Obligație de a face. Decizia 1019/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
- Secția civil și pentru cauze cu minori și de familie -
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1019
Ședința public din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Radu Adriana Maria
Judector: -
Judector: -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta Român - Comunitatea P, cu sediul în- județul D, împotriva deciziei civile nr. 97 din 18 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta - domiciliat în P,-, județul
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurenta reclamant Român - Comunitatea P, reprezentat de avocat din cadrul Baroului B, lipsind intimata pârât -.
Procedura legal îndeplinit.
Recurs timbrat cu chitanța nr.- din 10 decembrie 2009 în valoare de 5,00 lei reprezentând tax judiciar de timbru și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, anulate la dosar.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Se mai învedereaz c prin intermediul Serviciului Registratur s-a depus la dosar de ctre intimata-pârât - note scrise, înregistrate sub nr. 19603 din 10 decembrie 2009, prin care solicit în principal reținerea tardivitții introducerii recursului, iar în subsidiar respingerea ca nefondat.
Curtea, verificând actele și lucrrile dosarului, nu înțelege s pun în discuția prților cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, solicitat prin reprezentant, întrucât apreciaz c procesul verbal de comunicare a deciziei Tribunalului Dâmbovița este nul faț de cele precizate de agent, în sensul c a realizat comunicarea hotrârii prin afișare, nici o persoan de la punctul 1 nefiind gsit, cu toate c s-a trecut și o persoan fizic ca fiind primitorul comunicrii, care a și semnat.
Faț de împrejurarea c decizia nu a fost comunicat niciodat în condiții de regularitate procesual, Curtea apreciaz c reclamanta este și în prezent în termenul de declarare a recursului.
Avocat declar c nu mai are cereri de formulat și solicit cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația reprezentantului prții, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar artând în esenț c solicit admiterea acestuia fiind întemeiat pe dispozițiile artt.304 pct.7 Cod pr.civil, instanța de apel folosind motive contradictorii sau strine pricinii.
În concluzie solicit admiterea recursului și menținerea sentinței instanței de fond sau casarea deciziei tribunalului și trimiterea spre rejudecare la aceast din urm instanț. Cu cheltuieli de judecat.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrat pe rolul Judec toriei Pucioasa sub nr.1370/21.09.2007, reclamanta Român - Comunitatea Pac hemat în judecat pe pârâta - pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, aceasta s fie obligat s-și mute ușa de intrare și fereastra ce dau în curtea interioar a bisericii pe latura dinspre B- -, s foloseasc o poart separat de acces corespunztoare nr. poștal 52 care s fie poziționat în dreptul cldirii proprietate personal.
În motivarea cererii, reclamanta a artat c a dobândit cldirea prin actul de proprietate nr.9470/23.06.1995 și actul adițional din 09.09.1995.
A mai precizat reclamanta c la aceeași dat și de la același proprietar, pârâta a dobândit imobilul care se învecineaz cu al s
Având în vedere destinația special a proprietții cumprate - locaș de cult în actul de înstrinare s-au prevzut anumite clauze în legtur cu folosința unor prți comune ale proprietții înainte și dup moartea vânztorului anumite precizri fiind fcute și în actul adițional.
A mai susținut reclamanta c pârâta a înclcat aceste prevederi edificând o uș și o fereastr folosind aceeași poart împreun cu copiii pe care o folosesc și credincioșii, copiii deranjând liniștea în zilele când au loc oficieri ale slujbei creștine, c G, concubinul pârâtei, vine deseori sub influența alcoolului și provoac scandaluri și c potrivit clauzelor existente în actul adițional pârâta trebuia s se separe, mutându-și WC-ul.
În cauz au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatorii, probe testimoniale și proba cu expertiz tehnic specialitate construcții.
Dup administrarea probatoriilor Judec toria Pucioasaa pronunțat sentința civil nr. 822/03.07.2008 prin care a admis acțiunea și a obligat pârâta s-și mute ușa de intrare și fereastra ce dau în curtea interioar și s foloseasc o poart separat în dreptul cldirii.
Pentru a pronunța aceast sentinț, prima instanț a reținut c prin contractul de vânzare-cumprare autentificat sub nr. 9470/ 23.06.1995 a vândut reclamantei suprafața de 838,66 mp. teren loc de cas împreun cu dou corpuri de cas cu drept de uzufruct pe tot timpul vieții.
A mai reținut instanța c prin actul adițional la contractul de vânzare-cumprare din 9.09.1995 la art.9 se stipuleaz c în cazul în care vor aprea neînțelegeri de folosinț și posesie între reclamant și pârât creia aceeași proprietar i-a vândut cu clauz de întreținere 206,94 mp. și casa de teren dup decesul vânztoarei, se va trece la separația prevzut în actul adițional și anume a instalației de gaze, alimentarea cu ap, instalația electric, iar în același act adițional se menționeaz c pârâta va avea drept la intrarea și ieșirea pe poarta existent proprietatea reclamantei.
Pe de alt parte, din probele administrate în cauz rezult c exist o cale de acces comun pentru ambele prți pe care acestea au folosit-o dar așa cum declar martorul prin vizitele fcute de anumite persoane la pârât, copiii aceștia prin comportamentul neadecvat deranjeaz activitțile specifice bisericii.
Din raportul de expertiz efectuat în cauz rezult c prin modificrile fcute de pârâta la construcția sa afecteaz folosirea în bune condiții a imobilului de ctre reclamant și se poate folosi o alt cale de acces la strad prin aducerea la starea inițial a construcției.
Aceast consemnare coroborat cu depozițiile martorilor audiați în cauz duce la concluzia c, prin modificrile aduse locuinței pârâta a închis calea de acces spre curte afectând folosința reclamantei asupra imobilului proprietatea, astfel încât cererea reclamantei este întemeiat și legal.
Împotriva acestei hotrâri a declarat apel pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta a artat c motivarea este nejuridic, contradictorie și confuz
A mai precizat apelanta c, opereaz exceptio procesus, în sensul c suportul juridic al acțiunii este neadecvat în raport cu scopul urmrit și nu îl poate fundamenta.
Astfel, deși prin acțiunea formulat se tinde la încetarea unei servituți, instanța a admis acțiunea considerând c cererea este întemeiat pe dispozițiile art. 480 și urm. Codul civil, iar precizrile din concluziile scrise sunt lipsite de eficienț juridic neputând opera în sensul modificrii.
Pe de alt parte nu a mai fost audiat martorul solicitat de apelant, deși acesta a fost prezent la un termen anterior, s-au respins în mod nejustificat obiecțiunile la raportul de expertiz, fapt consemnat în încheierea dup care, în considerentele hotrârii, s-a reținut c nu au existat obiecțiuni, nu s-a fcut o analiz a probelor administrate în cauz, s-au ignorat mai multe aspecte și anume: intrarea și fereastra din spatele locuinței au existat și au fost folosite ca atare de fosta proprietar, renovarea fcut respectând vechea funcționalitate, fiind folosite pentru accesul în locuinț dar și pentru iluminarea și aerisirea acesteia, servitutea de trecere constituit pe o cale de acces comun este fundamentat pe un titlu respectiv pe convenția prților consemnat în actul adițional, modificrile de ordin constructiv și funcțional la care a fost obligat îi încalc grav dreptul de proprietate și prerogativele lui iar pretinsul comportament deranjant al copiilor si și ai pretinsului concubin este probat numai cu declarațiile martorilor practicanți ai cultului.
Totodat, soluția este în contradicție chiar cu raportul de expertiz în ce privește fereastra din spatele casei, instanța obligând-o s o mute în timp ce expertiza propune montarea unei sticle speciale.
Intimata reclamant a formulat întâmpinarea prin care a solicitat respingerea apelului artând c suportul juridic al acțiunii a fost adecvat, c motivul 2 este nesusținut, c s-au respins obiecțiile la expertiz pentru c judectorul care efectuase cercetarea la fața locului și cunoștea bine speța a înlturat oral toate propunerile de obiecțiuni ale aprtorului rmas fr replic și c argumentele invocate nu sunt fondate întrucât intrarea din spate în imobil nu a creat un drept de servitute iar intimata reclamant a fost de acord cu montarea unui zid de sticl.
La cererea apelantei pârâte a fost audiat martora și s-a dispus completarea raportului de expertiz întocmit la prima instanț, experta urmând s precizeze dac, la data cumprrii imobilului - 23 iunie 1995, existau ușa și fereastra spre curtea interioar și dac apelanta mai avea alt posibilitate de acces la construcția cumprat.
Întrucât apelanta pârât nu a depus la dosar dovada achitrii onorariului pentru expert, deși s-au acordat dou termene de judecat pentru aceasta și s-a pus în vedere apelantei s depun onorariul pentru expert sub sancțiunea decderii din prob, tribunalul, în baza art.170 alin. 3 Cod procedur civil rap. la art.298 Cod procedur civil, a deczut-o din proba încuviințat pe apelanta pârât.
Tribunalul Dâmbovița - Secția civil prin Decizia nr. 97/18.03.2009 a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacat în sensul c a respins acțiunea reclamantei și a respins și cererea de acordare a cheltuielilor de judecat formulat de ctre intimat.
Pentru a pronunța aceast hotrâre instanța de apel a reținut c, prin cererea de chemare în judecat, intimata reclamant a solicitat obligarea pârâtei apelante s-și mute ușa de intrare și fereastra ce dau în curtea interioar a bisericii pe latura dinspre B- -, aceasta urmând s foloseasc o poart separat de acces poziționat în dreptul cldirii proprietate personal dinspre B- -.
Din contractul de vânzare-cumprare cu clauz de întreținere autentificat sub nr. 9474/23.06.1995 și contractul de vânzare - cumprare autentificat sub nr. 9470/23.06.1995 rezult c, la data de 23.06.1995, numita a vândut apelantei pârâte - terenul în suprafaț de 206,94 mp. situat în P,-, împreun cu camerele 1 și 2 din casa aflat pe acest teren, cas tip parter în suprafaț construit de 32,87 mp. compus din sufragerie, dou dormitoare, buctrie, hol, dou încperi și teras exterioar acoperit și c, la aceeași dat, a vândut intimatei reclamante terenul în suprafaț de 838,66 mp. împreun cu alte dou corpuri de cas, situate pe terenul aflat în P,-.
Prin actul adițional la contractul de vânzare-cumprare nr. 9470/23.06.1995, prțile din procesul de faț au convenit c apelanta pârât și familia sa vor avea drept de acces la intrare și ieșire pe poarta existent a P - 4. la B- - - proprietatea.
A mai reținut tribunalul c din depozițiile martorilor audiați de prima instanț și de instanța de apel, și din raportul de expertiz tehnic judiciar întocmit la instanța de fond rezult c apelanta reclamanta intra și ieșea din imobilul proprietatea sa pe o poart comun cu cea a reclamantei intimate, c dup decesul vânztoarei, în anul 2001-2002, apelanta pârât - a edificat o camer în continuarea celor dou camere, c accesul în acea camer nou construit se face prin curtea intimatei reclamante, pârâta folosind calea de acces existent pe terenul reclamantei, c acea încpere a fost construit în locul unei magazii din lemn la care apelanta avea acces tot prin curtea intimatei reclamante, c în locul magaziei din lemn apelanta a construit o camer de locuit din crmid în prelungirea a ceea ce fusese înainte, c se putea intra pe ușa magaziei direct din curte, iar poziția ușii actuale este la fel ca poziția pe care o avea ușa de la magazie, c pe aceeași uș de la magazie se fcea accesul în cas, magazia fiind lipit de casa veche, c în magazie se putea intra și dinspre curte și din cas, c în camera nou construit, în dreapta ușii, exist o fereastr și c peretele exterior este singurul perete exterior, ceilalți pereți fiind spre alte camere.
Totodat, tribunalul a constatat c terenul intimatei reclamante era grevat în favoarea reclamantei de o servitute constituit prin titlu respectiv prin actul adițional la contractul de vânzare -cumprare autentificat sub nr. 9470/1995, servitute care permitea accesul - intrarea și ieșirea reclamantei apelante în și din imobilul proprietatea sa prin poarta proprietatea intimatei reclamante și terenul proprietatea acesteia și c, deși intimata reclamant, nu a precizat temeiul juridic al cererii de chemare în judecat, din motivarea în fapt a cererii - se solicit mutarea ușii de intrare ce dau în curtea interioar și folosirea unei porți separate de acces poziționat în dreptul cldirii pentru c familia apelantei și apelanta deranjeaz liniștea și împiedic oficierea slujbelor religioase, reiese c aceasta dorește încetarea servituții ce greveaz fondul su și nu schimbarea traseului servituții, schimbare ce presupune ca proprietarul fondului supus s ofere un alt loc ce ar avea aceeași "înlesnire" pentru exercitarea drepturilor sale, ceea ce nu este cazul în speța de faț unde reclamanta intimat nu a oferit alt loc de exercitare a servituții ci doar a solicitat desființarea ușii de acces, accesul pârâtei apelante la construcție urmând s se fac pe terenul proprietatea acesteia,pe o poart ce se va practica în gardul de la strad.
În raport de aceast calificare și de situația de fapt reținut mai sus, întrucât situația obiectiv a celor dou fonduri - dominant și aservit - se menține aceeași ca la data dobândirii imobilelor de la autorul comun, tribunalul a apreciat c, în mod greșit instanța de fond a fcut aplicarea în cauz a dispozițiilor art. 475, 480 și 1073 Codul civil, dispoziții care nu sunt incidente în cauz și c, faț de dispozițiile art. 634 Codul civil, se impunea respingerea primului capt de cerere, motivarea instanței de fond în sensul c "prin modificrile aduse locuinței s-a închis calea de acces spre curte a pârâtei afectând folosința reclamantei asupra imobilului proprietatea sa" fiind nu numai neinteligibil dar și strin de natura pricinii.
În ce privește cel de-al doilea capt de cerere referitor la mutarea ferestrei practicate de pârâta apelant în peretele exterior al camerei construite în locul magaziei și în continuarea celor dou camere cumprate de aceasta, tribunalul a constatat c și cu privire la acest capt de cerere motivarea soluției de admitere este strin de natura pricinii iar instanța de fond a fcut în mod greșit aplicarea în cauz a dispozițiilor art. 475, art. 480 și art. 1073 Codul civil, dispoziții care nu sunt incidente în cauz în condițiile în care art. 475 din Codul civil prevede c "(1) poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificrile stabilite de legi.(2)Bunurile care sunt ale particularilor sun administrate și nu pot fi administrate și nu pot fi înstrinate decât dup regulile și formele prescrise anume pentru ele.", art. 480 din Codul civil definește dreptul de proprietate prin atributele sale("Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, îns limitele determinate de lege.") iar art. 1073 din Codul civil se refer la executarea silit în natur o obligațiilor și executarea indirect (prin echivalent) a obligațiilor (" Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exact a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdunare.").
Faț de cele reținute mai sus și având în vedere c cererea reclamantei intimate are ca obiect obligarea pârâtei apelante la mutarea ferestrei practicate în peretele ce formeaz linia de hotar dintre proprietți pe latura dinspre strad (B- -) și nu desființarea ferestrei de vedere practicat de reclamanta intimat, tribunalul a apreciat c, faț de principiul disponibilitții și dispozițiile art. 129 alin. 4 Cod procedur civil, se impune respingerea cererii intimatei reclamante întrucât aceasta nu poate fi obligat la practicarea unei ferestre pe latura dinspre strad a construcției sale, reclamanta fiind liber s dispun cu privire la necesitatea deschiderii unei ferestre pe acea latur a imobilului s
Susținerea intimatei reclamante fcut prin întâmpinarea formulat în apel în sensul c ar fi fost de acord cu montarea unui zid de sticl nu poate fi primit întrucât reclamanta nu și-a modificat cererea de chemare în judecat în acest sens iar din practicaua sentinței apelate rezult c aprtorul reclamantei a solicitat "admiterea cererii așa cum a fost formulat, obligarea pârâtei s mute ușa de intrare și fereastra", achiesând la concluziile expertei numai cu privire la astuparea ușii și la soluționarea privind cel de-al doilea capt de cerere,cel referitor la folosirea porții separate de acces.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs recurenta a artat c, motivarea instanței de apel conține grave erori de fapt și de drept inducând o stare general de confuzie în firul logic al motivrii și elemente strine pricinii.
A mai precizat recurenta c în ceea ce privește confuzia referitoare la calitatea celor dou prți în cadrul procesului civil este de înțeles dar nu este de acceptat, pentru o instanț european, cum este cea român.
Pe de alt parte, instanța concluzioneaz c reclamanta a cerut "încetarea servituții ce greveaz fondul su și nu schimbarea traseului servituții "concluzie ce este strin cauzei, de vreme ce s-a solicitat constatarea lipsei servituții pentru terenul din spate al apelantei - pârâte, și folosirea zidului de la strad - B- - pentru ușa de intrare în cas, pe terenul proprietatea sa.
Totodat, instanța de apel afirm c reclamanta a cerut desființarea ușii de acces, când de fapt a solicitat prin cererea introductiv mutarea ușii de acces din curtea interioar și a ferestrei - ceea ce este cu totul altceva, fapt ce conduce la prezumția c instanța de apel este la începutul unei grave erori de fapt în poziționarea imobilului și a locului celor dou intrri în casa de locuit proprietatea apelantei - pârâte, despre care am fcut vorbire.
, instanța de apel afirm c terenul reclamantei este grevat de o servitute în favoarea apelantei - pârâte și vorbește apoi de spre ușa de acces - fr s precizeze care uș, dar se refer, la ușa din spate - asociere de idei complet eronat și strin cauzei.
A învederat recurenta c, a existat o ieșire pe ușa din spate pentru terenul din spate - în form deosebit de cea de azi dar, acest teren a fost folosit integral de pârât prin construcția ilegal a celor dou camere și hol - pân la limita de hotar.
Pârâta ar fi trebuit s aib acordul recurentei pentru aceast nou ieșire, pentru c ea se deschidea pe proprietatea sa. Ori acest acord nu i-a fost niciodat și nici nu a obținut mcar autorizația de construcție legal, care ar fi prevzut, eventual, acest drept de trecere.
Pentru aceast ieșire dinspre curtea interioar a Bisericii nu exist servitute, a existat servitute doar pentru ușa din faț, de a ieși pe poarta comun la strad și acesta este esența litigiului.
Pe de alt parte, la primul capt de cerere s-a cerut mutarea ușii și a ferestrei, instanța fiind astfel în eroare.
Astfel la captul al doilea de cerere s-a solicitat practicarea unei porți separate în gradul de la strad - așa cum a reținut instanța de apel, aspect pe care l-a artat ca fcând parte din primul capt de cerere, fapt ce confirm prezumția recurentei de eroare de fapt și anume, instanța confund ușa din faț cu ușa din spate și c ușa din spate ar avea legtur cu poarta comun.
Recurenta a învederat c motivarea instanței este confuz și strin de natura pricinii pentru c au solicitat de fapt, revenirea la situația inițial din titlu care prevedea uș de acces în construcție și fereastr, doar pe partea dinspre strad - B- -, iar nu obligarea pârâtei la construcția ferestrei sale pe latura zidului dinspre strad - astfel cum interpreteaz eronat instanța. Și aceasta pentru faptul c acea fereastr exist dintotdeauna, dar are un alt format - iar atunci când se ca practica lâng ea și ușa prevzut în titlu va avea desigur, formatul inițial, mai mic.
Faptul c reclamanții au fost de acord cu propunerea expertului de a se practica un zid
semi - opac cu crmid tip Nevada, a fost un act de îngduinț care nu a înlocuit cererea introductiv, și nici nu a condus la ineficacitatea cererii cu privire la mutarea ferestrei, pentru c ea era de fapt secundar solicitrii principale, și anume, mutarea ușii, adic desființarea accesului pe aceast uș pentru care nu exist servitute legal. a propus o soluție inginereasc, tehnic, practic, iar judectorul o soluție bazat pe drept. Cele dou soluții nu sunt antagonice, nu sunt contrare.
