Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 345/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.345/2010-
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile formulate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,- reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, Str. - -, Nr. 3. județ,MINISTERUL APĂRĂRII, cu sediul în B, sector 5,--5, INISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B -SECȚIA PARCHETELOR MILITARE,cu sediul în B, sector 5, nr. 12-14, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, toți cu sediul procesual ales în O,-, Județ și intimații pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, P-ța - nr. 1, sector 1, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, P-ța - - nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 126/LM din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă recurentul pârât Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, în baza delegației emise de către partea recurentă, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul recurentului pârât Ministerul Apărării Naționale, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentului pârât Ministerul Apărării Naționale, susține recursul promovat de către partea pe care o reprezintă și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a celorlalte recursuri, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.126/LM din 6 februarie 2008, Tribunalul Bihora admis excepția lipsei capacității procesuale invocate de paratul GUVERNUL ROMÂNIEI și în consecință a respins acțiunea reclamanților ca fiind formulată față de o persoană lipsită de capacitate procesuală.
A respins excepția de necompetență materiala invocată de pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - SECȚIA MILITARE.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
A respins excepția lipsei procedurii prealabile invocate de paratul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
A admis in parte acțiunea formulată de reclamanții, G, toți cu domiciliul ales in O,-, județul B în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE cu sediul în B,--4, sector 5, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -SECȚIA PARCHETELOR MILITARE cu sediul in B,--14, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR cu sediul in B,-, sector 5 și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII cu sediul in B, Piata -, nr.1-3, sector 1 și în consecința:
A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG10/2007 respectiv cu 5%, începând cu 01.01.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006; de 2%, începând cu 01.04.2007 în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007 și de 11%, începând cu 01.10.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007, în funcție de perioada desfășurată de fiecare reclamant în cadrul unităților pârâte.
A obligat pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -SECȚIA PARCHETELOR MILITARE la plata drepturilor salariale cuvenite potrivit acestor majorări,actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective.
A admis cererea de chemare in garanție formulată de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE in contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
A obligat chematul în garanție sa vireze sumele necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți.
A respins restul pretențiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23-30). Într-adevăr, art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă, motiv pentru care prima instanță a respins excepțiile de necompetența materială invocate și pe cale de consecința si excepția lipsei procedurii prealabile.
Potrivit Legii nr.500/2002, a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007,s-a reținut de tribunal că, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ce privește excepția lipsei capacității juridice invocate de pârâtul Guvernul României, instanța de fond a reținut ca aceasta este întemeiată întrucât, pe de o parte, potrivit prevederilor constituționale si celor ale Legii nr.90/2001 privind organizarea si funcționarea Guvernului României si a ministerelor, raporturile juridice în care participă guvernul nu pot fi de natura civilă, ci numai raporturi administrative, iar pe de altă parte acestui organ al administrației de stat legea îi acordă capacitatea de a sta în judecată in calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită controlul legalității actelor sale.
Cu privire la fondul cauzei, s-a apreciat de prima instanță, că reclamanții îndeplinesc funcția de procurori militari, (la unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate, astfel, conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat s-a analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare).
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003).
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, instanța de fond a mai reținut că, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
S-a subliniat în mod deosebit de tribunal că, în niciun caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
În concluzie, cu alte cuvinte,instanța de fond a reținut că, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, instanța de fond a reținut că, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
S-a mai subliniat de prima instanță faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță,instanța de fond a reținut că pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prima instanță a reținut că, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr.2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, instanța de fond a reținut că este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța de fond a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares" (, "Justiția constituțională", Ed., 1995, p. 278-279), deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor derivă din art.47 din Legea nr.507/2003, art.42 din Legea nr.511/2004, art.26 din Legea nr.379/2005, art.21 din Legea nr.486/2006 raportat la art.3 din HG nr.208/2005 și art.3 din G nr.386/2007, respectiv din Hotărârea din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), acest pârât avand și obligația suplimentară de a acoperi suma solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care tribunalul a găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, prima instanță a apreciat că în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație începând cu data de 01.02.2007 si până la data plății efective.
Legat de cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța de fond a găsit-o întemeiată, procedând la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din G nr.386/2007.
