Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.5216.-
DECIZIA CIVILĂ NR.13/R
Ședința publică din 12 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Ion Graur
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.3382/20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Ministerul Economiei și Finanțelor B și - - & - T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți și avocat -, iar pentru pârâta intimată - - & - T se prezintă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar delegația avocațială de reprezentare, dovada achitării onorariului avocațial și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților-recurenți solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și, pe fond, trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș în vederea scoaterii de pe rol și depunerii dosarului în arhivă până la îndeplinirea condițiilor de repunere pe rol, pentru motivele invocate în scris la dosar.
Reprezentantul pârâtei-intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin încheierea civilă pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- (nr.format vechi 6004/2006,) la termenul de judecată din 12 mai 2008, s-a dispus suspendarea judecării contestației formulate de reclamanta împotriva Dispoziției nr.131/7.04.2006 emisă de B, în condițiile Legii nr.10/2001, în temeiul disp.art.244 pct.1 pr.civ. apreciindu-se că soluționarea prezentei cauze depinde de dezlegarea ce se va da acțiunii în revendicare imobiliară formulată pe dispozițiile dreptului comun și care constituie obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Timișoara.
Impotriva acestei dispoziții de suspendare a soluționării contestației, intimata - - & - Tad eclarat recurs în termen legal, la data de 14 mai 2008, iar prin decizia civilă nr.656/R/26.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.5216/C/30/2006, s-a respins recursul pârâtei, fiind menținută dispoziția suspendării soluționării cauzei, conform art.244 pct.1 pr.civilă.
La data de 13 mai 2008 (fila 207 dosar fond nr- al Tribunalului Timiș ), cu o zi înainte de promovarea recursului împotriva încheierii civile de suspendare, aceeași parte - pârâta - & - T, a formulat cerere de repunere pe rol în temeiul art.151 pr.civ. la termenul de judecată din 9.06.2008 (fila 227 dosar fond) constatându-se lipsă dosarul de fond aflat în recurs la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea recursului promovat împotriva încheierii de suspendare, se amână cauza pentru termenul de judecată din 8 septembrie 2008 când, reprezentantul pârâtei a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș, conform art.8 alin.1 pr.civ.
Tribunalul Timișa prorogat discuția cu privire la excepția teritorială invocată de pârât pentru termenul de judecată din 22.09.2008 și apoi la data de 20.10.2008 când rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale și dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Impotriva acestei hotărâri de declinare a competenței teritoriale în favoarea Tribunalului București, pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 20.10.2008, reclamanții și au declarat recurs în termen legal, la data de 31.10.2008, solicitând în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. admiterea lui, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș în vederea scoaterii de pe rol și depunerea lui în arhiva instanței până la îndeplinirea condițiilor de repunere pe rol.
Recurenții, raportat la disp.art.304 pct.9 pr.civ.,susțin că în condițiile în care încheierea din data de 12.05.2008 prin care s-a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul art.244 pct.1 pr.civ. a rămas irevocabilă la data de 26.06.2008 prin respingerea recursului declarat de pârâta - - & - T, era inadmisibilă formularea unei cereri de repunere pe rol și, mai mult, pronunțarea unei hotărâri de declinare a competenței în perioada cât cauza era suspendată irevocabil.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate de recurenți, în raport de actele depuse la dosar, dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. raportat la disp.art.244 pct.1 pr.civ. și art.137 pr.civ. Curtea constată recursul întemeiat pentru următoarele considerente:
Incheierea civilă pronunțată de Tribunalul Timiș la termenul de judecată din 12.05.2008, prin care s-a dispus suspendarea judecării contestației întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, a fost atacată cu recurs de către pârâta - - & - T, la data de 14 mai 2008, rămânând irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.656/R/26.06.2008 a Curții de Apel Timișoara.
In condițiile în care pârâta - - & - a declarat recurs împotriva încheierii civile de suspendare, nu era posibilă formularea cu o zi înainte de data declarării acestui recurs, 13 mai 2008 (fila 207 dosar fond), a unei cereri de repunere pe rol întemeiată pe disp.art.151 pr.civilă.
Mai mult, instanța de fond, în mod nelegal continuat judecarea contestației prin amânarea cauzei pentru termenul de judecată din 9.06.2008, deși a constatat că se declarase recurs împotriva încheierii civile de suspendare, iar apoi la data de 8.09.2008, 22.09.2008 și, respectiv 20.10.2008, soluționând pe cale de excepție cauza, în sensul declinării competenței teritoriale în favoarea Tribunalului București, la data de 20 octombrie 2008, când era soluționat deja recursul declarat împotriva încheierii civile de suspendare, în sensul respingerii lui, astfel încât dispoziția instanței din data de 12 mai 2008 de suspendare a soluționării cauzei conform art.244 pct.1 pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a acțiunii civile de drept comun în revendicare imobiliară formulată de reclamanți, era irevocabilă.
In aceste condiții, Curtea apreciază că în mod nelegal Tribunalul Timișa procedat la repunerea pe rol a dosarului de fond, continuarea judecății și declinarea competenței de soluționare a pricinii, cu încălcarea dispozițiilor art.244 pct.1 pr.civ. deși măsura suspendării soluționării cauzei rămăsese irevocabilă prin respingerea recursului la data de 26.06.2008.
Astfel fiind, în baza art.299, 304 pct.9 pr.civ. raportat la art.244 pct.1 pr.civ. și art.158, Curtea va admite recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.3382/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, va casa această hotărâre de declinare a competenței teritoriale și va dispune trimiterea dosarului la Tribunalul Timiș - Serviciul arhiva instanței, menținând măsura suspendării soluționării cauzei în temeiul art.244 pct.1 pr.civ., conform încheierii civile din data de 12 mai 2008, rămasă irevocabilă la 26.06.2008, până la îndeplinirea condițiilor de repunere pe rol, respectiv soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare imobiliară de drept comun aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.3382/20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează sentința civilă recurată și trimite dosarul către Tribunalul Timiș - Serviciul arhiva instanței, menținând măsura suspendării soluționării cauzei în temeiul art.244 pct.1 pr.civ. conform încheierii civile din data de 12 mai 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /29.01.2009
Dact. // 2 ex./29.01.2009
Inst.fond.: jud.
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Ion Graur, Marinela