Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.100/

Ședința publică din 5 februarie 2009

PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița

JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina

-: -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.286 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român reprezentat prin Primar și cu pârâta, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamanții recurenți avocat, pentru pârâta intimată avocat, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat Statul Român și Municipiul prin Primar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta reclamanților recurenți avocat solicită admiterea recursului casarea ambelor hotărâri recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Arad în temeiul art. 312 al.5 Cod pr.civilă.

Reprezentantul pârâtei intimate avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr. 4593/55/25.04.2007 reclamanții și au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Municipiul A, reprezentat prin Primar și să constate nelegala preluare a imobilului situat în A,-, - 2.43 înscris în CF 30659 A, de către Statul Român în temeiul art. 6 alin.2 din Legea nr.213/ 1998 și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 21.04.2003, în temeiul art.9 din Legea nr. 112/1995, între Statul Român pe de o parte și pârâta pe de altă parte.

Prin sentința civilă nr.2051/26.03.2008 pronunțată în dosarul - al Judecătoriei Arad s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Municipiul A, reprezentat prin Primar și, având ca obiect revendicare imobiliară.

S-a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților având ca obiect acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare.

Au fost obligați reclamanții în solidar să-i plătească pârâtei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit extrasului CF nr. 30659 A,. nr. 43,. X, în suprafață de 61 mp. situat în A, Calea, - - 2-, jud. A este proprietatea tabulară a pârâtei intabulat prin încheierea CF nr. 3690/2004 dobândit prin cumpărare în baza Legii 112/1995.

Înscrisului de la fila 7 dosar, respectiv Titlul de Proprietate nr. 3033 din data de 12.12.1977 emis de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului atestă dreptul de proprietate a numiților și asupra imobilului compus din. nr. 43,. X, în suprafață de 61 mp. situat în A, Calea, - - 2-, jud.

Din Hotărârea nr. 1 din 13.01.1998 emisă de Consiliul Județean A - Comisia județeană pentru aplicare a Legii nr. 112/1995 reiese că, a fost respinsă cererea de restituire în natură sau acordare de despăgubiri pentru. nr. 43 din municipiul A,-, - 2, formulată de reclamanții și.

Decizia nr.451 din data de 17.06.1989 emisă de către fostul Consiliu Popular al Județului A la data de 01.06.1989 relevă faptul că imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974 cu despăgubiri în valoare de 63.778,50 lei din care suma de 24.447 lei a fost virată în contul CEC - Sucursala județeană A, iar diferența în sumă de 39.331,50 lei reclamanților.

Din coala CF rezultă că, imobilul înscris în CF nr. 30659 situat în A, Calea, - - 2-,. nr. 43,. X, în suprafață de 61 mp. jud. a fost proprietatea tabulară a Statului Român începând cu anul 1989 (data preluării în temeiul Decretului nr. 223/1974) și până la data de 03.03.2004 când imobilul a fost intabulat în CF în favoarea pârâtei, ca urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare în anul 2003, fără ca în coala CF să fi fost înscris vreun proces de revendicare în toată perioada respectivă.

Prima instanță a considerat că acțiunea în revendicare imobiliară de drept comun, în regim de carte funciară se circumscrie dispozițiilor Decretului-Lege nr.115/1938 privind publicitatea imobiliară, că rectificarea cărții funciare poate fi realizată numai dacă se constată nevalabilitatea titlului titularului ori nevalabilitatea înscrierii,ori, potrivit art. 45 alin. ultim din Legea nr.10/2001 "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi". În privința contractelor de vânzare - cumpărare a imobilelor care au fost preluate abuziv de Statul Român în perioada 1945 - 1989, acest termen a fost prelungit în două rânduri prin acte normative succesive, ultima zi de depunere a unei astfel de acțiuni în constatarea nulității unui astfel de contract fiind 14 august 2002.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții și solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, pentru ca instanța să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere formulate.

În motivarea apelului au arătat că prima instanță s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere deși nu a fost investită, respectiv revendicarea și a omis să se pronunțe asupra primului capăt de cerere al acțiunii, constatarea nelegalei preluări a imobilului de către Statul Român, context în care s-ar impune desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 286 din 8.10.2008 Tribunalul Arada respins apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 2051/26.03.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, ca nefondat.

