Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr.1186

Ședința publică din 24 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu

JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți și G împotriva deciziei civile nr.136/A/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați PRIMĂRIA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL, ȘI G, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs legal timbrat cu 14 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 18.11.2009, când pronunțarea a fost amânată pentru acest termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.136/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost respins apelul declarat de reclamanții și G împotriva sentinței civile nr.7755/11.06.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții Primăria prin Primar, Consiliul Local, și

Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, după cum urmează:

Reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții ca instanța să dispună anularea planului de dezmembrare întocmit de inginer cu privire la imobilul înscris în CF 2938 top 215-216/; să constate că prin acest plan au fost privați de 56 mp din dreptul lor de proprietate; să dispună rectificarea cărții funciare ale pârâților prin scăderea din acestea a suprafeței de 56 mp ce se suprapune peste terenul proprietatea lor.

În motivare au invocat că la cererea pârâtei a fost întocmit planul de dezmembrare contestat, plan care i-a privat de suprafața de 56 mp.

În drept au invocat dispozițiile art.481 civ.

Prin sentința civilă nr.7755/11.06.2008, instanța a respins cererea de chemare în judecată.

Pentru a dispune astfel, a avut în vedere că solicitare de constatare a nulității absolute a planului de dezmembrare este inadmisibilă, câtă vreme acesta reprezintă un act premergător unor operațiuni juridice.

Cererea în constatare a fost respinsă ca inadmisibilă, reclamanții solicitând constatarea unei stări de fapt.

În fine, cererea de rectificare a cărții funciare a fost respinsă ca neîntemeiată, nici unul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art.36 din Legea 7/1996 nefiind întrunite în cauză.

Pentru a respinge apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței, instanța a avut în vedere că planul de dezmembrare a cărui anulare se cere are natura unei probe, nu a unui act juridic în sensul manifestării de voință făcută cu intenția de da naștere, modifica sau stinge efecte juridice. Pe de altă parte, acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă persoana interesată are la îndemână o cerere în realizare.

În fine, rectificarea cărții funciare nu poate fi dispusă câtă vreme, ca temei al cererii, reclamanții au invocat nevalabilitatea planului de dezmembrare a cărui nulitate nu poate fi dispusă, conform celor mai sus arătate.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

În motivare au invocat neobservarea probelor administrate (expertiza topografică depusă la dosar, concluziile d-lui expert ) și faptul că la planul contestat au fost deposedați de suprafața de 56 mp teren.

Au mai invocat existența a două cărți funciare cu doi proprietari diferiți vizând aceeași suprafață de teren.

Au relatata istoricul dobândirii terenului în litigiu și s-au referit la dispozițiile art.8 din DL 42/1990.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Pe cale de întâmpinare, Primăria și Consiliul Local au solicitat respingerea recursului.

Legal citate, celelalte părți nu au formulat întâmpinări în cauză.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 pr.civ. față de dispozițiile art.299 și următoarele pr.civ. și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

Reclamanții au solicitat anularea unui plan de dezmembrare în baza căruia s-a procedat la scoaterea la licitație a unor suprafețe de teren, afirmativ cu consecința lipsirii reclamanților de o suprafață de 56 mp din proprietatea lor.

Cum nulitatea este sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, instanța de recurs observă că, așa cum în mod corect s-a reținut în cauză, un plan de dezmembrare prin el însuși nu este un act juridic în sensul celor mai sus arătate ci este mijlocul de probă pe care partea interesată își întemeiază susținerile, urmând ca (și) în baza acestei probe să procedeze la săvârșirea unui act destinat să dea naștere, să modifice sau să raporturi juridice (în cauza de față, conform susținerilor recurenților, actul vânzării la licitație).

Sintetizând, nu planul în sine este cel de natură a prejudicia drepturile reclamanților ci manifestarea de voință a Consiliului Local de a scoate la licitație terenurile arătate de reclamanți, exprimată într-un act emis de organul administrației publice locale (hotărâre, contract etc.).

Este adevărat că efectele planului contestat pot fi înlăturate însă, cum în mod corect au reținut instanțele, nu pe calea cererii în constatare cu care instanța a fost sesizată ci în cadrul unei eventuale cereri în realizare.

Or, după ce inițial reclamanții învederează că au sesizat instanța cu o cerere în revendicare (fila 74 dosar fond), au revenit arătând expres că prezenta cerere nu este una în revendicare, ei nesolicitând terenul ci doar modificarea cărții funciare întocmite în baza planului a cărui anulare se cere (fila 93 dosar fond).

Având în vedere aceste considerente, instanța reține că solicitarea de rectificare/modificare a cărților funciare formulată de reclamanți, având caracter accesoriu față de cererea de anulare a planului a fost în mod legal respinsă de instanțe.

Cererea de obligare a pârâtei Primăria Comunei prin Primar la efectuarea demersurilor prevăzute de DL 42/1990 are natura unei cereri noi în sensul art.316 pr.civ. raportat la art.294 al.1 pr.civ. și nu poate fi primită în acest ciclu procesual.

Ea poate fi, însă, formulată în caz de refuz al pârâtei în condițiile prevăzute de dispozițiile art.109, 112.pr.civ.

Celelalte susțineri ale recurenților vizează afirmata nepronunțare asupra unor mijloace de probă sau dovezi administrate sau afirmate greșeli de fapt, critici ce nu pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.1-9.pr.civ.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 pr.civ. raportat la art.304, 306 al.2 pr.civ. instanța va respinge recursul declarat de reclamanții și G împotriva deciziei civile nr.136/A/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții și G împotriva deciziei civile nr.136/A/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.11.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu

G - - - - -

Grefier,

- -

Red.FȘ/25.11.2009

Tehnored.MM/2 ex/22.12.2009

Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.

Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,

Președinte:Gheorghe Oberșterescu
Judecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Timisoara