Astfel, nu exist nici o contradicție între cererea de mutare a ușii și ferestrei și achiesarea la soluția expertului de a permite folosirea unor crmizi de sticl pentru pârâți - fapt ce pe reclamanți nu îi deranjeaz cu nimic, pentru c nu ne aduce nicio atingere dreptului nostru de proprietate - așa cum s-a întâmplat pân acum, prin folosirea abuziv a acelei intrri, cu inconvenientele despre care am relatat.
Cu privire la al doilea capt de cerere recurenta a artat c pârât posed prin titlu și terenul de la strad, în care exist o grdiniț de.
Intimata a formulat și depus la dosar note scrise.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrrilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține urmtoarele:
Reclamata a investit inițial Judec toria Pucioasa cu o cerere având mai multe petite și anume: obligarea pârâtei s își mute ușa de la intrare și fereastra ce dau în curtea interioar bisericii pe latura dinspre B-ul -, obligarea aceleiași pârâte s foloseasc o poart separat de acces corespunztoare nr. poștal 52, iar conform clauzelor existente în actul adițional la contractul de vânzare cumprare s-și mute WC și s-și construiasc o pivniț pe terenul s
Din înscrisurile aflate la dosar se reține c prțile au calitate de proprietari ai unor fonduri învecinate.
Pe de alt parte, în baza actului adițional la contractul de vânzare - cumprare nr. 9470/23.06.1995 a fost instituit în favoarea intimatei pârâte din cauza pendinte și în sarcina recurentei reclamante din litigiul de faț un drept de intrare și ieșire pe poarta existent a P- 4 ml la B-ul - proprietatea acesteia din urm, acces la WC P și la pivnița de sub beciul aceleiași prți.
Totodat, așa cum se reține și din concluziile raportului de expertiz efectuat în fața primei instanțe pârâta avea acces la strad în baza actelor prin poarta existent la B-ul -, proprietatea
Ori, așa cum în mod legal a reținut și instanța de apel solicitrile reclamantei vizând obligarea pârâtei la mutarea ușii de la intrare și folosirea unei porți separate de acces corespunztoare nr. poștal 52 au ca obiect tocmai încetarea servituților care au fost constituite în favoarea intimatei prin actul mai sus menționat, de vreme ce solicit ca acesta s foloseasc o poart separat de acces,care s fie poziționat în dreptul cldirii personale a acesteia, s își mute WC - ul și s construiasc o pivniț pe terenul s.
Așa fiind criticile recurentei potrivit cu care instanța concluzioneaz c reclamanta a cerut "încetarea servituții ce greveaz fondul su și nu schimbarea traseului servituții "concluzie ce este strin cauzei, de vreme ce s-a solicitat constatarea lipsei servituții pentru terenul din spate al apelantei - pârâte, și folosirea zidului de la strad - B- - pentru ușa de intrare în cas, pe terenul proprietatea sa, sunt nefondate.
sunt nefondate și criticile recurentei în sensul c, instanța de apel afirm c reclamanta a cerut desființarea ușii de acces, când de fapt a solicitat prin cererea introductiv mutarea ușii de acces din curtea interioar și a ferestrei - ceea ce este cu totul altceva, fapt ce conduce la prezumția c instanța de apel este la începutul unei grave erori de fapt în poziționarea imobilului și a locului celor dou intrri în casa de locuit proprietatea apelantei - pârâte, despre care a fcut vorbire.
Mutarea ușii de acces de care face vorbire recurenta urma a se face tocmai pentru ca aceasta s permit ieșirea pârâtei la calea public pe un alt loc decât poarta existent proprietatea reclamantei ș s o împiedice la folosirea dependințelor.
De altfel, așa cum s-a menționat mai sus reclamanta, contrar clauzelor contractuale a solicitat obligarea pârâtei la realizarea altor dependințe - respectiv WC și pivniț.
Criticile recurentei în sensul c motivarea instanței de apel conține grave erori de fapt și de drept inducând o stare general de confuzie în firul logic al motivrii și elemente strine pricinii sunt nefondate.
Considerentele instanței de apel sunt clare, concise și au la baz o corect stabilire a situației de fapt și o aplicare corespunztoare a dispozițiilor legale incidente.
Susținerile recurentei în sensul c a existat o ieșire pe ușa din spate pentru terenul din spate - în form deosebit de cea de azi dar, acest teren a fost folosit integral de pârât prin construcția ilegal a celor dou camere și hol - pân la limita de hotar, iar pârâta ar fi trebuit s aib acordul recurentei pentru aceast nou ieșire, pentru c ea se deschidea pe proprietatea sa, acord nu i-a fost niciodat și nici nu a obținut mcar autorizația de construcție legal, care ar fi prevzut, eventual, acest drept de trecere, chiar dac ar fi reale o îndreptțesc pe acesta la efectuarea altor demersuri, inclusiv judiciare dar nu s formuleze o cerere având petitele menționate în precedentul prezentelor considerente.
Criticile recurentei în sensul c, la primul capt de cerere s-a cerut mutarea ușii și a ferestrei, instanța fiind în eroare, la captul al doilea de cerere solicitându-se practicarea unei porți separate în gradul de la strad, aspect pe care l-a artat ca fcând parte din primul capt de cerere, fapt ce confirm prezumția recurentei de eroare de fapt și anume, instanța confundând ușa din faț cu ușa din spate și c ușa din spate ar avea legtur cu poarta comun sunt nefondate.
Instanța de apel nu a fcut altceva decât s grupeze solicitrile din petitele cererii inițiale în funcție de obiectul acestora și de normele aplicabile, unele vizând dreptul de trecere al pârâtei, iar alte fereastra practicat de ctre aceasta.
Curtea nu poate avea în vedere nici susținerea recurentei în sensul c, motivarea instanței este confuz și strin de natura pricinii pentru c a solicitat de fapt, revenirea la situația inițial din titlu care prevedea uș de acces în construcție și fereastr, doar pe partea dinspre strad - B- -, iar nu obligarea pârâtei la construcția ferestrei sale pe latura zidului dinspre strad.
În legtur cu mutarea ușii, așa cum s-a artat mai sus aceasta urma a se face pentru a permite pârâtei ieșirea la calea public pe terenul su, ceea ce contravine convenției potrivit cu care ieșirea se fcea pe terenul proprietatea reclamantei și pe poarta proprietatea aceleiași prți.
Criticile recurentei în sensul c faptul c reclamanții au fost de acord cu propunerea expertului de a se practica un zid semi - opac cu crmid tip Nevada, a fost un act de îngduinț care nu a înlocuit cererea introductiv, și nici nu a condus la ineficacitatea cererii cu privire la mutarea ferestrei, pentru c ea era de fapt secundar solicitrii principale, și anume, mutarea ușii, adic desființarea accesului pe aceast uș pentru care nu exist servitute legal, iar inginerul a propus o soluție inginereasc, tehnic, practic, iar judectorul o soluție bazat pe drept sunt de asemenea nefondate.
Astfel, de vreme ce prin cererea de chemare în judecat reclamanta a solicitat obligarea pârâtei s își mute fereastra, dac achiesa la soluția tehnic propus de expert trebuia s își modifice în mod corespunztor petitul inițial, instanța fiind chemat s se pronunțe în virtutea principiului disponibilitții care guverneaz procesul civil numai asupra obiectul acțiunii astfel cum a fost formulat.
Instanței nu îi este permis s dea mai mult, mai puțin sau altceva decât s-a cerut.
Mai mult decât atât prima instanț a dispus mutarea ferestrei, iar reclamanta nu a formulat critici cu privire la aceasta.
Pe de alt parte, faptul c intimata posed teren la strad nu este de natur a închide acesteia accesul pe poarta reclamantei, de vreme ce aceasta a fost stabilit prin convenție productoare și în prezent de efecte juridice.
Pentru toate motivele artate, având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea urmeaz s resping recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Român - Comunitatea P, cu sediul în- județul D, împotriva deciziei civile nr. 97 din 18 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta - domiciliat în P,-, județul D, ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi, 10.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTORI,
- - - - -
fiind în co
semneaz președintele instanței
GREFIER,
Red
4 ex/07.01.2010
nr- Judec toria Pucioasa
a- Tribunalul Dâmbovița Secția civil
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Radu Adriana MariaJudecători:Radu Adriana Maria, Pană Constanța, Panait