Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 271/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 271/R-CM
Ședința publică din 26 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR-prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.874/CM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit: recurentul-pârât Ministerul Justiției, recurentul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finantelor-prin Direcția Generală a Finanțelor A, intimatul-reclamant Sindicatul A pentru, Vârstea, intimații-pârâți Guvernul României, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal înE.ită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, cerere din partea recurentului-pârât Ministerul Justiției prin care solicită acordarea unui termen de judecată întrucât s-a formulat cerere de strămutare prin care s-a solicitat și suspendarea judecății prezentei cauze.
Curtea respinge cererea formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiției întrucât la dosar nu există dovadă în sensul celor susținute în conținutul acesteia și, constatând recursurile în stare de judecată, trece la soluționarea lor.
CURTEA
Deliberând, constată:
Constată că la data de 31.10.2007, SINDICATUL A, în numele și pentru reclamanții - membri de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții GUVERNUL ROMANIEI, MINISTERUL JUSTITIEI, TRIBUNALUL ARGES, CURTEA DE APEL P, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR în calitate de chemat în garanție, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG 10/2007, în cele 3 etape: 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, 2 % începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din sept.2007, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii se arată că prin acte normative, respectiv OG 6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel, se arată de reclamanți, s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
Din oficiu a fost invocată de către instanță excepția lipsei capacității juridice a Guvernului României. Potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. excepția a fost analizată la data de 12.12.2007, fiind admisă.
În timpul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri în baza art.172 Cod pr.civilă.
Prin sentința civilă nr.874/CM/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr- a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să acorde reclamanților creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007 după cum urmează: cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% de la 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, sume care urmează să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei Și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, formulată de către reclamanți.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare efectuării plăților.
Pentru pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Judecătoriei Curtea d Argeș.
Potrivit art.155 din Legea 53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația, în speța dedusă judecății se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul a reținut că prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1 salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de disp.art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 alin.1 din OG 137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG 10/2007) tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art.1 lit. a, b și c din OG 10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că disp.art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și disp.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Așa fiind, urmează a instanța a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% de la 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat-o întemeiată, din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Pentru considerentele arătate anterior, instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și la obligat pe acesta să aloce fondurile necesare acordării diferențelor de drepturi salariale arătate mai sus.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Primul dintre recurenți critică hotărârea în sensul că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, invocând disp.art.304 pct.1 și 9 Cod procedură civilă.
Se susține că, acest recurent a formulat întâmpinare, depusă în data de 15.11.2007 la registratura Tribunalului Argeș, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate prin aceasta.
Se susține că în mod greșit fost admisă cererea de chemare în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor.
Fiind vorba de solicitarea unor drepturi bănești ce decurg din raporturile de muncă pe care reclamanții le au în calitate de salariați, este evident că doar Ministerul Justiției poate răspunde ca pârât în cauză.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite al reclamanților, ci răspunde de gestionarea bugetului aprobat prin legea bugetară anuală instituției pe care o conduce și nu altor instituții. Pentru repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite este răspunzător Guvernul.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nicio obligație de garanție iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite al reclamanților nu a calculat și acordat în mod corect drepturile bănești nu îi conferă acestuia nicio garanție legală din partea recurentului pentru eventualele sume de bani ce ar trebui plătite.
De asemenea, este inadmisibilă solicitarea modificării bugetului de stat printr-o hotărâre judecătorească deoarece creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
În drept, recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.1 și 9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, întemeiat pe disp.art.304 pct.4 Cod procedură civilă se referă la faptul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin faptul că a acordat reclamanților creșteri salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați.
Susține recurentul, că obligarea acestuia și a celorlalți pârâți la plata unor sume de bani ca urmare a indexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
În al doilea motiv de recurs, întemeiat pe disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă se susține că soluția instanței de fond este rezultatul greșitei aplicări a legii.
Argumentele aduse în susținerea acestui motiv sunt următoarele:
Intimații-reclamanți sunt salariați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care acestea beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficiul unor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare.
Numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la acestea.
OG nr.137/2000 privește acte sau fapte de discriminare prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate al unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări din legi sau ordonanțe.
Personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007 prin majorarea coeficienților de salarizare în aceleași tranșe, respectiv începând cu 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și 1 octombrie 2007.
Deși prin nr.OG 8/2007 au fost majorați coeficienții de multiplicare, iar nu valoarea de referință sectorială majorările salariale solicitate în acțiune au fost acordate în anul 2007.
De aceea, nu se poate reține plasarea personalului auxiliar de specialitate într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
În motivul trei de recurs se susține că instanța de fond, în mod greșit i-a obligat pe pârâți la plata sumelor pretinse de către reclamanți, actualizate cu indicele de inflație la data plății, avându-se în vedere că măsura neacordării indexării personalului din cadrul autorității judecătorești a avut la bază rațiuni de politică financiară și bugetară a statului, neputându-se reține în această situație vreo culpă în sarcina recurentului, pentru neacordarea dreptului în discuție.
Curtea, analizând cele două recursuri prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă și pentru următoarele argumente:
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu este întemeiat, urmând a-l respinge ca atare.
Astfel, soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți constituie o aplicare corectă a dispozițiilor legale și pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal - bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, așa cum sunt enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
În considerarea acestor atribuții prevăzute de lege a fost obligat recurentul la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.
Cât privește susținerea acestui recurent în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate prin întâmpinarea depusă la data de 15.11.2007, se constată că această întâmpinare nu există nici în dosarul de fond și nici atașată recursului declarat de acesta, așa cum se precizează în motivele de recurs.
Pe de altă parte, se constată că recurentul nu dezvoltat critica întemeiată pe disp.art.304 pct.1 Cod procedură civilă, enumerând doar articolul de lege amintit, fără conținutul și fără dezvoltarea acestuia.
În realitate, recurentul formulează o critică care poate fi înscrisă în disp.art.304 pct.4 Cod procedură civilă, susținând că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, singura în măsură să stabilească astfel de drepturi fiind puterea legislativă.
Curtea constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, pentru motivele care vor fi expuse la primul motiv de recurs formulat de către recurentul Ministerul Justiției.
Criticile aduse sentinței în recursul pârâtului Ministerul Justiției nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Primul motiv de recurs întemeiat pe disp.art.304 pct.4 Cod procedură civilă este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Instanța nu a fost învestită a examina conformitatea actelor normative adoptate în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate, ori a actelor normative care au prevăzut creșteri salariale pentru personalul bugetar cu dispozițiile constituționale.
Instanța a fost învestită a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
În considerentele Deciziei nr.VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002 modificată prin nr.OUG29/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege respective s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată.
Al doilea motiv de recurs întemeiat pe disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare.
S-a susținut că nu poate fi reținută discriminarea câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.
Prin art.1 din nr.OG10/2007 se stabilesc majorări în 3 etape ale salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit nr.OUG29/2000, ale indemnizațiilor personalului care ocupă funcții de demnitate publică și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică.
Scopul acordării acestor majorări prin lege este acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată.
În analiza situației de comparabilitate, trebuie pornit de la trăsătura caracteristică și comună a reclamanților și categoriilor de personal nominalizate în ordonanța de guvern. Astfel, caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile, respectiv indemnizațiile, se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Răspunderea pentru exercitarea funcției, complexitatea situațiilor, interdicțiile specifice, se reflectă în stabilirea indemnizațiilor în raport cu nivelul instanței, cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, pentru care sunt specifici coeficienții de multiplicare.
Aceasta nu are legătură cu stabilirea salariilor sau a indemnizațiilor în funcție de creșterea inflației, respectiv cu majorarea valorii de referință sectorială.
Majorările acordate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești sau al parchetelor de pe lângă acestea prin nr.OG 8/2007 nu au avut drept scop acoperirea creșterii inflației deoarece vizează coeficienții de multiplicare.
Pe de altă parte, raportându-ne la personalul care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate și pentru care, de asemenea drepturile bănești se stabilesc în funcție de complexitatea atribuțiilor, interdicțiile specifice și sunt necontestat mai mari decât ale altor categorii de personal, majorările au fost acordate atât în anul 2006, cât și în anul 2007.
Creșterea costului alimentelor, al obiectelor de primă necesitate, determină scăderea salariului real pentru toate categoriile profesionale, iar acoperirea acesteia numai pentru anumite categorii de personal nu se poate justifica prin stabilirea unor salarii sau indemnizații de încadrare diferite după funcții, atribuții, interdicții, etc.
Nu este vorba numai despre capacitatea de a suporta creșterea inflației, ci despre necesitatea de a se menține în timp același raport între salariul nominal și cel real.
Ori, menținerea acestui raport nu poate opera numai pentru anumite categorii de personal, fără altă justificare decât principiul diferențierii salariilor în raport cu funcția înE.ită, care de altfel este un contraargument.
De fapt, aplicând diferit dreptul la indexare se ajunge la încălcarea principiului diferențierii salariilor în raport cu funcția înE.ită.
Prin urmare, trebuie reținut că tratamentul aplicat de instituțiile având atribuții în salarizarea reclamantelor este discriminatoriu în sensul art.2 din nr.OG137/2000 și art.5 din Codul muncii, precum și în sensul art.16 din Constituția României revizuită.
Al treilea motiv de recurs vizând greșita actualizare cu indicele de inflație a sumelor pretinse de către reclamanți este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare.
Pentru considerentele vizând rolul indexării se va reține că, stabilirea despăgubirilor pentru neplata drepturilor salariale cuvenite, despăgubiri constând în actualizarea cu indicele de inflație, reprezintă o corectă aplicare a prev. art.161 pct.4 Codul muncii, potrivit cărora, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate să determine obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.874/CM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 26 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/8.04.2008
Jud. fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu
