Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2136/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2136
Ședința publică din data de 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției Și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.190/11.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -a, -a, -, -, G, -a, și intimații pârâți Curtea de Apel Craiova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 190/11.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de formulată de reclamanții, -a, -a, -, -, G, -a, cu domiciliul ales la sediul Curții de Apel Craiova, Bd. - nr. 4, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, B,-, sect. 5, Curtea de Apel Craiova, Bd. - nr. 4, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, B,--3, sect. 1.
S-a dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției B și Curtea de Apel Craiova să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % începând cu luna septembrie 2004 la zi și pe viitor, sume actualizate la data plății.
S-a dispus obligarea pârâtei Curtea de Apel Craiova să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
A respins cererea față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au invocat o faptă discriminatorie, urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamanții susținând că deși, în calitatea lor de judecători, prin activitățile desfășurate au acces la informații confidențiale, fiind chiar obligați, conform art.15 din Hot. Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în această calitate, iar prin art. 91 din Legea nr. 303/2004 fiind obligați să păstreze secretul profesional, în mod neechitabil și nejustificat nu primesc sporul de confidențialitate.
Instanța a constatat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate în legislația națională au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, s-a prevăzut ca " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul-avizul de securitate deținut,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica și siguranța naționala, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art.15 alin. (1 ) din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementate drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2006, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor Plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Însăși OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. (3), acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Conform art.13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. (3) din nr.OG 137/ 2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. (1) din nr.OUG 123/2003, art.3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. (1) din nr.OG 6/2007, art.20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art.13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate reclamanților instanța reținut că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte (" să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistratsă păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanțeisă nu permită consultarea lor"-art.15 alin.1 și 2 din Hot. Nr.328/2005 a: să" păstreze secretul profesional"-art.91 alin.1 din. Nr.303/2004) aceasta fiind o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie ( iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept, instituit și o obligație de plată ( o contraprestație salarială) pe cale de analogie legii. Deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).
Prin urmare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de judecători, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest în spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
S-a apreciat astfel că reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. (1)-(3), art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le- fost refuzat sporul de confidențialitate, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor ( condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000).
Prin art.2 alin. (1) nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. (3) din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1 ), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori,criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională,criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ca obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art.2 pct. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de această Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acesta este principiul egalității tuturor în fața legii, iar lista cuprinsă în art. 14 din Convenție nu este limitativă, dreptul la nediscriminare protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu- se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Un argument suplimentar în acordarea sporului de confidențialitate de 15% tuturor categoriilor de persoane obligate la păstrarea confidențialității unui anumit gen de informații îl reprezintă și art.16, din Constituția României, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Cererea accesorie formulată de reclamanți privind obligarea la efectuarea mențiunilor legate de sporul de confidențialitate în carnetul de muncă este fondată întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976, Decretul 738/1969 și. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă ( Anexa la Ordin, pct.4 lit. "b", final și pct. 5).
Carnetul de muncă rămâne, cel puțin până la 31 decembrie 2008, principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Potrivit art.1 și 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înscrierile care se pot face în acesta sunt următoarele; înscrieri cu privire la vechimea în muncă,înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, mențiuni privind starea civilă, mențiuni privind pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite, orice alte mențiuni care potrivit dispozițiilor legale se menționează în carnetul de muncă.
Instanța apreciat că înscrierea în cartea de muncă este legală, cererea fiind admisibilă sub acest aspect, dar este și necesară, dat fiind faptul că la acordarea acestui spor, se rețin la sursă cotele de contribuție socială, precum și alte cote ( șomaj, etc.) ce vor fi virate către bugetul de stat.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor, în opinia Curții s-a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, angajatorul acestora fiind Ministerul Justiției, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor fiind numai acela de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției Și Libertăților criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, s-a arătat că:
1. În cauză sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. instanța de judecată depășind atribuțiile puterii judecătorești.
În sprijinul acestei critici au fost invocate deciziile pronunțate la data de 3 iulie 2008 de Curtea Constituțională prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, prin decizia nr. 1325/4 dec. 2008, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
2. Hotărârea pronunțată de prima instanță este criticabilă și pentru motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cod. pr. civ. după cum urmează:
- dreptul material la acțiune s-a prescris pentru prestațiile corespunzătoare intervalului de trei ani anterior datei introducerii acțiunii;
- acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege.
S-a mai arătat că, atâta timp cât dosarele de judecată sunt documente publice iar activitatea de judecată nu implică intrarea în contact cu vreun tip de informație clasificate, soluția instanței este nelegală.
S-a mai arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Convenție,invocându-se cazul Thimmenos contra Greciei.
În mod greșit s-a reținut de către prima instanță că ar exista o stare de discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, date fiind următoarele argumente: magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și obligații salariale stabilite prin act normativ special - Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/2006; situația magistraților nu poate fi comparabilă, în nici un fel, cu personalul militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglemetat de Legea nr. 360/2002, cu a altor funcționari publici, cu personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Din punctul de vedere al cuantumului, doar în unelke situații sporul are o valoare de 15/ din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere.
În final, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la alin.10 al art. 2 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate
care nu se bucura de egalitatea sanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârsirii unor acte/fapte de discriminare;
c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
În continuare, art. 3 din lege, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce priveste: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susține recurentul în prima dintre criticile formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Chiar dacă dreptul în litigu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional (art. 91 alin. 1 din Legea nr. 303/2004), să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor (art. 9 art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al magistraților).
Prin urmare, în mod corect s-a concluzionat de către instanța de fond că obligației profesionale de confidențialitate a reclamanților îi corespunde, implicit, un drept salarial, asigurându-se astfel, respectarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție și art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul Muncii.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea acestui spor într-un cuantum mai mic decât al celorlalte categorii socio-profesionale, respectiv, mai mic de 15%, creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Pentru aceasta se au în vedere și dispozițiile art. 2 pct. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, art.16, din Constituția României.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, Curtea constată că prima instanță a avut în vedere, la momentul pronunțării hotărârii, respectarea termenului de prescripție de 3 ani, menționat la art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, astfel că va fi respinsă și aceasrtă critică.
Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 coroborat cu 304/1 cod. pr. civ. și că nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 cod. pr. civ. Curtea urmează ca, în baza art, 312 cod. pr. civ. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției Și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.190/11.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -a, -a, -, -, G, -a, și intimații pârâți Curtea de Apel Craiova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
red. jud. / 2 ex./18 mai 2009
jud. fond, I
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Marian Lungu, Tamara Carmen
