Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1185/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr.1185

Ședința publică din 24 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu

JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții recurenți și împotriva Deciziei civile nr.110 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată -, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs legal timbrat cu 200 lei taxă judiciară de timbru și 15 lei timbru judiciar.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.11.2009 când pronunțarea a fost amânată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.110 din 18 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis apelul declarat de reclamanții și - împotriva Sentinței civile nr.7888/29.10.2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâților și și, în consecință, a dispus predarea posesiei și folosinței către reclamanți a apartamentului nr.1 înscris în CF nr.63633 A, nr.top 1589/I/a și a dispus evacuarea pârâților din același apartament, respingând acțiunea reconvențională a pârâților pentru încetarea dreptului de uzufruct.

Inițial, în prima fază procesuală, judecătoria a respins acțiunea principală formulată de reclamanți și a admis cererea reconvențională formulată de pârâți, sens în care a constatat încetarea dreptului de uzufruct al reclamanților principali asupra apartamentului nr.1 înscris în CF nr.63633 A, nr.top 1589/I/a, prin renunțare tacită, dispunând radierea dreptului de uzufruct înscris asupra imobilului de mai sus.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că asupra imobilului înscris în CF nr.63633 A cu nr.top.1589/I/a apartamentul cu nr.1 în suprafață de 89 mp situat în A- cât și asupra imobilului înscris în cf.37175 A cu nr.top.1589/I/b apartamentul nr.1/a în suprafață de 47 mp situat în A,- sunt înscriși în coala de carte funciară pârâții u și soția u Licia în calitate de proprietari iar reclamanții și soția în calitate de beneficiari ai dreptului de uzufruct viager. Cele două apartamente au fost cumpărate de părți în anul 2004 prin contractele de vânzare cumpărare autentificate la Biroul Notarial Public,sub nr.3795/15.07.2004 și nr.3796/17.07.2004 ocazie cu care părțile au stabilit de comun acord înscrierea în cartea funciară a dreptului părților așa după cum s-a arătat pârâții u și soția u în calitate de proprietari iar reclamanții și soția în calitate de beneficiari ai dreptului de uzufruct viager asupra ambelor apartamente.

Instanța de fond a mai reținut că in anul 2004 de la cumpărarea apartamentelor reclamanții au locuit și locuiesc în prezent în apartamentul nr.1/a, iar pârâții de la același moment au locuit și locuiesc în prezent în apartamentul nr.1 existând o înțelegere între părți în acest sens ca reclamanții să ocupe apartamentul nr.1/a mai mic, iar pârâții apartamentul nr.1 care avea o suprafață mai mare, pârâții locuind cu fiica lor în vârstă de 12 ani rezultă intenția reclamanților de a renunța în mod tacit în sensul dispozițiilor legale arătate la dreptul de uzufruct asupra apartamentului nr.1 (art.561 civ.), astfel că nu a putut reține cererea reclamanților în sensul de a fi obligați pârâții la predarea posesiei și folosinței apartamentului nr.1 și de a fi obligați la evacuarea din acest apartament din moment ce înșiși reclamanții au renunțat tacit așa după cum s-a reținut la dreptul de uzufruct asupra acestui apartament, considerente pentru care instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată și a admis cererea reconvențională.

Prin cererea de apel, reclamanții apelanți și au solicitat admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii lor în sensul obligării pârâților să le predea posesia și folosința apartamentului nr.1 înscris în CF nr.63633

În motivarea apelului s-a arătat că instanța interpretat greșit că au renunțat tacit la dreptul de uzufruct asupra imobilului nr.1 din-. În principiu renunțarea este un act juridic unilateral, iar aprecierea se face prin două elemente hotărârea exteriorizată și motivul determinant, care nu există și nici din declarațiile martorilor audiați nu rezultă că s-ar fi înțeles să renunțe la dreptul de uzufruct. Din răspunsurile la interogatoriu luat părților rezultă că reclamanții au cumpărat uzufructul, iar pârâții nuda proprietate, și s-au înțeles ca pârâții să beneficieze după moartea lor de unirea uzufructului cu nuda proprietate și să devina deplini proprietari.

Au mai arătat că instanța de fond a motivat hotărârea pe înțelegerea dintre părți, dar a soluționat încetarea uzufructului prin renunțare tacită, dar voința unilaterală de a renunța trebuia să fie expresă, consemnată într-un înscris, ceea ce în speță nu există. În cazul renunțării tacite la dreptul de uzufruct din circumstanțele cauzei și din probe rezultă că această condiție pentru stingerea uzufructului nu este îndeplinită.

Tribunalul a apreciat că este întemeiat apelul reclamanților, pe baza considerentelor ce în continuare sunt enunțate.

Prima instanță a reținut greșit că a încetat dreptul de uzufruct al reclamanților prin renunțare tacită.

Dreptul de uzufruct este un drept real cu caracter atât personal cât și real, conferind titularului său posesia și folosința asupra bunului.

Potrivit art.557 civil, dreptul de uzufruct se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea sau aceleiași persoane în ambele calități, de proprietar și uzufructuar, prin neuz o perioadă de 30 de ani, și prin totala desființare a lucrului.

Prin urmare, instanța de apel a schimbat hotărârea primei instanțe și a admis acțiunea principală, în sensul că a dispus predarea posesiei și folosinței apartamentului nr.1 către reclamanți, precum și evacuarea pârâților, respingând cererea lor reconvențională.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe.

În motivare, pârâții recurenți au invocat dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. susținând că decizia atacată este nelegală, deoarece instanța de apel a dat o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art.557 și 561 din Codul civil care stabilesc că dreptul de uzufruct se poate stinge și prin renunțarea uzufructuarului, renunțare care poate fi făcută expres sau tacit.

