Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 529/R-CM
Ședința publică din 16 Iulie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Florinița
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B, str. -,.2..B,.5, județul V, împotriva sentinței civile nr.434 din 16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, avocat, pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.105/2008, emisă de Baroul V-Cabinet individual, lipsă fiind intimatul-pârât Orașul B-prin primar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, precizează că nu are de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și a obligării pârâtului la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, prevăzute de Legea nr.142/1998, aferente perioadei 26.11.2004-04.12.2006, indexate cu indicele de inflație începând cu data scadenței, până la data plății efective și integrale.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, rin p. cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Orașul B, reprezentat prin primar, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr.142/1998 aferente perioadei 2004 - 2007, indexate cu indicele de inflație, începând cu data scadenței și până la data plății efective și integrale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajat al Primăriei orașului B și, în această calitate, nu i s-au acordat tichetele de masă prevăzute de Legea nr.142/1998 motivat de lipsa fondurilor, deși pârâtul avea obligația să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare acordării acestor drepturi.
Arată, de asemenea, că alte instituții bugetare au pus în aplicare prevederile Legii nr.142/1998 fără a considera că acordarea tichetelor de masă reprezintă numai o facultate, nu și o obligație legală, iar faptul că alți salariați din alte sectoare bugetare beneficiază de tichete de masă reprezintă o discriminare între salariații din acest sector. A invocat și o sentință a Tribunalului Vâlcea pronunțată în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.41 alin.2 și art.53 din Constituția României, art.5 alin.3 din Codul muncii și art.14 din
Pârâtul Primarul Orașului B, prin întâmpinare a arătat că singurul motiv pentru care nu au fost acordate tichete de masă a fost dat de faptul că legislația nu permitea această cheltuială bugetară. De asemenea, din moment ce funcționarii publici din primărie nu pot beneficia de acest drept, ar fi fost injust să se acorde acest drept doar personalului contractual, creându-se în acest fel o discriminare între salariații aceluiași angajator. În bugetul local există surse și resurse pentru a se putea suporta această cheltuială, urmând ca în baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța, sumele respective de bani să fie alocate în acest sens.
S-au depus la dosar înscrisuri: o adeverință din care rezultă calitatea acestuia, tabel privind sumele de bani reprezentând contravaloarea tichetelor, cartea de muncă, contractul individual de muncă și Hotărârea nr.47 Consiliului Local B privind rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2008.
Prin sentința civilă nr.434 din 16 mai 2008, Tribunalul Vâlceaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1 (1) din Legea nr.142/1998, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral, pe costuri, de angajator".
Pentru unitățile din sectorul bugetar legea prevede expres că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale", dispozițiile art.1 (2) din Legea nr.142/1998 fiind în acest sens.
Aceeași prevedere se regăsește și în dispozițiile art.5 din nr.HG5/1999 prin care au fost aprobate Normele de aplicare a Legii nr.142/1998, care stipulează expres că "pentru instituțiile publice tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar, tichete de masă".
În bugetul Primăriei Orașului B pentru perioada în litigiu 2004-2007 nu au fost prevăzute sume cu această destinație, deoarece legile bugetului de stat pentru aceeași perioadă au prevăzut în mod expres că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Prevederile de mai sus se regăsesc în economia art.46 (4) din Legea nr.507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art.22 din Legea nr.512/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, art.24 din Legea nr.379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
Nici Legea nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu prevede cheltuieli la articolul bugetar tichete de masă.
În raport de prevederile legale, instanța de fond a constatat că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: clauzele privind acordarea tichetelor de masă să fie stabilite prin contractul colectiv de muncă și să existe surse de finanțare pentru aceste cheltuieli.
De altfel, prin întâmpinare, pârâtul a recunoscut că astfel de cheltuieli nu au fost cuprinse în bugetul Primăriei Orașului B pentru perioada solicitată.
Neacordarea tichetelor de masă ca urmare a neprevederii sumelor cu acest titlu în bugetul instituțiilor publice nu reprezintă încălcarea art.41 alin.2 din Constituția României, astfel cum susține reclamantul deoarece acest text de lege, atunci când se referă la măsurile de protecție socială la care au dreptul salariații, enumeră regimul de muncă, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaus săptămânal, concediu de odihnă plătit, formare profesională, etc. după cum nu reprezintă nici încălcarea art.53 din Legea fundamentală, în speță nefiind vorba de restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.
S-a reținut că neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă nici discriminarea la care se referă art.5 (3) din Codul muncii, invocat de reclamant, deoarece situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați, au determinat soluții diferite din partea legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca aceste soluții să încalce principiul egalității.
