Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1018/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1018
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Radu Adriana Maria
JUDECĂTOR 2: Pană Constanța
JUDECĂTOR 3: Panait
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de domiciliată în,-, jud. P, împotriva deciziei nr. 305 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliat în com. sat nr. 426, jud. P, domiciliați în com.,- jud. P, pârâții domiciliat în com., jud. P prin procurator domiciliat în com. sat nr. 426, jud. P, domiciliată în com., nr. 460, jud.P, domiciliată în com., nr. 111,.1,.2,. 6, jud. P, prin procurator domiciliat în com. sat nr. 426, jud. P, domiciliată în com., str. -, jud.P, domiciliați în com., jud.P, domiciliat în com.,- jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a răspuns: recurenta asistată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 82 din 14 octombrie 2009, lipsind intimații reclamanți, și intimații pârâți, și
Procedura legal îndeplinită.
Recurs timbrat cu chitanțele nr. - din 7 oct.2009 în valoare de 9,50 lei și nr.- din 8 decembrie 2009 în valoare de 165,00 lei, ambele reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 3 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către avocat o cerere, înregistrată sub nr.19567 din 9 decembrie 2009, prin care învederează că nu mai reprezintă interesele intimatului-reclamant și a celorlalte rude ale acestuia, astfel că solicită să nu mai fie trimise procedurile de citare la adresa biroului său de avocatură din com.
Avocat, având cuvântul, arată că avocatul i-a reprezentat pe intimații-reclamanți în fața instanței de fond, dar nu a avut împuternicire și pentru recurs, astfel că, fiind citați la cabinetul său de avocatură și având în vedere cererea acestuia depusă la Serviciul Registratură, trebuie să fie citați la domiciliile lor.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată că nu este lipsă de procedură cu intimații-reclamanți, din conținutul cererii de chemare în judecată și cele ulterioare rezultând că aceștia și-au ales domiciliul la Cabinetul de Avocatură, reprezentarea și alegerea domiciliului reprezentând două instituții diferite, iar aceștia nu au indicat pe tot parcursul procesului un alt domiciliu, astfel că lasă dosarul la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine au răspuns: recurenta asistată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 82 din 14 octombrie 2009, intimatul reclamant, personal și în calitate de procurator al intimatului-pârât, precum și intimata-pârâtă, personal, lipsind intimații reclamanți, și intimații pârâți, și
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea, față de declarațiile părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că hotărârea instanței de apel este criticată pentru că în mod greșit s-a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune, motivat că nu s-a dovedit îndelungata posesie a terenului în litigiu. Recurenta a folosit terenul mai mult de 30 de ani, lucru recunoscut la interogatoriu și de intimați, de la încheierea actului de partaj voluntar au trecut mai mult de 34 ani, timp în care intimații au stat în pasivitate.
Al doilea motiv privește faptul că în mod nelegal s-a respins cererea de constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 846/1956, deoarece terenul ce face obiectul acestui contract nu a aparținut vânzătoarei, ci a fost proprietatea exclusivă a defunctei, autoarea recurentei, cumpărat de aceasta prin contract autentic de vânzare-cumpărare, la încheierea primului contract profitându-se de coincidența de nume. În cauză erau aplicabile dispozițiile art.948 Cod civil, nulitatea absolută a contractelor încheiate cu rea-credință, cum este cazul în speță, la dosar neexistând nici o probă din care să reiasă că terenul ar fi aparținut vânzătorilor.
În consecință solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și restituirea cauzei la tribunal pentru administrarea de probe, iar în subsidiar, admiterea recursului și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 846/1956 și a actului de partaj voluntar. Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, arată că cele invocate de recurentă nu sunt reale, aceasta necunoscând situația terenului din satul și nici nu a prezentat nici un act din care să rezulte că este proprietara terenului în litigiu. Prin actul de partaj recurenta a renunțat la toate bunurile materiale, iar cu privire la terenul de 4230. arată că a aparținut primei soții a bunicului său și a fost împărțit urmașilor acestora. Mai arată că bunica sa a cumpărat o parte din teren, iar tatăl său o altă parte.
În concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat și comunicarea actelor de procedură la adresa sa din com. sat nr.426, jud. P, astfel cum rezultă din cartea sa de identitate depusă în copie xerox la dosar și nu la domiciliul indicat în fața primei instanțe. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții, G, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 24 febr.1962 a decedat autoarea lor, de pe urma căreia au rămas ca succesori, și, iar conform partajului voluntar, pct.5, a renunțat la orice pretenție privind succesiunea.
Reclamanții au mai arătat că masa succesorală rămasă de pe urma defuncte se compune din teren în suprafață de 200 mp loc de casă, 6000 mp fâneață ambele în com., părțile încheind un act de partaj între ele.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 603/1943.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus în copie la dosar: certificatul de moștenitor nr.463/19082, act de partaj voluntar, certificatul de moștenitor 349/1962, actul de vânzare nr.185/1936.
Reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că pârâții sunt care a dobândit dreptul de proprietate de la și suprafața de 600 mp, a primit 2000 mp, a oprit 1800 mp succesorii acesteia fiind G, decedat cu moștenitorii, și -. Au arătat reclamanții că actul de partaj voluntar este întocmit greșit, terenul de la pct."acasă" fiind împărțit ca un tot de 6200 mp, când în realitate are 3780+200 mp, iar terenul din pct."lacuri" nefiind împărțit.
A fost depus în copie la dosar contractul de întreținere nr.498/1991.
Pârâta a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât masa succesorală a fost tranzacționată prin actul de partaj voluntar.
A fost depus în copie la dosar actul de partaj 1372/1975, planuri de amplasament.
Pârâta, introdusă în cauză la termenul din 5.02.2008, a formulat întâmpinare-cerere reconvențională prin care a arătat că autoarea lor, a dobândit mai multe terenuri, respectiv 2000 mp prin actul de vânzare-cumpărare 187/1931, 4320 mp și 3780 mp prin contractul de vânzare-cumpărare 185/1931 iar din suprafața de 4320 mp s-a vândut o parte rămânând numai 2100 mp care a fost înstrăinată prin contractul nr.864/1956 lui, dar nu de proprietar ci de care a fost fiul soțului, provenit din altă căsătorie.
A mai arătat pârâta, că prin actul de partaj voluntar s-au împărțit 6200 mp,însă se parte că suprafețele sunt mai mici, iar terenul de 2000 mp din contractul de vânzare-cumpărare 187/1931 i-a fost dat ei de zestre în anul 1961 de când este stăpânit de ea în mod continuu și sub nume de proprietar.
A solicitat pârâta ca în principal să se respingă acțiunea, întrucât bunurile au fost deja partajate prin actul de partaj voluntar, să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare 864/1956, iar după admiterea acestui capăt să se dispună ieșirea din indiviziune pe terenul de 2082,63 mp și să se constate dreptul ei de proprietate asupra terenului de 2000 mp situat în pct."lacuri" prin uzucapiunea de 30 de ani, iar în subsidiar să se constate nulitatea absolută a actului de partaj, întrucât nu au fost trecute toate terenurile.
În drept au fost invocate disp.art.115-119 cod proc.civilă, art.1890 cod civil.
Au fost depuse în copie la dosar: anexa privind date suplimentare la registrul agricol.
La termenul din 25.03.2008 judecata cauzei a fost suspendată conform art.155 cod proc.civilă și a fost repusă pe rol la data de 8.09.2008.
Reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au arătat că terenul de 4320 mp nu face obiectul cauzei de față, fiind terenul primei soții a lui, pe care o chema - și drept urmare, nefiind succesoarea acesteia, nu are calitatea de a solicita nulitatea actului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește terenul de 2000 mp din pct."Lacuri", acesta a fost și este proprietatea lor, în indiviziune, nefiind dat de zestre.
În cauză au fost solicitate de reclamanți și de pârâta probe cu înscrisuri, martori și interogatoriu.
Pârâta reclamantă a depus la dosar precizare a întâmpinării-cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare 864/1956 în baza disp.art. 948, 964 cod civil întrucât terenul nu a aparținut numitului ci a fost proprietatea exclusivă a lui, fiind vorba de vânzarea lucrului altuia făcută cu rea credință.
Au fost depuse în copie la dosar: contractul de întreținere 489/1991, plan de situație, certificat de atestare fiscală, contract de vânzare-cumpărare nr.864/1939, acte de vânzare.
Judecătoria Câmpina, prin sentința civilă nr.4221 din 22.12.2009, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanți, ca inadmisibilă, precum si cererea reconvențională formulată de pârâta, sub toate capetele de cerere.
Pentru a pronunța aceasta sentință, instanța de fond a reținut ca defuncta a dobândit în timpul vieții, prin actul de vânzare autentificat sub nr.185/1931 suprafețele de 4320 mp și 3780 mp iar prin actul de vânzare nr.187/1931 suprafața de 2000 mp (8-10).
De-a lungul vieții a înstrăinat o parte din terenurile dobândite, având în posesie, la decesul său survenit la data de 24 febr.1982, suprafața de 6000 mp fâneață și 200 mp loc de casă, după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.349/1962.
În anul 1975, moștenitorii defunctei au partajat bunurile rămase de pe urma autoarei lor, prin actul autentic de partaj voluntar nr.1372/1975, prin care a primit 2000 mp, 600 mp, 1800 mp, 1800 mp iar a declarat că nu are nici un fel de pretenții asupra bunurilor partajate.
Însumând suprafețele partajate rezultă că au fost avute în vedere toate terenurile existente în patrimoniu la data decesului defunctei și astfel cum sunt ele menționate în certificatul de moștenitor nr.349/1962, respectiv 6200 mp.
Pârâta a solicitat în cererea sa reconvențională să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 2000 mp de la pct."Lacuri", pretins folosit de ea în mod exclusiv de peste 30 de ani.
Din răspunsurile pârâților la interogatoriu, respectiv, G, G rezultă că pârâta nu a primit terenul de zestre și nu l-a folosit timp de 30 de ani, cum susține, mai mult decât atât părțile arătând că terenul fost folosit de ei și partajat.
Împrejurarea că terenul nu a fost folosit în mod exclusiv și sub nume de proprietar de către pârâtă rezultă și din declarațiile martorilor G, care au arătat că terenul a fost folosit de alte persoane și nicidecum de pârâtă sau de autoarea sa.
De altfel nici martorii propuși de pârâta reclamantă nu au putut confirma susținerile acesteia, fiind plecat în altă localitate din anul 1960 și nu mai cunoaște situația până în urmă cu câțiva ani, iar folosește terenul de pârâtă numai de 9-10 ani, iar o parte din teren a arătat că a fost folosit și de numitul.
Împrejurarea că pârâta reclamantă are trecut teren în rolul său (125) în nici un caz nu este de natură a-i conferi un drept de proprietate exclusiv și nu dovedește faptul că a uzucapat dreptul de proprietate asupra terenului.
A mai solicitat pârâta reclamantă să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare 864/1956 prin care și - au înstrăinat o suprafață de 3124 mp lui, fără să indice însă un temei de drept al nulității și chiar fără să depună la dosar actul contestat.
La termenul din 17.11.2008 după ce instanța pus în vedere părților să indice temeiul de drept, acestea precizează că este 940 cod civil, care evident se referă la cu totul altceva și nu la condițiile actului juridic.
La termenul din 15.12.2008 pârâta-reclamantă și-a modificat temeiul de drept în sensul că acesta este 948, 964 cod civil, arătând că vânzătorii nu au fost proprietarii terenului ce s-a înstrăinat, vânzarea fiind făcută cu rea credință.
A reținut instanța de fond că vânzarea lucrului nu este interzisă de lege, adevăratul proprietar având la îndemână acțiunea în revendicare pentru a-și proteja și fructifica propriul drept asupra imobilului.
În ceea ce privește reaua credință pe care vânzătorii ar fi avut-o la înstrăinarea actului, în sensul că terenul ar fi fost proprietatea defunctei, iar, vânzătorul, nu era fiul ei, aceasta nu este dovedită în nici un fel atâta timp cât se menționează fără echivoc în actul juridic încheiat că terenul provine de la mama acestuia, numita - decedată în anul 1914.
Mai mult decât atât, pentru a opera nulitatea actului juridic în cazul vânzării lucrului altuia, este necesar a se face dovada nu numai a relei credințe a unei părți contractante ci convenția frauduloasă a ambelor părți, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
Împrejurarea că actul juridic este perfect valabil și că de fapt terenul ce face obiectul acestuia în nici un caz nu a fost proprietatea defunctei, rezultă și din faptul că aceasta nu a făcut nici un fel de opoziție în timpul vieții (actul fiind încheiat în anul 1956 iar aceasta a decedat în anul 1964).
Din cele analizate pe larg în paragrafele precedente s-a reținut că părțile au partajat întreaga avere rămasă de pe urma defunctei, prin actul de partaj voluntar 1372/1975 iar pârâta nu a folosit în mod exclusiv și continuu terenul solicitat.
Potrivit art.729 cod civil, ieșirea din indiviziune se poate cere dacă nu a fost un act de împărțeală, adică nu a avut loc un act de partaj voluntar, în condițiile art.730 cod civil, care produce efectele prev.de art. 786 cod civil, în temeiul căruia fiecare copărtaș este considerat că deține bunul direct de la defunct.
Prin act de împărțeală se înțelege operațiunea juridică de consimțământ la împărțeală (exprimat scris sau verbal) și nu de instrumente probatorii, fiind valabil chiar dacă nu a existat forma scrisă.
Or, în cauza de față, părțile au făcut partaj voluntar în formă autentică și din momentul întocmirii acestuia foștii copărtași stăpânesc porțiunea atribuită în mod exclusiv și sub nume de proprietar, fiind considerați că dețin bunul direct de la defunct.
În raport de această situație, o nouă operațiune juridică de împărțeală este inadmisibilă motiv pentru care acțiunea precizată a fost respinsă ca atare.
Totodată, a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, sub toate capetele de cerere.
S-a reținut ca actul de partaj voluntar nu este nul, întrucât potrivit art.730 cod civil, actul este valabil când toți moștenitorii sunt prezenți, toți coerezii au capacitate de a face acte de dispoziție și există înțelegerea copărtașilor.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul si parata, criticând-o ca nelegala si netemeinica.
Apelantul reclamant a criticat sentinta, aratand ca potrivit actului de partaj încheiat intre succesori, cu excepția paratei, care a renunțat la orice pretenție asupra imobilelor respective, s-au stabilit suprafețele de teren care revin fiecăruia.
A arătat apelantul ca, însumând suprafețele de la pct. Acasă, unde părtile dețin si locuințe, acestea depășesc suprafața de teren din punctul sus-menționat, justificat de faptul ca terenul pct. Lacuri, in suprafața de cca.2000 a fost inclus in calculul avut in vedere in acest partaj voluntar, dar, in realitate, ieșirea din indiviziune nu s-a realizat, terenul din pct. Lacuri fiind folosit de toți moștenitorii, fara a se determina vreo suprafața ce ar reveni fiecărei părți, iar la pct. Acasă, fiecare stăpânește fără a exista o delimitare, fapt ce a dus la nenumărate neînțelegeri.
Apelanta parata a criticat, sentința arătând ca in mod greșit a fost respinsa cererea sa de a se constata dreptul de proprietate asupra terenului de cca.2000 dobândit de defuncta prin contractul de vânzare-cumpărare nr.187/1931 in baza uzucapiunii de peste 30 de ani.
A sustinut apelanta ca paratii si au recunoscut prin raspunsurile la interogatoriu ca au lucrat terenul in cauza cca.25 de ani cu titlu de arenda de la aceasta, iar martorii audiati in cauza au declarat acelasi lucru, fiind depuse si acte din care rezulta ca terenul este inscris la rolul fiscal al familiei sale, teren pentru care au fost achitate si taxe.
Apelanta parata a mentionat ca este cel putin vaga sustinerea potrivit careia nu ar avea pretentie la bunurile partajate atat timp cat declaratia sa din partajul voluntar, este in sensul ca drepturile i-au fost compensate, dovada ca a inteles sa primeasca parte din succesiune, insa, nu din bunurile impartite, (de fapt, compensarea se referea chiar la terenul de 2000.care nu a fost inclus in partaj, tocmai ca-i apartinea deja).
A arătat apelanta parata ca prin actul de partaj voluntar s-au impartit intre succesori, teoretic, 6200. insa, se pare ca in realitate, suprafetele sunt intr-adevar mai mici si, de fapt, terenurile dobandite de participantii la partajul voluntar insumeaza cca.3756, adica este vorba de cel de-al doilea teren mentionat in contractul de vanzare-cumparare 185/1931.
Apelanta a solicitat completarea probatoriilor cu 2 martori si o expertiza de specialitate si, ulterior, admiterea cererii reconventionale, iar in subsidiar, sa se admita doar proba cu expertiza topometrica pentru terenul de 2000. si sa se admita cererea reconventionala.
C de-al doilea motiv de apel formulat de apelanta parata a constat in aceea ca aceasta a aratat ca in mod gresit a fost respinsa cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.846/1956, pentru ca acest teren a fost proprietate exclusiva a defunctei, cumparat de aceasta prin contractul de vanzare-cumparare nr.185/1931.
A aratat ca, in aceasta situatie, vanzatorii nu sunt proprietarii dreptului ce s-a instrainat, deci, nu puteau transmite proprietatea asupra terenului in cauza si, fiind vorba de vanzarea lucrului altuia, facuta cu rea-credinta, sens in care este nula absolut in baza art.948 civ.
A considerat apelanta ca o expertiza topometrica ar fi singura care ar demonstra dincolo de orice dubiu, daca terenul dobandit de prin contractul de vanzare-cumparare nr.185/1931 este unul si acelasi cu terenul instrainat prin contractul nr.846/1956.
Apelantul reclamant a depus intampinare la apelul formulat de parata, prin care a aratat ca terenul din pct.Lacuri in suprafata de 2000.nu este proprietatea paratei, care nu a primit de zestre si nu a stapanit niciodata acest teren.
Afirmatia ca parata a stapanit terenul de 2000. 33 de ani nu este adevarata, a aratat apelantul reclamant, pentru ca aceasta a locuit la Tapului si nu a fost interesata de terenurile mostenite de la defuncta, renuntand la mostenire prin actul de partaj voluntar nr.1372/75.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 305 din 21 aprilie 2009, respins cererea de completare a probatoriilor formulata de apelanti, precum și apelurile ca nefondate, reținând următoarele:
Cu privire la cererea de completare a probatoriilor formulata de apelanti, tribunalul a respins-o ca neintemeiata, avand in vedere ca potrivit art.295 al.2 din pr.civ. instanta va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, precum si administrarea probelor noi propuse in conditiile art.292, daca considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei.
Probele administrate inaintea primei instante raman castigate cauzei, iar procedurile probatorii care sunt defectuoase sau incomplete trebuie repetate, instanta de apel putand incuviinta orice alte masuri sau probe noi necesare solutionarii cauzei.
Din textul de lege mentionat reiese ca instanta de apel poate dispune refacerea sau completarea probatoriilor, numai in masura in care rezulta necesitatea acestora in vederea solutionarii cauzei, ori, in speta de fata, nu rezulta acest lucru.
Cu privire la apelul declarat de apelantul reclamantul, tribunalul a constatat ca prin actul de partaj voluntar nr.1372/1975 aflat la fila 6 dos.fond, mostenitorii defunctei au partajat bunurile ramase de pe urma acesteia.
In acest act de partaj voluntar se arata ca a primit suprafata de 2000. 600. 1800. 1800.
Referitor la apelanta parata, din cuprinsul actului de partaj voluntar, rezulta ca aceasta a declarat ca aceasta nu are niciun fel de pretentii asupra bunurilor partajate.Aceasta mentioneaza ca nu mai are niciun fel de pretentii deoarece drepturile ce i se cuvin, i-au fost compensate.
Sustinerea apelantului reclamant ca in realitate, iesirea din indiviziune nu s-a realizat, ca fiecare dintre mostenitori stapaneste fara a exista vreo delimitare a fost apreciată ca nejustificata, avand in vedere ca din actul de partaj voluntar depus in copie la instanta de fond rezulta ca au fost avute in vedere toate suprafetele de teren ce au apartinut defunctei.
In certificatul de mostenitor nr.349/1962 aflat la fila 8 dos.fond, rezulta ca de pe urma defunctei au ramas ca bunuri un teren loc de casa in suprafata de 200. si un teren faneata de 6000. precum si o casa de locuit aflata pe terenul de 200. si, insumand suprafetele de teren din actul de partaj voluntar aflat la fila 6 dosar fond cu terenurile cuprinse in certificatul de mostenitor mentionat, rezulta exact 6200.
Referitor la apelul declarat de apelanta parata, tribunalul a constatat ca terenul in suprafata de 2000.de la pct.Lacuri, nu a fost folosit de aceasta in mod exclusiv peste 30 de ani, aspect ce rezulta din raspunsurile la interogatoriu ale paratilor, G si.
Totodata, din declaratiile martorilor G si, rezulta ca terenul nu a fost folosit in mod exclusiv si sub nume de proprietar de apelanta parata.
Afirmatia ca terenurile dobandite de participantii la partajul voluntar insumeaza cca.3756, adica cel de-al doilea teren mentionat in contractul de vanzare-cumparare 185/1931 ( 1320. 546. 873. 1016.), aparand o diferenta de cca.2500 intre actul de partaj si realitate, a fost apreciată ca neintemeiata, fiind contrazisa de inscrisul intitulat act de partaj voluntar si certificatul de mostenitor nr.349/1962, din care rezulta exact suprafetele de teren ramase de pe urma defunctei si suprafetele de teren inscrise in actul mentionat prin care o parte din parti au convenit cu privire la partajarea terenurilor.
Critica apelantei parate ca in mod gresit instanta de fond a respins cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.846/1956 a fost reținută ca neintemeiata, motivat de faptul ca terenul ce a facut obiectul acestui act nu a fost proprietatea defunctei, iar pentru a fi invocata nulitatea actului juridic in cazul vanzarii lucrului altuia, trebuie facuta dovada nu numai a relei credinte, cum in mod corect a retinut prima instanta ci, si a conventiei frauduloase dintre partile contractante.
De altfel, in practica judiciara s-a statuat ca vanzarea lucrului altuia nu constituie cauza de nulitate, aspect retinut si de instanta de fond.
S-a constatat că nu sunt incidente disp.art.948 civ., care stabilesc conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii, respectiv capacitatea de a contracta, consimtamant valabil, obiect determinat si cauza licita.
Astfel,în speta se invoca reaua-credinta, respectiv cauza ilicita, dar nu s-a facut nicio dovada ca vanzatorii la data instrainarii au fost de rea-credinta pentru a fi indeplinite cerintele impuse de disp.art.948 civ.
Nu a rezultat din nicio proba a dosarului ca terenul ce a facut obiectul actului de instrainare incheiat in anul 1956 apartinut defunctei si nici ca acest teren este unul si acelasi cu terenul ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare nr.185/1931.
Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, susținând următoarele:
Hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece în mod greșit a respins critica din apel privind respingerea cererii de a se constata dreptul de proprietate asupra terenului de cca. 2000. - dobândit de defuncta prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 187/1931-, în baza uzucapiunii de peste 30 de ani.
Arată recurenta că motivarea instanței de apel este identică cu cea a instanței de fond și se rezumă practic la a susține că prin probele cauzei nu s-ar fi demonstrat suficient susținerile acesteia privind posesia îndelungată și continuă asupra terenului în cauză, făcând astfel o greșită interpretare a acestor probe și nu a avut în vedere o serie de aspecte privind coroborarea lor.
Astfel, susține recurenta, pârâții și au recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu că au lucrat terenul în cauză cca. 25 de ani cu titlu de arendă, pârâta fiind cea care l-a închiriat familiei, aceleași declarații dând și martorii audiați.
Mai arată recurenta că martorii propuși de reclamanți au dat declarații nerelevante deoarece nu au cunoscut situația terenului decât anterior anului 1975, nefiind utile cauzei.
În dovedirea susținerilor sale, recurenta a depus acte din care rezultă că a înscris terenul în rolul fiscal al familiei sale și a achitat taxele la zi, iar în privința celorlalți moștenitori, deși aceștia susțin că au stăpânit părți din teren și că au inclus bunul în actul de partaj voluntar, se ridică întrebări privind pasivitatea lor din ultimii 33 ani, partajul voluntar fiind întocmit în anul 1975, în această perioadă nici unul din moștenitori nu a tulburat în vreun mod posesia exercitată de aceasta.
Al doilea motiv privește faptul că în mod nelegal s-a respins cererea de constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 846/1956, deoarece terenul ce face obiectul acestui contract nu a aparținut vânzătoarului, ci a fost proprietatea exclusivă a defunctei, autoarea recurentei, cumpărat de aceasta prin contract autentic de vânzare-cumpărare, la încheierea primului contract profitându-se de coincidența de nume.
În atare situație, avem de a face cu un act în care vânzătorii nu sunt proprietarii dreptului ce s-a înstrăinat, deci nu puteau transmite proprietatea asupra terenului în cauză.
Fiind vorba de vânzarea lucrului altuia, făcută cu rea-credință, situației îi erau aplicabile dispozițiile art.948 Cod civil, nulitatea absolută a contractelor încheiate cu rea-credință, la dosar neexistând nici o probă din care să reiasă că terenul ar fi aparținut vânzătorilor.
În cauză este necesară efectuarea unei expertize topo care să demonstreze fără dubiu dacă terenul înstrăinat prin contractul nr.846/1956 este unul și același cu cel dobândit de prin contractul de vânzare-cumpărare 185/1931.
În consecință solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și restituirea cauzei la tribunal pentru administrarea de probe, iar în subsidiar, admiterea recursului și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 846/1956 și a actului de partaj voluntar.
Curtea,examinând decizia recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente în cauză constată că recursul e nefundat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Raportat la disp. art. 304 proc.civ. din codul d e procedură civilă în vigoare, la faptul că pct.11 din art.304 din vechiul cod de procedură civilă, ce prevedea ca motiv de recurs situația în care hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt,decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate,a fost abrogat prin OUG nr.138/2000, Curtea urmează a nu mai lua în discuție primul motiv de recurs,prin care recurenta invocă greșita respingere a capătului de cerere privind constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului de 2000 mp situat în, pct. Lacuri, acesta fiind un aspect ce vizează interpretarea de către instanță a probatoriului administrat.
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.846/1956, pentru ca terenul înstrăinat prin acesta ar fi fost proprietatea exclusiva a defunctei, cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.185/1931,ci nu proprietatea vânzătorului, caz în care în speță ar fi incidente dispozițiile privind vânzarea lucrului altuia,raportat la împrejurarea că din niciuna dintre probele administrate în cauză nu reiese că terenul în litigiu ar fi fost proprietatea defunctei, din cuprinsul său rezultând că 600mp erau proprietatea vânzătoarei -,conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.553/1935 de Judecătoria Mixtă S,iar restul proprietatea vânzătorului, conform art.30. și 2524 mp prin moștenire de la defuncta sa mamă -,decedată în 1914, Curtea urmează a constata că în mod legal s-a reținut prin decizia recurată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile invocate,cu atât mai mult cu cât nu s- făcut dovada că acesta ar fi fost încheiat de vânzător în frauda dreptului defunctei și cu complicitatea cumpărătorului,și nici proba identității dintre acesta și cel ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.185/1931.
Din considerentele susmenționate,dat fiind că în cauză nu e incident motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 proc.civ.,în baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei nr. 305/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Va lua act că intimații și nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de domiciliată în,-, jud. P, împotriva deciziei nr. 305 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliat în com. sat nr. 426, jud. P, domiciliați în com.,- jud. P, pârâții domiciliat în com., jud. P prin procurator domiciliat în com. sat nr. 426, jud. P, domiciliată în com., nr. 460, jud.P, domiciliată în com., nr. 111,.1,.2,. 6, jud. P, prin procurator domiciliat în com. sat nr. 426, jud. P, domiciliată în com., str. -, jud.P, domiciliați în com., jud.P, domiciliat în com.,- jud.
Ia act că intimații și nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - C - -
Grefier,
Red.PM
18 ex./15.12.2009
f- Judecătoria Câmpina
a- Tribunalul Prahova
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Radu Adriana MariaJudecători:Radu Adriana Maria, Pană Constanța, Panait
