Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 255/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 255
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
***************
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER CARIERA, împotriva sentinței civile nr. 1451/05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, M, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat, pentru recurentul reclamant SINDICATUL LIBER CARIERA, consilier juridic, pentru intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, lipsind intimata pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
Avocat, pentru recurentul reclamant SINDICATUL LIBER CARIERA, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii.
Într-o teză subsidiară, solicită admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei în vederea rejudecării.
De asemenea susține că, culpa intimatelor constă în aceea că nu a nominalizat și posturile pe care își desfășoară activitatea salariații menționați în acțiune, în documentația care se înaintează la. pentru obținerea avizului necesar încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite.
Mai arată că nu s-au indicat susținerile formulate de părți, excepțiile invocate, probele administrate în dosarul cauzei, nu s-au pronunțat cu privire la aceste probe și nu au fost arătate motivele pentru care s-au înlăturat cererile formulate; cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, solicită respingerea recursului așa cum a fost formulat, ca fiind nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond; depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1451 din 05 Martie 2009, Tribunalul Gorja respins acțiunea formulată de către petentul Sindicatul Liber Cariera, împotriva pârâtei Societatea Națională a Oltenia.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța a reținut că salariații pe care îi reprezintă reclamanta, sunt angajații pârâtei și pentru perioada din litigiu 01.01.2003-31.08.2008, au avut calitatea de conducători formații de lucru, conform copiilor carnetelor de muncă depuse la dosar.
Acestor persoane, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din carnetele de muncă anexate, le-a fost recunoscută prestarea muncii în condiții deosebite până în anul 2003, iar din acest an, funcțiile îndeplinite de ei - conducători de formații de lucru - nu se regăsesc printre locurile de muncă astfel încadrate, așa cum rezultă din anexele avizelor atașate la dosar.
Încadrarea în condiții deosebite de muncă pentru această perioadă nu rezultă din contractul de muncă sau contractele colective de muncă la nivel de unitate sau ramură, astfel că nu se poate imputa pârâtei o neexecutare a contractului de muncă în condițiile în care potrivit art. 281 codul muncii, art.67 și 68 din Legea nr.168/1999, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, sau după caz, contractelor colective de muncă prevăzute de codul muncii.
Determinarea locurilor de muncă cu condiții deosebite se face conform nr.HG261/2001 pe baza avizului valabil 3 ani, iar nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în condiții deosebite se face de angajator, împreună cu sindicatele sau reprezentanții salariaților.
Reclamanta ca reprezentant al salariaților a participat la determinarea locurilor de muncă cu condiții deosebite din care nu fac parte cele din litigiu, a semnat contractele colective de muncă în anexele cărora sunt prevăzute locurile de muncă cu condiții deosebite, iar angajații au semnat acte adiționale la contractele de muncă inițiale în care au acceptat condițiile normale de muncă.
Întrucât nu s-a dovedit o neexecutare a contractului individual de muncă sau a contractelor colective de muncă, conform art. 281 codul muncii, a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER CARIERA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În acest sens, arată că hotărârea este lipsită de temei legal ori dată cu aplicarea greșită a legii, potrivit art.304 pct.9 proc.civ. întrucât salariații care îndeplinesc funcții de conducător de formații de lucru, au exercitat aceleași atribuții și în același loc de muncă în perioada 2003-2008 conform fișei postului, ca în perioada anterioară anului 2003, când au beneficiat de încadrarea în condiții deosebite, fară ca aceste condiții să se fi modificat.
Salariații își desfășoară activitatea în prezența noxelor profesionale, fapt demonstrat prin apariția bolilor profesionale în rândul conducătorilor formației de lucru determinate de existența vibrațiilor, stresului, zgomotelor, pulberilor de cărbune în aerul respirabil și conform fișei postului aceștia își desfășoară activitatea 100% în carieră, îndeplinind atribuții specifice în program de 8 ore, iar angajatorul, în mod discriminatoriu nu i- încadrat în condiții deosebite de muncă.
Potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, iar din probele administrate nu a rezultat că locurile de muncă unde își desfășoară activitatea salariații, nu se încadrează în condiții deosebite de muncă.
