Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 371
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții:, -, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei Vf., județul B, împotriva sentinței nr. 131 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru reclamanții-recurenți lipsă fiind aceștia din urmă și pârâții intimați Consiliul Local al Comunei Vf., județul B și Primăria Comunei Vf. - prin primar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamanții recurenți a pus concluzii de admiterea recursului declarat de reclamanți modificarea sentinței atacate deoarece legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei. Depune concluzii scrise.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată sub nr-, reclamanții, -, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei Vf., județul B, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei și primarul comunei, județul B, aceștia să fie obligați la alocarea, calcularea și plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești reprezentând:
-indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar din salariul de bază, începând cu anul 2005 pentru reclamanții, și și până în prezent;
-indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% pentru începând cu 15 august 2007, - începând cu 1.08.2006, lisac începând cu 21.04.2008 și începând cu24.07.2008 și până în prezent, sumele urmând a fi actualizate în raport cu rata inflației, precum și la înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele lor de muncă.
În fapt, reclamanții au arătat că potrivit pct.9 din ordinul nr.490/2003, indemnizația de dispozitiv s-ar acorda și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, asigurându-se astfel egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități. În acest sens, pct.31.1 din același ordin arată că "prin personal civil, în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii și personalul contractual din A,I".
De asemenea, reclamanții au susținut că potrivit art.3 din Legea nr.138/1999, la nivel național, în alte departamente administrative teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, întrucât prevederile constituționale impun premise de regim unitar de reglementare, iar prin Legea nr.137/2000 nu se previn și se sancționează toate formele de discriminare.
Pârâtul Primarul comunei, județul Bad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii reclamanților, arătând că aceștia sunt îndreptățiți să primească drepturile bănești ce li se cuvin, respectiv sporul de dispozitiv în cuantum de 25% potrivit OUG nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea MAI, aprobată prin Legea nr.6/2004. Acest spor de dispozitiv a fost stipulat și în Ordinul nr.496/2003 al fostului Minister al Administrației și Internelor și asigură egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților, și aferente perioadei 1.01.2005 - 16.10.2005 - 16.10.2005, pe care a admis-o, având în vedere dispozițiile art. 166 alin.1 și ale art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este de trei ani pentru dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale.
Prin sentința civilă 131 din 28 ianuarie 2009 Tribunalul Botoșania admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile formulate de reclamanții, și aferente perioadei 1.01.2005 - 16.10.2005 și le-a respins ca prescrise și a respins ca nefondată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea indemnizației de dispozitiv și operarea acesteia în carnetele de muncă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că potrivit disp. Legii 215/2001, unitățile administrativ - teritoriale cât și structurile funcționale ale acestora nu se află în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative ci sunt unități de sine stătătoare ce beneficiază de autonomie, astfel că un ordin al ministrului nu este aplicabil în ceea ce privește unitățile structurilor administrativ - teritoriale, iar Legea nr. 138/1999 privește salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Mai reține instanța că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Constituția României și dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru că cele două categorii de personal din cadrul instituțiilor militare arătate în Legea 138/1999 și respectiv Legea 215/2001 nu se găsesc în situații comparabile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, -, care au criticat soluția pentru nelegalitate și au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, motivat de faptul că dispozițiile inserate în OUG63/2003, a OUG30/2007, a Ordinului 496 din 28.06.2003 trebuie interpretate în sensul aplicării lor, însă instanța de fond a folosit argumente împotriva dreptului și intereselor lor legitime, încălcând astfel prevederile Constituției României și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Arată reclamanții - recurenți că o dată cu apartenența la noul minister au primit în fișa postului și obligația de a fi oricând la dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice așa încât noțiunea de dispozitiv interpretată în sensul legii excede noțiunii de dispozitiv în sens militar, iar prin Ordinul 496/2003 s-a asigurat egalitatea de tratament salarial al personalului din cadrul aceleiași autorități, înlăturându-se existența unei stări de discriminare.
Examinând recursul prin prisma actelor dosarului și a motivului invocat ce se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999 "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției", iar potrivit dispozițiilor art. 47 și 49 din lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art.1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275 din 5.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat din ordinul MAI nr.496 din 28.07.2003 care, în pct. 9.2, a acordat indemnizația de dispozitiv și personalului civil care, în sensul Ordinului este reprezentat de funcționarii publici și personalul contractual din
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art.1 din Legea nr.138/1999.
De altfel, Ordinul 496/2003 a fost emis în baza legii nr. 138/1999, OUG 163/2003 și ale HG 281/1993, fiind aplicabil doar structurilor aflate în subordinea Ministerului Internelor și reformei Administrative. Că este așa, rezultă chiar din cererea de chemare în judecată, reclamanții arătând că Ordinul nr.496/2003 "definește personalul civil ca fiind funcționarii publici și personalul contractual din MIRA", or reclamanții au încheiat contracte individuale de muncă cu Primăria comunei, județul
Conform dispozițiilor Legii nr.215/2001, unitățile administrativ teritoriale cât și structurile funcționale ale acestora nu se află în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative ci sunt unități de sine stătătoare ce beneficiază de autonomie. Un Ordin al Ministrului Internelor și reformei Administrative nu este aplicabil în ceea ce privește unitățile structurilor administrativ teritoriale. De altfel, Legea 138/1999 privește salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Deși reclamanții au invocat în apărare dispozițiile OUG137/2000 se constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea 30/1994, deoarece cele două categorii de personal din cadrul instituțiilor militare arătate în Legea 138/1999 și cele arătate de Legea 215/2001 nu se găsesc în situații comparabile.
Astfel, în baza dispozițiilor legii nr. 138/1999 în unitățile militare există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului și de comunicare. De asemenea, există anumite prevederi în ceea ce privește obligația personalului din cadrul unităților militare de a se prezenta la locul de muncă în cazul în care este necesară această prezență, tocmai în acest scop fiind plătită salariaților majorarea salarială de 25% pentru respectarea regulilor de a fi la dispoziția unității militare în timpul și după programul de activitate. Aceste reguli nu se aplică și salariaților din cadrul administrației publice locale, structură care nu este organizată în mod asemănător structurilor militare. De altfel, în acest sens a fost și opinia majoritară exprimată în întâlnirea din 11.06.2008 a Comisiei pentru unificarea practicii judiciare din cadrul
În considerarea celor reținute, apreciind soluția atacată ca fiind legală, Curtea în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții:, -, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei, județul B, împotriva sentinței nr. 131 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Jud:
Asist.jud: și
Tehnpred. ex.2/24.04.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Apetroaie Eufrozina, Rață Gabriela