A obligat pe apelanți să plătească intimatei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că prima instanță, a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 45 alin. 2 și 4 și art.46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

S-a susținut că după intrarea în vigoare a acestei legi,restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea pe cale judecătorească a nulității actului de înstrăinare, determinată de reaua-credință a părților din actul de înstrăinare, iar în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, aceeași măsură este consecința constatării nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

Potrivit art. 45 alin. ultim din Legea nr.10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi,în privința contractelor de vânzare - cumpărare a imobilelor care au fost preluate abuziv de Statul Român în perioada 1945 - 1989. Acest termen a fost prelungit succesiv, prin /2001 și prin OUG 145/2001, până la data de 14 august 2002, astfel că prima instanță a apreciat corect că dreptul la acțiune în constatarea pe cale judecătorească a nulității actului de înstrăinare,în cauză, este prescris. Măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr.10/2001,constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoanele îndreptățite,care nu au respectat termenele prevăzute de această lege,pentru formularea cererii de restituire ori de atacare a unor acte lovite de nulitate sunt în acord cu cerințele prevăzuta de art.1 din Primul Protocol și cu practica în materie a CEDO.

Tribunalul a apreciat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, astfel că în baza art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul.

Împotriva deciziei civile nr.286 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în termen legal au declarat recurs reclamanții și,criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului casarea ambelor hotărârii și trimiterea spre, rejudecare la prima instanță.

În motivarea recursului au arătat că prima instanță s-a pronunțat doar asupra capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare, respingând acest petit ca prescris în raport de prevederile legii speciale nr. 10/2001.

În ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea nelegalei preluări a imobilului în litigiu de către Statul Român recurenții au susținut că nici prima instanță și nici instanța de apel nu au soluționat acest petit, nefiind enumerat nici măcar în considerentele hotărârii.

În schimb, susțin recurenții, instanța s-a pronunțat pe larg cu privire la rectificarea de carte funciară, capăt de cerere cu care nu a fost investită, iar în dispozitiv a respins acțiunea în revendicare imobiliară deși reclamanții nu au solicitat așa ceva.

Considerând că instanța s-a pronunțat doar asupra unuia dintre cele două capete de cerere și a omis să se pronunțe asupra petitului privind nelegala preluare a imobilului, susținând de asemenea că instanța s-a pronunțat asupra a două capete de cerere respectiv rectificarea CF și revendicarea imobiliară, deși nu a fost sesizată cu asemenea petite, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea dosarului la prima instanță pentru rejudecarea litigiului.

În drept recursul a fost motivat cu dispozițiile cuprinse în art. 303, 304 pct. 6și 9 și 312 alin.5 Cod pr.civilă.

Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art.304 și art. 312 Cod pr.civilă Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, reclamanții au solicitat instanței să constate nelegala preluare a imobilului situat în A,-, - 2.43 înscris în CF 30659 A, de către Statul Român în temeiul art. 6 alin.2 din Legea nr.213/ 1998 și să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 21.04.2003, în temeiul art.9 din Legea nr. 112/1995

Prin sentința pronunțată de Judecătoria Arad, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Municipiul A, reprezentat prin Primar și, având ca obiect revendicare imobiliară și s-a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților având ca obiect acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare.

Disponibilitatea în procesul civil desemnează în sens material dreptul părților de a dispune de obiectul procesului, iar în sensul dispozițiilor cuprinse în art. 129 Cod pr.civilă părțile sunt aceleași care determină limitele judecății și obiectul procesului, judecătorii având obligația, potrivit art.129 pct.6 Cod pr.civilă să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă prevede că, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată, - în speță Judecătoria Arad -.

Aceasta, pentru a respecta principiul celor două grade de jurisdicție și pentru ca instanța de fond să se poată pronunța în chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Față de cele ce preced Curtea, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă urmează să admită recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.286 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, să caseze ambele hotărâri și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.286 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Casează ambele hotărâri și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Arad.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică din 5 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER,

Red. CO / 11.02.2009

Dact NF/11.02.2009

Ex.2

Tribunalul Arad - Președinte ,

Judecător .

Președinte:Trandafir Purcărița
Judecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Timisoara