Că, între părțile litigante s-au statornicit raporturi specifice partajului de folosință, pe baza căruia au convenit ca ei să exercite posesia și folosința asupra apartamentului nr.1, prin renunțare tacită, implicită a uzufructuarilor asupra acestuia, iar reclamanții intimați asupra apartamentului nr.1a.

Recurenții au mai arătat că renunțarea intimaților la dreptul de uzufruct a fost confirmată prin interogatoriul luat de către prima instanță care se coroborează cu probele testimoniale administrate în cauză.

Recurenții au susținut, de asemenea, că instanța de apel s-a limitat strict la înțelesul conținutului art.557 civ. făcând abstracție de termenii înțelegerii părților, precum și de interferența între cauzele de stingere a dreptului de uzufruct, a convenției părților și partajului de folosință intervenit între acestea.

Totodată, au învederat că nu poate fi însușit punctul de vedere exprimat de instanța de apel, conform căruia renunțarea la dreptul de uzufruct nu poate fi decât expresă, deoarece contravine doctrinei și jurisprudenței, care au statuat că renunțarea poate fi expresă sau tacită, unilaterală sau convențională.

La punctul doi al motivelor de recurs, recurenții au arătat că, potrivit art.970 civ. nudul proprietar și uzufructuarul trebuie să-și exercite drepturile cu bună credință, text în raport de care nudul proprietar are dreptul de a pretinde restrângerea obiectului uzufructului în măsura în care întinderea acestuia nu este spre folosința și necesitarea uzufructuarului.

La punctul trei al motivelor de recurs, pârâții recurenți au arătat că în cauză, fiind dovedit partajul de folosință intervenit între părți, prin recunoașterea uzufructuarilor, el își produce efectele întocmai ca un partaj judiciar, cu deosebire că are caracter temporar și nu definitiv, iar caracteristica de bază a partajului de folosință rezidă în aceea că părțile copartajante au posibilitatea de delimitare a exercițiului drepturilor dobândite asupra bunurilor imobile, care să le confere o manifestare exclusivă asupra acestora.

Astfel, recurenții au învederat că instanța de apel trebuia să observe că înțelegerea părților privind partajul de folosință are semnificația stabilită de art.969 civ.

Reclamanta intimată a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 17.06.2009, înscris care a fost calificat ca având rolul unor concluzii scrise, pentru aceea că nu a fost depus în termenul prevăzut de art.308 al.2 pr.civ.

Potrivit art.561 din Codul civil, în forma în care este redat de acest cod și nu în forma în care este expus prin cererea de recurs, "vânzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nicio schimbare dreptului uzufructuarului; el continuă a se folosi de uzufructul său, de nu a renunțat la dânsul în mod formal".

Astfel, într-adevăr, potrivit textului mai sus menționat, renunțarea uzufructuarului este o cauză de stingere a dreptului de uzufruct, numai că renunțarea tacită a intimaților, invocată de recurenți, trebuie să fie neechivocă, neîndoielnică, intenția de renunțare trebuind să rezulte, fără nici un dubiu, din circumstanțele cauzei.

Or, din înscrisurile aflate la filele 33-49 din dosarul de fond, privind contractul de racordare la rețeaua de gaz, reiese că reclamanții intimați și-au exercitat prerogativele de posesie și dispoziție conferite de dreptul lor de uzufruct și asupra apartamentului nr.1, ocupat de recurenți, iar din interogatoriul intimaților și din probele testimoniale, contrar susținerilor recurenților, nu reiese nici renunțarea intimaților la dreptul de uzufruct și nici existența unei convenții privind partajul de folosință, pârâții recurenți având calitatea de tolerați.

În acest context, este de observat că problema unui partaj de folosință nici nu poate fi pusă, întrucât dreptul la nuda proprietate conferă titularului său doar prerogativa de a dispune juridic de bun, iar dreptul de uzufruct conferă uzufructuarului prerogativele de posesie și folosință asupra bunului, opozabile chiar și nudului proprietar.

De asemenea, nu pot fi primite susținerile recurenților privind restrângerea dreptului de uzufruct, întrucât, potrivit art.517 din Codul civil, uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca și proprietarul lor, însă cu condiția de a le conserva prestanța.

Ca atare, proprietarul lucrului este redus doar la dreptul de a dispune juridic de acesta, iar uzufructuarul poate să exercite toate acțiunile care au ca obiect realizarea drepturilor a căror folosință o are, nudul proprietar neavând decât o obligație pasivă sau negativă, cât timp durează uzufructul, trebuind să respecte sarcina stabilită contractual, potrivit art.518 civ.

A recunoaște posibilitatea restrângerii uzufructului, așa cum susțin recurenții, ar însemna, în speță, posibilitatea modificării unilaterale a contractului în baza căruia dreptul de uzufruct a luat naștere.

Totodată, în lipsa dovezii unei convenții referitoare la partajul de folosință, Curtea apreciază că nu pot fi primite criticile făcute deciziei din perspectiva dispozițiilor art.969 și 970.civ.

În virtutea acestor considerente, Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală, nefiind susceptibilă de modificare în condițiile prevăzute de art.304 pct.9, astfel că în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul pârâților.

Văzând și dispozițiile art.274 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții u și u împotriva Deciziei civile nr.110 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Obligă recurenții să plătească intimatei Harlău suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu

G - - - - -

Grefier,

- -

Red.GO/02.12.2009

Tehnored.MM/2 ex/22.12.2009

Instanță fond: Judecătoria Arad - jud.

Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,

Președinte:Gheorghe Oberșterescu
Judecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1185/2009. Curtea de Apel Timisoara