Anulare act. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.101/
Ședința publică din 5 februarie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina
-: -
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de contestație în anulare formulată de către contestatoarea Comuna, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 910 din 9.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- în contradictoriu cu intimații și .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru contestatoarea Comuna, prin Primar, avocat, pentru intimați avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Reprezentantul contestatoarei Comuna, prin Primar, avocat solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, anularea deciziei civile nr. 910/R/2008 a Curții de Apel Timișoara și declinarea competenței de soluționare în favoarea instanței de contencios administrativ potrivit dispozițiilor art. 317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea contestației în anulare formulată de către contestatoare și menținerea în întregime ca temeinică și legală a deciziei civile nr.910/R/2008 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1280 din 20.10.2006 pronunțată de Judecătoria Snnicolau în dosar nr. 1018/2006 a fost admisa acțiunea reclamanților, s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al Statului R asupra imobilului înscris in Cf nr. 583, nr. top. 98-100/a, reprezentând casa cu numărul 324 curte si gradina in suprafața de 2877 mp si s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciara, radiindu-se dreptul de proprietate al Statului R si al comunei.
Prin aceeași hotărâre, parații au fost obligați sa predea reclamanților in deplina proprietate si netulburata posesie imobilul înscris in Cf nr. 583, nr. top. 98-100/a.
Prima instanță a reținut că reclamanții au dobândit prin cumpărare, în cursul anului 1969, imobilul înscris în CF 583, nr. top.98/100/a reprezentând casa cu nr. 324 nr. vechi ( 181 nr.nou) curte și grădină în suprafață de 2877.
Întrucât în cursul anului 1978 s-au stabilit în Germania, Statul Român le-a preluat imobilul descris mai sus prin decizia 37 din 17.02.1978 a Consiliului Popular al jud.T emisă în baza Decretului nr. 223 /1974.
Trecerea în proprietatea Statului Român a imobilului se putea realiza din momentul în care decizia a rămas definitivă ca urmare a comunicării ei.
Obligativitatea comunicării deciziei administrative rezultă din disp.art. 4 alin.2 din 223 /1974, conform cărora împotriva deciziei Comitetului Executiv al Consiliului Popular se poate face plângere la instanțele judecătorești, în condițiile legii.
Necomunicarea deciziei, determină ca dreptul de proprietate al statului să nu fie legal constituit, iar imobilul să se afle în proprietatea acestuia fără titlu.
Potrivit art.6 alin.2 din Legea 213/1998, bunurile preluate de către stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de către proprietari.
Împotriva hotărârii primei instanțe, a declarat apel comuna prin Primar susținând că în mod greșit s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al Statului Român și s-a dispus restabilirea situației anterioare de Carte Funciară.
Tribunalul Timiș, după casare, prin decizia civilă nr.196 /A/14.03.2008 a admis apelul pârâtei comuna prin Primar și a schimbat în tot hotărârea primei instanțe, în sensul că a respins acțiunea reclamanților.
Instanța de apel a reținut că reclamanții au fost despăgubiți pentru imobilul din litigiu cu suma de 20.000 lei ROL, care le-a fost comunicată, conform deciziei nr. 37/1978 a fostului Consiliul Popular al Județului T emisă în baza Decretului 223/1974, trecerea în proprietatea statului a imobilului având loc întrucât decizia a fost comunicată proprietarilor imobilului, aceștia confirmând primirea despăgubirilor, implicit comunicarea deciziei menționate, prin semnarea procesului - verbal de predare - primire ( 7 - 8 dosar -).
Astfel fiind, titlul de proprietate al Statului Român asupra imobilului din litigiu a fost dobândit cu respectarea prevederilor Decretului 223/1974 care, deși abuziv, a constituit temeiul juridic al deposedării reclamanților de imobilul din litigiu, la vremea respectivă, titlul de proprietate al Statului Român nefiind astfel nul, întrucât trecerea imobilului din proprietatea reclamanților în proprietatea Statului Român s-a făcut cu respectarea prevederilor decretului menționat, foștii proprietarii fiind despăgubiți și primind despăgubirea aferentă, acțiunea acestora, pe calea dreptului comun, apărând ca nefondată, reclamanții apelanți nefăcând nici dovada vicierii consimțământului, cu trimitere la prevederile art. 6 alin 2 din Legea 213/1998, Decretul 223/1974 impunând obligația de înstrăinare a imobilelor pentru cei care urmau să-și stabilească domiciliul în străinătate, neputând fi primite susținerile apelanților că au fost transformați într-un simplu instrument, în perfectarea actului juridic, din cauza constrângerii folosite ca mijloc de a obține bunul respectiv de către stat, atâta timp cât au semnat procesul - verbal de predare - primire, din 24.02.1978, prin care construcția și terenul aferent au fost preluate de Statul Român, prin Biroul Executiv al Consiliului Popular al Comunei, cu acordarea de despăgubiri,acte juridice pe care reclamanții apelanți nu le invocă decât tangențial și, mai mult, susțin necomunicarea deciziei împrejurare care, în opinia acestora, determină ca dreptul de proprietate al statului să nu fie legal constituit, iar imobil să se afle în posesia lui fără titlu, susțineri care, cum s-a arătat, sunt contrare probatoriului administrat în speță.
Tribunalul în baza art.296 Cod pr.civ. a admis apelul, pârâtei Comuna, prin Primar, schimbat în tot sentința civilă nr.1280/2006, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr. 1018/2006, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamanților.
În baza art.274 Cod pr.civ. reclamanții au fost obligați să-i plătească pârâtei apelante Comuna 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr.196/A din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs reclamanții și criticând hotărârea tribunalului sub aspectul modului în care a reținut legalitatea titlului statului deși acesta se baza pe un act juridic considerat ca abuziv, respectiv Decretul nr. 223/1974.
S-a mai arătat că obstrucționarea accesului în justiție al reclamanților cu motivarea că există o lege specială care prevede o anumită procedură iar, ne urmarea acestei proceduri speciale ar determina inadmisibilitatea unei acțiuni de drept comun, nu este în acord cu principiile jurisprudenței Curții Europene și cu principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat foștilor proprietari prin deposedări abuzive.
Recurenții au arătat că nu au fost de acord nici o dată cu decizia de trecere a imobilului în proprietatea statului și că doresc repararea prejudiciului material și moral cauzat de fostul stat socialist prin violarea flagrantă a dreptului lor de proprietate.
În drept au invocat prevederile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
La filele 9-12 comuna prin Primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă cât timp există o procedură specială reglementată prin Legea 10/1001.
Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.910/R/9.10.2008 pronunțată în dosar nr- a admis recursul declarat de către reclamanți și modificat decizia atacată în sensul că a respins apelul declarat de către Comuna, prin Primarul comunei, împotriva sentinței civile nr. 1280 din 20.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosar nr. 1018/2006.
Instanța de recurs, prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. de 304 raportat la art.306 și art. 312 Cod procedură civilă a reținut că acesta este fondat în sensul celor arătate mai jos.
În spiritul celor reținute prin decizia de casare nr.1098 din 24.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. - dreptul real de proprietate privată invocat de către reclamanți, încălcat în mod brutal în perioada regimului comunist, prin efectul legilor cu caracter reparator și al jurisprudenței Curții Europene ale Dreptului Omului se reconstituie și își produce efectele retroactiv, de la data încălcării sale.
În această ordine de idei se va reține că dreptul de proprietate al reclamanților, nu poate fi limitat, cu motivarea că eventual s-a acordat o despăgubire sau că aceștia ar fi fost de acord cu transmiterea către Statul Român a proprietății lor, dimpotrivă dreptul real de proprietate privată, ca urmare a acțiunii introductive își va produce toate efectele sale juridice, din perspectiva existenței statului de drept.
Aceasta înseamnă că, deși există o reglementare cu caracter special, pe care reclamanții nu au înțeles să o folosească, reglementarea specială fiind de strictă aplicabilitate, totuși în sensul deciziei în interesul legii a din luna iunie 2008, în măsura în care cererea de restituire în natură nu afectează dreptul real de proprietate constituit în temeiul unor legi speciale, în beneficiul altor persoane fizice sau juridice, aceasta poate fi valorificată, în temeiul principiului restituirii în natură și al unei juste reparații, în legătură cu bunurile imobile confiscate de fostul regim comunist.
Cu alte cuvinte, în speță, cererea de retrocedare a proprietății se poate realiza în condițiile dispuse de către prima instanță, deoarece acest imobil nu a fost înstrăinat, în condițiile legii către alte persoane, iar menținerea sa în patrimoniul inițial al Statului Român și apoi al unității teritorial administrative cu încălcarea în continuare a dreptului real de proprietate privată al reclamanților ar reprezenta o derogare de la principiul restituirii în natură și o validare indirectă a titlului originar al Statului Român, titlu catalogat de Legea nr. 10/2001 și de jurisprudența Curții Europene de Justiție ca un titlu abuziv, inapt de a produce efecte juridice într-un circuit juridic civil specific statului de drept.
Față de cele arătate, a fot admis recursul declarat de către reclamanți și a fost modificată decizia instanței de apel în sensul că a fost respins apelul declarat de către comuna, împotriva sentinței civile nr.1280 din 20.10.2006 pronunțată de Judecătoria Snnicolau M în dosar nr. 1018/2006, fiind menținută în totalitate hotărârea primei instanțe.
Împotriva deciziei civile nr.910 din 9.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- a introdus contestația în anulare contestatoarea Comuna prin Primar, solicitând admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea deciziei civile 910/R/2008 a Curții de Apel Timișoara și declinarea competenței în favoarea instanței de contencios administrativ.
În motivarea contestației în anulare s-a arătat că obiectul litigiului reprezintă constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al Statului Român, care este un act administrativ iar procedura de anulare a acestui act este cea prevăzută de contenciosul administrativ, conform dispozițiilor art.10 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
S-a mai arătat că acest imobil a trecut prin Hotărârea Consiliului Local nr. 2/2006 din domeniul privat al Statului Român, în domeniul privat al Comunei, această hotărâre fiind, de asemenea, un act administrativ.
Fiind vorba de două acte administrative acestea sunt supuse contenciosului administrativ, iar chestiunile privind competența sunt "de ordine publică" și pot fi invocate din oficiu, însă, în prezenta speță au fost invocate de către contestatoare, care are interes legitim.
În concluzie s-a arătat că necompetența materială nu a fost ridicată și rezolvată de către instanța de recurs, ceea ce implică rezolvarea acestei probleme în prezenta cale de atac.
În drept contestatoarea a invocat dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod pr.civilă.
La filele 21-22 intimații și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, deoarece, potrivit practicii constante a instanțelor, inclusiv a Înalta Curte de Casație și Justiție, în astfel de spețe, competenta revine instanțelor de drept civil și nu instanțelor de contencios administrativ.
În finalul întâmpinării s-a mai arătat că, contestatoarea nu a invocat cu ocazia soluționării recursului aspecte legate de competența instanței de contencios administrativ deși putea să realizeze acest lucru dacă această chestiune juridică era incidentă în speță.
Examinând contestația în anulare prin prisma celor arătate și in condițiile prevăzute de art. 317 și urm. Cod pr.civilă se reține că aceasta este nefondată.
Față de obiectul litigiului, competența de soluționare în prezenta cauză, aparține instanțelor civile, respectiv instanțelor de drept comun, care sunt abilitate să se pronunțe asupra legalității unor dispoziții de preluarea abuzivă a proprietăților particulare, emise de fostul stat comunist, înainte de anul 2.
În acest sens este practica constantă a instanțelor din România dar și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
În această ordine de idei invocarea unor aspecte legate de normele de competență specifice materiei contenciosului administrativ, nu are relevanță în speță, iar pe cale prezentei contestații în anulare nu pot fi invocate dispozițiile privind competența materială, câtă vreme, eventual, dacă aceste motive ar fi fost incidente în cauză, puteau fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că acest motiv al contestației în anulare, numai în măsura în care, partea care îl invocă, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa procesuală, nu a putut să-l invoce în căile de atac anterioare, poate fi invocat, pentru că, într-o altă interpretare, mai largă, s-ar ajunge la posibilitatea eludării efectelor juridice ale unei hotărâri irevocabile, prin invocarea chestiunilor privind normele de competență.
Acesta este sensul dispozițiilor art. 317 alin.1, coroborate cu dispozițiile art. 317 alin.1 pct.2 și art.317 alin.3 Cod procedură civilă.
Față de cele arătate contestația în anulare va fi respinsă.
Conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă contestatoarea va fi obligată să plătească intimaților și suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței depuse la fila 9 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare introdusă de către comuna, prin Primar, împotriva deciziei civile nr.910 din 9.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
Obligă contestatoarea, către intimați la 2000 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER,
Red. LL/ 16.02.2009
Dact.NF/16.02.2009
Ex.2
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina
