Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea 136/2008. Curtea de Apel Timisoara

România

Curtea de Apel Timișoara Cod operator 2928

Secția de litigii de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

ÎNCHEIERE CIVILĂ nr. 136

Camera de Consiliu din 21 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de magistrații, și asistenții judiciari, de la soluționarea dosarului nr-, având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - drepturi bănești privind acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Soluționată fără prezența sau citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța

Deliberând asupra cererilor de abținere constată că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș în dosarul nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții să-i achite sumele corespunzătoare sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculată la salariul de bază începând cu 01.03.2007 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, sume actualizate în raport cu indicele de inflație, începând cu data scadenței fiecărei sume până la data plății efective și obligarea acelorași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă; obligarea pârâților la înlăturarea și pentru viitor a discriminării la care a fost supus în raport cu funcționarii publici și demnitarii care își desfășoară activitatea în condiții de risc profesional și suprasolicitare neuropsihică; admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor; obligarea pârâtului chemat în garanție să includă în buget și să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 13 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea cererilor de abținere.

Prin încheierea nr. 17/5.02.2008 pronunțată în dosarul cu același număr, Curtea de Apel Timișoaraa admis cererile de abținere formulate de judecătorii și și de asistenții juridicari, R, și Gacea în dosarul nr- și a dispus trimiterea dosarului spre soluționare la Tribunalul C-

În data de 11.02.2008 judecătorii, și și asistenții judiciari, și au formulat cerere de abținere privind soluționarea dosarului nr-.

Prin încheierea pronunțată în data de 24 martie 2008 în dosar nr- s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea cererilor de abținere formulate în cauză de judecătorii, și asistenții judiciari, și, constatându-se că nu se poate constitui completul legal de judecată deoarece toți judecătorii instanței au o cauză cu obiect identic pe rol.

Examinând cererea de abținere, Curtea constată că este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 în Dosarul nr. 5/2008, și admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, a stabilit că magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, această decizie fiind obligatorie potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu mai sunt incidente dispozițiile art. 27 pct. 4 Cod procedură civilă, pe care a fost întemeiată cererea de abținere.

Pentru aceste motive, va fi respinsă cererea de abținere și se va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

DISPUNE

Respinge cererile de abținere formulate în dosarul nr. 4304/1/108/2007 a Tribunalului C-S de judecătorii, și și asistenții judiciari, și.

Dispune trimiterea cauzei la Tribunalul C-S pentru continuarea judecății.

Pronunțată în ședință publică, 21 mai 2008.

Președinte, Grefier,

- -

Red.: /22.05.2008

Tehnored.:/2 ex.22.05.2008

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea 136/2008. Curtea de Apel Timisoara