Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1304/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1066/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1304
Ședința publică de la 13.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți și și de către recurenții-pârâți și, împotriva deciziei civile nr.230 A din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și cu intimatele-pârâte PRIMĂRIA ORAȘULUI OTOPENI - COMISIA ORĂȘENEASCĂ OTOPENI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și PREFECTURA JUDEȚULUI
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 06.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 13.10.2009, când decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cererilor de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 21.05.2007, sub nr- reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții, Primăria Orașului Otopeni - Comisia orășenească Otopeni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Primăria Sector 1 B și Prefectura Județului I, solicitând instanței să constate nulitatea absolută contractului de vânzare-cumpărare nr.235/19.04.2006 încheiat la BNP " " privind suprafața de 1.733,38 mp teren situat în B,.-, nr.94 B, sector 1, nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.33262/06.11.1996 emis în favoarea pârâtului pentru suprafața de 2.950 mp teren, parcela 178/47 situat în B,.- nr.94 B, sector 1, efectuarea rectificărilor necesare în Registrul de Carte Funciară, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că autorului acestora Gis -a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2.950 mp teren, parcela cadastrală 178, lotul 47 situat în zona -, sector 1 conform adeverinței nr.131/12.02.1992 și a procesului - verbal de punere în posesie, eliberate de Primăria Orașului Otopeni și transcrise sub nr.14061/4.12.1992 de notariatul Sector 1
Din suprafața totală de 2.950 mp autorul acestora a înstrăinat prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr.31693/17.12.1992 suprafața de 590 mp teren către iar prin actul de vânzare - cumpărare nr.31694/17.12.1992 suprafața de 590 mp către. Au mai arătat reclamantele că în calitate de moștenitoare ale autorului lor au întreprins demersurile necesare pentru atribuirea numărului poștal și delimitarea amplasamentului terenului, situație în care autoritățile competente le-au comunicat că terenul în suprafață de 1.770 mp are numărul poștal 96 și se afla amplasat în intravilanul Municipiului B, respectiv.-, sector 1.
De asemenea, au susținut, reclamantele că au solicitat Primăriei orașului Otopeni eliberarea titlului de proprietate pentru parcela cadastrală nr.178 lotul 47 situat în.- nr.96, ocazie cu care au aflat că adeverința și procesul - verbal de punere în posesie au fost anulate, suprafața de teren de 2.950 mp fiind atribuită pârâtului prin constituirea dreptului de proprietate.
Reclamantele au arătată că prin decizia civilă nr.771/11.04.2006 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- rămasă definitivă și irevocabilă instanța a dispus obligarea pârâtelor Comisia Locală Otopeni și Comisia Județeană I să emită în favoarea acestora, titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 2.950 mp. Tribunalul Bucureștia pronunțat decizia la 11.04.2006 iar la data de 19.04.2006, și au înstrăinat terenul în suprafață de 1.733,38 mp prin actul de vânzare-cumpărare nr.235/2006 în favoarea numiților și, deși aveau cunoștință de existența pe rolul instanțelor a cauzei mai sus arătate. Au mai precizat reclamantele că prin sentința civilă nr.5498/01.06.2005 și sentința civilă nr.5780/8.06.2005 au fost respinse cererile formulate de pârâtul privind constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare intervenite în timpul vieții autorului lor pentru suprafața de 1.180 mp din totalul de 2.950 mp astfel încât actul de vânzare-cumpărare nr.235/19.04.2006 se întemeiază pe o cauză ilicită, cu încălcarea dispozițiilor esențiale cerute pentru valabilitatea actului, respectiv dispozițiile art.948 pct.4 Cod civil. În concluzie, reclamantele au susținut că încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare s-a făcut cu intenția de a încerca eludarea dispozițiilor legale aplicabile situației create, ceea ce evidențiază reaua - credință a vânzătorului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.948 Cod civil, art.966 Cod civil, Legea nr.18/1991, modificată și completată și Legea nr.54/1998.
Prin serviciul registratură, Municipiul B Sector 1 prin Primar a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale de folosință a Primăriei Sector 1 arătând în motivare că potrivit prevederilor art.91 din Legea nr.215/2001 primăria este o simplă structură funcțională, lipsită de personalitate juridică, ce aduce la îndeplinire dispozițiile primarului și hotărârile consiliului local, solicitând respingerea cererii ca introdusă împotriva unei entități lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Totodată a mai fost invocată de către aceeași pârâtă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sector 1. Astfel, Primăria Sector 1 nu are nici un fel de competențe în privința aplicării legii fondului funciar după cum reiese indubitabil prin Legea nr.18/1991; mai mult Primăria Sector 1 este terță persoană față de contractul de vânzare-cumpărare nr.235/19.04.2006 a cărui nulitate se invocă de către reclamanți în prezenta acțiune.
Pârâții și au depus prin serviciul registratură întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând instanței respingerea acțiunii reclamantelor și constatarea nulității adeverinței de proprietate nr.131/12.02.1992 și a procesului - verbal de punere în posesie nr.68-131/13.07.1992 și emise pe numele defunctului
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că a primit în proprietate parcela 178/47 teren arabil extravilan în suprafață de 2.950 mp prin titlul de proprietate nr.33262/6.11.1996 iar din anul 1994 i s-a eliberat adeverința nr.6029 din 13.06.1994 și conform procesului - verbal de punere în posesie nr.594-6029 fost pus în posesia suprafeței de 2.950 mp în tarlaua 178 parcela 47.
Pârâtul a mai arătat că din anul în care a fost pus în posesie a îngrijit terenul, l-a cultivat i l-a delimitat de restul proprietarilor, a plătit taxele și impozitele datorate statului.
Pârâtul a susținut că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.235/19.04.2006 de BNP " " după ce s-au făcut verificări privind situația juridică a terenului la ANCPI-OCPI Sector 1 unde nu exista înscris vreun litigiu privind terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare și după ce au fost făcute verificări la Primăria Sector 1 -.
În concluzie, pârâții au arătat că Legea nr.54/1998 a fost abrogată prin dispozițiile Legii nr.247/2005 reclamantele având posibilitatea să înscrie litigiul privind terenul în evidențele de publicitate imobiliară.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâții au cerut instanței să constate nulitatea adeverinței de proprietate nr.131/12.02.1992 și a procesului nr.68-131/13.07.1992 emise pe numele defunctului G întrucât pârâții că autorul reclamantelor nu a avut niciodată în proprietate această parcelă pentru care a primit titlu de proprietate iar cazurile de nulitate prevăzute de dispozițiile art.3 din Legea nr.169/1997 se referă la foștii proprietari care au fost lipsiți de terenul pe care l-au avut în proprietate. Totodată s-a arătat că din motivarea deciziei civile nr.771/11.04.2006 pronunțata de Tribunalul București în dosarul nr- rezultă că prima instanță, cercetând fondul cauzei, a respins cererea formulată de reclamante. Instanța de recurs a admis cererea cercetând condițiile legale referitoare la competența conform textelor de lege anterior menționate.
Astfel, pe de o parte, a existat un act de schimb intervenit între Agricolă Otopeni și autorul reclamantelor în anul 1973 în baza Decretului nr.151/1950 prin care acesta primise în proprietate alt teren intravilan, echivalent ca valoare cu acesta și, pe de altă parte, terenurile acestea, cel inițial sau ce primit în schimb au avut un alt amplasament, nu făceau parte din tarlaua 178 parcela 47. Pârâții apreciază că în aceste condiții în care reclamantele au primit teren în altă parte, pot solicita titlu de proprietate doar pe vechile amplasamente, cel inițial sau cel primit în schimb.
Reclamantele au formulat întâmpinare față de cererea reconvențională a pârâților și invocând excepția autorității de lucru judecat în privința celor două acte juridice a căror anulare se solicită prin cererea reconvențională, precizând că există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care instanța de drept comun s-a pronunțat în ceea ce privește legalitatea actelor, respectiv adeverința de proprietate nr.131/1992 și procesul - verbal de punere în posesie. În motivare s-a arătat că prin decizia civilă nr.71/11.04.2006 Tribunalul București - Secția a IV-a ivilă a dispus anularea Hotărârii nr.119/3.02.2004 prin care Comisia pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a Municipiului B și dispusese anularea celor două acte menționate mai sus. Reclamantele au mai invocat excepția lipsei competenței materiale în soluționarea acestei cereri cu motivarea că soluționarea în prima instanța a cererilor în materia fondului funciar aparține tribunalului.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată. Reclamantele au arătat că, contractul de schimb încheiat la 15.10.1973 nu a fost niciodată validat, dovadă fiind faptul că dreptul de proprietate a fost reconstituit autorului reclamantelor G, prin cele două acte a căror anulare se solicită, pe vechiul amplasament. În același timp există o hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv Decizia nr.771/11.04.2006 care a statuat că Hotărârea nr.119/ 03.02.1994 a Comisiei Municipiului B - este nelegală în raport de care rămân valabile adeverința de proprietate nr.131/1992 și procesul - verbal de punere în posesie.
Dovada faptului că aceste două acte prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate autorului reclamantelor au fost legale o constituie faptul că pe timpul vieții autorul acestora a înstrăinat o parte din teren prin acte autentice de vânzare-cumpărare, către și. Dovada faptului că aceștia cunoșteau faptul că au primit ceva ce nu le-a aparținut o constituie pe de o parte faptul că deși li s-a emis titlul de proprietate nr.33262/1996 pentru toată suprafața de respectiv 2.950 mp aceștia au înstrăinat prin contractul a cărei nulitate se solicită a se constata doar 1.733,38 mp.
Au mai arătat reclamantele că cele două înscrisuri, adeverința și procesul - verbal de punere în posesie nr.131/1992 au fost transcrise de autorul acestora sub nr.14061/4.12.1892 conform procedurii prevăzuta de legea aplicabilă la acea dată la Notariatul de Stat al Sectorului 1 Ulterior transcrierii, autorul reclamantelor a procedat la înregistrarea terenului la organele fiscale în vederea impozitării legale, conform rolului nr.-/1993 iar după decesul acestuia, reclamantele au deschis rol fiscal nr.-/1994 unde figurează cu teren intravilan în suprafață de 1.770 mp.
Prin serviciul registratură al instanței, pârâții și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii reconvenționale și au invocat pe această cale excepția lipsei de obiect și excepția de inadmisibilitate a cererii.
În susținerea excepției de inadmisibilitate a cererii, pârâții au arătat că obiectul excepției de inadmisibilitate îl reprezintă contestarea dreptului reclamantelor de a sesiza instanța, efectul acestei excepții reprezentând o modalitate de respingere a cererii. Pârâții au susținut că sunt proprietarii imobilului situat în.- nr.94 B format din teren în suprafață de 1.733,38 mp prezentând pentru publicitate imobiliară și opozabilitate față de terți un contract valabil încheiat la 19.04.2006 autentificat sub nr.235, intabulat în CF nr.59524 a Sectorului 1 prin încheierea nr.11220/11.-, identificat cadastral sub nr.21252; consideră inadmisibilă acțiunea reclamantelor având drept obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege și cauză ilicită. Astfel numai în situația în care reclamantele ar avea posesia bunului imobil acțiunea în constatare ar fi admisibilă. Prin urmare, pârâții apreciază că printr-o acțiune provocatorie, reclamantele nu-și pot ocroti un eventual drept de proprietate.
În ceea ce privește titlul de proprietate nr.33262/6.11.1996 emis pe numele pârâtului și transcris în registrul de transcripțiuni sub nr.10420 la 5.12.1996 acesta este valabil, emiterea lui fiind fundamentată pe dispozițiile Legii nr.18/1991. Mai mult, reclamantele, în conformitate cu dispozițiile art.60 din Legea nr.18/1991, republicată, dacă se consideră vătămate prin emiterea titlului de proprietate și încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru terenul în litigiu nu pot folosi decât acțiunea de drept comun, petitorie sau posesorie pentru apărarea dreptului pretins.
În motivarea excepției lipsei de interes pârâții au arătat că reclamantele solicită anularea unei vânzări pentru un teren situat la nr. poștal 94 B în condițiile în care se pretind proprietare ale unui teren situat la nr. poștal 96.
Pe fondul cauzei, pârâții au apreciat că nu se poate vorbi de nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege, întrucât nu s-a folosit nici o manopera la încheierea actului, în scopul eludării unor dispoziții legale imperative. Astfel la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare exista un titlu de proprietate intabulat ce opera în favoarea pârâtului iar înstrăinarea terenului s-a făcut prin act autentic, condițiead validitatemimperativă a legii.
Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 29.10.2007 instanța a respins ca neîntemeiate excepția de necompetență materială și excepția de autoritate de lucru judecat invocate prin cererea reconvențională și a unit cu fondul cauzei, în temeiul art.137 alin.2 Cod procedură civilă, excepția de inadmisibilitate și excepția lipsei de obiect a cererii.
Prin sentința civilă nr.9279/07.07.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 B, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile de inadmisibilitate și lipsa de interes, a fost admisă excepția lipsei capacitații procesuale de folosința a Primăriei Sectorului 1 B și, pe fond, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea principală formulată de către reclamantele și în contradictoriu cu pârâții, Primăria Otopeni - Comisia Orășenească Otopeni pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și Prefectura Județului I, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.235/19.04.2006 autentificat de BNP, nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.33262/06.11.1996 și efectuarea rectificărilor în cartea funciară. De asemenea, s-a dispus și respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale, formulată de pârâții și, prin care s-a solicitat constatarea nulității adeverinței de proprietate emisă pe numele defunctului
Pentru a pronunța acesta sentința, instanța de fond a reținut, în esență, că emiterea titlului de proprietate al pârâților a fost fundamentată pe dispozițiile Legii nr.18/1991, ce nu era desființat la momentul încheierii actelor juridice cu pârâții iar potrivit dispozițiilor Legii nr.7/1996 actele juridice sunt opozabile terților. De asemenea, reclamanții nu au făcut dovada nevalabilității titlului ce a stat la baza încheierii actelor juridice.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la data de 06.11.2008.
În motivarea apelului, s-a arătat că potrivit cu dispozițiilor art.261 Cod procedură civilă, instanța are obligația să își motiveze hotărârea și să răspundă în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de părți pentru ca hotărârea să fie considerată motivată.
În legătură cu acțiunea ce a constituit obiectul dosarului susmenționat, la instanța de fond au fost administrate probatoriile considerate necesare soluționării cauzei respectiv înscrisuri, interogatoriu, martori, care au dus la formarea unui dosar voluminos privind dezbaterile ce au avut loc în vederea soluționării cauzei. Cu toate acestea instanța de fond, a înțeles să rezume în două fraze soluția dată, ceea ce din punctul de vedere al apelantelor echivalează cu nulitatea hotărârii date.
Astfel, deși în preambulul hotărârii instanța reține în mod corect că autorului acestora Gis -a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 2.950 mp teren, parcela cadastrală nr.178, lotul 47, situat în zona -, sector 1, conform adeverinței nr.131/1992 și a procesului - verbal de punere în posesie, suprafața transcrisă ulterior în Registrul de sub nr.14061/1992, pierde din vedere să menționeze un aspect extrem de important și anume faptul ele, în calitate de succesoare ale acestuia au făcut demersurile necesare în urma cărora au obținut pentru terenul aflat în litigiu, în anul 2001, numărul poștal 96 iar ulterior, în baza documentației cadastrale nr.19489/2002 au obținut și numărul cadastral 12213.
Au mai arătat apelantele - reclamante că prima instanță a apreciat în mod greșit că titlul de proprietate nr.33282/6.11.1996 emis pe numele pârâtului este valid deoarece el nu fusese desființat la data întocmirii actelor juridice de înstrăinare și sugerează printre cuvinte că apelantele se fac vinovate de faptul că nu au formulat prezenta acțiune anterior încheierii actului de vânzare - cumpărare nr.235/19.04.2006, a cărei anulare se solicită. Ori, anterior înstrăinării de către pârâtul a terenului în suprafață de 1.733,38 mp către pârâții, Comisia Otopeni dispusese anularea adeverinței și a procesului - verbal de punere în posesie, emise pe numele autorului lor, situație pentru care, până la clarificarea acestor acte nu pot formula acțiune în justiție.
În momentul în care prin hotărâre definitivă și irevocabilă, Tribunalul București prin decizia civilă nr.771/11.04.2006 s-a pronunțat în sensul valabilității acestor înscrisuri s-au creat premizele formulării prezentei acțiuni, numai că la câteva zile de la data pronunțării acestei decizii, pârâtul a înstrăinat terenul aflat în litigiu către pârâții prin contractul nr.235/19.04.2006.
Prin urmare, pe de o parte există o justificare legală pentru care acțiunea pendinte a fost formulată la acest moment, iar pe de altă parte, legiuitorul nu a înțeles să instituie un anumit termen în promovarea unei acțiuni privind nulitatea absolută a actelor juridice, cunoscut fiind că astfel de acțiuni sunt imprescriptibile.
Ca urmare, instanța nu a reușit să găsească un temei legal în sprijinul motivării date în sensul că la momentul încheierii actului de vânzare - cumpărare nr.235/2006, titlul deținut de pârâtul era valid.
Problema pe care nu a rezolvat-o instanța deși fusese învestită în acest sens prin cererea introductivă era aceea de a constata nulitatea absolută a unui titlu de proprietate emis pe numele unei persoane, în condițiile în care, pentru aceiași suprafață de teren prevăzută în acel titlu, existau eliberate pe numele autorului lor, adeverința și proces - verbal de punere în posesie dar terenul intrase deja în circuitul civil.
Ceea ce iarăși nu a rezolvat instanța de fond este faptul că aceste înscrisuri eliberate pe numele autorului lor G au fost perfect valabile și au stat la baza vânzărilor făcute de acesta în timpul vieții, înstrăinări care nu au fost niciodată anulate, iar ulterior, aceste înscrisuri au devenit nevalabile, ca urmare a eliberării titlului de proprietate pe numele pârâtului.
Prima instanță a ignorat și împrejurarea evidențiată de înscrisul depus la termenul de judecată din 23.06.2008 emanând de la OCPI sub nr.8448/26.03.2008, care preciza faptul că între imobilul situat în sos.- nr.96 (reconstituit pe numele autorului reclamantelor) și imobilul situat în.- nr.94 B aparținând lui exista identitate iar aceste greșeli, constând în numerotarea dublă a acestui teren au apărut din lipsa unei baze de date grafice la nivelul anului 2002, motiv pentru care, aceste greșeli odată făcute nu mai puteau fi îndreptate decât pe baza unei acțiuni în justiție, ceea ce au și încercat de fapt.
Împrejurarea că instanța nu s-a aplecat cu atenția cuvenită asupra cauzei dedusă judecații, rezulta din faptul că a ignorat înscrisul menționat mai sus precum și celelalte înscrisuri aflate la dosar provenind de la - Serviciul, Sector 1, Administrația Financiară, Registrul de transcripțiuni, privind modul și data atribuirii numărului poștal, transcrierea terenului, obținerea documentației cadastrale, plata impozitului, etc.
Astfel, în timp ce acestea au obținut pentru terenul reconstituit numărul poștal 96 în anul 2001, pârâtul a obținut pentru același teren abia în anul 2005, număr provizoriu 94 B, în condițiile în care exista încă din 2001 un număr poștal pentru aceiași suprafață de teren, astfel încât este evidentă ilicitatea contractului intervenit între pârâtul și pârâtul în legătura cu acest teren.
Instanța în mod evident a refuzat să menționeze faptul că exista identitate între terenul având număr poștal 96 aparținând autorului lor și terenul având număr postal 94 B aparținând lui.
Acest fapt este evidențiat și de înscrisul emanând de la Primăria Municipiului B - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală nr.-/6756/12.05.2006 care precizează că există identitate între cele două terenuri. Doar înregistrarea sub numere poștale diferite ale aceluiași teren, aspect cu totul nelegal, a dat posibilitate pârâților să întocmească acte de vânzare - cumpărare ale terenului ce aparținuse autorului lor și care le revenea în calitate de succesoare ale acestuia.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat că terenul obținut de pârâtul prin constituirea dreptului de proprietate nu putea fi înstrăinat potrivit dispozițiilor Legii nr.18/1991, timp de zece ani începând cu anul următor înscrierii proprietății, lucru care nu a fost respectat și vânzarea a avut loc anterior împlinirii termenului, după cum nu este de neglijat nici faptul că transcrierea terenului pe numele autorului lor a avut loc în anul 1992 iar pârâtul a transcris același teren în anul 1998, mențiune care apare pe verso-ul titlului de proprietate aparținând acestuia și a cărui anulare o solicită.
Instanța nu a clarificat aspectele mai sus arătate, în schimb a ținut să precizeze că Legea nr.58/1998, indicată ca temei de drept în sensul că înstrăinarea unui imobil precum cel în cauză în condițiile în care pe rolul instanțelor existau litigii ( Tribunalul București - dosar nr-), a fost abrogată prin dispozițiile Legii nr.247/2005, este nefondată, deoarece Legea nr.247/2005, Titlul X, privind Circulația juridică a terenurilor precizează la art.5 alin.1 faptul că "nstrăinările sub orice formă, în temeiul prezentei legi nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor."
Ca urmare a modificărilor aduse Legii nr.18/1881 prin dispozițiile Legii nr.247/2005, la art.27 alin.22, se menționează că"În cazurileîn care s-au emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane decât foștii proprietari iar aceștia dețineau la acel moment adeverințe de proprietate și aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile emise cu încălcarea legii, dacă acestea nu au intrat în circuitul civil. Dacă respectivele titluri au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității, absolute a titlului respectiv."
Având în vedere hotărârea tribunalului privind valabilitatea adeverinței și a procesului - verbal de punere în posesie, precum și dispozițiile Legii nr.247/2005 mai sus invocate s-au adresat instanțelor judecătorești pentru constatarea nulității absolute a celor două înscrisuri.
Instanța nu a făcut nici o mențiune cu privire la răspunsul dat de Comisia Otopeni pentru aplicarea Legii nr.18/1991, care apreciază că titlul de proprietate emis pe numele lui a intrat în circuitul civil și nu mai putea fi anulat decât pe cale judecătorească ori, terenul reconstituit în favoarea autorului lor intrase și el în circuitul civil ca urmare a transcrierii lui și a înstrăinărilor făcute iar acest lucru avusese loc anterior emiterii titlului de proprietate pe numele lui.
În drept, apelul a fost motivat pe dispozițiile art.282 Cod procedură civilă.
La data de 29.12.2008, intimații - pârâți și, au formulat întâmpinare, prin care au arătat următoarele:
dreptului de proprietate nu este stânjenită în existența sa de transmisibilitate ci, dimpotrivă, reprezintă premisa acesteia din urma. De aceea, în doctrină și practică, s-a accentuat că înstrăinarea nu este de natură să dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate conferă titularului său trei atribute: dreptul de folosință, dreptul de a culege fructele și dreptul de dispoziție.
strict al "dispoziției" este înstrăinarea. alienabilitate, accesibilitate, transmisibilitate a bunului este un atribut capital al proprietății. Pot exista și proprietăți inalienabile, dar aceasta inalienabilitate nu este niciodată deplină și perpetuă.
Prin decizia nr.44/1996, Curtea Constituțională a decis că ". garantarea dreptului de proprietate presupune protecția tuturor prerogativelor acestui drept și, în mod special, a dreptului de dispoziție. Proprietarului nu i se poate impune, prin lege, în cadrul raporturilor contractuale, o obligație la care nu și-a dat consimțământul.
În literatura juridică s-a mai relevat că dreptul de dispoziție este un aspect al utilității civile a lucrului, care îi permite titularului fie să se oblige provizoriu să pună bunul la dispoziția altuia, fie să cedeze definitiv dreptul său.
Deși, dacă pârâtului i s-ar anula titlul de proprietate, aceasta nu atrage automat și nulitatea actului juridic de înstrăinare subsecvent, respectiv contractul de vânzare - cumpărare (intabulat, opozabil terților), aplicându-se teoria subdobânditorului de bună - credință cu titlul oneros al unui imobil, care reprezintă o excepție de la regula de drept potrivit căreia actul juridic subsecvent unui act nul este și el lovit de nulitate. Consideră că, contractul de vânzare - cumpărare trebuie păstrat, deoarece în acest mod se asigură respectarea principiului de drept potrivit căruia, în raporturile juridice civile, buna-credință trebuie protejată, iar actele încheiate de persoanele de bună-credință este necesar a fi menținute pentru a asigura securitatea circuitului juridic civil al bunurilor.
Pe de altă parte, consideră că nu se poate vorbi de nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare pentru frauda la lege, întrucât nu s-a folosit nici o manoperă la încheierea actului, în scopul eludării unor dispoziții legale imperative. La data încheierii contractului de vânzare - cumpărare exista un titlu de proprietate intabulat ce opera în favoarea pârâtului.
În literatura de specialitate, se consideră că exista frauda la lege ori de câte ori prin convenția lor, părțile încalcă, cu intenție, o lege de ordine publică. Pe de altă parte, legea recunoaște voinței omenești libertatea și toată autonomia.
Pe de altă parte trebuie avute în vedere și efectele publicității imobiliare, Judecătoria Sectorului 1 B admițând cererea de intabulare a dreptului pârâților de proprietate.
În condițiile în care, pârâții, sunt proprietarii imobilului situat în B,- B, sector 1, format din teren în suprafață de 1.733,38 mp, prezentând pentru publicitate imobiliară și opozabilitate față de terți un contract valabil, încheiat la data de 19.04.2006, autentificat sub nr.235, intabulat în CF Individuală nr.59524 a Sectorului 1 B prin încheierea nr.11220/11.05.2006, identificat cadastral sub nr.21252, consideră inadmisibilă acțiunea reclamantelor, având drept obiect" constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare pentru frauda la lege și cauză ilicită", și aceasta deoarece una dintre particularitățile acțiunii în constatare, este caracterul subsidiar al acesteia față de acțiunea în realizare a dreptului; în raport de această particularitate, partea nu poate formula acțiune în constatare, câtă vreme are deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului.
Astfel, numai în situația în care apelantele - reclamante ar avea posesia bunului imobiliar acțiunea în constatare ar fi admisibilă.
În ceea ce privește titlul de proprietate nr.33262/6.11.1996, emis pe numele pârâtului și transcris în registrul de transcripțiuni sub nr.10420 la data de 05.12.1996, apreciază că acesta este valabil, emiterea lui fiind fundamentată pe dispozițiile Legii nr.18/1991; nu a fost parte în dosarul nr-, soluționat, în recurs, prin decizia civilă nr.771/11.04.2006, aceasta hotărâre nefiindu-i, astfel, opozabilă; nu se poate vorbi de rea credință, de neîndeplinirea condițiilor de validitate prin existența cauzei ilicite, în ceea ce privește încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr.235/19.04.2006 atât timp cât părțile contractante au îndeplinit toate formele procedurale legale pentru validarea convenției.
Mai mult decât atât, apelantele - reclamante, în conformitate cu dispozițiile art.60 din Legea nr.18/1991, republicată, dacă se consideră vătămate prin emiterea titlului de proprietate și încheierea contractului de vânzare - cumpărare, pentru terenul în litigiu, nu pot folosi decât acțiunea de drept comun, petitorie sau posesorie, pentru apărarea dreptului pretins.
La data de 07.01.2009 a fost atașată la dosar și întâmpinarea formulată de către intimații - pârâți și.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, Prefectura fiind lipsită de calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, conform dispozițiilor art.52 din Legea nr.18/1991.
De asemenea, nu a fost parte în dosarul nr- soluționat în recurs, prin decizia nr.771/11.04.2006, aceasta hotărâre nefiindu-i opozabilă. Până la acest moment, nimeni nu i-a contestat dreptul de proprietate asupra terenului.
Tocmai apelantele sunt de rea-credință întrucât nu au prezentat în dosarul nr-, soluționat în recurs, situația reală a terenului în suprafață de 2.950 mp, ascunzând faptul că era emis un titlu de proprietate privind acest teren, deși cunoșteau acestă situație.
Anterior anului 2006, în anul 2005, le-a chemat în judecată pe acestea și pe, solicitând constatarea nulității absolute a adeverinței emise pe numele autorului reclamantelor. Din acest dosar rezultă că reclamantele cunoșteau faptul că deja era emis un titlu de proprietate pe terenul respectiv.
Datorita relei-credințe a acestora au obținut o hotărâre judecătorească care nu poate fi executată întrucât terenul în litigiu în anul 2006 nu era la dispoziția comisiei fiind deja emis un alt titlu de proprietate. Din anul 1994, când a fost pus în posesie, pârâtul avea posesia terenului acesta fiind cel care a îngrijit imobilul, l-a cultivat și l-a delimitat de restul proprietăților și a plătit taxele și impozitele datorate statului.
În dosarele nr.79029/2005 și 7930/2005 ale Judecătoriei Sectorului 1 Baa juns la o înțelegere cu cei care cumpăraseră terenul de la autorul reclamantelor, încheind un precontract de vânzare-cumpărare pe care l-a depus la dosar. Procesele au încetat prin renunțarea sa la drept, în schimb familia urma să cumpere terenul. Deci apelantele încă din anul 2005 cunoșteau că urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare și cu toate acestea nu l-a chemat pe pârât în judecată în dosarul nr.1557/2005 soluționat în recurs prin decizia nr.771/11.04.2006.
Titlul de proprietate emis pe numele pârâtului este perfect valabil, la data emiterii comisia anulase adeverința de proprietate a autorului reclamantelor prin hotărârea nr.119/03.02.1994. Anularea s-a datorat existenței unui înscris și anume actul de schimb din 15.10.1973 încheiat de, autorul lui și CAP Otopeni. Existența acestui contract de schimb nu-i mai permitea lui să primească teren potrivit Legii nr.18/1991. Apelantele au moștenit terenul dobândit de prin actul de schimb. Deci motivul de nulitate invocat de apelante nu exista la data emiterii titlului de proprietate emis pe numele pârâtului.
Acest titlu de proprietate a fost transcris la Judecătoria în registrul de transcripțiuni la nr.10420/05.12.1996, fiind perfect valabil. Motivele de nulitate invocate de către apelante nu se încadrează în art.III din Legea nr.169/1997. Nu se încalcă nicio dispoziție legală în vigoare la data emiterii titlului de proprietate și nici la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Art.27 alin.2 din Legea nr.18/1991 invocat de apelante nu se poate aplica în prezenta cauză, acestea neavând posesia terenului, pârâții fiind cei care au intrat în posesie din anul 1994. De asemenea, apelantele nu sunt foste proprietare în sensul legii întrucât nu au avut teren pe acest amplasament și pentru că exista contractul de schimb din anul 1973.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.235/19.04.2006 de BNP s-au făcut verificări privind situația juridică a terenului și la primărie,. Apelantele cunoșteau încă din anul 2005 de intenția pârâților de a vinde și cumpăra terenul. Este culpa apelantelor că nu au înscris litigiul în evidentele publicității imobiliare și că nu au notificat pârâții cu privire la existența dosarului finalizat prin decizia civilă nr.771/11.04.2006.
Prin decizia civilă nr.230 A/19.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelantele și și a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis acțiunea principală, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr.235/19.04.2006 încheiat la BNP și a titlului de proprietate nr.33262/06.11.1996 eliberat pe numele pârâtului de Comisia Județeană I pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, a dispus efectuarea rectificărilor în CF nr.59524 cu privire la imobilul situat în sos.- nr.94 B, sector 1, B, având numărul cadastral 21252 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților, și; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Prin aceeași decizie au fost obligați intimații - pârâți la 1.500 lei cheltuieli de judecată către apelantele - reclamante.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Bucureștia reținut că deși sentința pronunțată de prima instanță este lapidară și confuză și nu răspunde la toate argumentele părților, totuși nu se poate aprecia că aceasta nu este motivată și prin urmare, este afectată de nulitate.
A constatat tribunalul că prin hotărârea nr.35/07.01.1992 a Comisiei Municipale, s-a dispus: reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 0,2950 mp, eliberându-se adeverința de atestare a dreptului de proprietate nr.131 12.02.1992, ca urmare a cererii formulate în temeiul Legii nr.18/1991, de autorul apelantelor-reclamante, Prin procesul-verbal nr.68-131/13.07.1992, Gaf ost pus în posesia terenului situat în comuna Băneasa, zona-, lotul 47.
Conform ștampilelor aplicate pe procesul-verbal mai sus arătat și pe adeverința nr.131/1992, s-a procedat la înscrierea în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni a procesului-verbal de punere în posesie din data de 13.07.1992 și a adeverinței nr.131/12.02.1992, înscriere efectuată la nr.14061/04.12.1992 în registrul Judecătoriei Sectorului 1
La data de 17.12.1992, Gav ândut lui, suprafața de teren de 590 mp. din terenul mai sus arătat (conform contractului autentificat sub nr.31693/17.12.1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 1 B) și către intimata-pârâtă -, căsătorită, tot o suprafață de teren de 590 mp (conform contractului autentificat sub nr.31694/17.12.1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 1 B).
La data de 25.02.1993, Gad ecedat, de pe urma acestuia rămânând ca moștenitoare apelantele-reclamante, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.380/24.03.1994 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 1 În masa succesorală rămasă de pe urma defunctului este cuprinsă și suprafața de teren de 1.770 mp, situat în B, str.-.
Conform adresei emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale pe rolul fiscal al imobilului nr.94 A, șoseaua -, a figurat inițial G și apoi apelantele-reclamante.
Așa cum rezultă din procesul-verbal nr.594-6029/19.09.1994, pârâtului i s-a eliberat adeverința nr.6029/13.06.1994 prin care se atesta dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 0,5 ha, drept de proprietate constituit în baza hotărârii Comisiei Municipale nr.40/28.05.1993. Ulterior hotărârii nr.40/28.05.1993 se emite de către aceeași comisie o altă hotărâre (nr.119/03.02.1994) prin care se anulează adeverința eliberată numitului G, fără a i se aduce acestuia la cunoștință sau moștenitorilor, având în vedere că la acea dată acesta decedase.
La data de 19.09.1994, pârâtul este pus în posesia terenului și în anul 1996 i se eliberează și titlul de proprietate nr.33262/06.11.1996 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor. Întrucât din suprafață de 2.950 mp, fusese vândută de către Gop arte și anume 1.733,38 mp, acest titlu de proprietate este modificat corespunzător.
Titlul de proprietate a fost transcris în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei sub nr.10420/05.12.1996.
La data de 18.12.2001 Primăria Municipiului B eliberează apelantelor un certificat privind numărul poștal al imobilului moștenit de acestea în baza certificatului de moștenitor nr.380/1994, atribuindu-i-se imobilului numărul poștal 96 pe șoseaua -, sector 1,
Ulterior, în anul 2005, prin certificatul nr.-/14858/13.12.2005 aceluiași imobil i se atribuie nr.94 B, la solicitarea intimatului-pârât, fără a se anula celalalt certificat eliberat apelantelor. Conform adresei aflate la fila 8 în dosarul tribunalului, Primăria Municipiului B arată că urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că este imobilul de la nr.96 și 94 B este același.
Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr.7930/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 B, pârâtul a solicitat în contradictoriu cu apelantele din cauza de față și, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat către suprafața de teren de 590 mp. Prin sentința civilă nr.5780/08.06.2005 a fost respinsă ca neîntemeiata cererea, renunțând la dreptul pretins. De asemenea, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr.7929/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 B, le-a chemat în judecată pe, și, solicitând constatarea contractului încheiat între G și. Prin sentința civilă nr.5498/01.06.2005 a fost respinsă cererea acestuia, ca urmare a renunțării reclamantului la dreptul pretins.
Ulterior, prin cererea înregistrata sub nr.1557/2005 pe rolul Judecătoriei Buftea, și au solicitat în contradictoriu cu comisiile de stabilire a dreptului de proprietate anularea prevederilor Hotărârii nr.119/03.02.1994 a Comisiei Municipale B - și obligarea acestora la eliberarea titlului de proprietate și la punerea în posesie.
Prin decizia civilă nr.771/11.04.2006 a Tribunalului București, irevocabilă, s-a dispus anularea hotărârii nr.119/03.02.1994 emisă de Comisia Municipală B privind anularea adeverinței de proprietate nr.131/12.02.1992 și a procesului-verbal de punere în posesie nr.68-131/13.07.1992 emis pe numele defunctului Totodată, s-a dispus obligarea pârâtelor să elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 2.950 mp, situată pe raza orașului Otopeni - județul I, conform adeverinței nr.131/13.02.1992și procesului-verbal nr.68-131/13.07.1992.
Decizia a rămas irevocabilă la data pronunțării, 11.04.2006.
În cuprinsul considerentelor acestei decizii se analizează de către tribunal modalitatea în care s-a procedat la anularea adeverinței și procesului-verbal, acte de reconstituire a dreptului de proprietate desființate de către comisie prin încălcarea competenței ce aparține doar instanței de judecată, potrivit dispozițiilor Legii nr.169/1997, după momentul în care au intrat în circuitul civil.
La data de 19.04.2006, pârâții și au vândut pârâtului suprafața de teren de 1.733,38 mp situată în B, sos. nr.94 B, sector 1.
În cuprinsul acestui contract părțile au menționat că au cunoștință că anterior terenul fusese atribuit numitului
Față de existența deciziei civile nr.771/11.04.2006 a Tribunalului București prin care s-a dispus obligarea comisiilor să elibereze titlu de proprietate și să procedeze la punerea în posesie a moștenitoarelor defunctului G, tribunalul a reținut că în prezenta cauză nu se mai poate verifica dacă acesta era sau nu persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție. Existența deciziei nr.771/11.04.2006, intrată în puterea lucrului judecat, împiedică instanța de față la o atare verificare, prezumându-se absolut că acestă verificare a fost efectuată deja, iar G era îndreptățit la reconstituire pe acel amplasament.
Prin aceeași decizie, s-a dispus anularea hotărârii nr.119/03.02.1994 a Comisiei Municipale B -, prin care s-a anulat adeverința nr.131/12.02.1992 și procesul-verbal nr.68-131/13.07.1992 de punere în posesie, nulitatea care produce efecte și pentru trecut, potrivit principiului retroactivității efectelor nulității, astfel că se considera ca și când hotărârea comisiei nu ar fi existat.
Or, drept urmare, întrucât se dispusese reconstituirea dreptului de proprietate conform adeverinței nr.131/12.02.1992 și punerea în posesie a autorului apelantelor asupra terenului, prin procesul-verbal nr.68131/13.07.1992, pentru același teren nu se mai putea constitui dreptul de proprietate pentru o altă persoană.
Faptul că pârâtul nu a fost parte în cauza ce a format obiectul dosarului nr.1557/2005 al Judecătoriei Buftea și ca atare, hotărârea nu îi este opozabilă, nu are relevanță, întrucât instanța învestită cu respectiva cauză a analizat modalitatea în care s-a procedat la anularea adeverinței de reconstituire a dreptului de proprietate al defunctului și a procesului-verbal.
Față de faptul că s-a reținut că nu era posibilă anularea acestor acte de reconstituire, acestea fiind valabile, rezulta că, constituirea dreptului de proprietate pe același amplasament pentru pârâtul, ulterior reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea autorului reclamantelor, nu era posibilă.
Tribunalul a reținut în plus că hotărârea Comisiei Municipale prin care s-a dispus constituirea dreptului de proprietate pentru (nr.40/28.05.1993) este anterioară hotărârii aceleiași comisii nr.119/03.02.1994, prin care au fost anulate adeverința de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie pe numele lui
Deoarece pentru respectivul teren fusese stabilit dreptul de proprietate sub forma reconstituirii în favoarea unei persoane nu se mai putea stabili pentru o altă persoană dreptul de proprietate pentru același teren.
Ca atare, titlul de proprietate emis pe numele intimatului -pârât este lovit de nulitate absolută, acesta cu atât mai mult cu cât prin decizia civilă nr.771/11.04.2006 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă s-a stabilit în sarcina comisiilor că acestea au obligația să emită titlul de proprietate pe numele lui G și procedeze la punerea în posesie pe amplasamentul arătat în adeverința nr.131/1992 și procesul - verbal nr. 68-131/992.
În ceea ce privește nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.235/19.04.2006 de BNP, tribunalul a reținut că și acesta este lovit de nulitate absolută, pentru următoarele considerente:
Potrivit unuia dintre principiile efectelor nulității actului juridic, și anume principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului principal, efectele nulității se pot răsfrânge și asupra terților atunci când aceștia au dobândit drepturi de la partea împotriva căreia s-a pronunțat nulitatea. Aceasta întrucât nimeni nu poate avea mai multe drepturi decât transmițătorul acestora, fiind firesc că odată cu desființarea dreptului dobândit de una din părți să înceteze dreptul subdobânditorului.
De la acest principiu există însă și excepții, care deși nu sunt consacrate cu caracter general în legislația noastră civilă, sunt aplicate consecvent de practica judiciară și acceptate aproape unanim în doctrină.
Una dintre aceste excepții este situația subdobânitorului de buna-credința și cu titlu oneros al unui imobil.
Intimații-pârâți și au susținut că au fost de bună - credință la dobândirea imobilului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intimații-pârâți, contract autentificat sub nr.235/19.04.2006 de BNP.
Deși au susținut buna lor credință, tribunalul a reținut contrariul.
Aceștia au arătat că încheierea contractului a survenit urmare a înțelegerii lor cu intimatul-pârât, intervenită pe parcursul procesului prin care a renunțat la drept (dosarul nr.7930/2005). Au mai arătat că reclamantele nu s-au prezentat pe parcursul procesului respectiv. Despre acesta înțelegere face referire în întâmpinarea sa și pârâtul, însă așa cum rezultă din chiar susținerile acestora și precontractul de vânzare-cumpărare, apelantele nu au avut cunoștință de existența acestei înțelegeri.
De asemenea, pârâții, pe de o parte pentru că ajunseseră la o înțelegere pe parcursul procesului doar cu pârâtul, fără știrea apelantelor și pe de altă parte, pentru că în anul 1992 cumpărase o suprafață de 590 mp chiar de la G, cunoșteau că referitor la terenul respectiv între moștenitoarele defunctului și pârâții existau serioase contestări referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului.
De altfel, pe parcursul anului 2005 apelantele au formulat cererea de chemare în judecată a comisiilor pentru anularea hotărârii nr.119/1994 și obligarea la emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie. C puțin din anul 2001 rezultă că acestea solicitaseră comisiilor eliberarea titlului de proprietate.
De asemenea, atât adeverința nr.131/1992 cât și procesul-verbal nr.68131/1992 de punere în posesie erau transcrise în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei Sectorului 1 B încă din anul 1992, de către G, iar despre acesta transcriere intimații-pârâți au avut cunoștință, întrucât în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.31694/17.12.1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 1 B s-a făcut referire la acesta transcriere.
Chiar și încheierea contractului de vânzare-cumpărare între intimații pârâți la 8 zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei civile nr.771/11.04.2006, reprezintă un indiciu în sensul că părțile, inclusiv pârâții, au fost de rea-credință.
Deși apelantelor, potrivit certificatului emis de Primăria Municipiului B, în anul 2001 li s-a atribuit pentru imobilul respectiv numărul poștal 96, întocmindu-se și documentația cadastrală nr.19489/2002, așa cum rezultă din adresa (fila 255), ulterior, pentru același imobil a fost atribuit un alt număr poștal, 94 B, pentru, cu alt număr cadastral, urmare a documentației efectuate -/2006. S-a arătat în această adresă că cele două imobile, deși au numere cadastrale diferite și adrese diferite, coincid.
Referitor la buna-credință, instanțele de judecată au statuat că aceasta presupune convingerea fermă a dobânditorului că toate condițiile de valabilitate ale actului juridic au fost îndeplinite la data încheierii lui. În condițiile în care aceștia au nesocotit obligația de a se informa cu privire la imobil manifestarea lor la momentul încheierii contractului nu poate fi considerată loială și deci de buna-credință.
Însă în această speța nu ne aflăm doar în situația neîndeplinirii unui minim de diligență din partea cumpărătorului pentru aflarea situației imobilului, ci în acest caz cumpărătorul a cunoscut încă de la început că existau neclarități cu privire la titularul dreptului de proprietate și a acceptat acesta situație ce s-a finalizat cu încheierea contractului.
Din chiar cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.235/19.04.2006 de BNP, rezulta că intimații-pârâți aveau cunoștință de istoricul dreptului de proprietate a acestui imobil, asupra căruia de-a lungul timpului au existat serioase contestări.
Ca atare, tribunalul a reținut că reaua-credință a intimaților-pârâți a fost dovedită de către apelante, conform art.1899 alin.2 Cod civil.
Ca atare, tribunalul a reținut că și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.235/19.04.2006 de BNP este lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, în temeiul art.966 Cod civil.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art.33 din Legea nr.7/1996, tribunalul a apreciat că se impune efectuarea rectificării în CF nr.59524 cu privire la imobilul situat în B, sos.- nr.94 B, sector 1, cu numărul cadastral 21252, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților, și.
În ceea ce privește susținerile intimaților-pârâți, referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte Prefectura Județului I, așa cum se arată prin întâmpinarea formulată la apelul declarat, tribunalul a reținut că întrucât aceștia nu au înțeles să formuleze apel împotriva sentinței civile nu se va ține seama de aceste apărări.
Referitor la susținerile intimaților-pârâți, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în constatarea nulității, față de caracterul subsidiar al acestei acțiuni câtă vreme au calea acțiunii în revendicare, tribunalul a reținut de asemenea, că aceste susțineri nu pot fi avute în vedere, întrucât aceștia nu au înțeles să declare cale de atac împotriva sentinței civile.
Mai mult chiar, acțiunea în constatarea nulității absolute, intitulată acțiune în declararea nulității absolute, așa cum se arată în practica și în literatura de specialitate, este o acțiune în realizare, efectul ei fiind desființarea actului juridic, decischimbarea unei situații juridice,fapt ce nu se întâmpla în cazul unei acțiuni în constatare. Aceasta întrucât nulitatea absolută este sancțiunea ce se aplica actelor juridice încheiate cu încălcarea normelor legale, pe când acțiunea în constatare întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă are caracter subsidiar și tinde laconsolidareadreptului proprietarului aflat în posesia bunului.
Față de toate cele mai sus arătate, tribunalul constatând că apelul este fondat, l-a admis și în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă a schimbat în parte sentința apelată în sensul celor mai sus arătate.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă a obligat intimații la plata cheltuielilor de judecată către apelante, în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariul avocatului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, recurenții - pârâți, și.
Recurenții - pârâți și au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
În drept cererea de recurs a recurenților a fost întemeiată pe dispozițiile art.302, 303, 312 alin.1 teza I și alin.3 și art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 teza a II-a Cod procedură civilă acești recurenți au arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea legii întrucât instanța de apel nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat cu privire la sentința civilă nr.10627/15.09.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B prin care a fost completat dispozitivul sentinței civile nr.9279/07.07.2008sub aspectul obligării reclamantelor - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Au arătat recurenții - pârâți și că un alt motiv de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă îl reprezintă împrejurarea că instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei - pârâte Prefectura Județului I invocată prin întâmpinare de intimații - pârâți, fiind încălcate dispozițiile art.294 și 295 alin.1 Cod procedură civilă.
S-a arătat, de asemenea, că instanța de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit și neîndoielnic al actelor deduse judecății (art.304 pct.8 Cod procedură civilă).
Recurenții - pârâți și au reluat integral argumentele expuse prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a apelului referitoare la perpetuitatea dreptului de proprietate, la consecințele anulării titlului de proprietate recurentului - pârât, la condițiile în care se poate reține frauda la lege și la efectele publicități imobiliare.
Recurenții - pârâți și au făcut o prezentare a situației de fapt și a probatoriului administrat.
În combaterea considerentelor instanței de apel prin care s-a arătat că pârâții și au fost de rea - credință s-a susținut că acestea sunt greșite întrucât reclamantele nu au dovedit reaua lor credință și frauda la lege și aceasta deoarece titlul de proprietate al pârâtului era valabil, nu există nici un motiv pentru care reclamantele să fie încunoștințate despre convenția pârâților în condițiile în care pârâții și doreau să-și apere dreptul de proprietate câștigat prin contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu
Cu referire la demersurile judiciare prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr.119/1994 și respectiv anularea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de G, recurenții - pârâți și au arătat că reclamantele au depus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Buftea după renunțarea la dreptul pretins de către; în plus, decizia civilă nr.771/11.04.2006 face referire în dispozitiv la hotărârea nr.119/03.02.2004 în loc de hotărârea nr.119/03.02.1994. La dosar nu există dovezi în sensul că reclamantele au solicitat încă din anul 2001, eliberarea titlului de proprietate.
Printr-o altă critică s-a arătat că împrejurarea că actele care au stat la baza încheierii contractului de vânzare - cumpărare cu G au fost transcrise în evidențele de publicitate imobiliară, nu dovedește reaua - credință a recurenților.
De asemenea, s-a arătat că nici considerentele instanței de apel privitoare la identificarea terenului în litigiu și acordarea numărului poștal nu sunt de natură să conducă la concluzia că buna - credință a recurenților a fost răsturnată.
Această cerere de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 14 lei achitată cu chitanța nr.-/1/21.05.2009 eliberată de CEC - Bank; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
Recurenții - pârâți și au solicitat, de asemenea, admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de apelantele - reclamante.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, recurenții - pârâți și au arătat că instanța de apel în mod greșit a invocat puterea de lucru judecat a deciziei nr.771/11.04.2006, pentru a justifica anularea titlului lor de proprietate nr.33262/06.11.1996.
Astfel este total greșită afirmația instanței de apel că "existența deciziei nr.771/11.04.2006, intrată în puterea lucrului judecat, împiedică instanța de față la o atare verificare, prezumându-se absolut că aceasta verificare a fost efectuată deja, iar G era îndreptățit la reconstituire pe acel amplasament".
Rațiunea aplicării puterii de lucru judecat e aceea a evitării pronunțării de hotărâri contradictorii, deci că aceeași situație de fapt și de drept nu poate să atragă două hotărâri judecătorești contradictorii. În cazul de față nu poate fi invocată puterea de lucru judecat. În decizia nr. 777/11.04.2006 pronunțată de Tribunalul București au fost analizate nereguli de formă și nerespectarea formei a dus la pronunțarea soluției. În dosarul de fond au invocat alte motive care atrag nevalabilitatea adeverinței de proprietate și procesului-verbal de punere în posesie a lui G, autorul apelantelor apelante, motive care nu au fost analizate prin decizia nr. 777/11.04.2006. Prin prisma acestor noi motive puterea de lucru judecat poate fi înfrântă. Dacă instanța ar decide incidental că adeverința și procesul-verbal de punere în posesie emise pe numele lui G nu sunt valabile pe fond, nu înseamnă că ar aduce atingere puterii de lucru judecat, pentru că sunt invocate alte motive de nelegalitate. Faptul că a fost respinsă cererea reconvențională nu împiedica instanța să analizeze valabilitatea adeverinței de proprietate și procesului-verbal de punere în posesie emise pe numele lui G, autorul intimatelor-apelante, prin prisma aspectului esențial care interesează cauza, și anume: dacă apelantele-reclamante au calitatea de persoane îndreptățite să primească titlul de proprietate în pofida intimaților-parați. Ori, dimpotrivă apelantele-reclamante nu erau îndreptățite la restituire întrucât autorul lor primise deja un alt teren în schimbul terenului în litigiu. Instanța trebuia să analizeze aceasta și nu să condiționeze aceasta analiză.
De altfel, din motivarea deciziei civile nr.771/11.04.2006 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr- rezultă că instanța în recurs a cercetat doar condițiile legale referitoare la competență, deci instanța în recurs pronunțând decizia civila nr.771/11.04.2006 nu a verificat dacă G era sau nu era îndreptățit la reconstituire pe acel amplasament. Dimpotrivă, în acel dosar prima instanță cercetând fondul cauzei a respins cererea formulată de reclamantele și, reținându-se că: "Prima instanță a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 0,2 ha s-a realizat în baza Legii nr.18/1991, conform adeverinței de proprietate nr.131/12.02.1992 și procesului-verbal de punere în posesie emise autorului reclamantelor, G, iar anularea acestor acte prin hotărârea contestată s-a datorat existenței unui înscris, respectiv actul de schimb din 15.10.1973, încheiat între autorul și Otopeni conform Decretului nr.151/1950 În privința temeiniciei hotărârii contestate, prima instanță a reținut că Decretul nr.151/1950, în baza căruia s-a încheiat actul de schimb, a fost publicat în Buletinul Oficial nr.52/10.06.1950, iar în aceasta situație au fost înlăturate și celelalte motive invocate de reclamante".
Astfel, pe de o parte a existat un act de schimb intervenit între Agricola Otopeni și autorul reclamantelor în anul 1973, în baza Decretului nr.151/1950 privind comasarea și circulația bunurilor agricole, prin care acesta primise în proprietate alt teren intravilan, echivalent ca valoare cu acesta, și pe de alta parte terenurile acestea, cel inițial sau cel primit în schimb, au avut un alt amplasament, nu făceau parte din tarlaua 178, parcela 47. Deci în aceste condiții în care reclamantele au primit teren în alta parte, recurenții consideră că nu sunt îndreptățite să emită pretenții asupra terenului asupra căruia li s-a constituit drept de proprietate conform Legii nr.18/1991.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției invocate de recurenți în apel, respectiv lipsa calității procesuale pasive a Prefecturii Județului I, excepție pe care o reiterează și în recurs. Prin întâmpinarea pe care au depus-o, atașată la dosar la data de 07.01.2009, au ridicat aceasta excepție de fond, absolută, în strânsa legătură cu exercițiul dreptului la acțiune. Potrivit art.294 Cod procedură civilă, excepțiile de procedură și alte mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
Recurenții au invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, față de împrejurarea că acțiunea trebuie să se judece cu toate părțile implicate în emiterea titlului de proprietate, deci și cu Comisia Județeană I pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului. Prefectura nu are calitate în prezenta cauză, iar o modificare a acțiunii în recurs nu poate fi primită, și ca atare o acțiune promovată doar împotriva persoanelor fizice care au primit titlul de proprietate nu poate fi admisă.
Printr-o altă critică s-a arătat că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a schimbat natura și înțelesul lămurit și neîndoielnic al actelor deduse judecații - art.304 alin.8 Cod procedură civilă.
Astfel, nulitatea produce efecte și pentru trecut, potrivit retroactivității efectelor nulității, dar din decizia civila nr.771/11.04.2006 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr- rezulta că instanța în recurs a anulat hotărârea nr.119/03.02.2004, emisă de Comisia Municipiului B și Sectorul Agricol I pentru aplicare Legii nr.18/1991. Ori adeverința de proprietate nr.131/12.02.1992 și procesul-verbal de punere în posesie emise autorului reclamantelor, G, s-a constatat prin hotărârea nr.119/03.02.1994, care nu a fost anulată.
"Actul jurisdicțional, ca și un contract, își produce efectele substanțiale (modificarea situației juridice dintre părțile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai intre părți". Ori față de Decizia nr.771/11.04.2006 recurenții sunt terți, hotărârea nefiindu-le opozabilă.
Pe fondul cauzei, recurenții au susținut și că chiar dacă s-ar constata nulitatea hotărârii comisiei municipale nr.119/03.02.1994, aceasta nu atrage nulitatea titlului lor de proprietate. La data emiterii titlului lor de proprietate nu exista vreo cauza de nulitate, existând hotărârea nr.119/03.02.1994 care anulează adeverința de proprietate nr.131/12.02.1992 și procesul-verbal de punere în posesie emise autorului apelantelor-reclamante, Împotriva hotărârii comisiei municipale nr.119/03.02.1994 apelantele-reclamante puteau face plângere, doar în termen de 30 de zile de la data când au cunoscut existența acesteia. Nu se poate susține că o perioadă atât de îndelungată din 1994 până în anul 2005 acestea nu au știut de existența acestei hotărârii. Există principiul asigurării stabilității circuitului civil și principiul validității aparentei în drept. Recurenții au avut proprietatea și posesia terenului neîntrerupt din 1994 și până la data înstrăinării către soții în baza contractului nr.235/19.04.2006. Reclamantele atât timp cât s-au simțit culpabile, existând actul de schimb din 10.06.1973 și înstrăinarea terenurilor în 1992, nu au făcut nici un demers legal timp de mai bine de 10 ani pentru valorificarea pretențiilor lor. Astfel au stăpânit acest teren timp de mai bine de 10 ani având și titlu, de aceea invocă și dispozițiile Codului civil art.1895 privind uzucapiunea, apelantele - reclamante locuind în municipiul
Acțiunea în constare nu este admisibilă pentru că apelantele reclamante nu au posesia bunului imobil..111 Cod procedură civilă, stabilește caracterul subsidiar al acțiunii în constatare în raport cu cererea în realizarea dreptului. Aceasta și față de împrejurarea că o acțiune în constatare nu poate fi pusă în executare. "Calea acțiunii în constatare poate fi utilizată de proprietarul care se află în posesia unui bun, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătoreasca, prin care să i se consolideze dreptul, în caz că îi este contestat".
Cererea de recurs formulată de recurenții - pârâți a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 14 lei achitată cu chitanța nr.-/01.10.2009 eliberată de Direcția Venituri Buget Local sector 2 B; s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimatele - reclamante au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Cu referire la recursul formulat de recurenții - pârâți și, intimatele - reclamante au solicitat că se constate nulitatea motivelor de recurs, prin care s-a făcut prezentarea situației de fapt și s-au combătut considerentele instanței de fond sub aspectul răsturnării bunei - credințe.
Analizând cererile de recurs prin prisma criticilor formulate, susținerile părților, înscrisurile depuse la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Excepția de nulitate a recursului formulat de recurenții - pârâți și este nefondată; Curtea reține că excepția de nulitate trebuie analizată prin raportare la întreaga cerere de recurs nu la fiecare motiv de recurs în parte, iar din examinarea criticilor formulate de recurenții - pârâți rezultă că este posibilă încadrarea unor critici la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pe fond, recursurile sunt nefondate și urmează să fie respinse pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a fost investită cu soluționarea apelului motivat formulat de apelantele - reclamante; prin urmare, efectul devolutiv al apelului trebuie să se circumscrie motivelor de apel formulate în cauză.
Apelantele - reclamante nu au criticat hotărârea pronunțată în temeiul dispozițiilor art.2812Cod procedură civilă, iar recurenții - pârâți nu ar justifica nici un interes pentru a critica o eventuală omisiune a instanței de apel sub acest aspect întrucât nu sunt vătămați prin menținerea sentinței civile nr.10627/15.09.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B (prin care reclamantele - pârâte au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată).
Este nefondată și critica recurenților și prin care s-a susținut că decizia pronunțată de Tribunalul București este nelegală întrucât instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prefectura Județului I, critică ce se regăsește și în cuprinsul cererii de recurs formulată de recurenții care au reiterat această excepție.
Astfel, Curtea reține că deși excepția putea fi analizată în apel fiind vorba de o excepție absolută care nu a fost invocată sau dezlegată la prima instanță, aceasta nu este fondată întrucât intimata - pârâtă Prefectura Județului I, prin prefect, a emis titlul de proprietate nr.33262/06.11.1996 a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata.
Recurenții nu justifică o vătămare de natură să conducă la admiterea recursului pentru neexaminarea acestei excepții care, fiind o excepție absolută, poate fi analizată și direct în recurs.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă invocat de recurenții și nu este incident în cauză, nefiind aduse de altfel, în concret critici referitoare la modalitatea în care instanța de apel a schimbat natura și înțelesul acelor juridice deduse judecății; dimpotrivă expunând pe larg motivele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării deciziei atacate, tribunalul s-a raportat la contractul de vânzare - cumpărare nr.235/19.04.2006 autentificat de BNP și la titlul de proprietate nr.33262/06.11.1996.
Considerațiile teoretice privind perpetuitatea dreptului de proprietate, consecințele anulării unui act juridic, de principiu, ori definirea fraudei la lege nu sunt veritabile critici de nelegalitate și nu vor fi examinate decât în măsura în care au fost reiterate în concret prin raportare la situația juridică dedusă judecății.
De asemenea, ca efect al abrogării dispozițiilor art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă prin nr.OUG138/2000, nu se impune reanalizarea situației de fapt și a probatoriului administrat la instanțele de fond.
Excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată reiterată de recurenții invocată și respinsă la prima instanță nu mai poate fi rediscutată în faza procesuală a recursului având în vedere că pârâții nu au declarat apel împotriva sentinței prin care această excepție a fost respinsă.
Cu referire la atitudinea subiectivă a recurenților - pârâți în ceea ce privește titularul dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat, Curtea reține că, de principiu, ca efect al anulării actului inițial, de regulă se anulează și actul subsecvent, cu excepția cazului în care un terț achizitor - achiziționează titlul cu titlu oneros fiind de bună - credință; numai în situația în care terțul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau, cu diligențe minime, putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului, se desființează și actul subsecvent.
Pe de altă parte, vânzarea - cumpărarea lucrului altuia, în cunoștință de cauză, reprezintă o operațiune speculativă care are cauză ilicită și este nulă absolut în baza art.948 Cod civil.
Pe baza situației de fapt reținute de instanțele de fond, Curtea reține că astfel cum rezultă din chiar contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.235/19.04.2006 la BNP, atât vânzătorii cât și cumpărătorii au avut cunoștință că suprafața de 2950 mp. fusese atribuită anterior lui
De altfel, prin acest contract de vânzare - cumpărare s-a înstrăinat doar restul diferenței de teren rămas după încheierea a două contracte de vânzare - cumpărare de către G pentru două parcele de câte 590 mp, teren, unul din contracte fiind încheiat de acesta chiar cu recurenta - pârâtă.
Prin urmare, recurenții - pârâți au avut reprezentarea situației juridice a terenului în litigiu în sensul că știau că a existat un titlu de proprietate anterior al numitului G și aveau obligația de a efectua demersurile necesare pentru lămurirea situației juridice a acestuia; încheierea contractului de vânzare - cumpărare la câteva zile de la pronunțarea deciziei civile nr.771/11.04.2006 a Tribunalului București este un element în plus care conduce la concluzia că recurenții au cumpărat pe riscul lor, în cunoștință de cauză.
Existența unei erori materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr.771/11.04.2006 pronunțată de Tribunalul București, sub aspectul anului în care a fost emisă hotărârea nr.119 nu este de natură să conducă la înlăturarea acestui înscris de vreme ce din tot probatoriul administrat și din restul hotărârii rezultă că hotărârea supusă controlului judecătoresc în dosarul nr- este cea prin care au fost anulate adeverința de proprietate și procesul - verbal de punere în posesie emise pe numele lui G pentru 2950 mp. teren.
Înscrierea dreptului de proprietate al lui G în evidențele de publicitate imobiliară face opozabil dreptulerga omnesși constituie un element important în aprecierea bunei - credințe a terțului subdobânditor; în speță recurenții aveau cunoștință de acest drept de proprietate ca efect al încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.31694/17.12.1992 la fostul Notariat de Stat al Sectorului 1
Acordarea a două numele poștale aceluiași imobil (primul fiind acordat intimatelor - reclamante) din motive care țin de o gestiune necorespunzătoare a acestor evidențe nu poate fi un argument în favoarea recurenților care, așa cum s-a arătat în considerarea elementelor care vizau situația juridică a terenului aveau obligația de a efectua minime diligențe pentru lămurirea acesteia.
Și recursul formulat de recurenții - pârâți și este nefondat.
Curtea reține că în mod corect instanța de apel a reținut că prin decizia civilă nr.771/11.04.2006, intrată în puterea lucrului judecat s-a stabilit în mod irevocabil că hotărârea de anulare a adeverinței de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie a lui G, este nelegală.
Prin urmare, recurentului - pârât nu i se putea constitui în mod valabil dreptul de proprietate asupra aceluiași teren de vreme ce anularea hotărârii nr.119/1994 produce efecte retroactive.
Împrejurarea că hotărârea nr.119/1994 a fost anulată pentru motive care țin strict de legalitatea procedurii nu împiedicau instanțele de judecată să examineze alte motive care ar putea conduce la anularea titlului de proprietate al autorului intimatelor - reclamante însă, în speță, cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți și, prin care s-a solicitat constatarea nulității adeverinței de proprietate nr.131/12.01.1992 și a procesului nr.68-131/13-07-1992 emise pe numele G, pentru motive care țin de amplasarea terenului a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 1 B, iar pârâții - reclamanți nu au formulat apel, astfel că nu pot invocaomisso mediocritici care să repună în discuție pretențiile formulate prin cererea reconvențională.
Critica prin care s-a arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prefectura Județului I, nu a fost analizată, fiind reiterată în recurs a fost analizată cu prilejul examinării recursului formulat de recurenții - pârâți, iar excepția inadmisibilității acțiunii motivată de împrejurarea că nu a fost chemată în judecată și Comisia Județeană I pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului este nefondată având în vedere că stabilirea cadrului procesual sub aspectul părților revine reclamanților; acesta poate fi modificat și prin formularea unei cereri de intervenție forțată de către pârâți și care are efecte în ceea ce privește opozabilitatea hotărârii pronunțate.
Prin urmare, nici un motiv de nelegalitate întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu este fondat.
Cu referire la criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea reține că acestea se încadrează tot la ipoteza prevăzută de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și sunt de asemenea, nefondate.
Așa cum s-a arătat deja, menționarea anului emiterii hotărârii nr.119 emisă de Comisia Municipiului B și a Sectorului Agricol I pentru aplicarea Legii nr.18/1991 ca fiind 2004 în loc de 1994 nu constituie motiv de modificare a deciziei recurate de vreme ce din actele de la dosar și din cuprinsul deciziei civile nr.771/11.04.2006 pronunțată de Tribunalul București rezultă fără nici un dubiu că hotărârea anulată este cea emisă în anul 1994.
Această decizie nu este opozabilă recurenților - pârâți în sensul că nu creează în favoarea sau în sarcina acestora drepturi și obligații dar constată o situație de drept de care recurenții nu pot face abstracție în sensul că actul proprietarului anterior a fost nelegal anulat cu consecința repunerii în situația anterioară și a faptului că un alt drept de proprietate asupra aceluiași teren pentru o altă persoană nu poate constitui.
Recurenții - pârâți nu se pot prevala de principiul stabilității circuitului civil și al validității aparenței în drept întrucât titlul autorului intimatelor - reclamante este mai vechi și obținut prin reconstituirea dreptului de proprietate, iar al recurenților - pârâți prin constituirea dreptului de proprietate.
Uzucapiunea scurtă nu poate fi invocată pentru prima oară în recurs, iar excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, așa cum s-a arătat deja, nu mai poate fi examinată în această fază procesuală, întrucât sentința primei instanțe prin care această excepție a fost respinsă nu a fost atacată cu apel d e pârâții - reclamanți.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
În temeiul art.316, 298 și 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea îi va obliga recurenții și și, respectiv, pe recurenții și la câte 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatele - reclamante, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr.79/25.05.2009 eliberată de Cabintul de Avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului declarat de recurenții, ca nefondată.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții - pârâți și și de către recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr.230 A/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și și cu intimatele - pârâte PRIMĂRIA ORAȘULUI OTOPENI - COMISIA ORĂȘENEASCĂ OTOPENI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și PREFECTURA JUDEȚULUI
Obligă pe recurenții și la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimatele și.
Obligă pe recurenții și la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimatele și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
.CS/
2 ex./09.12.2009
TB-3 -;
Jud.1 -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
