. art. 35 alin. 1 din Legea 500/2002, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului său propriu, să întocmească proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern.
Față de cele arătate anterior, date fiind și dispozițiile art. 329 alin. 3 cod. pr. civ. potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursurile în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, Curtea va respinge și criticile menționate la pct. 5 și 6 din motivele de recurs.
Date fiind considerentele expuse anterior, dispozițiile art. 304 și art. 304/1 coroborate cu art. 312 cod pr. civ. și întrucât în cauză nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 cod. pr. civ. Curtea va respinge recursul ca mefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 66/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante și și intimatul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 21 mai 2009
Tehn./Ex.2
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria
