Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 398/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 398
Ședința publică din data de 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta A cu sediul în T,--11, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1932 din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în comuna, județul D și pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă cu sediul în T,-, județul D.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp mai îndelungat pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și D solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate că în perioada 01.12.1976 - 01.04.2001 a lucrat în condițiile grupei I de muncă, 85 %, conform HG nr. 481 din 07.05.1990, anexa nr. 1, punctul 5 și punctul 7 și a Ordinului nr. 50/05.03.1990, punctul 3 și 7, pârâta SC SA să fie obligată să corecteze această greșeală și să emită o adeverință din care să rezulte faptul că în perioada 01.12.1076 - 01.04.2001 a lucrat la locul de muncă prevăzut cu grupa I- 85 %, iar ITM D să efectueze modificarea în carnetul de muncă al reclamantului.
arătat reclamantul că în temeiul art. 222 din Codul Muncii și a Legii Sindicatelor nr. 54/2003, în acest litigiu este de acord să fie reprezentat de Sindicatul, al cărui membru este.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 01.12.1976 - 01.04.2001 a lucrat la COST T, ca electrician în cadrul de Benzi Electrotehnice-, iar pe data de 28 ianuarie 2002 acest a fost vândut de către pîrîtă la firma din Turcia și în urma realizării unei copii de pe carnetul său de muncă, în luna februarie 2008, constatat că deși a lucrat în condițiile grupei I de muncă, conform legislației în domeniu (Ordinul nr. 50/1990 și Hotărârea nr. 481/1990) în carnetul de muncă a fost consemnată grupa a -II-a de muncă 100 %.
A mai arătat reclamantul că s-a comis o greșeală sau o omisiune deoarece toți colegii săi de serviciu care își desfășoară activitatea în același loc de muncă și în aceleași condiții au consemnat în carnetul de muncă grupa I - 85 %.
Reclamantul mai precizat faptul că având meseria de electrician în cadrul Secției, pe perioada arătată mai sus, împreună cu alți colegi de-ai săi de muncă, a desfășurat activitate de întreținere și reparații la sectorul Chimic și al liniei de -- - și potrivit Hotărârii nr. 481/07.05.1990 pct. 5 și 7, locul său de muncă se încadrează în grupa I, iar conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 3, trebuia să beneficieze de grupa I de muncă pe toată această perioadă.
În drept, reclamantul și-a motivat cererea pe dispozițiile art. 281-282 din Codul Muncii și ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Prin întâmpinarea formulată pârâta SC SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece încadrarea reclamantului în grupa a-II-a de muncă timp 100 % este corectă și corespunde locului de muncă și activității desfășurate de acesta reieșind din contractele de muncă ale reclamantului, încheiate după intrarea în vigoare a Ordinului nr. 50/1990 și HG 481/1990, că locul de muncă al acestuia a fost secția - ul, iar acest laminează și a laminat numai la și potrivit pct. 1 din Anexa II a HG 481/1990, fabricarea tablelor și a benzilor din la este o activitate încadrată în grupa a- II-a de muncă.
A mai arătat pârâta că după anul 2001, fosta unitate Targoviste a fost preluată de firma Romania SA, care potrivit Legii nr. 226/2006 nu are locuri de muncă încadrate în condiții speciale, iar această unitate nu figurează în anexa privind angajatorii care au locuri de muncă speciale.
De asemenea, s-a susținut că potrivit hotărârii Consiliului de Administrație, pentru reclamant, încadrarea în grupa a-II-a de muncă timp 100% s-a stabilit în conformitate cu prevederile art. 8 din Ordinul nr. 50/1990.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri, interogatoriile părților și depoziții de martori, administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1932 din 20.11.2008 Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea și a constatat că reclamantul a lucrat în condițiile grupei I de muncă 85 % și obligat pârâta T să emită o adeverință din care să rezulte că reclamantul a lucrat în perioada 01.12.1976 - 01.04.2001 în grupa I de muncă 85 %.
Totodată, Inspectoratul Teritorial d e Muncă Daf ost obligat să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că unitatea pârâtă a dat o interpretare eronată dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupa I și a- II-a de muncă, în vederea pensionării și dispozițiilor HG nr. 481/1990 privind încadrarea personalului în grupele I și a II-a de muncă, de la locurile de muncă cu condiții deosebite în unitățile Ministerului Industriei.
Astfel, s-a arătat că unitatea Tas usținut că pentru personalul salariat angajat în cadrul de Benzi Electrotehnice ( ) se aplică grupa a- II-a de muncă, în conformitate cu art. 1 din anexa nr. 2 Hotărârii nr. 481/1990, însă în realitate, ul de Benzi Electrotehnice are ca principală activitate laminarea la a tablei electrotehnice, iar pe linia de normare-sablare-decapare () se aplică grupa I de muncă, cuprinsă în art. 5 din anexa 1 Hotărârii nr. 481/1990, referitor la decaparea cu acizi în flux continuu, dresarea tablelor și a benzilor din la și laminarea în tandem.
De asemenea, s-a reținut că laminarea la a tablei electrotehnice presupune trecerea tablei prin instalații și procese de reducere și tratamentul cu hidrogen sau oxid de carbon, la temperaturi înalte sau în vid, ceea ce implică tot condiții de lucru în grupa I-a de muncă.
În consecință, s-a arătat că în cadrul Secției nu se poate aplica exprimarea generică a art. 1 din anexa nr. 2 Hotărârii nr. 481/1990 referitor la fabricarea tablelor și a benzilor din la.
Din audierea martorilor propuși de părți s-a conchis că reclamantul a lucrat ca electrician la unitatea intimată, la ul de Benzi Electrotehnice, pentru perioada 01.12.1976 - 01.04.2001 executând lucrări de întreținere a pe linia de și, care presupune condiții grele de muncă, grupa I- 85 %, așa cum, de altfel, au beneficiat colegii săi de muncă - martorii audiați:, G, la depozițiile cărora s-a făcut pe larg referire.
Or, potrivit dispozițiilor Codul Muncii, angajatorul are obligația respectării principiului egalității de tratament a salariaților, iar conform dispozițiilor art. 71 (2) are obligația asigurării securității și sănătății salariaților la locurile de muncă.
Împotriva sentinței pârâta SC T SA a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp. art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurenta că încadrarea intimatului în grupa a- II -a de muncă, timp 100%, este corectă și corespunde locului de muncă și activității desfășurate de acesta, din contractele individuale de muncă ale reclamantului, încheiate după intrarea în vigoare a Ordinului nr. 50/1990 și HG 481/1990, reieșind că locul de muncă al acestuia a fost Secția - ul, care a laminat întotdeauna numai la, iar potrivit punctului 1 din Anexa II la HG 481/1990, fabricarea tablelor și a benzilor din la și laminarea la a țevilor din și metale neferoase era o activitate încadrată în grupa a-II-a de muncă.
Mai arată recurenta că o dovadă în plus a faptului că locurile de muncă din fosta secție nu se încadrau în grupa I de muncă este faptul că actuala societate, ce a preluat secția respectivă din anul 2001, și anume SC Romania SA, nu are locuri de muncă încadrate în condiții speciale, așa cum rezultă din Legea nr. 226/2006, iar marea majoritate a locurilor de muncă ce se încadrau în legislația anterioară în grupa I de muncă se încadrează în prezent în categoria locurilor de muncă cu condiții speciale.
Se susține, în continuare, că indiferent de depozițiile colegilor invocați, instanța trebuie să țină seama de prevederile Ordinului nr. 50/1990, punctele 6,8 și 15, la care s-a făcut trimitere, învederându-se că încadrarea în grupa a-II-a de muncă timp 100% s-a stabilit pentru intimat potrivit art. 8 din Ordinul nr. 50/1990, prin hotărârea Consiliului de Administrație.
Se mai arată că încadrarea în grupa de muncă a locului de muncă al intimatului trebuie să se facă ținând cont de documentele existente în societate, intimatul semnând contractul individual de muncă fără obiecțiuni, în care se specifica încadrarea în grupa de muncă, iar locul de muncă pe care îl ocupă în prezent nu este încadrat conform noii legislații în categoria locurilor de muncă cu condiții speciale, depozițiile martorilor fiind subiective și nerelevante, chiar și din declarațiile martorilor reieșind că intimatul a desfășurat mai mult decât aceștia activitate la ul, care era încadrat în grupa a-II-a de muncă, instanța neținând cont de documentele invocate de societate și de argumentele acesteia.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a analizat în mod corect întregul material probator administrat în cauză și ținând cont de situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile a concluzionat în mod justificat că acțiunea reclamantului este întemeiată admițând-o în consecință.