Având in vedere ca s-a procedat la obligarea pârâților la reactualizarea sumelor de bani care urmează a fi plătite reclamanților cu indicele de inflație pentru o completă despăgubire a acestora, instanța de fond a respins cererea de acordarea si a dobânzilor aferente sumelor solicitate de reclamanți.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța de fond a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, procedând la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Instanța a luat act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice (actual Ministerul Finanțelor Publice), Ministerul Apărării și Ministerul Public.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respingerii cererii de chemare în garanție.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
-pe cale de excepție, este invocată lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, făcându-se trimitere la prevederile art.28 lit.d și e din Legea nr.500/2002 și arătându-se că în speță raporturi juridice de muncă s-au stabilit între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării Naționale, astfel că recurentul nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești cuvenite angajaților altor instituții;
-potrivit art.60-63 Cod procedură civilă, temeiul unei cereri de chemare în garanție trebuie să îl constituie obligația care îi revine chematului în garanție în baza legii, contractului sau a unei obligații de restituire, condiții ce nu se regăsesc în cauză.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304/1 Cod procedură civilă.
Recurentul Ministerul Apărării a solicitat, în temeiul art.304 pct.3, 4 și 9 și art.304/1 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre competență soluționare a fondului către Judecătoria Oradea și respingerea acțiunii ca neântemeiată.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
-competența de soluționare a acțiunii pendinte aparține Curții de Apel București -Secția contencios administrativ -căreia legiuitorul i-a conferit prin prevederile art.36 alin.1 din nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, competența materială exclusivă în soluționarea pricinilor având ca obiect drepturi salariale cuvenite magistraților;
-litigiul nu poate fi apreciat ca fiind unul de muncă, aflându-ne în situația reglementată de legiuitor prin art.1 alin.2 din Codul muncii, prin art.295 alin.2 din Codul muncii și art.2 din nr.OG137/2000;
-prin soluția pronunțată, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, procedând la acordarea unor drepturi magistraților, respectiv a unor despăgubiri egale cu indexările salariale acordate în anul 2007 pentru alte categorii profesionale decât cea din care face parte reclamanții, iar prin numeroase decizii Curtea Constituțională a reținut că instituirea unor drepturi salariale altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, reprezintă o problemă de legiferare;
-reclamanții nu se află în situații analoage cu celelalte categorii profesionale, diferențierea făcută de legiuitor prin acordarea sau neacordarea de indexări fiind justificată și având un scop legitim.
În drept sunt invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, nr.OG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, nr.OG137/2007.
Recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Parchetelor Militare, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, trimiterea cauzei spre competență soluționare Judecătoriei Oradea și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În motivarea recursului, sunt invocate următoarele:
-hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, astfel prin art.27 ain.1 din nr.OG137/2007 este fixat cadrul procesual, stabilindu-se în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ;
-instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă, astfel, prin acordarea majorărilor salariale reclamanților procurori, instanța de fond a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților;
-susținerea instanței de fond, în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților are caracter discriminatoriu, este, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din nr.OG137/2000;
-în mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care recurentul nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiv cheltuială, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
În drept sunt invocate prevederile art.299 Cod procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu și-au comunicat poziția.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 208/2008 prevede faptul că acest minister are printre alte atribuții cea de elaborare a proiectului bugetar de stat, a raportului cu privire la Legea rectificării bugetare. Art. 25 din Legea nr. 379/2005 stabilește că daunele stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanțelor Publice, alte cheltuieli ce cuprind despăgubiri, stabilite prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de acest minister din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pentru anul viitor.
Ca urmare, din interpretarea celor expuse mai sus și în aplicarea Legii nr. 500/2002 se reține că sumele solicitate în speță, sunt suportate din bugetul de stat, din sumele prevăzute cu această destinație, astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut că are calitate procesuală pasivă Ministerul Economiei și Finanțelor.
Sigur că, acest minister nu este plătitorul direct al drepturilor stabilite, însă, are atribuții conform art. 19 lit. h din Legea nr. 500/2002 de-a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficiență resurselor financiare. Drepturile stabilite fără implicarea acestui minister ar rămâne iluzorii, ori, executarea hotărârilor judecătorești este o parte procesului statului, având astfel obligația de-a lua măsurile necesare asigurării dreptului la un proces echitabil, altfel s-ar contraveni art. 6 al. Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Activitatea instanțelor, conform art. 131 din Legea nr. 304/2004 este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare, fără alocarea fondurilor necesare de Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor acordate nu s-ar putea executa, neasigurându-se finalitatea procesului civil, cum corect a reținut instanța de fond. Nu se contestă faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite, dar fără implicarea Ministerului Economiei și Finanțelor în sensul finanțării bugetului alocat Ministerului Justiției, alocarea fondurilor necesare plății drepturilor stabilite prin titluri executorii, procesul civil nu ar avea finalitate, contravenindu-se principiilor consacrate în art. 6 al. CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1, criticile fiind nefondate, astfel că, acest recurs urmează fi respins ca nefondat, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Cât privește celelalte două recursuri, declarate de Ministerul Public și respectiv de Ministerul apărării Naționale, se reține următoarele:
În primul rând, referitor la problema competenței în soluționarea cererii deduse judecății, este de subliniat că, obiectul acesteia rezidă în acordarea despăgubirilor la care titularii de acțiune sunt îndreptățiți ca urmare a neacordării indexărilor prevăzute de OG nr.10/2007 la nivelul anului 2007, prin urmare, sub aspectul competenței materiale, soluționarea litigiului de față nu cade sub incidența prevederilor art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.47/2007 aprobată prin Legea nr.45/2007.
