Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 324/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 324

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

***************

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr. 1155 din 05.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata AJOFM O prin consilier juridic, lipsind contestatorii,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente asupra contestației în anulare.

Consilier juridic pentru intimata AJOFM O, solicită respingerea contestației în anulare pentru considerentele formulate în scris prin întâmpinare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Prin sentința nr.1745/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Olta fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și, fiind obligată pâârta AJOFM O la plata veniturilor în completare lunară înform art. 2 din lgea 174/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AJOFM O, arătând că în mod eronat prima instanță a făcut aprecieri în sensul existenței unei concedieri colective, fiind incertă aplicarea prev. Legii 174/2006.

Prin decizia civilă nr.1155 din 05.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O, împotriva sentinței nr. 1745 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, și.

A fost modificată sentința civilă în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut:

Reclamanții au fost beneficiari ai indemnizației de șomaj în urma desfacerii contractului individual de muncă conform art. 65 alin. 1 din Codul Muncii și în baza Legii nr. 76/2002.

Direcția Silvică, în urmare reorganizării, a procedat la desființarea unui număr de 25 de posturi, sub numărul limită prevăzut de Legea nr. 53/2003 și anume minim 30 de salariați, ceea ce înseamnă că aceste disponibilizări nu cad sub incidența Legii nr. 174/2006.

Pe de altă parte, s-a reținut și faptul că aceste concedieri au avut loc anterior elaborării programului de restructurare aprobat prin Ordinul nr. 960 din 10 decembrie 2007 și anume în cursul lunii noiembrie 2007, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 174/2006 prevăzând fără echivoc că, orice program de restructurare produce efecte numai de la data aprobării pentru viitor, fiind aprobat la data disponibilizării.

Din mențiunile existente în cărțile de muncă ale reclamanților reiese că încetarea contractului individual de muncă al a cestora intervenit în baza art. 65 din Codul Muncii, beneficiind în baza acestuia și a Legii nr. 76/2002, de indemnizație de șomaj, indemnizație ce nu presupune și acordarea de venit de completare.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare, întemeiat pe dispoz. art.317 al.1 pr.civilă.

Învederează astfel că, judecata s-a făcut cu lipsă de procedură, deoarece nu au avut cunoștință de data când a avut loc amânarea sau judecarea cauzei, neavând contract de asistență juridică încheiat cu apărătorul lor, pentru faza recursului.

Este adevărat, că la instanța de fond unde au câștigat au avut apărător, care în înțelegere cu ei a indicat ca domiciliul ales, citarea lor la Sediul Societății de avocați din S,-.

Consideră că judecarea recursului s-a făcut cu lipsă de procedură, chiar dacă citația ar fi fost semnată de societatea de avocați.

Intimata AJOFM O depune întâmpinare, solicitând respingerea contestației, deoarece s-a respectat procedura de citare, citarea fiind făcută la domiciliul ales de părți, iar potrivit art. 98 din pr.civilă, schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie comunicată instanței pentru a fi citată la acest loc.

Curtea constată a fi nefondată contestația pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoz. art. 317 al.1, pct. 1,.pr.civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Curtea reține că, în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții, întrucât judecarea recursului s-a făcut cu respectarea procedurii de citare reglementată de Codul d e procedură civilă, raportat la împrejurarea că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții și-au ales domiciliul unde să le fie comunicate actele de procedură, inclusiv citația, la Societatea civilă de avocați, "V & Asociații" cu sediul în S, Str. -, posibilitate conferită de dispoz. art. 93.pr.civilă.

În condițiile în care, în faza recursului reclamanții nu au încunoștințat instanța despre eventuala schimbare a domiciliului, așa cum prevăd dispoz. art. 98.pr.civilă, în mod corect instanța de recurs a îndeplinit procedura de citare la domiciliul ales de către aceștia prin cererea de chemare în judecată.

Sunt argumentele pentru care, Curtea reține că motivul contestației în anulare invocat de contestatori este neîntemeiat și drept consecință, se va respinge contestația formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr. 1155 din 05.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ O, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. /04.02.2010

Tehn./Ex.2

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 324/2010. Curtea de Apel Craiova