Astfel, chiar dacă în contractele individuale de muncă ale intimatului reclamant a fost menționat ca loc de muncă secția -ul, la care face referire recurenta, rezultă din probatoriile administrate că intimatul a lucrat la partea de întreținere, la linia de, și, pentru care se aplică grupa I de muncă potrivit pct. 5 din Anexa nr. 1 HG nr. 481/1990, privitor la decaparea cu acizi în flux continuu, dresarea tablelor și benzilor din la și laminarea în tandem, recurenta acordând pentru personalul de întreținere grupa I, timp efectiv 85%.
Chiar și recurenta-pârâtă, în răspunsul la interogatoriul luat la solicitarea intimatului- reclamant, a arătat că nu toți salariații din fosta secție au fost încadrați în grupa a-II-a de muncă, împrejurare ce rezultă și din copiile carnetelor de muncă, depuse la dosarul cauzei de către intimatul -reclamant, ale altor salariați ai societății care au lucrat în cadrul aceleiași secții ca și reclamantul, a căror activitate a fost încadrată de societate în grupa I de muncă, în procent de 85%.
Faptul că SC Romania SA, care a preluat în anul 2001 secția, nu are locuri de muncă încadrate în condiții speciale,conform Legii nr. 226/2006 nu poate constitui un argument pentru respingerea acțiunii, câtă vreme perioada în discuție în cauză este perioada 1.12.1976-1.04.2001, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Martorul, audiat la instanța de fond la solicitarea reclamantului, a arătat că a făcut parte din aceeași echipă cu reclamantul, martorul ocupându-se de partea mecanică, iar reclamantul de cea electrică, iar la sectorul normalizare unde se lucra, erau băi de acid sulfuric, lucrându-se în mediu toxic și primindu-se o serie de facilități, activitatea martorului fiind încadrată în grupa I de muncă- 85%, ca și a celorlalți colegi din aceeași echipă.
Și martorul, audiat la prima instanță tot la cererea reclamantului, a arătat că a lucrat împreună cu reclamantul din anul 1974 și până la pensionarea martorului, ambii având aceeași calificare și răspunzând în domeniul lor de activitatea din întreaga întreprindere, activitatea martorului fiind încadrată în grupa I de muncă- 85%, până în anul 2001, spre deosebire de cea a reclamantului.
A mai arătat martorul că reclamantul a prestat activitate nu numai la ul, ci în toată întreprinderea, în activitatea acestuia, în domeniul electric, reclamantul răspunzând de sectorul de înaltă tensiune, primindu-se și o serie de sporuri.
La cererea recurentei-pârâte a fost audiat la prima instanță martorul G, care a fost șeful direct al reclamantului pe o anumită perioadă, amândoi fiind electricieni, și care a arătat că activitatea echipei pe care conducea se desfășura în domeniul hidraulic, electric și tehnologic, iar membrii echipei trebuia să urmărească sectoarele de activitate pentru care erau calificați, pe toată întreprinderea, pe durata unei zile activitatea desfășurându-se la toate nivelele în mediu toxic, membrii echipei fiind puși pe o organigramă întocmită și impusă de forurile superioare, pe care martorul - a cărui activitate a fost încadrată în grupa I de muncă în procent de 85%, era obligat să o semneze.
Același martor a arătat că deși reclamantul avea locul de muncă la ul, nu se ținea seama de organigramă, reclamantul fiind solicitat la orice punct din întreprindere, acolo unde era nevoie, martorul făcând numeroase demersuri pentru ca toți membrii echipei pe care o conducea să fie încadrați la grupa I de muncă cu 85%, lucru ce s-a realizat doar parțial.
Așa fiind, având în vedere și faptul că activitatea martorilor audiați în cauză, colegi de muncă ai reclamantului, ce au lucrat în aceleași condiții cu acesta, a fost încadrată de recurenta pârâtă în grupa I de muncă în procent de 85%, iar angajatorul are obligația respectării principiului egalității de tratament față de toți salariații, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, neputând fi primită susținerea recurentei conform căreia depozițiile martorilor audiați ar fi nerelevante în soluționarea cauzei.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței indicat de recurentă în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A cu sediul în T,--11, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1932 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, județul D și intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial d e Muncă cu sediul în T,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25 februarie 2009.
Președinte Judecători
--- - -- - - - -
Grefier
/VS
2 ex./23.03.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