Nu poate fi acceptată nici susținerea referitoare la natura litigiului, fiind în prezența unui litigiu de dreptul muncii, în condițiile în care demersul judiciar al reclamanților are ca fundament prevederile art.269 din Codul muncii.
Sub aspectul fondului pretenției deduse judecății, este de reținut că principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, astfel, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație, de erodare a salariului ca urmare a creșterii indicelui prețului de consum și inflației, trebuie să li se recunoască dreptul la indexările salariale anuale.
În condițiile în care reclamanții sunt într- situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul salariului afectat de inflație ca și restul personalului bugetar, ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării adaosului salarial anual, în lipsa unei justificări obiective, mai ales că criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 constă în creșterea prețului de consum și inflației la nivelul acestui an față de anul precedent.
Reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 - 3 și art. 6 din OG nr. 137/2000 nu pentru că nu ar subzista în ceea ce-i privește criteriul avut în vedere pentru acordarea indexărilor, ci sub motivul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ precitat.
În același context, prezintă relevanță și textul art. 6 alin. 2 din Codul muncii, conform căruia pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, or în speță, prestațiile în muncă pentru unii sunt remunerate în monedă nedevalorizată, iar pentru alții în monedă devalorizată.
Prin soluția dată, față de situația anterior reliefată, instanța de fond nu schimbat sistemul de salarizare al magistraților și nu a depășit astfel atribuțiile puterii judecătorești ci, a acordat despăgubiri urmare celor constatate.
Discriminarea despre care s-a făcut vorbire în alineatele de mai sus este evidentă, ea constituie un prejudiciu cert pentru reclamanții din cauză, fiind încălcate prevederile OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor. Această ordonanță reglementează drepturile salariale ale acestei categorii profesionale, atât ordonanța amintită cât și dispozițiile anterioare cuprinse în OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003 prevăzând expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate conform prevederilor legale, or, în cursul anului 2007, Guvernul a reglementat aplicarea indexării salariilor, prevăzând creșteri salariale de 5% de la 01.01.2007, de 2% de la 01.04.2007 și de 11% de la 01.10.10027, prin OUG nr. 10/2007, nr. 16/2007 și Legea nr. 232/2007, dispoziții care însă nu se aplică judecătorilor și procurorilor. De asemenea, prin OUG nr. 6/2007, nr. 8/2007, nr. 10/2007 și 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale pentru funcționarii publici, personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, al parchetelor și pentru personalul didactic, respectiv alt personal din sistemul bugetar, excluși fiind doar judecătorii și procurorii, fiind cât se poate de evidentă discriminarea creată.
Referitor la acordarea sumelor solicitate, actualizate conform indicilor de inflație, este de observat că aceasta s-a dispus conform art.1084 din Codul civil, astfel că instanța de fond, în mod judicios, a avut în vedere pierderea suferită de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale de la data la care sumele pretinse se impuneau a fi acordate și până la plata efectivă.
Se mai impune a se preciza totodată faptul că, referitor la problematica dedusă judecății, instanțele au mai pronunțat soluții similare - Dosar nr-, dosar nr- etc. al Curții de Apel Oradea, dosar nr- a Curții de Apel Iași, dosar nr- al Curții de Apel Suceava, astfel că, raportat la practica Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele / Slovaciei, și alții contra Greciei, / României, / României, / României, reclamanții aveau legitimă de a obține recunoașterea creanței cerute, în măsura în care s-ar fi dispus altfel, s-ar fi adus implicit atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Raportat la toate considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate toate recursurile, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții MINISTERUL APĂRĂRII, cu sediul în B, sector 5,--5, INISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B -SECȚIA PARCHETELOR MILITARE,cu sediul în B, sector 5, nr. 12-14 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, (fost Ministerul Economiei și Finanțelor Publice) cu sediul în B, sector 5,- reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, Str. - -, Nr. 3. județ B, împotriva sentinței civile nr. 126/LM din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:16.03.2010
Jud.fond /
Dact.
Data:16.03.2010
12 ex.
10 com.
Data:
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
