Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 6169/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6169
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 180/11.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor și intimații reclamanți, G, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurentul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurentul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație de Justiție, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
Iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Curtea de APEL CRAIOVA prin sentința nr. 180 de la 11 decembrie 2008 admis acțiunea precizată formulată de reclamanții, G, față de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă B și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
A obligat pârâții către reclamanți la plata sporului de vechime cuvenit pe perioada 01 ianuarie 2001 și până la data pensionării, sume ce au fost actualizate până la 31 mai 2007 și care urmează să fie reactualizate la data plăți efective astfel: 44706 lei, G 44565 lei, 35277 lei.
A respins acțiunea față de MEF B și DGFP
A obligat pârâții la înscrierea mențiunilor corespunzătoare în
A luat act de renunțarea intervenienților Vînătoriu și moștenitor intervenient, la judecarea cauzei.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia 36 din 7 mai 2007 pronunțată de ICCJ în dosar 4/2007, prin care s-a admis recursul în interesul legii, s-a stabilit că dispoz. art. 33 alin. 1 din Legea 50/96 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG 83/2000, art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii. beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Deși, este adevărat că pretențiile solicitate se prescriu într-un termen de 3 ani de la data nașterii la acțiune, trebuie avută în vedere și poziția Ministerului Justiției care prin strategia de reformă a sistemului judiciar adoptată prin HG 232/2005 și-a asumat pe o de o parte obligația plății sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004, iar pe de o parte obligația de a lua măsuri pentru eliminarea discriminării cauzate pentru neacordarea sporului de vechime pentru anumite categorii de magistrați.
Ori această recunoaștere a Ministerului Justiției, a creat convingerea reclamanților că pretenții vor fi satisfăcute amiabil, fiind de natură a întrerupe cursul prescripției în condițiile art. 16 lit. a din Decretul 67/1958.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, această formă de salarizare - sporul de vechime - se subscrie noțiuni de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri ( fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ea în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a constatat că reclamanții și intervenienții au avut calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA până la data pensionării ( 10.12.2005, G 16.11.2005, 15.11.2004, Vînătoriu 01.10.2006 și 01.09.2005) și nu au beneficiat de sporul de vechime în muncă.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a mai fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000 exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța a reținut dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamanților, în procent de până la 25% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii fiecărui reclamant în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime, ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamanților la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul Muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
Deoarece, reclamanții nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp (3 - 4 ani) în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța a reținut că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public Parchetul de pe lângă ICCJ instanța a reținut următoarele:
Odată constatată existența discriminării, potrivit art. 21 din Ordonanța de Urgență numărul 137/2000 persoana discriminată are posibilitatea să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit.
Potrivit art. 281 din Codul Muncii jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul Muncii, " prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul Muncii, este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 punctul 1 lit. c codul d e procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor având în vedere că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 137/2000 care nu prevede o procedură prealabilă de urmat.
De altfel, procedura administrativă amintită de Ministerul Economiei și Finanțelor, nu exclude posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței. Articolul 21 din Constituție, prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, în acest sens fiind și dispozițiile art. 6 din CEDO. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, potrivit textului constituțional menționat.
Cu privire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj s- admis excepția lipsei calității procesual pasive invocate din oficiu, deoarece reclamanții nu au avut raporturi juridice cu acest pârât, ci au îndeplinit funcția de procuror numai la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Instanța respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP D motivat de faptul că între reclamanți și acești pârâți nu există raporturi de muncă.
În ceea ce privește fondul cauzei, a fost admisă acțiunea precizată față de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, urmând a fi obligați acești pârâți către reclamanți la plata sporului de vechime cuvenit pe perioada 1 ianuarie 2001 și până la data pensionării, sume ce au fost actualizate până la data de 31 mai 2007, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert., și care urmează să fie reactualizate la data plăți efective astfel: 44706 lei, 44565 lei, 35277 lei.
Au fost obligați pârâții la înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În temeiul art. 246.pr.civ. s-a luat act de renunțarea intervenienților și moșt., la judecarea cauzei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Prin recursul formulat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie sentința, arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2001 - 31 decembrie 2003, avându-se în vedere data înregistrării la tribunal a acțiunii, ianuarie 2007.
Cu privire la fondul litigiului pârâtul a susținut că, în mod greșit s-a dispus prin hotărârea instanței de fond actualizarea sumelor cu indicele de inflație, întrucât Ministerul Public este instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat,iar obligarea la sumele stabilite de instanță reactualizate putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 283 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Dispozițiile legale sus menționate sunt aplicabile în speță deoarece, potrivit art. 295, alin. 2 Codul Muncii " prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor drepturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Conform dispozițiilor art. 166 din același act normativ, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de trei ani, de la data la care drepturile respective erau datorate.
Momentul în care se naște dreptul la acțiune, coincide cu data la care este încălcat dreptul subiectiv.
Încălcarea dreptului subiectiv, prin neplata drepturilor salariale solicitate de reclamant, s-a realizat odată cu nerespectarea obligației legale de plată a sporului de vechime, deci lunar la data datorată.
În temeiul dispozițiilor legale sus menționate, pentru a beneficia de sporul de vechime, pentru perioada 01.01.2001 - 23.01.2004, reclamanții trebuiau să se adreseze instanței, cu acțiune, în termen de trei ani de la data nerespectării obligației legale de plată a acestui drept salarial de către pârâți.
Față de cele prezentate, se constată că au trecut mai mult de trei ani față de fiecare dată la care obligația salarială era scadentă și datorată către reclamanți, în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, ianuarie 2007, instanța în baza art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 180/11.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor și intimații reclamanți, G, ,.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
26.11.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
C:
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
