Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 931/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 931
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 404/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și reclamanții intimați, u, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților intimați Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 3.06.2009 pârâtul recurent Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta pârâților intimați depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursurilor.
Reprezentanta pârâților intimați solicită admiterea recursului declarat de pârâtul recurent Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție așa cum a fost formulat și motivat în scris, și lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Arad, reclamanții, u, au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 1.07.2004 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești și pentru viitor - pentru reclamanții și u începând cu luna septembrie 2005. Au mai solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor mai sus menționate, actualizate cu indicele de inflație, ca urmarea devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și la obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății sumelor datorate.
În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate în o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați (militari și civili) - ce gestionează astfel de informații - sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Prin art.3 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, dispozițiile art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15 % și membrilor Plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile OG nr.19/2006 rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea nr.444/2006, adică celor din sistemul Apărăii Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Însăși OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art.30 alin.3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate. Ori, deși procurorii și personalul auxiliar de specialitate, conform art.287 din Legea nr.128/2002 dețin certificate și autorizații ORNIS și gestionează informații clasificate, nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru toate celelalte categorii de persoane.
Reclamanții au mai arătat că procurorii și personalul auxiliar de specialitate care lucrează cu documente clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce alte persoane, beneficiază de acest spor.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că rolul lui este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe bază proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea nr.500/2002 modificată privind finanțele publice, art.16-30, elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre aprobare Parlamentului, în cadrul limitativ prevăzut de prezenta lege, a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, în speță, Ministerul Justiției fiind ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor astfel încât pentru sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal în ceea ce privește angajații Ministerului Justiției, nu poate fi obligat la plată un alt coordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor. Prin urmare consideră că atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajați reclamanții.
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite bugetare, invocând în acest sens dispozițiile art. 20 coroborate cu art. 47 alin.4 din Legea nr.500/2002 iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, de asemenea creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol, ca urmare numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a mai solicitat și respingerea unei eventuale cereri de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr. 404 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții, u, și a intervenienților în nume propriu, Ricuța a, a, și, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamanților și intervenienților drepturile salariale constând în spor de confidențialitate de 15% începând cu 1.07.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, pentru reclamanții și începând cu luna septembrie 2004, drepturi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâtul - chematul în garanție - să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților și intervenineților.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții, în calitate de magistrați și respectiv, personal auxiliar de specialitate, au formulat acțiune privind acordarea sporului de confidențialitate în procent de 15% prevăzut de art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000. Art. 9 din Legea nr. 182/2002 obligă la asigurarea protecției informațiilor clasificate care vizează și protecția juridică.
Această protecție trebuie să fie asigurată de către magistrați și de către personalul auxiliar de specialitate.
Prin urmare, aceste persoane gestionând informațiile clasificate beneficiază de un spor de 15% potrivit cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002.
Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2006 în art. 3 acordă un spor de 15% pentru personalul din instituțiile publice, categorie din care fac parte și reclamanții.
Sporul de confidențialitate este prevăzut și de Ordonanța Guvernului nr.137/2000 în art.30 al.3 tocmai în scopul acordării acelorași drepturi tuturor categoriilor de persoane din instituțiile publice care gestionează informații clasificate fără nici o discriminare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În cererea de recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând excepția lipsei calității sale procesuale pasive învederându-se dispozițiile art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice în sensul că Ministerul Economiei și Finanțelor pregătește legile de rectificare bugetară și nu adoptă asemenea proiecte, atribuție de revine Parlamentului.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința pentru nelegalitate, arătând că sporul de confidențialitate s-a acordat prin neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict, ducând la o greșită aplicare a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
S-a invocat depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță și imixtiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, caz de casare prevăzut la art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, precum și faptul că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze sporul de confidențialitate al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, iar reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, nefiind dată existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 2 din această ordonanță.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 4, 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Examinând recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 4, 9 coroborate cu art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursurile neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că acest minister are calitate procesuală pasivă în cauză, prin însăși rolul său de a răspunde de elaborarea proiectului local de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală pasivă a acestui minister nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârilor judecătorești, căci potrivit Legii nr. 500/2002 între cele două ministere s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor iar celălalt subiect fiind tot o instituție publică este finanțată din bugetul statului potrivit Legii de organizare judiciară.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, este de atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, neputându-se reține o imixtiune a autorității judecătorești în sfera puterii legiuitoare, așa cum s-a susținut în motivele de recurs.
Ca atare, Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile, și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, analizând situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificate, și criteriile tratamentelor diferențiate, concluzionând că reclamanții sunt discriminați nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestuia, ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale.
În ce privește fondul cauzei, reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție (fiind procurori și respectiv personal auxiliar de specialitate), unitate finanțată de la bugetul statului, iar raporturile juridice de muncă ale acestora sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al sistemului bugetar fiind parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de codul muncii, prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003).
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație(a depunerii unei activități în muncă într-o unitate bugetară), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același spor salarial: de confidențialitate.
Astfel, reclamanților, în calitatea avută, le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică,de confidențialitate" prin Legea nr. 303/2004 și respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și Regulamentul de organizare al instanțelor judecătorești, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), așa încât aceștia se află într-o situație identică (nu doar comparabilă cu celălalt personal din unitățile bugetare) cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamanții deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamanților nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalul.
De altfel, doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul de bază (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor:
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă:
cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care, amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevedea acordarea acestui spor.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau aparatul Parlamentului.
Așa fiind, Curtea constată ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale cărora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
A accepta susținerile recurentei Ministerul Public, s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, republicată, și ale art. 1 din Protocolul 12 Adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. 46/15 decembrie 2008, stabilind că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Aceste despăgubiri trebuie raportat la procentul de 15%, calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de majoritatea actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții: Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice - T, declarate împotriva sentinței civile nr. 404/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /19.06.2009
Tehnored.: /2 ex./24.06.2009
Prim inst.: Trib. A -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