În mod greșit instanța a respins proba cu martori și expertiză, probe utile pentru soluționarea cauzei, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Instanța de fond a interpretat eronat probele administrate, în condițiile în care cu înscrisurile depuse a dovedit că acest conflict de drepturi a luat naștere din executarea contractelor individuale de muncă, prin încadrarea activității desfășurate de reclamanți în condiții normale, deși își desfășoară activitatea în locuri de muncă clasificate ca și locuri de muncă în condiții deosebite, astfel că s-a produs un prejudiciu în drepturile recunoscute de Legea nr.19/2000 și art.62 din CCM la nivelul ramurii miniere și geologiei pe anii 2004-2007 și 2008-2012.
Culpa intimatelor constă în aceea că nu a nominalizat și posturile pe care își desfășoară activitatea salariații din acțiunea de față, în documentația care s-a înaintat Inspectoratului Teritorial d e Muncă pentru obținerea avizului necesar încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la culpa invocată.
Hotărârea instanței nu cuprinde toate elementele de fapt prevăzute de art.261 Cod procedură civilă, în sensul că nu rezultă că s-a judecat și cu Exploatarea Minieră de M, nu se precizează obiectul cererii de chemare în judecată și nu se indică susținerile părților, excepțiile invocate, probele administrate, nu se pronunță asupra acestora și nu arată motivele pentru care a înlăturat cererile formulate.
Prin respingerea probei cu martori și expertiză, salariații au fost puși în imposibilitate de a demonstra că își desfășoară activitatea în condiții deosebite.
A fost încălcat aert.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și potrivit jurisprudenței acesteia fiecare parte trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
În drept a invocat art.304/1 Cod procedură civilă, art.304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA și intimata pârâtă Exploatarea Minieră de M au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Au arătat că salariații au semnat anual acte adiționale la contractul individual de muncă unde se specifică pe lângă drepturile salariale de care au beneficiat și condițiile muncă de care au beneficiat, iar dacă au fost modificate unilateral puteau contesta în termenul legal aceste aspecte.
Recursul se respinge.
Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate și potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare și care să se poată încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, chiar dacă salariații care îndeplinesc funcții de conducător de formații de lucru, au exercitat aceleași atribuții și în același loc de muncă ca în perioada anterioară anului 2003, pentru care au beneficiat de condiții deosebite de muncă nu se poate reține că și în perioada următoare se impunea să se bucure de același beneficiu, fără să fie îndeplinite condițiile legale.
Sub acest aspect, se constată că instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale relevante, astfel că în speță a avut loc determinarea locurilor de muncă cu condiții deosebite și cu participarea reprezentantului salariaților, fără ca în această categorie să fie incluse funcțiile conducătorilor formațiilor de lucru.
Instanța a avut în vedere și împrejurarea că au fost semnate contractele colective de muncă în anexele cărora sunt prevăzute locurile de muncă cu condiții deosebite, printre acestea neregăsindu-se cele privind conducătorii formațiilor de lucru și cu atât mai mult aceștia au semnat actele adiționale la contractele individuale de muncă inițiale, în care au acceptat condiții normale de muncă-filele 21-220 dosar fond.
Proba testimonială și cu o expertiză tehnică a fost respinsă prin încheierea din 05.02.2009, reținând că nu este concludentă și utilă cauzei și a arătat motivele pentru care a înlăturat această cerere, în raport de înscrisurile depuse de către părți, astfel că nu este întemeiat motivul de recurs care privește nesoluționarea fondului cauzei.
Nu se poate reține culpa pârâtelor pentru faptul că nu a efectuat nominalizarea conducătorilor formațiilor de lucru, în condițiile în care în acest sens competențe sporite sunt prevăzute atât pentru angajator, cât și pentru organizația sindicală, așa cum prevede art.28 din Legea nr.54/2003 și art.11 din nr.HG261/2001.
Potrivit art.19 alin.4 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale" Locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute la alin.2.Avizul inspectoratului territorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite. "
Instanța a avut în vedere și aceste prevederi legale odată cu soluționarea cauzei și a concluzionat correct că nu se poate reține culpa angajatorului, în raport de materialul probator administrat în cauză.
Hotărârea pronunțată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede art.261 Cod procedură civilă, astfel că nu pot fi primite criticile întemeiate pe acest aspecte.
Nu se poate reține nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care recurentul a avut apărare calificată și soluționarea cauzei a avut loc în termenul rezonabil.
Nici celelalte critici nu sunt de natură a duce la casarea sau modificarea sentinței care este legală și temeinică, neputând reprezenta nici motive de ordine publică, care potrivit art.306 alin.2 Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, astfel că în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER CARIERA, împotriva sentinței civile nr. 1451/05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA și
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud.
2 ex. /25.01.2010. Grefier,
Jud. fond.. - -
.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu