Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 133/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 133
Ședința publică de la 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu
Grefier
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta - PRIN MANDATAR împotriva deciziei civile nr.866 din 03.12.2007, pronunțată de tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații
CONSILIUL LOCAL I, PRIMARUL MUNICIPIULUI I, și, având ca obiect acțiune în constatare;
La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al treilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a soluționat cererea de recuzare conform încheierii atașată la dosar; dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 16 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de acea zi - parte integrantă din prezenta decizie - când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi.
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași la data de 08.03.2006 reclamanta în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local I, Primarul Municipiului I, și solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți, autentificat sub nr. 458/07.01.1998.
Reclamanta a susținut că imobilul situat în I,B-dul -, nr. 11, --1-4,. C,. 5,. 15, obiect al vânzării, a fost proprietatea sa, preluat abuziv de stat, fără plată prin decizia nr. 527/09.12.1988 a fostului Comitet executiv al Consiliului popular Județean
Se precizează în situația de fapt redată în cuprinsul cererii de chemare în judecată că acțiunea în revendicare promovată în anul 1993, fost respinsă de tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 1682/12.12.1994, că s-au făcut demersuri la autoritățile administrative, Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, la o emisiune televizată în anul 1997 s-au purtat discuții cu tatăl pârâtei ce era funcționar public, pentru a nu se încheia contractul de vânzare-cumpărare.
Arată reclamanta că în baza Legii nr. 10/2001 a notificat restituirea în natură și despăgubiri bănești, cerere soluționată parțial prin acordarea de despăgubiri, dispoziția emisă fiind contestată la tribunal.
Se susține că cererea formulată conform Legii nr. 112/1995 nu a fost soluționată prin hotărâre, însă i s-a comunicat înstrăinarea imobilului chiriașilor-pârâți.
Reclamanta a invocat ca motive de nulitate absolută a contractului:
1. preluarea apartamentului fără titlu valabil, fiind incidente dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, fiind încălcate dispozițiile art. 480 și art. 481 din Codul civil, ale Decretului nr. 223/1974 care obliga la comunicarea deciziei de trecere în proprietatea statului; act formal, îndeplinit prin afișare, lipsit de finalitatea conferă prin lege; statul nu a devenit proprietar, iar imobilul nu a ieșit din proprietatea sa;
2. la data înstrăinării către pârâții nu s-au respectat dispozițiile legale în vigoare, ale Legii nr. 112/1995, modificată, iar prin Normele metodologice de aplicare prin nr.HG 11/21.01.1997 s-a prevăzut cănu se vând imobilele trecute la stat fără titlu, procedurile administrative de restituire în natură, vânzare,fiind suspendate pe timpulsoluționării cererilor proprietarilor (art. 91, art. 1, alin. 4). Cererea formulată conform Legii nr. 112/1995 de tatăl reclamantei se arată că "nu se găsește" sau dosarul complet, însă tatăl pârâtei nu este străin de nesoluționarea cu imparțialitate a cererilor formulate.
3. nu există buna-credință a pârâților-cumpărători, care au avut cunoștință de demersurile făcute, prin fraudă pârâții au procedat la vânzarea bunului, deși știau că reclamanta este proprietară, a contestat dreptul statului și adepus cererede restituire.
În drept,se precizează că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, art. 5 și art. 968 din Codul civil, fiind încălcate normele de conviețuire socială care pretind cădrepturile subiective să fie executate cu bună-credință,ceea ce determinăcauza imoralăa contractului,
Reclamantajustifică temeiulde drept invocat, prin faptul că Legea nr. 10/2001 completată prin Legea nr. 247/2005 nu retroactivează, iar restituirea în natură,potrivit acestor prevederi se poate obține dacă nu s-au înstrăinat imobilele cu respectarea dispozițiilor legale la data contractului.
Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 1054 din 01.02.2007 respinge excepțiile tardivității acțiunii și a inadmisibilității, invocată de pârâtul Consiliul local I, cu motivarea că în susținerea acestora sunt invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare (art. 46) declarate neconstituționale prin Decizia nr. 98/21.03.2002 a Curții Constituționale, texte de lege pe care reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea.
Pe fondul cauzei,instanța de prim grad constată că problema lipsei de titlu a statului român nu poate fi reluată în discuție, a fost analizată în acțiunea în revendicare respectivă, a intrat în puterea lucrului judecat prin decizia civilă nr. 1682/1994 a Tribunalului Iași.
Reține judecătoria că motivul de nulitate invocat prin trimitere la art. 968 cod civil se referă la cauza actului juridic, la art. 1 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin nr.HG 20/1996 completate prin nr.HG 11/1997 prin care procedurile administrative de vânzare-cumpărare erau suspendate.
Constată instanța de fond că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de pârâți, validitatea titlului statului român fusese deja analizată în cadrul acțiunii în revendicare. Textul invocat, se reține în considerentele sentinței, se aplică, numai pentru imobilele preluate fără titlu valabil, nefiind incident în cauză. Reaua-credință a contractanților, a fraudei la lege,instanța a înlăturat-o, susținută pe faptul că statul a preluat imobilul cu titlu. Cu autoritate de lucru judecat, s-a stabilit validitatea titlului statului român, care nu a avut în speță obligația de a sista actele administrative prin care s-a.finalizat vânzarea.
tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 866 din 03 decembrie 2007 respins apelul declarat de reclamantă și a păstrat sentința judecătoriei.
Instanța de apel în darea hotărârii a constatat că opțiunea intimaților-chiriași în sensul art. 9 din Legea nr. 112/1995 în vigoare la data nașterii raportului juridic devenit litigios și dedus judecății, s-a manifestat în sensul cumpărării apartamentului, după expirarea termenului de 6 luni reglementat prin art. 14 din lege.
În motivarea în drept a deciziei sunt redate dispozițiile Legii nr. 112/1995 și Normelor metodologice de aplicare (art. 1 alin. 2 din nr.HG 20/1996, modificată și completată prin nr.HG 11/1997), interpretate și aplicate la situația de fapt stabilită.
Reține instanța de apel că Normele metodologice redau, enunțiativ, legile și decretele în vigoare la data adoptării și a căror respectare face ca trecerea în proprietatea statului a imobilelor cu destinația de locuințe să fie evidențiate a fi fost dispusă cu titlu ce include și Decretul nr. 223/1974, în temeiul căruia imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul statului. Dispozițiile privind suspendarea de drept a procedurilor administrative de vânzare către chiriași, prevăzute de Legea nr. 112/1995, stipulată prin art. 6 alin. 1 din nr.HG 20/1996 nu sunt incidente în speță, conchide tribunalul, fiind prezumat prin lege, ca fiind trecute în proprietatea statului cu titlu imobilele ce au făcut obiect al aplicării Decretului nr. 223/1974.
Instanța de control judiciar a înlăturat apărările reclamantei cu privire la faptul că intimații-cumpărători nu au folosința apartamentului. Astfel, art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 sancționează contractele de vânzare-cumpărare cu nulitatea numai în cazurile în care chiriașul-proprietar a dispus de bun înlăuntrul termenului de 10 ani, de la data cumpărării, în care prin lege este interzisă vânzarea către terț, fapt nedovedit în cauză.
În ce privește exercițiul dreptului conferit prin Legea nr. 112/1995, reclamanta nu are cerere, pe care a recunoscut că nu o poate proba, a stat în pasivitate, nu a formulat acțiune în justiție, concluzia tribunalului fiind aceea, că nu sunt incidente dispozițiile art. 12 lit. "a" din Nr.HG 20/1996
Instanța de apel analizează și ipoteza privind preluarea imobilului fără titlu, susținută de reclamantă. Reține că în cauză nu operează nulitatea absolută întemeiată pe dispozițiile Codului civil privind condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor, întrucât nu s-a făcut dovada încălcării unei dispoziții imperative a legii. Astfel, se arată în considerentele deciziei atacate, nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia operează numai atunci când părțile contractante au știut că bunul nu este proprietatea vânzătorului, că aparține altuia și au acționat cu intenția de a produce o pagubă acestuia din urmă, fiind de rea-credință.
Probele administrate, constată tribunalul, nu îndreptățesc concluzia că pârâții-cumpărători aveau cunoștință că imobilul nu aparținea vânzătorului. În condițiile în care acțiunea în revendicare a fost respinsă; absența cererii în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995; posesia și folosința netulburată în calitate de chiriași sunt împrejurări ce formează convingerea instanței că la încheierea contractului cumpărătorii au fost de bună-credință, convinși că vânzătorul este titularul dreptului de proprietate. Instanța de apel constată că nu se poate imputa cumpărătorilor minima neglijență, în condițiile în care vânzarea a avut loc conform Legii nr. 112/1995 cu respectarea condițiilor prevăzute de lege la data încheierii actului, iar reclamanta nu a răsturnat prin probe prezumția de bună-credință.
Împotriva deciziei pronunțată de tribunalul Iașia declarat recurs reclamanta, invocând următoarele motive, pe care le-a încadrat în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă:
- judecătoria nu a soluționat fondul cauzei și a respins acțiunea pe excepția autorității de lucru judecat, decizia civilă nr. 1682/12.12.1994 a Tribunalului Iași, reținând greșit că între cele două cauze există identitate de obiect, cauză și părți. Concluzia instanței de apel se susține ca fiind greșită atunci când reține că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea formulată, dar motivele pentru care a validat hotărârea sunt altele;
- instanța de apel a încălcat flagrant limitele devolutive ale apelului, prevăzute de art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă. Motivul de apel a fost doar "inexistența autorității de lucru judecat", cu care a fost investită instanța, care și-a depășit limitele investirii și încălcat art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului se susține că în cauză, tribunalul nu a reținut autoritatea de lucru judecat, iar pe fondul cauzei nu s-au administrat probe și nici nu s-au pus concluzii, fiind încălcat și art. 296 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei susține recurenta, nu s-au pus concluzii orale și nici scrise, fiind încălcat principiul contradictorialității, instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat, fără aop une în discuția părților, ceea ce a dispus și tribunalul, care a soluționat cauza de fond, fără a aviza părțile.
Se solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere pentru rejudecare pentru a se da reclamantei posibilitatea de a avea parte de o judecată dreaptă.
Pe fondul cauzei instanța de apel face o greșită aplicare a legii și stabilirii situației de fapt.
În dezvoltarea motivului de recurs se susține că reținerea de tribunal a preluării locuinței "cu titlu", motivat pe faptul că Decretul nr. 223/1974 este menționat în Normele metodologice, art. 1, alin. 2 nr.HG 20/1996, încalcă nr.HG 11/1997 care completează art. 1 cu alin. (4), stabilind imobilele considerate ca "preluate fără titlu".
Arată recurenta că în raport de art. 6 din Legea nr. 213/1998, Decretul nr. 223/1974 este un act ilegal, neconstituțional, abuziv, arătând că decizia de preluare trebuie comunicată proprietarului, ceea ce nu s-a dispus, reclamanta avea domiciliul în Suedia, cunoscut de autoritățile administrative și poliție, fapt dovedit și cu martora. Prin necomunicarea deciziei, se arată că pentru reclamantă nu a operat transferul forțat de proprietate, actul este lovit de nulitate absolută, practica instanțelor fiind constantă, în sensul nevalabilității titlului statului, contractul încheiat după intrarea în vigoare a nr.HG 11/1997 la data de 07.01.198 este sancționat cu nulitatea.
Într-un alt motiv sunt aduse critici în ce privește reținerea bunei-credințe a pârâților-intimați și aplicarea greșită a art. 1898 Cod civil.
Dezvoltând motivul se susține că cel ce a cunoscut toate demersurile făcute de reclamantă și tatăl său, mandatar, care a formulat cererile de restituire, este dl ce a lucrat la Consiliul local,s-a promovat acțiune în revendicare în anul 1993, luat legătura cu chiriașii pentru redobândirea proprietății, fapt cunoscut și de martoră, împrejurări ce răstoarnă buna-credință. Recurenta invocă plecarea intimaților-cumpărători în Canada, definitiv, că au încheiat un act secret pentru înstrăinarea imobilului, a acoperit prin contractul de închiriere nr. 217/2002 încheiat cu -. Susține recurenta că a dovedit în cauză manoperele viclene care au dus la încheierea contractului, ceea ce constituie o fraudă la lege, contractul are o cauză ilicită ce încalcă ordinea publică și normele de conviețuire socială, ce pretind ca drepturile subiective să ie exercitate cu bună-credință.
Recursul nu este întemeiat.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele deciziei atacate are corespondent în probele dosarului, dispozițiile legale în materie fiind corect aplicate.
Reclamanta-recurentă își întemeiază acțiunea în nulitate pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 și art. 5, art. 968 din Codul civil, instanța de prim grad și control judiciar având obligația de a soluționa cauza în limitele investirii.
Hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept, conform art. 261 Cod procedură civilă ce au format convingerea tribunalului cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.
Astfel în soluționarea cauzei,potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța are obligația ca în temeiul de drept precizat de reclamanta-recurentă să analizeze motivele de nulitate absolută ce urmează a fi raportate la situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile în materie.
În cauză este făcută dovada preluării imobilului potrivit Decretului nr. 223/1974 prin decizia nr. 527/09 decembrie 1988 dată de fostul Consiliu popular al județului locuința fiind construită cu credit la data preluării nu era plătită integral, autoritatea administrativă locală a achitat creditul nerambursat (54.040 ROL). Decizia de preluare s-a comunicat prin afișare reclamantei și soțului, la data introducerii acțiunii în nulitate, căsătoria fiind desfăcută prin divorț,iar reclamanta fostă unică proprietară.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 112/1995 de măsurile reparatorii beneficiază foștii proprietari - persoane fizice ai imobilelor cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului în modalitatea restituirii în natură sau despăgubiri, urmare exercitării dreptului, a îndeplinirii condițiilor impuse de lege, într-un anumit termen, prin formularea cererii.
Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobată prin nr.HG 20/17.01.1996 modificată și republicată prin nr.HG 11/29.01.1997 preluarea imobilului, conform Decretului nr. 223/1974 a avut loc cu "titlu" de stat (art. 1 alin. 2). Distincția între imobilele "preluate cu titlu și fără titlu" este făcută în actul normativ numai pentru a determina dacă imobilul intră sub incidența Legii nr. 112/1995 a procedurilor administrative reglementate prin lege specială, sau dreptului comun (art. 1 alin. 5 nr.HG 20/1996) și în anumite condiții pentru validitatea contractelor încheiate în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995.
prin Normele metodologice noțiunile, legiuitorul în art. 1 alin. 4 stabilește că sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia statului și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă (teza 1) sau care au intrat în posesia acestuia în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului (teza 2).
La data preluării locuinței în litigiu exista o reglementare legală, respectiv Decretul nr. 223/1974, impunându-se a se verifica dacă sunt îndeplinite cerințele tezei
În cauză este făcută dovada certă, necontestată de recurentă că preluarea imobilului s-a făcut urmare plecării temporare în Suedia, în luna august 1988, de unde soții nu s-au mai întors.
În art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974 prevedea "Construcțiile aparținând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din țară sau, care fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, trec fără plată în proprietatea statului.
Reclamanta -recurentă face parte din categoria persoanelor care fiind plecate în străinătate nu s-a înapoiat la expirarea termenului stabilit, fapt necontestat ce face incident textul citat din Decretul nr. 223/1974, la data preluării imobilului de Consiliul Popular județean
Faptul că dispoziția de preluare a fost comunicată prin afișare, iar persoanele fizice foști proprietari aveau posibilitatea de aoc ontesta în instanță, în condițiile legii, nu are nici un efect asupra titlului statului.
Curtea constată că in stanța de prim grad și apel au reținut corect că imobilul a fost preluat cu titlu valabil de stat și intră sub incidența Legii nr. 112/1995, pe care recurenta își întemeiază și acțiunea în nulitate.
De altfel, valabilitatea titlului statului, a fost reținută și în alt litigiu în care recurenta și autoritatea locală au fost părți, acțiunea în revendicare soluționată definitiv, prin respingere, decizia civilă nr. 1682/12 decembrie 1994 Tribunalului Iași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 294/20.03.2006 a Curții de APEL IAȘI prin care recursul declarat de reclamantă a fost perimat, fiind păstrată hotărârea dată de tribunal.
Cu probele administrate s-a dovedit că pârâții -intimați și, la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/25.XI.1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului aveau calitatea de chiriași, o foloseau, cu drept de opțiune conform art. 9 din lege pentru a cumpăra apartamentul, la expirarea termenului prevăzut de art. 14, care nu este exceptată de lege de la vânzare. au formulat cerere pentru cumpărare la data de20.10.1996, după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii (29.01.1996). La data de 15.08.1997 Consiliul Local Iad ecis prin Hotărârea nr. 165/20.10.1997 vânzarea către chiriași a apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari, conform anexei, în care este inclus și apartamentul în litigiu. Curtea constată că la data de 20.03.1996, sub imperiul Legii nr. 112/1995 prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a stins litigiul între recurenta -reclamantă și autoritatea administrativă locală, administrator al imobilului preluat de stat cu titlu.
Procedura administrativă pentru vânzarea locuinței, exercitarea dreptului de opțiune a chiriașilor, hotărârea de a vinde și contractul de vânzare -cumpărare nr. 458/7.01.1998 încheiat conform Legii nr. 112/1995 sunt ulterioare finalizării procesului pe calea dreptului comun, la instanțele judecătorești.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada unei cereri de restituire în natură sau despăgubiri potrivit legii speciale în termen și nici pe rolul instanțelor de judecată, la data înstrăinării locuinței dispozițiile art. 1 al.(6) din nr.HG 20/1996 privind suspendarea de drept, nu sunt incidente în cauză, astfel că prin hotărârea atacată tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii.
Faptul că prin Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare unitară s-a statuat că preluarea este abuzivă pentru imobilele ce cad sub incidența Decretului 223/1974, nu are nici o relevanță în speță în acțiunea în constatarea nulității absolute, Curtea are în vedere principiul neretroactivității legii, consacrat prin art. 1 din Codul civil, cât și încheierea contractului contestat cu respectarea condițiilor cerute de lege; intimați persoane fizice erau chiriași titulari, locuința nu este exceptată de la vânzare, a expirat termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995, locuința a fost preluată de stat cu titlu valabil pentru considerentele expuse.
La situația de fapt reținută, Curtea constată că nu sunt încălcate dispozițiile procedurale care să impună casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
În instanța de prim grad părțile au pus concluzii atât pe excepții cât și pe fondul cauzei, cu respectarea principiului oralității și contradictorialității, drepturile procesuale ale reclamantei -recurente nu au fost încălcate, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 18.01.2007 (99 dosar fond). excepțiile cu fondul cauzei instanța s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii, acțiunea fiind soluționată pe fond și nu pe excepția autorității lucrului judecat.
În considerentele sentinței sunt analizate probele administrate, înscrisurile, între care și hotărârile judecătorești ce au intrat în puterea lucrului judecat, date în alte litigii în care reclamanta și autoritățile locale administrative sunt părți, invocate ca mijloc de probă ce au forța probantă a înscrisului autentic. Instanța de prim grad a analizat toate motivele de nulitate absolută invocate de reclamantă, a constatat că nu sunt întemeiate, a respins excepțiile invocate de pârâtul Consiliul local I și pe fond acțiunea în nulitate.
În examinarea motivelor instanța are dreptul de a le examina grupat, a răspunde prin considerente ce nu se impun a fi relevate pentru fiecare cauză de nulitate, în speță, dacă argumentele sunt comune.
Instanța de control judiciar, în apel a fost investită prin declarația de apel, ce cuprinde conform art. 287 Cod procedură civilă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Reclamanta -apelantă, reprezentată de apărător ales, a depus concluzii scrise la data de 20.XI.2007,pentru termenul din 26.XI.2007 (50 dosar apel), nu a participat la dezbaterile din aceeași dată, personal sau prin avocat, dispunând amânarea pronunțării pentru data de 3 decembrie 2007. Reclamanta, în faza judecării apelului a primit termen în cunoștință în condițiile art. 153 Cod procedură civilă.
Intimații, reprezentați, au pus concluzii și au solicitat respingerea apelului, reiterând excepțiile invocate la fond (59 dosar apel). Investită prin declarația de apel, instanța a analizat în cuprinsul hotărârii conform art.294 Cod procedură civilă toate motivele de apel (20 -22) între care și criticile privind titlul statului cu privire la care instanța de fond a reținut că părțile s-au judecat în altă cauză. Faptul că în concluziile orale la judecarea apelului intimații au reiterat excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune fără a expune toate apărările din întâmpinare, pe fond nu a produs nici o vătămare apelantei în drepturile sale procesuale, în sensul art. 105 Cod procedură civilă care să fie sancționată cu nulitatea hotărârii atacate.
Dispozițiile art. 295 Cod procedură civilă nu au fost încălcate, tribunalul verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, nefiind motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu.
Cauza fiind soluționată pe fond în primă instanță, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 297 al.(1) Cod procedură civilă pentru a se dispune trimiterea spre rejudecare: părțile au fost legal citate, au fost prezente fie reprezentate la dezbateri, procesul a fost cercetat în fond.
Legalitatea și temeinicia sentinței au fost analizate de tribunal în limitele deduse judecății, a temeiului acțiunii, art. 5 și art. 968 Cod civil și Legea nr. 112/1995 (fila 51-52 dosar fond); constatarea, că acțiunea în primă instanță nu a fost soluționată pe excepție (art.1201 Cod civil) fiind corectă.
În consecință instanța de apel nu are obligația de a se pronunța expres asupra acesteia, ci doar a excepțiilor menționate în dispozitivul hotărârii.
Astfel, tribunalul a reținut că cererea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă, reclamanta are interes în promovarea acțiunii introdusă ulterior adoptării Legii nr. 10/2001 având vocație la măsuri reparatorii, între care și restituirea în natură.
Instanța de control judiciar nu trebuie să răspundă la fiecare argument al părților ori considerent prin care s-a reținut în speță forța probantă a hotărârilor judecătorești, mijloc de probă, ori înlăturate apărările părților.
Cum instanța de prim grad a reținut hotărârea judecătorească doar ca mijloc de probă, instanța de apel în cuprinsul deciziei atacate poate reține și alte motive alăturat celor din sentință, ce i-au format convingerea și chiar de a le completa.
Administrarea de probe în apel nu a fost cerută în condițiile art. 295 al. 2 Cod procedură civilă, neimpunându-se completarea, refacerea probelor sau administrarea de probe noi.
Curtea are în vedere declarația de apel înregistrată la 10.04.2007 (3-5 dosar apel) în care sunt aduse critici pe fondul cauzei, pe care tribunalul conform art. 129, art. 292 și art. 298 Cod procedură civilă le-a analizat. Faptul că în concluziile scrise, reclamanta -apelantă a răspuns la excepțiile invocate de intimați, nu sancționează cu nulitatea decizia tribunalului. Conform art. 146 Cod procedură civilă părțile pot depune concluzii fără a fi obligate, nefiind prevăzută și sancțiunea nulității actului de procedură.
Reclamanta -recurentă ar fi fost vătămată în sensul art. 105 al.(2) Cod procedură civilă numai în cazul în care tribunalul ar fi omis să analizeze motivele enunțate în declarația de apel pe fondul cauzei, și nu pentru faptul că apelanta, lipsă la dezbateri nu a pus concluzii orale la judecarea apelului.
Criticile formulate pe fondul cauzei, prin motivele de recurs nu sunt întemeiate pentru considerentele deja expuse. Cu o motivare completă, o analiză profundă a probelor administrate, tribunalul a reținut buna -credință la încheierea contractului de vânzare -cumpărare.
Faptul că la data de 08.03.2006 s-a înregistrat acțiunea în nulitate, că intimații și nu au posesia locuinței, având reședința în altă țară, nu se sancționează cu nulitatea. În art. 9 al. (8), Legea nr. 112/1995 prevede că apartamentele dobândite în condițiile art. 9 al(1) - cele cumpărate de chiriași titulari de contract - nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării. Sancțiunea nulității se aplică numai atunci când se transmite dreptul de proprietate și nu un dezmembrământ. Deși s-a susținut, nu s-a dovedit existența "actului simulat" între proprietar și persoanele fizice ce dețin locuința în calitate de chiriași. Dispozițiile din art. 12 lit. a din nr.HG 20/1996 nu sunt incidente în cauză, imobilul fiind preluat de stat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data când a intrat în posesia acestuia.
Interpretarea dată de instanța de judecată cu privire la titlul statului pentru imobilele preluate în temeiul Decretului 223/1974 în alte litigii în care recurenta nu este parte, nefiind date de în recursul în interesul legii nu sunt obligatorii în prezenta cauză. Fiecare litigiu are particularitățile sale, obiectul judecății poate fi diferit, iar Legea nr. 213 din 17.XI.1998, nu retroactivează, fiind adoptată ulterior încheierii contractului (7.01.1998).
Referitor la demersurile făcute începând cu anul 1993 pentru redobândirea locuinței, finalizate prin respingerea acțiunii în revendicare nu înlătură buna credință a cumpărătorilor.
Instanța are în vedere, alăturat considerentelor reținute în hotărârea atacată, că din anul 1996 și până la adoptarea Legii nr. 10/2001 reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat autorităților administrative și instanței de judecată retrocedarea apartamentului în modalitatea și termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995.
Astfel, Legea 112/1995 prin formularea din art. 14 "vor depune cereri, impune forma scrisă, în termenul prevăzut de lege, adresată Comisiei Consiliului local constituită în aplicarea cererii. Inexistența cererii de retrocedare, singura modalitate pentru exercitarea dreptului, fiind legea specială - calea dreptului comun fiind închisă prin respingerea acțiunii în revendicare irevocabil, sunt elemente ce duc la concluzia că buna -credință a cumpărătorilor a fost perfectă, lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă acestora.
Susținerile cu privire la refuzul soluționării cererii personal sau prin mandatar nu au fost dovedite, și nici pretinsele influențe exercitate de chiriașii -cumpărători, în aprobarea cererii. Hotărârea privind vânzarea locuințelor în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 către chiriași: (33 dosar fond) este luată de autoritatea competentă la 20 oct. 1997, conform Legii 50/1991, pentru mai multe locuințe, dată la care pe rolul instanțelor de judecată nu erau litigii între părți, nu era formulată cerere de restituire și expirat termenul prevăzut de lege. Notificarea formulată de reclamantă prin mandatar a fost soluționată prin dispoziția nr. 277/3.02.2006 prin acordarea de despăgubiri pentru locuința în litigiu în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, judecarea contestației fiind suspendată până la soluționarea prezentei cauze.
În ce privește proba testimonială, nu este determinantă în stabilirea relei credințe și a fraudei la lege.
Curtea reține că martora nu are cunoștințe directe cu privire la preluarea imobilului, demersurile făcute, de care a aflat din relatările mandatarului și a reclamantei sunt localizate în anul 1993, anterior adoptării Legii nr. 112/1995 și soluționării acțiunii în revendicare.
Faptul că la data încheierii contractului regimul juridic al locuinței era cunoscut, ca fiind preluată de stat, întrucât nu este exceptată de la vânzare, nu este suficient pentru a reține reaua -credință a cumpărătorilor.
Curtea are în vedere, ca și instanța de apel, că sarcina probei incumbă reclamantului -fost proprietar în baza art. 1169 raportat la art. 1898 al(2) Cod civil, prezumția relativă de bună -credință putând fi răsturnată prin orice mijloc de probă.
Pentru a reține reaua -credință, în speță, trebuia să se dovedească dacă, la data încheierii contractului cumpărătorii au cunoscut sau puteau cunoaște, cu minime diligențe, pentru a exclude orice dubiu că locuința este revendicată de fostul proprietar, pe calea unei acțiuni directe în justiție, fie pe calea cererii de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 112/1995, ori altor manifestări.
Acțiunea în justiție, pe calea dreptului comun, în care s-a contestat valabilitatea titlului statului, deși promovată în anul 1993 fost soluționată irevocabil, în anul 1996, când Legea nr. 112/1996 era în vigoare
Recurenta a stat în pasivitate ulterior judecării acțiunii în revendicare, la data încheierii contractului, 7.01.1998, adoptarea Legii nr. 10/2001 și până la formularea notificării.
Respingerea acțiunii în revendicare, confirmarea valabilității titlului statului prin hotărâre judecătorească, nedepunerea cererii de restituire în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 au format convingerea chiriașilor că statul este proprietar al bunului, fiind de bună credință la încheierea contractului, care se apreciază în raport de momentul încheierii contractului, ce are cauză ilicită.
Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a art. 968 Cod civil. Cauza de nulitate absolută este ilicită când ambele părți contractante aveau cunoștință ori trebuiau să aibă cunoștință de contestarea valabilității preluării, ceea ce nu s-a dovedit în cauză, cu probele administrate.
Cum preluarea de către stat sub aspectul valabilității nu este discutabilă, pentru considerentele expuse, scopul urmărit de cumpărători nu a fost acela de a specula în favoarea lor regimul incert al locuinței, ci fiind de bună credință au avut reprezentarea eficacității contraprestației "statului" de transmitere a dreptului de proprietate, prin încheierea legală a contractului.
Pentru considerentele expuse, instanța respinge recursul.
Cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimați este întemeiată, dovedită și se admite în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 866/03.12.207 pronunțată de Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimaților și 800 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red. -
Tehnored. /
tribunalul Iași:,
12.05.2008
2 ex.-
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Cristiana Angelescu, Valeria Cormanencu