În acest sens sunt prevederile nr.OG10/2007, potrivit cărora personalului contractual din unitățile bugetare nu li se acordă tichete de masă.
Prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008, în rezolvarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzut în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Pârâta nu se numără printre angajatorii care să fi încheiat un contract colectiv de muncă în urma negocierii cu organizațiile sindicale. Prin urmare, singura condiție care ar trebui îndeplinită ar fi aceea să existe un contract individual de muncă, condiție îndeplinită de recurentă, așa cum a demonstrat cu înscrisurile depuse.
Chiar dacă Legile nr.142/1998 și nr.193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă și cadou, fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu înseamnă în mod automat că reclamanta nu are dreptul la aceste tichete, deoarece la acordarea acestora se ține seama de caracterul și natura lor, fiind măsuri de protecție a salariaților pentru asigurarea securității muncii și nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
Or, în temeiul art.41 alin.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii.
De asemenea, sunt aplicabile în prezența speță și prevederile din Carta socială europeană revizuită de România prin Legea nr.74 din 03 mai 1999 prin care i se acordă drepturi salariale.
Prin sentința recurată s-a încălcat și art.5 (3) din Codul muncii și anume principiul nediscriminării deoarece alți angajați ai aceleiași instituții, aflați în exact aceeași situație ca și recurenta, care au introdus cereri de acordare a sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă la aceeași dată ca și reclamanta, au obținut acest drept conferit de lege, spre deosebire de aceasta, a cărei acțiune a fost respinsă.
În plus, față de acestea, pentru perioada anului 2008 i s-au acordat tichetele cadou, ceea ce demonstrează existența surselor și disponibilitatea angajatorului de a le acorda.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, rezultă că reclamanta este încadrată cu contract individual de muncă în cadrul Primăriei orașului B, iar prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă la care a fost îndreptățită să beneficieze pe ultimii 3 ani, ca și alți salariați din sectorul bugetar.
Prin Legea nr.142/1998 într-adevăr, a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajatori salariaților lor, acestea constituind o alocație individuală de hrană, suportată integral de angajator.
Potrivit art.1, tichetele de masă se acordă însă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz a bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, tichetele se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuie să prevadă numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie și criteriile de selecție pentru cei care le primesc.
În consecință, acordarea tichetelor de masă este în primul rând oposibilitate a angajatoruluiși nu o obligație imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului care trebuie să aibă prevăzut în bugetele de stat sumele cu această destinație.
În al doilea rând acordarea tichetelor de masă se face după o anumită metodologie care prevede numărul salariaților îndreptățiți, valoarea nominală a tichetului, criteriile de selecție etc. de unde se deduce că nu toți salariații beneficiază de ele.
Deosebit, tichetele se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă în urma negocierii dintre angajatori și sindicate sau reprezentanții acestora, după caz.
În consecință, neprevederea în bugetului de stat și instituirea posibilității de apreciere a angajatorului sunt argumente pentru considerarea injusteții pretențiilor formulate.
Față de cele de mai sus, rezultă că instanța de fond apreciind că dispozițiile actelor normative analizate nu se aplică reclamantelor și că acestea nu sunt îndreptățite la primirea tichetelor de masă, nu a încălcat legea, reținând în mod corect și aceea că, neacordarea tichetelor de masă ca urmare a neprevederii sumelor cu acest titlu în bugetul instituțiilor publice nu reprezintă încălcarea art.41 alin.2 din Constituția României, astfel cum susține reclamantul.
Acest text de lege, atunci când se referă la măsurile de protecție socială la care au dreptul salariații, enumeră regimul de muncă, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaus săptămânal, concediu de odihnă plătit, formare profesională, etc. în speță nefiind vorba nici de restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, potrivit art.53 din Legea fundamentală.
Totodată, s-a reținut în mod corect, că neacordarea tichetelor de masă nu reprezintă nici discriminarea la care se referă art.5 (3) din Codul muncii, invocată de reclamant, deoarece situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați, au determinat soluții diferite din partea legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca aceste soluții să încalce principiul egalității.
În acest sens sunt prevederile nr.OG10/2007, potrivit cărora personalului contractual din unitățile bugetare nu i se acordă tichete de masă, precum și Decizia nr.14 din 18 februarie 2008, în rezolvarea recursului în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzut în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.
Față de considerentele de mai sus, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.434 din 16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B, str.-,.2..B,.5, județul V, împotriva sentinței civile nr.434 din 16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul ORAȘUL B, prin primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./17.07.2008
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu, Florinița
